ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauză sosită prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului 5 București conform sentinței civile nr. 4034 din 08 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 88/302/2009 reclamanta SC F.S.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.H. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea acesteia să întocmească și să îndeplinească toate formalitățile necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate și să vândă reclamantei imobilul - Farmacia, în suprafață de 158,88 mp, cu nr. cadastral 1118, înscris în cartea funciară nr. 1029/N a localității Ghimpați, cu plata de daune cominatorii pentru - fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, potrivit contractului de leasing imobiliar încheiat la 25 aprilie 2003 și înregistrat sub nr. 511 din 20 mai 2003, pârâta s-a obligat să-i vândă activul menționat, obligație scadentă la data expirării contractului, 5 aprilie 2006, că, în calitate de utilizator, a achitat toate facturile emise de pârâtă, redevențe lunare, dobânda LIBOR, dobânda anuală, amortizarea lunară, precum și valoarea reziduală și valoarea neamortizată a clădirii. Cu toate demersurile făcute, precizează reclamanta, inclusiv o invitație la conciliere, pârâta a refuzat vânzarea activului.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat să se dispună obligarea pârâtei-reconveniente la plata sumelor de: 10.392,80 lei penalități de întârziere, la plata redevențelor, calculate potrivit art. 11 din Contractul de leasing și 7.172 Euro la cursul de schimb al BNR reprezentând daune interese constând în lipsa de folosință a spațiului începând cu data de 15 aprilie 2006 și până în prezent.

În motivarea cererii reconvenționale se arată că la încheierea contractului, reclamanta-pârâtă reconvențional a manifestat o continua rea-credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale, depășind în nenumărate rânduri termenul de 2 luni în efectuarea plății, ceea ce permitea locatorului 1 rezilierea contractului, că pentru neplata la termen a redevențelor lunare, potrivit dispozițiilor art.11 din contract, această parte era obligată să plătească penalități de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea redevențelor lunare, motiv pentru care figura la acea dată în evidențele contabile ale societății reclamante reconvențională cu un debit de 10.392,80 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată a redevențelor.

Reclamanta reconvenientă precizează că, astfel cum rezultă din art. 9 din contract, chiar în cazul rezilierii contractului, reclamanta-pârâtă reconvențională avea obligația să își execute obligațiile de plată aferente contractului rămase neplătite până la expirarea contractului motiv pentru care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 10.392,80 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata redevențelor lunare, că față de faptul că pârâta-reconvenientă a folosit în continuare activul ce a făcut obiectul contractului, aceasta datorează daune interese constând în lipsa de folosință a spațiului ce a format obiectul contractului de leasing imobiliar începând cu data de 15 aprilie 2006, dată la care a fost reziliat contractul.

Prin sentința comercială nr. 12184 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-au respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamantă cât și cererea reconvențională a pârâtei, instanța de fond reținând în considerente următoarele aspecte: - condițiile de cumpărare a activului se regăsesc în art. 8 din contract însă se raportează și la alte prevederi ale convenției, reclamanta având obligația de a achita valoarea reziduală ca diferență dintre valoarea contractului și redevențele achitate plus valoarea neamortizată a activului și TVA (prețul urma a se actualiza și cu rata inflației) și că potrivit art. 3 din contract, reclamanta s-a obligat să plătească suma reprezentând redevență în cuantumul valoric stabilit și la datele fixate în contract să achite amortizare lunară, impozite, taxe, etc. Mai reține instanța de fond că deși părțile au prevăzut în contract două pacte comisorii, (art. 9 și art. 10) pentru nerespectarea de către utilizator a obligației de plată a redevențelor, ca și penalități, prevederi care au fost invocate de către pârâta - reclamantă în cererea reconvențională, această parte nu a făcut pe deplin dovada susținerilor sale deoarece situația plăților, a restanțelor, penalizărilor întocmită de aceasta nu se putea verifica decât pe calea unei expertize.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC F.S.T. SRL invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia sub următoarele aspecte: - instanța de fond a luat în considerare că apelanta și-a îndeplinit absolut toate obligațiile contractuale atât cele principale dar și cele secundare. - instanța de fond nu numai că nu a stăruit în aflarea adevărului dar nici nu a stabilit adevărata situație de fapt; - instanța de fond a dat dovadă de un formalism excesiv rezolvând practic în mod nelegal procesul fără a intra în cercetarea în amănunt a fondului, cauză ce ar conduce în mod inevitabil la desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 350 din 9 iunie 2010, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu pronunțată de aceeași instanță la data de 22 septembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamanta SC F.S.T. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 12184 din 30 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a s chimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a admis în parte cererea principală, a obligat pârâta să efectueze toate formalitățile necesare în vederea vânzării către reclamantă a activului ce formează obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 511 din 20 mai 2003 reprezentând Farmacia Ghimpați jud. Giurgiu și respins capătul de cerere privind obligarea la plata de daune cominatorii, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În fundamentarea soluției pronunțate instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: - față de înscrisurile depuse, facturi respectiv chitanțe, în urma corelării lor rezultă că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile de plată, nefiind necesar să fie efectuată vreo expertiză contabilă în acest sens; - susținerea intimatei - pârâte în sensul achitării cu întârziere a redevențelor nu are relevanță față de dispozițiile art. 8 din contract cu atât mai mult cu cât această parte nu a insistat în soluționarea cererii reconvenționale, nu a solicitat instanței rezilierea contractului de leasing în temeiul art. 9 din contract, intimata - pârâtă nu a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond, astfel încât în ceea ce o privește soluția instanței rămâne nemodificată, având în vedere ca instanța de apel nu a fost sesizată cu soluționarea și a cererii reconvenționale; - față de dispozițiile art. 8 din contract și având în vedere îndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată, soluția instanței de fond față de cererea principală este nelegală și netemeinică, întrucât din probatoriul administrat se constată achitarea redevențelelor, a valorii reziduale, a valorii rămase neamortizate și TVA-ului aferent cererii; - intimata - pârâtă nu a uzat de dispozițiile art. 9 din contract,

