ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3163/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3163/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Bacău, secția civilă, sub nr. 513/110/2012 din 27 ianuarie 1012, reclamanta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bacău, având în vedere ordonanța de încetare a urmării

penale din 09 ianuarie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011, în baza dispozițiilor

art. 245 C. proc. pen. a formulat „acțiune de valorificare a bunurilor sechestrate

în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurența

sumei de 500 miliarde ROL.

La primul termen

de judecată, din 26 martie 2012, tribunalul i-a pus în vedere să precizeze pârâtul

și temeiul juridic al cererii. Astfel, pentru termenul din 23 aprilie 2012, reclamanta

a precizat că a formulat acțiunea în pretenții pentru a duce la îndeplinire dispoziția

pct. 2 din Ordonanța din 09 ianuarie 2011 a D.N.A, dată în Dosarul nr. 265/P/2011,

acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din noul C. civ. coroborate cu cele

ale art. 19 și art. 245 C. proc. pen.; ca pârâtă a fost indicată D.V., soția învinuitului

D.V., fostul administrator la SC H. SRL, decedat în cursul urmării penale.

La termenul din

21 mai 2012 pârâta D.V. a formulat întâmpinare - prin care a invocat inadmisibilitatea

acțiunii - și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea încetării,

în temeiul art. 245 lit. c) C. proc. pen., a sechestrului asigurător.

Prin răspunsul

la întâmpinare, depus pentru termenul din 18 iunie 2012, reclamanta a indicat ca

pârâți pe D.V. și SC H. SRL Bacău.

La termenul din

18 iunie 2012, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv răspundere civilă delictuală,

din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale. Prin încheierea

din 27 iunie 2012 Tribunalul Bacău a respins excepția necompetenței materiale, reținând

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și valoarea pretinsă prin acțiune

de 500 miliarde ROL.

Prin încheierea

din 05 noiembrie 2012 Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și trimiterea acesteia secției a ll-a civile și de contencios administrativ,

ca litigiu între profesioniști, ca urmare a reorganizării secțiilor Tribunalului

Bacău în secția I civilă și respectiv, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ.

La secția a ll-a

civilă și de contencios administrativ cauza a fost înregistrată sub nr. 513/110/2012*

din 13 noiembrie 2012. Prin sentința civilă nr. 1114 din 29 aprilie 2013 Tribunalul

Bacău a admis excepția inadmisibilității cererii principale, respingând-o ca inadmisibilă;

a respins cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cererii principale s-a avut în vedere că prin aceasta

s-a solicitat valorificarea unei măsuri asigurătorii, respectiv a unui sechestru

asigurător. Valorificarea acestuia înseamnă instituirea sechestrului, adică executarea

lui, măsură adusă la îndeplinire de Poliția Judiciară P.N.A. acesta fiind organul

de executare.

În fapt, reclamanta

a înțeles să valorifice bunurile sechestrate, dar pentru acest lucru este necesară

obținerea unui titlu executoriu, conform art. 596 C. proc. civ., pe care reclamanta

nu îl are. Reclamanta ar fi trebuit ca, în 30 zile de la primirea ordonanței de

încetare a urmăririi penale, să se adreseze cu o cerere instanței civile, prin care

să solicite obligarea la plată a SC H. SA și eventual a moștenitorilor lui D.V.

și să obțină un titlu executoriu. Reclamanta fie nu are titlu executoriu, fie nu

l-a depus la dosarul cauzei, dar la dosar dovada existenței titlului nu există.

Ca urmare s-a apreciat că cererea nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută

de art. 596 C. proc. civ.

În ceea ce privește

cererea reconvențională s-a avut în vedere faptul că la această dată nu există un

titlu executoriu. Sechestrul asigurător trebuie ridicat la cererea celor interesați.

Nu se poate constata o situație care decurge dintr-o normă de drept, iar art. 245

C. proc. pen. este un text imperativ, măsurile asigurătorii fiind desființate de

la lege.

Împotriva hotărârii

tribunalului au formulat cereri de recurs reclamanta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bacău, pe de o parte și pârâții SC H. SRL Bacău și D.V., pe de altă parte.

La termenul din

13 februarie 2014, Curtea de Apel Bacău a recalificat calea de atac din recurs în

apel, pentru considerentele menționate în partea introductivă a hotărârii. Se are

în vedere și faptul că litigiul a fost calificat ca un litigiu între profesioniști

care intră în competența funcțională a secției a ll-a civilă și de contencios administrativ

și fiscal, iar nu ca un litigiu de contencios administrativ.

