ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3163/2014

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția civilă, sub nr. 513/110/2012 din 27 ianuarie 1012, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, având în vedere ordonanța de încetare a urmării penale din 09 ianuarie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011, în baza dispozițiilor art. 245 C. proc. pen. a formulat „acțiune de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurența sumei de 500 miliarde ROL. La primul termen de judecată, din 26 martie 2012, tribunalul i-a pus în vedere să precizeze pârâtul și temeiul juridic al cererii. Astfel, pentru termenul din 23 aprilie 2012, reclamanta a precizat că a formulat acțiunea în pretenții pentru a duce la îndeplinire dispoziția pct. 2 din Ordonanța din 09 ianuarie 2011 a D.N.A, dată în Dosarul nr. 265/P/2011, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din noul C. civ.

coroborate cu cele ale art. 19 și art. 245 C. proc. pen.; ca pârâtă a fost indicată D.V., soția învinuitului D.V., fostul administrator la SC H. SRL, decedat în cursul urmării penale. La termenul din 21 mai 2012 pârâta D.V. a formulat întâmpinare - prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii - și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea încetării, în temeiul art. 245 lit. c) C. proc. pen., a sechestrului asigurător. Prin răspunsul la întâmpinare, depus pentru termenul din 18 iunie 2012, reclamanta a indicat ca pârâți pe D.V. și SC H. SRL Bacău. La termenul din 18 iunie 2012, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv răspundere civilă delictuală, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale.

Prin încheierea din 27 iunie 2012 Tribunalul Bacău a respins excepția necompetenței materiale, reținând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și valoarea pretinsă prin acțiune de 500 miliarde ROL. Prin încheierea din 05 noiembrie 2012 Tribunalul Bacău, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia secției a ll-a civile și de contencios administrativ, ca litigiu între profesioniști, ca urmare a reorganizării secțiilor Tribunalului Bacău în secția I civilă și respectiv, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ. La secția a ll-a civilă și de contencios administrativ cauza a fost înregistrată sub nr. 513/110/2012* din 13 noiembrie 2012. Prin sentința civilă nr. 1114 din 29 aprilie 2013 Tribunalul Bacău a admis excepția inadmisibilității cererii principale, respingând-o ca inadmisibilă; a respins cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii principale s-a avut în vedere că prin aceasta s-a solicitat valorificarea unei măsuri asigurătorii, respectiv a unui sechestru asigurător. Valorificarea acestuia înseamnă instituirea sechestrului, adică executarea lui, măsură adusă la îndeplinire de Poliția Judiciară P.N.A. acesta fiind organul de executare. În fapt, reclamanta a înțeles să valorifice bunurile sechestrate, dar pentru acest lucru este necesară obținerea unui titlu executoriu, conform art. 596 C. proc. civ., pe care reclamanta nu îl are. Reclamanta ar fi trebuit ca, în 30 zile de la primirea ordonanței de încetare a urmăririi penale, să se adreseze cu o cerere instanței civile, prin care să solicite obligarea la plată a SC H. SA și eventual a moștenitorilor lui D.V.

și să obțină un titlu executoriu. Reclamanta fie nu are titlu executoriu, fie nu l-a depus la dosarul cauzei, dar la dosar dovada existenței titlului nu există. Ca urmare s-a apreciat că cererea nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 596 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea reconvențională s-a avut în vedere faptul că la această dată nu există un titlu executoriu. Sechestrul asigurător trebuie ridicat la cererea celor interesați. Nu se poate constata o situație care decurge dintr-o normă de drept, iar art. 245 C. proc. pen. este un text imperativ, măsurile asigurătorii fiind desființate de la lege. Împotriva hotărârii tribunalului au formulat cereri de recurs reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, pe de o parte și pârâții SC H. SRL Bacău și D.V., pe de altă parte.

La termenul din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Bacău a recalificat calea de atac din recurs în apel, pentru considerentele menționate în partea introductivă a hotărârii. Se are în vedere și faptul că litigiul a fost calificat ca un litigiu între profesioniști care intră în competența funcțională a secției a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, iar nu ca un litigiu de contencios administrativ. Prin decizia nr. 14/2014 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și de pârâții D.V. și SC H. SRL Bacău împotriva sentinței civile nr. 1114 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 513/110/2012*.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin ordonanța procurorului nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând învinuitului D.V. și SC H. SRL până la concurența sumei de 500 miliarde ROL, măsura sechestrului fiind pusă în aplicare prin procesele-verbale din 19 aprilie 2004, 20 aprilie 2004 și 23 aprilie 2004-pentru poprirea conturilor învinuitului și ale SC H. SRL, prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea și sechestrarea bunurilor imobile ale SC H. SRL și prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004 - pentru indisponibilizarea a două autoturisme.