nu a insistat în rezilierea contractului și în obligarea la plata penalităților (daune interese) pentru întârzierea la plată și acest aspect nu afectează art. 8 din contract, neexistând nici o dispoziție contractuală care să prevadă că plata cu întârziere a redevențelor poate atrage refuzul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul ce face obiectul contractul de leasing imobiliar - expirat la 25 aprilie 2006 - plățile fiind efectuate la 19 mai 2006; - cu privire la capătul din cererea principală întemeiat pe dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ. privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanța a reținut că aceste daune au natura unor amenzi civile, și nu de daune cominatorii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. P.H.S.A., invocând ca temeiuri de drept dispozițiile art. 299, art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.; art. 969, art. 970 C. civ.; art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, actualizată, precum și dispozițiile contractuale invocate anterior. Recurenta solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună modificarea în tot a hotărârii recurate, ca fiind lipsită de temei legal, în sensul menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: - instanța de apel a greșit când a apreciat că „din înscrisurile aflate la dosarul cauzei respectiv facturi emise de S.C.

P.H.S.A. (aflate la dosar) și chitanțe reprezentând sume achitate de SC F.S.T. SRL, rezultă că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 8 din contract”; - hotărârea recurată este criticabilă întrucât instanța nu a făcut o corectă aplicare a art. 11 din contract care obliga intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte penalități de întârziere de 0,5% pe zi din valoarea redevențelor lunare, intimata-reclamantă manifestat o continuă rea-credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale - atitudine nesancționată de instanță - depășind în nenumărate rânduri termenul de 2 luni în efectuarea plății, figurând și la această dată în evidențele contabile ale societății recurente cu un debit de 10.392,80 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata a redevențelor, deși acest aspect a fost dovedit cu Situația plaților efectuate SC F.S.T.

SRL la contractul de leasing imobiliar nr. 511 din 20 mai 2003. Intimata-reclamantă SC F.S.T. SRL Ghimpați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat. Față de obiectul cererii principale a cărei soluționare a formulat obiectul examenului de legalitate și temeinicie al instanței de control judiciar, Înalta Curte reține că relevanță în dezlegarea cauzei o are clauza înscrisă în art. 8 din contractul de leasing imobiliar încheiat de părți. Instanța de apel a constatat, raportat la conținutul acestei clauze și la materialul probatoriu administrat că intimata-reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile, care condiționau cumpărarea activului.

Împrejurarea că redevențele au fost achitate cu întârziere nu împietează asupra obligației înscrise în art. 8 întrucât contractul nu stipulează suplimentar o atare condiționare. Recurenta-pârâtă mai invocă faptul că în interpretarea clauzei prevăzute la art. 8 din contract, instanța de apel a făcut o apreciere eronată a înscrisurilor depuse la dosar. O atare critică nu poate fi examinată întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce nu se regăsesc în motivele strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.și care instituie limitele controlului de legalitate al unei hotărâri în faza procesuală a recursului. Următoarele critici aduse de recurenta-pârâtă deciziei atacate se raportează exclusiv la modul de soluționare a cererii reconvenționale, or pârâta nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței atacate sub acest aspect, astfel că, în virtutea principiului omisso medio , aceste critici nu vor fi analizate.

Examinând în ansamblu conținutul cererii de recurs trebuie remarcat faptul că aceasta redă tale quale conținutul întâmpinării și al cererii reconvenționale formulate de pârâtă în fața primei instanțe, fapt ce denotă o lipsă de sistematizare și rigoare în formularea criticilor în raportat la considerentele deciziei atacate. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. P.H.S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 350 din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.