ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2070/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.C. prin apărătorii săi.

A fost condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 12 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen. [(prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.)]. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) și e) C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive de la data de 5 iulie 2011 lăzi.

A fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri civile către partea vătămată.

S-a constatat că partea vătămată I.R. asistată de reprezentant legal I.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 466/P/2011 din 28 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.C., zis „K.”, pentru săvârșirea infracțiuni de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 04 din 05 iulie 2011 a întreținut relații sexuale cu minora I.R., în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și exercitând violențe asupra ei, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. La examenul genital s-a constatat că victima prezenta leziuni de deflorare, ce pot data din noaptea de 04 iulie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, în noaptea zilei de 4 iulie 2011, în jurul orei 1,00, partea vătămată I.R. s-a întâlnit pe str. Drochia din mun. Dorohoi cu inculpatul I.C. și cu martorul F.L. Deși aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice, având în vedere că îi cunoștea, cu inculpatul aflându-se în relații de

prietenie de aproximativ 6 luni, partea vătămată a acceptat invitația inculpatului de a-i însoți la domiciliul bunicii acestuia. Aici cei trei tineri au ascultat muzică

și au dansat, până în jurul orei 3:00, oră la care F.L. a plecat la domiciliul său.

După plecarea martorului F., partea vătămată i-a spus inculpatului că dorește și ea să plece, moment în care acesta a încuiat ușa locuinței și a împins-o înapoi în încăpere. Aici inculpatul a trântit partea vătămată pe pat, spunându-i că dorește să întrețină relații sexuale cu ea. La refuzul părții vătămate inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona feței și a

capului, după care a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat și el, întreținând apoi un raport

sexual normal.

Această desfășurare a evenimentelor a fost contestată, inițial de inculpat, apoi și de partea vătămată, invocându-se că raportul sexual s-a consumat cu acordul ambelor părți, ca o manifestare a relației de prietenie dintre ele. Leziunile suferite de partea vătămată s-ar fi produs ca urmare a pasiunii manifestate de cei doi tineri cu prilejul întreținerii raportului sexual, iar declarațiile inițiale ale părții vătămate și ale martorilor s-ar fi datorat fie temerii de reacția celorlalți membrii ai familiei pe fondul relației de dușmănie dintre familia inculpatului și cea a părții vătămate, fie tocmai acestei relații de dușmănie.

Aceste susțineri sunt însă categoric infirmate de probatoriul administrat în cauză, și anume:

- raportul de constatare medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezenta leziuni (frontal drept 2 echimoze roșu - violacee pe font tumefiat, o echimoză roșu - violacee orbito - zigomatică dreapta, genian dreapta echimoză roșu - violacee, echimoză roșu - violacee orbitară stânga, pometul stâng cu echimoză roșie, obrazul stâng ușor tumefiat și deformat prin tumefiere, buza superioară tumefiată cu infiltrat sanguin roșu vestibular, echimoze roșii - violacee pe brațe și echimoze semilunare prin comprimare cu arcade dentare pe brațul stâng ) ce pot data din noaptea de 4 iulie 2011, produse prin lovire cu corp dur, comprimare cu degetele și comprimare cu arcadele dentare (mușcare), ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. La examenul genital efectuat asupra părții vătămate s-au constatat leziuni de deflorare, ce pot data din noaptea de 04 iulie 2011, cu imagini microscopice ai unor posibili spermatozoizi în degradare.

Prima instanță a considerat că este evident că modalitatea de producere a

acestor leziuni și gravitatea lor (demonstrată de altfel și de planșele fotografice depuse la dosar) exclud versiunea avansată de inculpat și partea vătămată, cu atât mai mult cu cât pe corpul inculpatului nu s-au constatat asemenea urme.