Prin decizia

nr. 14/2014 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și de

pârâții D.V. și SC H. SRL Bacău împotriva sentinței civile nr. 1114 din 29 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 513/110/2012*.

În motivarea hotărârii,

instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prin ordonanța

procurorului nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 s-a dispus instituirea sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând învinuitului D.V. și

SC H. SRL până la concurența sumei de 500 miliarde ROL, măsura sechestrului fiind

pusă în aplicare prin procesele-verbale din 19 aprilie 2004, 20 aprilie 2004 și

23 aprilie 2004-pentru poprirea conturilor învinuitului și ale SC H. SRL, prin procesul-verbal

din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea și sechestrarea bunurilor imobile

ale SC H. SRL și prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea

a două autoturisme.

Ca urmare a decesului,

la data de 11 august 2011, a învinuitului D.V., prin ordonanța procurorului de încetare

a urmării penale din 09 decembrie 2011, dată în Dosarul nr. 265/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus încetarea urmăririi

penale față de D.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută

de art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. și dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. (pct.

1); la pct. 2 s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța

nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 și comunicarea soluției Ministerului Finanțelor,

în vederea exercitării acțiunii civile.

La termenul din

16 ianuarie 2014, curtea de apel a dispus ca reclamanta să depună actele administrativ

fiscale de control la SC H. SRL din care să rezulte suma pentru care solicită valorificarea

bunurilor sechestrate.

În drept, reclamanta

a invocat dispozițiile art. 19 și art. 245 C. proc. pen., prin precizarea acțiunii

(conform cererii depuse la Tribunalul Bacău pentru termenul din 23 aprilie 2012)

menționând că acțiunea sa este una în pretenții întemeiată pe dispozițiile art.

1349 din noul C. civ. Temeiul cererii reconventionale îl constituie dispozițiile

art. 245 lit. c) C. proc. pen.

Art. 245 C.

proc. pen. reglementează dispozițiile complementare ale ordonanței procurorului

de scoatere de sub urmărire penală. între acestea, la lit. c) sunt menționate dispozițiile

referitoare la măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, în alin. (2) prevăzându-se

că „în cazul în care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii privind reparațiile

civile, aceste măsuri se vor considera desființate, dacă persoana vătămată nu introduce

acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării

urmăririi penale".

Art. 19 reglementează

acțiunea adresată instanței civile, alin. (1) punând la îndemâna persoanei vătămate

care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acțiunea adresată instanței

civile pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Art. 1349 din

Legea nr. 287/2009 privind C. civ. reglementează răspunderea delictuală.

Introducerea unei

acțiuni civile este regula stabilită prin normele de procedură penală, însă, în

cauză o acțiune civilă de drept comun pentru repararea prejudiciului produs prin

infracțiune nu este compatibilă cu natura prejudiciului produs prin infracțiune.

Astfel, urmărirea penală a învinuitului D.V. s-a făcut (între altele) pentru infracțiunea

de evaziune fiscală prevăzută în art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, texte care, la

data începerii urmării penale reglementau infracțiunile care constau în „sustragerea

de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor

impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea

oricăror alte operațiuni", respectiv fapta de „a nu evidenția prin acte contabile

sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de

a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare

neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției".

Or, în materie

fiscală întinderea creanțelor bugetare nu se stabilește de instanța de judecată

- în a cărei competență intră doar verificarea legalității actelor administrativ

fiscale -, organele fiscale potrivit normelor de procedură fiscală cuprinse în C.

proc. fisc.; recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat nu se poate face pe

calea dreptului comun, în cadrul unui litigiu între profesioniști, în baza dispozițiilor

de drept civil care reglementează răspunderea civilă delictuală. În consecință,

câtă vreme organul fiscal nu a emis, în baza C. proc. fisc., un titlu de creanță

care să devină titlul executoriu în condițiile prevăzute de acest cod (art. 141),

nu se poate cere instanței civile valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de

organul de urmărire penală; în procedura fiscală, organul fiscale procedează la

valorificarea bunurilor sechestrate în condițiile art. 159 C. proc. fisc., însă,

în baza unui titlu executoriu emis de organele fiscale.

Instanța de apel

a reținut că, în cauză, reclamanta nu numai că nu a făcut dovada emiterii unui astfel

de titlu executoriu, dar nici nu a făcut dovada efectuării unei inspecții fiscale

la SC H. SRL Procesul-verbal din 31 martie 2004 întocmit Direcția generală de inspecție

fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cuprinde rezultatele

unui control întreprins la o altă societate comercială, SC U.M. SA Bacău între clienții

căreia figura și SC H. SRL.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii pronunțată

de tribunal trebuie menținută.

