ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petenta a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen. împotriva magistratului S.D. judecător al Judecătoriei Constanța sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., susținând că magistratul a avut o atitudine subiectivă și lipsită de profesionalism încălcând flagrant normele de procedură. Prin rezoluția din 18 septembrie 2009 Parchetul Curții de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. soluție menținută și de forul ierarhic superior.

Împotriva acestei soluții petenta a formulat plângere la instanță, considerând rezoluțiile netemeinice și nelegale pentru următoarele considerente: În ceea ce privește invocarea din oficiu și admiterea excepției de necompetență în cauzele având ca obiect pretenții sau cereri de emitere a somației de plată nu a criticat soluția ci tratamentul discriminatoriu aplicat petentei, deoarece judecătorul S.D. procedează în această manieră numai în cauzele în care petenta are calitatea de apărător ales, aspect ce putea fi probat numai dacă procurorul analiza și alte cauze soluționate de către aceasta. Referitor la îndatorarea părților reprezentate de petentă la depunerea în original a înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt și în drept, astfel cum impun dispozițiile art. 268 alin. (4) C. proc.

civ., nu rezultă din actele și lucrările dosarului că judecătorul ar fi avut în vedere dispozițiile art. 139 C. proc. civ., aspect ce nu a fost verificat de către procuror. În ceea ce privește soluția pronunțată în Dosarul nr. 20861/212/2008, procurorul a ignorat aspectul reclamat de petentă, respectiv refuzul de a dispune amânarea cauzei sau amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o excepție invocată din oficiu, judecătorul încălcând dispozițiile art. 156 C. proc. civ. care instituie pentru instanță obligația de a amâna la cerere pronunțarea, aceasta nefiind o posibilitate, motivarea judecătorului cu privire la refuz fiind neavenit.

Se susține că procurorul nu a avut în vedere faptul că, hotărârea prin care s-a respins ca tardivă cererea de anulare era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare nu mai putea face obiectul unei căi de atac, condiții în care, judecătorul, cunoscând acest aspect a permis să refuze și să încalce dreptul la apărare al părții pe care o reprezintă petenta, și să pronunțe, astfel, o hotărâre contrară regulilor de drept. Se relevă că, procurorul s-a limitat doar a lua în considera considerentele Sentinței civile nr. 4401 din 05 martie 2009 și explicațiile date de judecător, fără a efectua o minimă verificare a înscrisurilor existente la dosar care dacă s-ar fi realizat, ar fi constatat, în baza confirmării de primire sentinței și a plicului în care debitoarea a primit sentința că data primirii a fost 15 septembrie 2008 și nu 11 septembrie 2008, astfel încât cererea de anulare a fost depusă în termen.

Mai mult, în urma demersurilor efectuate, s-a comunicat, prin adresa din 06 noiembrie 2009, că data predării sentinței a fost 15 septembrie 2009. În ceea ce privește concluzia procurorului privind Dosarul nr. 11105/118/2007, procurorul nu a indicat care sunt acele proceduri în materie care permit instanței să își îndrepte sau să își modifice măsurile dispuse în cursul judecății și aceasta după mai multe termene de judecată de la pronunțarea și motivarea soluției pe o anumită excepție, să adauge la considerentele consemnate într-o încheiere anterioară, semnată, cu atât mai mult cu cât, acestea nu reprezintă erori materiale ci erori de judecată. Se critică temeiul de drept al neînceperii urmăririi penale, invocat de procuror, în privința căruia, deși se indică ca fiind art. 10 lit. b) C. proc.

pen., din considerentele rezoluției atacate nu rezultă dacă este art. 10 lit a), b) sau d) C. proc. pen. Mai mult decât atât, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 298 C. pen., în rezoluția atacată se arată expres că fapta există dar îi lipsește latura subiectivă, pentru ca în dispozitiv să se rețină totuși că fapta nu este prevăzută de legea penală. Cu privire la temeiul reținut de procuror, respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost motivat de procuror prin aceea că, faptele reclamate pot constitui abateri disciplinare, fără a arăta însă și considerentele ce justifică o asemenea apreciere și aceasta contrar dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. În ceea ce privește rezoluția din 02 noiembrie 2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. 367/11/2/2009, se relevă ca, motivarea acesteia este străină cauzei, atât sub aspectul temeiurilor de fapt cât și de drept.

Astfel, în ceea ce privește trimiterea Ia dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se apreciază a fi eronată, întrucât petenta nu a criticat soluția ci tratamentul discriminatoriu aplicat acesteia. Deși în rezoluția inițială temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale este art. 10 lit. b) C. proc. pen., procurorul ierarhic superior are în vedere un alt temei, sens în care admite că judecătorul S.D. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, însă apreciază că aceasta nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale unei persoane, situație de fapt reținută de procurorul ierarhic superior întrunește elementele consecutive ale infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., care nu a fost avută în vedere, cercetările limitându-se la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin Sentința penală nr. 16/P din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată plângerea petentei cu o motivare amplă pe fiecare situație de fapt și de drept invocată. Nemulțumită petenta a formulat recurs și în cadrul motivelor transmise prin fax, ușor ilizibile, aceasta în esență a cerut casarea sentinței penale, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procurori în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor reclamate. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, instanța verifică rezoluția atacată pe baza pe baza lucrărilor și a materialului cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Astfel, din examinarea dosarului și a lucrărilor, se reține că faptele reclamate nu au fost confirmate de nici o probă. Verificând hotărârea atacată în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de față prevăzute de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluția adoptată în primă instanță în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. este legală și temeinică pentru considerentele avute în vedere de judecătorul cauzei a căror repetare se precizează a nu mai fi necesară astfel încât va dispune respingerea ca nefondat a recursului conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta O.F. împotriva Sentinței penale nr. 16/P din 28 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta petentă la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.