- raportul de evaluare psihologică a părții vătămate, întocmit la foarte scurt timp după comiterea faptei. Acesta a atestat semne ale stresului post-traumatic evidențiat prin vulnerabilitate, agitație psiho-motorie, tulburări de somn, iritabilitate, reacții de frică, stare afectivă dureroasă, fiind consemnate și impresiile părții vătămate: „K. m-a supărat, m-a distrus cu mâna lui, mi-a distrus fericirea. Și-a bătut joc de mine. I-am spus să mă lase în pace, țipam și el dădea mai departe pumni în față și în cap. M-am rugat la el, să mă lase să plec că sunt un copil și el nu s-a oprit”.

Aceeași stare psihică este descrisă și de mama părții vătămate (declarația

de la filele 88 și urm. dosar up).

- constatările făcute cu ocazia cercetării la locul faptei, unde pe canapeaua

pe care a fost violată partea vătămată și pe pardoseala încăperii au fost

identificate pete de substanță de culoare brun-roșcat, respectiv roșie. În aceeași

încăpere a fost identificat și un sutien aparținând părții vătămate.

- declarațiile date în cursul urmăririi penale de partea vătămată, mama

acesteia și martorii I.C. și R.R.

De remarcat că partea vătămată a relatat cele întâmplate fără a se contrazice, indicând totodată amănunțit modul de comitere a faptei, atât în cuprinsul declarațiilor, cât și cu ocazia cercetării la fața locului. La rândul lor,

cele relatate de membrii familiei părții vătămate coincid atât între ele, cât și cu

susținerile părții vătămate.

Ținând seama de această concordanță deplină, de faptul că susținerile

părții vătămate sunt confirmate și de probele științifice (inclusiv de evaluarea psihologică), precum și de nivelul de dezvoltare mentală evidențiat cu prilejul evaluării psihologice (intelect liminar, dezvoltare cognitivă sub nivelul vârstei

cronologice), instanța a considerat că este exclusă posibilitatea preconstituirii respectivelor declarații. Faptul că inițial partea vătămată a fost audiată în prezența bunicii sale nu afectează valabilitatea respectivei declarații, atât timp

cât minora se afla efectiv în grija bunicii sale și nu s-au evidențiat modalități de

influențare a acesteia.

Pentru toate aceste considerente s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen., sens în care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și admisă cererea formulată de reprezentantul Parchetului.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere limitele

prevăzute de lege, gradul concret ridicat de pericol social al infracțiunii

(rezultând din împrejurările, modalitatea comiterii și urmările de natură fizică și psihică), dar și de persoana inculpatului care, deși pe parcursul procesului penal

a avut o conduită parțial sinceră, nu prezintă antecedente penale și este cunoscut cu o bună conduită.

În acest context apartenența celor două părți la etnia rromă nu prezintă nicio relevanță, aceasta deoarece principiul egalității în fața legii operează față de toți cetățenii români, sub toate aspectele, rigorile sale neputând fi atenuate prin aplicarea unor așa-zise reglementări cu caracter cutumiar. Nu este relevantă nici înțelegerea intervenită între cele două familii privind o viitoare conviețuire a inculpatului și a părții vătămate, atât timp cât, din pricina vârstei și a dezvoltării sale, partea vătămată nu este în măsură să aprecieze în cunoștință de cauză.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat, pe de o parte, că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar, pe de altă parte, că acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, în sensul solicitării de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei.

Prima instanță a apreciat că această din urmă cerere apare ca nefondată și

a fost respinsă ca atare, în considerarea poziției părții vătămate și a faptului că

aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat constituie o suficientă reparație morală.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul. Prin decizia penală nr. 34 din 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.C. împotriva sentinței penale nr. 228 din 25 octombrie 2011 a Tribunalul Botoșani.

A desființat, în parte, sentința apelată în sensul că:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., de la 12 ani închisoare la 6 ani închisoare prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (l) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

A dedus în continuare arestare preventivă a inculpatului începând cu data

de25 octombrie 2011 lăzi.

A menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a

reținut că, inițial, violul a fost contestat de partea vătămată, invocându-se faptul

că raportul sexual s-a consumat cu acordul ambelor părți, ca o manifestare a

relației de prietenie dintre ele. Cât privește leziunile suferite de partea vătămată,

atât în fața primei instanțe cât și a instanței de apel, părțile au arătat că acestea s-ar fi produs ca urmare a geloziei manifestate de inculpat față de partea vătămată, iar declarațiile inițiale ale părții vătămate și ale martorilor au avut la bază temerea de reacția celorlalți membrii ai familiei pe fondul relației de dușmănie dintre familia inculpatului și cea a părții vătămate.

Curtea, în acord cu prima instanță, nu a reținut aceste susțineri, arătând că sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză, și anume:

- raportul de constatare medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezenta leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, la examenul genital efectuat asupra părții vătămate constatându-se leziuni de deflorare, ce pot data din noaptea de 04 iulie 2011, cu imagini microscopice ai unor posibili spermatozoizi în degradare. Având în vedere modalitatea de producere a acestor leziuni și gravitatea lor (demonstrată de

altfel și de planșele fotografice depuse la dosar), instanța de apel a considerat că

este exclusă versiunea avansată de inculpat și partea vătămată. De asemenea, s-a precizat că, contrar susținerilor apărătorilor inculpatului, pentru existența infracțiunii de viol nu este necesar ca leziunile să se situeze doar în zona coapselor sau a abdomenului, loviturile aplicate unei victime ale unei infracțiuni de viol putând fi aplicate în orice zonă a corpului, inclusiv pe față, cum este și cazul în speță. Pe de altă parte, s-a arătat că modalitățile de comitere a unei infracțiuni de viol nu se rezumă numai la exercitarea de violențe, fiind posibile și alte tipuri de constrângere (amenințare, șantaj etc.), sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința;

- raportul de evaluare psihologică a părții vătămate, întocmit la foarte

scurt timp după comiterea faptei. Instanța a menționat că acest prim raport are o forță probantă superioară celorlalte evaluări psihologice, care au fost efectuate

după mult timp de la data comiterii faptei, perioadă în care, partea vătămată a fost supusă influențelor familiei inculpatului, ajungând chiar să adopte o altă

poziție psihică și psihologică asupra faptelor petrecute, respectiv, de negare a

infracțiunii de viol și de dorința de a-și întemeia o familie împreună cu inculpatul. Așa cum a sesizat și procurorul, chiar declarațiile rudelor inculpatului care au relatat că starea de dușmănie dintre ei și familia minorei a încetat și au ajuns la o înțelegere, vin să confirme faptul că s-au exercitat

influențe nu doar asupra părții vătămate, ci și a martorilor, pentru a reveni de la

declarațiile date la urmărirea penală.

- constatările făcute cu ocazia cercetării la locul faptei, unde pe canapeaua

pe care a fost violată partea vătămată și pe pardoseala încăperii au fost identificate pete de substanță de culoare brun-roșcat, respectiv roșie. In aceeași încăpere a fost identificat și un sutien aparținând părții vătămate. Cât privește

clama de păr care a fost găsită în baia imobilului unde s-a comis infracțiunea, faptul că a fost localizată în acel loc și nu undeva pe jos, căzută pe lângă pat, nu

poate veni în sprijinul ideii că partea vătămată s-ar fi dezbrăcat de bunăvoie,

atâta timp cât chiar aceasta putea să-și fi desprins clama respectivă înainte de

comiterea violului, știut fiind că până în acel moment petrecuse aproximativ o

oră și jumătate în compania inculpatului și a martorului F.L.;

- declarațiile date în cursul urmăririi penale de partea vătămată, mama

acesteia și martorii I.C. și R.R. Așa cum a reținut și prima

instanță, Curtea a reținut că partea vătămată a relatat cele întâmplate fără a se contrazice, indicând totodată amănunțit modul de comitere a faptei, atât în cuprinsul declarațiilor, cât și cu ocazia cercetării la fața locului. S-a arătat că faptul că declarația părții vătămate dată în faza de urmărire penală a fost scrisă de organul de cercetare penală, nu însemnă că aspectele consemnate în declarație nu ar fi fost aduse la cunoștința organului judiciar de însăși partea

vătămată, care a semnat declarația și care a fost audiată în prezența bunicii sale,

minora aflându-se efectiv în grija bunicii sale și nu s-au evidențiat modalități de

influențare a acesteia.

