ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2581/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2005 reclamanta SC D. SRL Constanța cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA Constanța solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare având ca obiect unitatea situată în Constanța, cu cheltuieli de judecată. Instanța de fond a respins prin încheierea din 13 septembrie 2006 excepțiile netimbrării, inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocate de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 6992/Com din 25 octombrie 2006 Tribunalul Constanța, secția comercială, admite acțiunea reclamantei, obligă pe pârâtă, în favoarea reclamantei, la încheierea contractului de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul menționat, cu 461 lei cheltuieli de judecată, reținând - în acest sens - că prin sentința civilă nr. 195/Com/2001, așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 738/2001 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus transformarea contractului de asociere în participațiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, ale cărui elemente esențiale sunt stabilite în considerentele Deciziei nr. 262 din 26 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcându-se referire la procesul verbal din data de 9 aprilie 1999 și la mandatul special nr. 253/283/1999 al F.P.S.

în care se prevede redevența la 411.550.890 lei, pe o durată de 36 luni, în sarcina pârâtei subzistând obligația de a vinde activul utilizat în sistem de leasing imobiliar câtă vreme manifestarea opțiunii de cumpărare a activului și-a produs efectele juridice, iar plata redevenței a fost acceptată tacit de către pârâtă. Prin Decizia civilă nr. 95/Com din 12 aprilie 2007 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de apel reține că obiectul acțiunii reclamantului nu este evaluabil în bani - cum corect a stabilit instanța de fond, când a respins întemeiat excepțiile invocate de pârâtă, respectiv aceea a netimbrării cererii și a lipsei concilieri prealabile, precum și că elementele contractului de leasing, inclusiv termenul acestuia, fiind stabilite numai prin considerentele Deciziei nr. 262 din 26 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru contractul derulat în perioada 1999-2002 dreptul la acțiune al reclamantei nu ar fi putut fi exercitat decât începând de la data pronunțării menționatei decizii care este și data nașterii dreptului său la acțiune, astfel că acțiunea a fost formulată în interiorul termenului de prescripție, excepția invocată de pârâtă fiind corect respinsă ca nefondată; mai reține instanța că sumele achitate de intimata reclamantă nu pot fi considerate decât redevență datorată de aceasta în baza contractului de leasing, neachitarea integrală a redevenței stabilite neîmpiedicând exercitarea dreptului reclamantei de a cumpăra bunul în baza clauzei irevocabile de vânzare, clauză care subzistă câtă vreme contractul de leasing în care a fost inserată nu a fost reziliat,

nerespectarea menționatului contract de către reclamantă neputând fi invocată de către apelantă întrucât lipsesc clauze exprese stabilite de părțile la contract cu privire la termenul și modalitățile de plată a redevenței și a valorii reziduale, iar apelanta a refuzat să încheie un înscris care să cuprindă clauzele contractuale menționate, inclusiv termenul în care reclamanta ar fi trebuit să-și manifeste opțiunea de cumpărare. Împotriva deciziei instanței de apel pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și respingerea acțiunii reclamantei.

În fundamentarea recursului său pârâta recurentă critică instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. și ale Legii nr. 146/1997 prin respingerea excepției netimbrării și inadmisibilității acțiunii, ignorând caracterul evaluabil în bani al obiectului cauzei, neobligând - astfel - greșit pe reclamantă să timbreze cererea în mod corespunzător și nereținând că în speță reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. și nu a efectuat procedura concilierii directe.

Cât privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 prin ignorarea faptului că termenul de prescripție curge, în cauză, de la data de 23 august 2001, data pronunțării de către Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a Deciziei nr. 738/2001 în Dosarul nr. 972/Com/2001, definitivă și executorie, prin care s-a admis acțiunea SC D. SRL - reclamanta intimată de față - împotriva SC C. SA - recurenta de față - și s-a constatat transformat contractul de asociere în participațiune din 7 octombrie 1996 în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, astfel că termenul de prescripție fusese împlinit la data introducerii acțiunii.

Recurenta critică instanța de apel și pentru încălcarea dispozițiilor art. 969-970, 1110, 1322-1323 C. civ., ale art. 87 din H.G. nr. 55/1998, instanța ignorând, astfel, că în perioada aprilie 1999 - august 2002 reclamanta intimată a plătit suma minimă garantată prevăzută în contractul de asociere și nu redevențe din contractul de leasing, precum și că neachitarea redevenței împiedică exercitarea dreptului de opțiune vizând cumpărarea, opțiune ce trebuie manifestată până la încetarea contractului, contract care - în speță - a încetat la 9 aprilie 2002, respectiv la 36 de luni de la data procesului verbal de negociere din 9 aprilie 1999 cum acceptase reclamanta prin acesta. Recursul recurentei este fondat și urmează a fi admis.

Examinând cu prioritate criticile recurentei vizând greșita respingere de către instanța de apel a excepțiilor invocate constant de către pârâta recurentă, se constată că excepțiile netimbrării și a inadmisibilității acțiunii au fost corect respinse de către instanțele de fond și de apel, fiind corect stabilit caracterul neevaluabil în bani al obiectului acțiunii prin care reclamanta intimată a formulat-o vizând o obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare a unui imobil utilizat în leasing. În schimb excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurenta pârâtă este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, ori pentru reclamanta intimată dreptul la acțiune s-a născut la data de 23 august 2001, dată la care Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a pronunțat Decizia civilă, definitivă, nr. 738/2001 prin care a constatat transformarea contractului de asociere din 7 octombrie 1996 în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare în condițiile stabilite în ședința A.G.A. a pârâtei din 26 februarie 1999, decizie în considerentele căreia se rețin determinate cuantumul redevenței la 411.550.890 lei și termenul de 36 de luni cu începere din 9 aprilie 1999, ca și acceptul reclamantei în acest sens (fila 15 dosar de fond), în lumina dispozițiilor art. 720 4 C. proc.

civ. decizia fiind și executorie. Este incorectă aprecierea instanței de apel conform căreia termenul contractului de leasing de la împlinirea căruia s-a născut dreptul reclamantei de a opta și de a cere vânzarea bunului a fost stabilit numai prin considerentele Deciziei nr. 262 din 26 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta deoarece instanța supremă evocă, doar, procesul verbal din 9 aprilie 1999 prin care părțile au convenit asupra cuantumului redevenței datorate la 411.550.890 lei și asupra duratei de 36 de luni pentru contractul de leasing privind imobilul în cauză, proces verbal semnat de ambele părți la aceeași dată de 9 aprilie 1999 (filele 68-69) și ale cărui elemente fuseseră reținute - cum am arătat - și în considerentele Deciziei nr. 738 din 23 august 2001 a Curții de Apel Constanța.

Așadar termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantei intimate curge - în speță - de la data de 23 august 2001, dată prin raportare la care introducerea acțiunii reclamantei la data de 10 octombrie 2005 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripție, la data de 23 august 2004, excepția invocată de recurenta pârâtă urmând astfel a fi admisă, motivul de recurs întemeiat pe greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 fiind fondat. Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. cercetarea criticilor vizând greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 96-970, 1110, 1322-1323 C. civ. și ale art. 87 din H.G.

nr. 55/1998 este de prisos. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte urmează a fi admis și, în consecință, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe care urmează a fi schimbată în sensul că acțiunea reclamantei urmează a fi respinsă ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Constanța împotriva Deciziei nr. 95/Com din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței nr. 6992/Com din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC D. SRL Constanța ca prescrisă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.