Totodată, curtea

a apreciat că se impune a fi menținută și soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Acesta întrucât, potrivit art. 245 lit. c) C. proc. pen., măsurile asigurătorii

dispuse în cursul urmăririi penale se consideră desființate doar în situația în

care persoana vătămată nu introduce acțiune în fata instanței civile în termen de

30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale. Or, în cauză, o acțiune

în fața instanței civile a fost introdusă; chiar în condițiile reținute anterior

cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, din punct de vedere formal, condiția textului

nu este îndeplinită pentru a se constata desființarea măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei

decizii au decla'at recurs atât reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor

Publice Bacău cât și pârâtele SC H. SRL Bacău și D.V.

Recursul declarat

de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău nu a fost încadrat

în drept, însă recurenta-reclamantă a arătat că prin acțiunea promovată a solicitat

obținerea unui titlu care-i să-i permită valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse

prin Ordonanța cu nr. 25/P/2004 din data de 16 aprilie 2004 de încetare a urmăririi

penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Precizează recurenta-reclamantă

că acțiunea a fost formulată în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziției pct.

2 din Ordonanța Parchetului din 09 decembrie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011,

respectiv menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 25/P/2004

din data de 16 aprilie 2004 și comunicarea soluției Ministerului Finanțelor Publice

în vederea exercitării acțiunii civile, pentru recuperarea prejudiciului de 50 de

milioane de ROL.

Recurenta-reclamantă

critică soluția instanței de apel și sub aspectul invocării faptului că nu a făcut

dovada efectuării unei inspecții fiscale la SC H. SRL, control fiscal care nu s-a

putut efectua motivat de faptul că toate documentele contabile aferente perioadei

1999-2003 se regăseau la sediul Direcției Naționale Anticorupție București.

În concluzie,

recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate,

iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin recursul

declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtele SC H.

SRL Bacău și D.V. au susținut că efectul respingerii cererii principale lasă fără

suport juridic măsurile asigurătorii dispuse și menținute de organul de urmărire

penală, împrejurare față de care a formulat cererea reconvențională.

Soluția dată de

tribunal și menținută de instanța de apel acestei cereri este criticabilă întrucât

obiectul cererii sale a fost o acțiune în constatare prin care a solicitat să se

constate desființarea măsurilor asigurătorii, iar nu să dispună desființarea acestora.

Există o diferență majoră între cele două cereri având în vedere că, în cazul constatării,

măsura desființării măsurilor asigurătorii a intervenit deja la data pronunțării

sentinței, nefiind constitutivă de drepturi.

În apel, instanța

a menținut soluția dar a modificat motivarea și a considerat în mod nelegal că prin

formularea acțiunii civile de către intimată, în mod formal s-a menținut sechestrul

asigurător, indiferent dacă acea acțiune este inadmisibilă sau este respinsă pe

fond.

Consideră recurentele-pârâte

că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a art. 245 din vechiul C.

proc. pen., în sensul că nu a avut în vedere că intimata nu a formulat în termenul

de 30 de zile o acțiune civilă în pretenții bafcată pe răspundere civilă delictuală,

iar această depășire a termenului a determinat încetarea de drept a sechestrului.

De asemenea, recurentele-pârâte

arată că instanța de apel nu a luat în considerare că o cerere inadmisibilă nu poate

produce efecte juridice, care să mențină un sechestru asigurător și popriri asigurătorii,

producându-le în continuare prejudicii grave.

Pentru aceste

motive, recurentele-pârâte solicită admiterea recursului în sensul admiterii cererilor

reconvenționale și constatării intervenirii încetării sechestrului asigurător și

popririlor asigurătorii față de pârâte în baza ordonanței nr. 25/P/2004 din 16

aprilie 2004 în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ședința publică

din 21 octombrie 2014, recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău și D.V. au invocat excepția

nulității recursului declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor

Publice Bacău, motivat de faptul că acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate

expres reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Luând în examinare,

cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de recurentele-pârâte,

Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate în termenul legal de recurenta-reclamantă

se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică

totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit

încadrarea lor în motivul ce nelegalitate expres reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Drept consecință,

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatele-pârâte

SC H. SRL Bacău și D.V.