De asemenea, s-a constatat că cele relatate de membrii familiei părții

vătămate la urmărirea penală, coincid atât între ele, cât și cu susținerile părții

vătămate. Pe de altă parte, Curtea a constatat că declarațiile date în faza cercetării judecătorești nu corespund adevărului și contrazic probele administrate la urmărirea penală. În acest sens, s-a reținut declarația părții vătămate, despre care, deși s-a stabilit printr-o probă științifică, respectiv,

expertiza medico legală efectuată în cauză, că era virgină în momentul violului,

aceasta a declarat în fața instanței de fond că întreținea cu inculpatul relații sexuale încă de prin iarna anului 2010. Instanța de apel a menționat că în ce-i privește pe martori, faptul că nu li s-a cerut la urmărirea penală să depună jurământul, înainte de a li se lua declarațiile, acest aspect nu conduce la nulitatea respectivelor declarații, lipsa jurământului putând avea efect eventual în cazul tragerii la răspundere penală a martorului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Referitor la relațiile de prietenie existente între părți, aspect ce ar putea fi confirmat și de listingul telefoanelor depus la dosar, s-a precizat că existența acestor relații nu exclude, „de plano”, posibilitatea întreținerii de relații sexuale în modalitățile prevăzute la art. 197 alin. (l) C. pen.

Față de toate cele reținute mai sus, Curtea nu a avut nici un dubiu că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.,

așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, încât s-a considerat că nu se

impune schimbarea a încadrării juridice, așa cum au solicitat apărătorii inculpatului.

Apelul a fost însă apreciat ca întemeiat sub aspectul faptului că, în cauză se impune reținerea în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante prevăzute la art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., având în vedere faptul că acesta a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii și nici nu este cunoscut cu antecedente penale.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 C. pen., în conformitate cu care, la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de apel a arătat că, în speță, nu poate fi ignorat faptul că infracțiunea comisă de inculpat este una deosebit de gravă, gravitate dată inclusiv de limitele de pedeapsă foarte ridicate (de la 10 la 25 ani închisoare), neavând în acest sens importanță că părțile sunt de etnie rromă, aceasta deoarece principiul egalității în fața legii operează față de toți cetățenii români, sub toate aspectele, rigorile sale neputând fi atenuate prin aplicarea unor așa-zise reglementări cu caracter cutumiar.

Pe de altă parte, însă, instanța nu a putut ignora nici faptul că inculpatul este foarte tânăr , nu are antecedente penale, așa cum s-a reținut mai sus, a regretat fapta comisă, chiar dacă a recunoscut-o parțial și, s-ar părea, că este hotărât să repare greșeala pe care a facut-o printr-o eventuală viitoare căsătorie cu partea vătămată.

Față de toate aceste elemente, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 6 ani închisoare, exprimă gradul concret de pericol social al infracțiunii și periculozitatea acestuia, fiind în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei,

acela de reeducare și de prevenție în săvârșirea de noi infracțiuni.

Dat fiind cuantumul pedepsei aplicat inculpatului, s-a precizat că este

evident că nu mai intră în discuție o eventuală suspendare a executării pedepsei,

fie ea și sub supraveghere, așa cum au solicitat apărătorii inculpatului.

Împotriva deciziei penale au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul I.C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., susținând, în esență, că pedeapsa aplicată de prima instanță reprezintă justa individualizare a pedepsei.

Inculpatul I.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., în temeiul căruia a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei comise este cea de act sexual cu un minor, infracțiune prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen. și lovire sau alte violențe, infracțiune prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., precum și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în baza căruia a solicitat reducerea pedepsei în raport de datele ce caracterizează persoana sa, considerând că se impune reținerea circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu în

conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cât privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când faptei i s~a dat o greșită încadrare juridică Înalta Curte consideră, în acord cu instanțele de fond, că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen., deoarece probele administrate în cauză infirmă faptul că

partea vătămată a consimțit a întreține actul sexual cu inculpatul.

