ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petenta a formulat plângere în temeiul art.

278 C. proc. pen. împotriva magistratului S.D. judecător al Judecătoriei

Constanța sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.,

susținând că magistratul a avut o atitudine subiectivă și lipsită de

profesionalism încălcând flagrant normele de procedură.

Prin rezoluția din 18

septembrie 2009 Parchetul Curții de Apel Constanța a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen. soluție menținută și de forul ierarhic superior.

Împotriva acestei

soluții petenta a formulat plângere la instanță, considerând rezoluțiile

netemeinice și nelegale pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

invocarea din oficiu și admiterea excepției de necompetență în cauzele având ca

obiect pretenții sau cereri de emitere a somației de plată nu a criticat

soluția ci tratamentul discriminatoriu aplicat petentei, deoarece judecătorul

S.D. procedează în această manieră numai în cauzele în care petenta are

calitatea de apărător ales, aspect ce putea fi probat numai dacă procurorul

analiza și alte cauze soluționate de către aceasta.

Referitor la

îndatorarea părților reprezentate de petentă la depunerea în original a

înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt și în drept,

astfel cum impun dispozițiile art. 268 alin. (4) C. proc. civ., nu rezultă din

actele și lucrările dosarului că judecătorul ar fi avut în vedere dispozițiile

art. 139 C. proc. civ., aspect ce nu a fost verificat de către procuror.

În ceea ce privește

soluția pronunțată în Dosarul nr. 20861/212/2008, procurorul a ignorat aspectul

reclamat de petentă, respectiv refuzul de a dispune amânarea cauzei sau

amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o

excepție invocată din oficiu, judecătorul încălcând dispozițiile art. 156 C.

proc. civ. care instituie pentru instanță obligația de a amâna la cerere

pronunțarea, aceasta nefiind o posibilitate, motivarea judecătorului cu privire

la refuz fiind neavenit.

Se susține că

procurorul nu a avut în vedere faptul că, hotărârea prin care s-a respins ca

tardivă cererea de anulare era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare

era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare nu mai putea face obiectul

unei căi de atac, condiții în care, judecătorul, cunoscând acest aspect a

permis să refuze și să încalce dreptul la apărare al părții pe care o

reprezintă petenta, și să pronunțe, astfel, o hotărâre contrară regulilor de

drept.

Se relevă că,

procurorul s-a limitat doar a lua în considera considerentele Sentinței civile

nr. 4401 din 05 martie 2009 și explicațiile date de judecător, fără a efectua o

minimă verificare a înscrisurilor existente la dosar care dacă s-ar fi

realizat, ar fi constatat, în baza confirmării de primire sentinței și a

plicului în care debitoarea a primit sentința că data primirii a fost 15

septembrie 2008 și nu 11 septembrie 2008, astfel încât cererea de anulare a

fost depusă în termen.

Mai mult, în urma

demersurilor efectuate, s-a comunicat, prin adresa din 06 noiembrie 2009, că

data predării sentinței a fost 15 septembrie 2009.

În ceea ce privește

concluzia procurorului privind Dosarul nr. 11105/118/2007, procurorul nu a

indicat care sunt acele proceduri în materie care permit instanței să își

îndrepte sau să își modifice măsurile dispuse în cursul judecății și aceasta

după mai multe termene de judecată de la pronunțarea și motivarea soluției pe o

anumită excepție, să adauge la considerentele consemnate într-o încheiere

anterioară, semnată, cu atât mai mult cu cât, acestea nu reprezintă erori

materiale ci erori de judecată.

Se critică temeiul de

drept al neînceperii urmăririi penale, invocat de procuror, în privința căruia,

deși se indică ca fiind art. 10 lit. b) C. proc. pen., din considerentele

rezoluției atacate nu rezultă dacă este art. 10 lit a), b) sau d) C. proc. pen.

Mai mult decât atât,

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 298 C. pen., în rezoluția

atacată se arată expres că fapta există dar îi lipsește latura subiectivă,

pentru ca în dispozitiv să se rețină totuși că fapta nu este prevăzută de legea

penală.

Cu privire la temeiul

reținut de procuror, respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost

motivat de procuror prin aceea că, faptele reclamate pot constitui abateri

disciplinare, fără a arăta însă și considerentele ce justifică o asemenea

apreciere și aceasta contrar dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr.

303/2004.

În ceea ce privește

rezoluția din 02 noiembrie 2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. 367/11/2/2009, se relevă ca,

motivarea acesteia este străină cauzei, atât sub aspectul temeiurilor de fapt

cât și de drept.

Astfel, în ceea ce

privește trimiterea Ia dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

se apreciază a fi eronată, întrucât petenta nu a criticat soluția ci

tratamentul discriminatoriu aplicat acesteia.

Deși în rezoluția

inițială temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale este art. 10 lit. b)

C. proc. pen., procurorul ierarhic superior are în vedere un alt temei, sens în

care admite că judecătorul S.D. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de

serviciu, însă apreciază că aceasta nu a urmărit vătămarea intereselor legale

ale unei persoane, situație de fapt reținută de procurorul ierarhic superior

întrunește elementele consecutive ale infracțiunii prevăzute de art. 249 C.

pen., care nu a fost avută în vedere, cercetările limitându-se la infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 16/P din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată

plângerea petentei cu o motivare amplă pe fiecare situație de fapt și de drept

invocată.

Nemulțumită petenta a

formulat recurs și în cadrul motivelor transmise prin fax, ușor ilizibile,

aceasta în esență a cerut casarea sentinței penale, desființarea rezoluțiilor

și trimiterea cauzei la procurori în vederea începerii urmăririi penale sub

aspectul infracțiunilor reclamate.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând

plângerea, instanța verifică rezoluția atacată pe baza pe baza lucrărilor și a

materialului cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Astfel, din

examinarea dosarului și a lucrărilor, se reține că faptele reclamate nu au fost

confirmate de nici o probă.

Verificând hotărârea

atacată în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de față prevăzute de

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluția

adoptată în primă instanță în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. este legală și temeinică pentru considerentele avute în vedere de

judecătorul cauzei a căror repetare se precizează a nu mai fi necesară astfel

încât va dispune respingerea ca nefondat a recursului conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta O.F. împotriva Sentinței penale nr. 16/P

din 28 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.