Examinând recursurile

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate,

urmând să le admită pentru considerentele ce succed:

Analizând critica

din recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice

Bacău referitoare la calificarea dată de către instanțe obiectului cererii de chemare

în judecată ca fiind o acțiune de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea

recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurența sumei de 500

miliarde ROL, Înalta Curte constată că este fondată.

Reclamanta a precizat

încă din fața primei instanțe că a formulat acțiunea în pretenții pentru a duce

la îndeplinire dispoziția pct. 2 din Ordonanța din 09 ianuarie 2011 a DNA, dată

în Dosarul nr. 265/P/2011, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 noul C.

civ. coroborate cu cele ale art. 19 și art. 245 C. proc. pen.

Este de observat

că reclamanta nu a detaliat deloc cauza acțiunii conform cerințelor impuse de

art. 112 C. proc. civ., însă instanța era îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea

rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime,

să dea acțiunii calificarea juridică exactă, iar calificarea acțiunii se va face

nu după natura termenilor folosiți de reclamantă, ci după motivele de fapt ale cererii

și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Constatând că

cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât prin intermediul acesteia

s-a urmărit valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire

penală, în condițiile în care organul fiscal nu a emis un titlu de creanță care

să devină executoriu conform dispozițiilor art. 141 C. proc. fisc., instanța de

apel a încălcat astfel incidența dispozițiilor art. 245 lit. c) C. proc. pen.

Potrivit art.

245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin ordonanța de încetare a urmăririi penale

se dispune și asupra măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, iar în situația

în care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile,

acestea se consideră desființate dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în

fața instanței civile în termen de 30 zile de la comunicarea încetării urmăririi

penale.

În consecință,

atunci când procurorul dispune revocarea măsurii asigurătorii luate pentru repararea

pagubei, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire

penală, măsura asiguratorie încetează la data emiterii ordonanței.

În schimb, în

aceeași ipoteză, când se dispune menținerea măsurii asigurătorii luate în vederea

reparării pagubei, aceasta încetează dacă în termen de 30 zile de la comunicarea

soluției de netrimitere în judecată, partea vătămată nu introduce acțiune în fața

instanței civile.

Dacă însă persoana

vătămată a formulat acțiune în fața instanței civile, în termenul de 30 zile, măsura

asiguratorie durează până la soluționarea definitivă a cauzei civile și punerea

în executare a dispozițiilor civile.

Este evident că

instanței civile îi revine rolul de a cerceta acțiunea civilă rămasă nesoluționată

ca urmare a încetării urmăririi penale, în acest sens fiind și demersul reclamantei

de a obține menținerea sechestrului asigurător până la soluționarea acțiunii în

pretenții (răspundere civilă delictuală).

Or, în acest context

trebuia considerat demersul judiciar al reclamantei, iar instanța de fond ar fi

trebuit să evalueze dacă acțiunea îndeplinea toate exigențele impuse de legea procesuală

și temeiurile stabilite prin dispozițiile de drept material și astfel, să o soluționeze.

Prin urmare, în

acest context măsurile asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală au caracter

temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal

și constau în indisponibilizarea bunurilor, pentru a se asigura creditorului posibilitatea

de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor.

După rămânerea

definitivă a hotărârii de fond, sechestrul asigurător se transformă în sechestru

definitiv, executoriu. Vânzarea bunurilor sechestrate nu poate avea loc decât după

obținerea titlului executoriu.

În acest context,

deși susținerile recurentelor-pârâte sunt corecte din punct de vedere teoretic,

în sensul că o cerere inadmisibilă nu poate produce efectele juridice care să justifice

menținerea unui sechestru asigurător, totuși acestea nu subzistă în condițiile în

care instanța a calificat greșit obiectul acțiunii și în mod greșit a soluționat-o

în lipsa unei încadrări corecte a actului de sesizare.

Urmează ca rejudecând

cererea principală, în funcție de hotărârea ce va fi pronunțată asupra acesteia,

instanța de fond să evalueze legalitatea menținerii sechestrului asigurător deja

instituit, judecând pe fond și cererea reconvențională.

De aceea, pentru

o soluționare unitară a cauzei, urmează a se admite și recursul pârâtelor SC H.

SRL Bacău și D.V., vizând încetarea măsurii asigurătorii.

Pentru toate aceste

considerente, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

!N NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău și D.V.

Admite recursurile

declarate de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și de

pârâtele SC H. SRL Bacău și D.V. împotriva deciziei nr. 14/2014 din 13 februarie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.