În acest sens sunt constatările efectuate prin raportul medico legal care

relevă leziuni corporale ce au fost cauzate părții vătămate, la data faptei (prin

lovire cu corp dur, comprimare cu degetele și comprimare cu arcade dentare),

declarațiile inițiale ale părții vătămate care se coroborează cu depozițiile

martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de evaluare

psihologică a părții vătămate imediat după săvârșirea faptei din care rezultă starea psihică a părții vătămate și modul în care s-a raportat la fapta inculpatului.

Instanța de recurs apreciază ca neverosimilă apărarea că părțile aveau o relație de peste 8 luni, din moment ce prin raportul de constatare medico legală s-au constatat leziuni de deflorare, ce pot data din noaptea de 04 iulie 2011.

De asemenea, se impune precizarea că pentru dovedirea infracțiunii de viol, textul legal nu impune existența unor leziuni în anumite zone corporale, motiv pentru care se consideră că leziunile constatate și descrise de medicul legist, în raportul întocmit, dovedesc lipsa consimțământului părții vătămate cu privire la întreținerea actului sexual.

Înalta Curte mai consideră că prin cererea apărării inculpatului, de a se încadra juridic fapta, în două infracțiuni, respectiv act sexual cu un minor și lovirea sau alte violențe, s-ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac, deoarece dintr-o singură infracțiune, s-ar schimba încadrarea juridică în două infracțiuni, ceea ce semnifică o situație juridică mai grea, dat fiind faptul că, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., când se stabilesc pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor până la 5 ani.

Pentru cele ce preced, instanța de recurs apreciază ca fiind neîntemeiată critica adusă de inculpat în privința încadrării juridice dată faptei prin hotărârile instanțelor de fond.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din lucrările și materialul cauzei, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de viol în varianta prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) C. pen., astfel că motivele susținute de Parchet în sensul majorării pedepsei, cât și cele invocate de inculpat, în sensul diminuării și mai mult a cuantumului pedepsei, apar ca nefondate.

Pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită sub minimul special de 10 ani, prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, reflectă gradul de pericol social al faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Astfel, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., referitoare la comportamentul bun al inculpatului înainte de comiterea faptei, se impunea a fi reținută deoarece inculpatul este infractor primar și există date că acesta a avut, anterior, o conduită corespunzătoare în colectivitatea de unde provine și în societate.

Diferit de această situație, instanța de recurs consideră că nu se justifică a se reține și circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., cum a solicitat apărarea inculpatului. În acest sens, se menționează că susținerea inculpatului, că intenționează a se căsători cu partea vătămată, nu semnifică stăruința depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, ale cărei urmări socialmente periculoase se concretizează, în special, în consecințe negative asupra dezvoltării psihice a părții vătămate. Apoi, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei decât circumstanțiat, iar prezența sa în fața instanței s-a datorat stării de arest preventiv în care s-a aflat, în cauză.

În altă ordine de idei, instanța de recurs precizează că aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare nu este obligatorie, ci este lăsată la latitudinea instanței de judecată, iar în raport și de gravitatea concretă a infracțiunii comise de inculpat, se apreciază că, în cuantumul de 6 ani închisoare, sunt reflectate corespunzător datele favorabile ale persoanei inculpatului.

Așadar, Înalta Curte constată că, în procesul de individualizare a pedepsei, instanța de apel a ținut cont de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., pe care le-a analizat conjugat,

fără a da prevalentă vreunuia dintre acestea, fiind justificată reducerea pedepsei

de la 12 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de inculpatul I.

C. împotriva deciziei penale nr. 34 din 28 martie 2012 a Curții de Apel

Suceava,  secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 5 iulie 2011, la 13 iunie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 34 din 28 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 5 iulie 2011, la 13 iunie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2012.