Ca urmare a decesului, la data de 11 august 2011, a învinuitului D.V., prin ordonanța procurorului de încetare a urmării penale din 09 decembrie 2011, dată în Dosarul nr. 265/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de D.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. (pct. 1); la pct. 2 s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 și comunicarea soluției Ministerului Finanțelor, în vederea exercitării acțiunii civile.

La termenul din 16 ianuarie 2014, curtea de apel a dispus ca reclamanta să depună actele administrativ fiscale de control la SC H. SRL din care să rezulte suma pentru care solicită valorificarea bunurilor sechestrate. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 19 și art. 245 C. proc. pen., prin precizarea acțiunii (conform cererii depuse la Tribunalul Bacău pentru termenul din 23 aprilie 2012) menționând că acțiunea sa este una în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din noul C. civ. Temeiul cererii reconventionale îl constituie dispozițiile art. 245 lit. c) C. proc. pen. Art. 245 C. proc. pen. reglementează dispozițiile complementare ale ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală.

între acestea, la lit. c) sunt menționate dispozițiile referitoare la măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, în alin. (2) prevăzându-se că „în cazul în care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, aceste măsuri se vor considera desființate, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale". Art. 19 reglementează acțiunea adresată instanței civile, alin. (1) punând la îndemâna persoanei vătămate care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acțiunea adresată instanței civile pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

Art. 1349 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. reglementează răspunderea delictuală. Introducerea unei acțiuni civile este regula stabilită prin normele de procedură penală, însă, în cauză o acțiune civilă de drept comun pentru repararea prejudiciului produs prin infracțiune nu este compatibilă cu natura prejudiciului produs prin infracțiune. Astfel, urmărirea penală a învinuitului D.V.

s-a făcut (între altele) pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, texte care, la data începerii urmării penale reglementau infracțiunile care constau în „sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror alte operațiuni", respectiv fapta de „a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției". Or, în materie fiscală întinderea creanțelor bugetare nu se stabilește de instanța de judecată - în a cărei competență intră doar verificarea legalității actelor administrativ fiscale -, organele fiscale potrivit normelor de procedură fiscală cuprinse în C. proc.

fisc.; recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat nu se poate face pe calea dreptului comun, în cadrul unui litigiu între profesioniști, în baza dispozițiilor de drept civil care reglementează răspunderea civilă delictuală. În consecință, câtă vreme organul fiscal nu a emis, în baza C. proc. fisc., un titlu de creanță care să devină titlul executoriu în condițiile prevăzute de acest cod (art. 141), nu se poate cere instanței civile valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală; în procedura fiscală, organul fiscale procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în condițiile art. 159 C. proc. fisc., însă, în baza unui titlu executoriu emis de organele fiscale.

Instanța de apel a reținut că, în cauză, reclamanta nu numai că nu a făcut dovada emiterii unui astfel de titlu executoriu, dar nici nu a făcut dovada efectuării unei inspecții fiscale la SC H. SRL Procesul-verbal din 31 martie 2004 întocmit Direcția generală de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cuprinde rezultatele unui control întreprins la o altă societate comercială, SC U.M. SA Bacău între clienții căreia figura și SC H. SRL. Prin urmare, instanța de apel a constatat că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii pronunțată de tribunal trebuie menținută. Totodată, curtea a apreciat că se impune a fi menținută și soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Acesta întrucât, potrivit art. 245 lit. c) C. proc. pen., măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale se consideră desființate doar în situația în care persoana vătămată nu introduce acțiune în fata instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale. Or, în cauză, o acțiune în fața instanței civile a fost introdusă; chiar în condițiile reținute anterior cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, din punct de vedere formal, condiția textului nu este îndeplinită pentru a se constata desființarea măsurilor asigurătorii. Împotriva acestei decizii au decla'at recurs atât reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău cât și pârâtele SC H. SRL Bacău și D.V.

Recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău nu a fost încadrat în drept, însă recurenta-reclamantă a arătat că prin acțiunea promovată a solicitat obținerea unui titlu care-i să-i permită valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanța cu nr. 25/P/2004 din data de 16 aprilie 2004 de încetare a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Precizează recurenta-reclamantă că acțiunea a fost formulată în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziției pct. 2 din Ordonanța Parchetului din 09 decembrie 2011 dată în Dosarul nr. 265/P/2011, respectiv menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 25/P/2004 din data de 16 aprilie 2004 și comunicarea soluției Ministerului Finanțelor Publice în vederea exercitării acțiunii civile, pentru recuperarea prejudiciului de 50 de milioane de ROL.

Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de apel și sub aspectul invocării faptului că nu a făcut dovada efectuării unei inspecții fiscale la SC H. SRL, control fiscal care nu s-a putut efectua motivat de faptul că toate documentele contabile aferente perioadei 1999-2003 se regăseau la sediul Direcției Naționale Anticorupție București. În concluzie, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtele SC H. SRL Bacău și D.V. au susținut că efectul respingerii cererii principale lasă fără suport juridic măsurile asigurătorii dispuse și menținute de organul de urmărire penală, împrejurare față de care a formulat cererea reconvențională.

Soluția dată de tribunal și menținută de instanța de apel acestei cereri este criticabilă întrucât obiectul cererii sale a fost o acțiune în constatare prin care a solicitat să se constate desființarea măsurilor asigurătorii, iar nu să dispună desființarea acestora. Există o diferență majoră între cele două cereri având în vedere că, în cazul constatării, măsura desființării măsurilor asigurătorii a intervenit deja la data pronunțării sentinței, nefiind constitutivă de drepturi. În apel, instanța a menținut soluția dar a modificat motivarea și a considerat în mod nelegal că prin formularea acțiunii civile de către intimată, în mod formal s-a menținut sechestrul asigurător, indiferent dacă acea acțiune este inadmisibilă sau este respinsă pe fond.

Consideră recurentele-pârâte că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a art. 245 din vechiul C. proc. pen., în sensul că nu a avut în vedere că intimata nu a formulat în termenul de 30 de zile o acțiune civilă în pretenții bafcată pe răspundere civilă delictuală, iar această depășire a termenului a determinat încetarea de drept a sechestrului. De asemenea, recurentele-pârâte arată că instanța de apel nu a luat în considerare că o cerere inadmisibilă nu poate produce efecte juridice, care să mențină un sechestru asigurător și popriri asigurătorii, producându-le în continuare prejudicii grave. Pentru aceste motive, recurentele-pârâte solicită admiterea recursului în sensul admiterii cererilor reconvenționale și constatării intervenirii încetării sechestrului asigurător și popririlor asigurătorii față de pârâte în baza ordonanței nr. 25/P/2004 din 16 aprilie 2004 în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ședința publică din 21 octombrie 2014, recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău și D.V. au invocat excepția nulității recursului declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, motivat de faptul că acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ. Luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de recurentele-pârâte, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate în termenul legal de recurenta-reclamantă se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivul ce nelegalitate expres reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Drept consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatele-pârâte SC H. SRL Bacău și D.V. Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând să le admită pentru considerentele ce succed: Analizând critica din recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău referitoare la calificarea dată de către instanțe obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat până la concurența sumei de 500 miliarde ROL, Înalta Curte constată că este fondată. Reclamanta a precizat încă din fața primei instanțe că a formulat acțiunea în pretenții pentru a duce la îndeplinire dispoziția pct. 2 din Ordonanța din 09 ianuarie 2011 a DNA, dată în Dosarul nr. 265/P/2011, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 noul C. civ.

coroborate cu cele ale art. 19 și art. 245 C. proc. pen. Este de observat că reclamanta nu a detaliat deloc cauza acțiunii conform cerințelor impuse de art. 112 C. proc. civ., însă instanța era îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, iar calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamantă, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii. Constatând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât prin intermediul acesteia s-a urmărit valorificarea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală, în condițiile în care organul fiscal nu a emis un titlu de creanță care să devină executoriu conform dispozițiilor art. 141 C. proc.

fisc., instanța de apel a încălcat astfel incidența dispozițiilor art. 245 lit. c) C. proc. pen. Potrivit art. 245 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune și asupra măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, iar în situația în care s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, acestea se consideră desființate dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la comunicarea încetării urmăririi penale. În consecință, atunci când procurorul dispune revocarea măsurii asigurătorii luate pentru repararea pagubei, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, măsura asiguratorie încetează la data emiterii ordonanței.

În schimb, în aceeași ipoteză, când se dispune menținerea măsurii asigurătorii luate în vederea reparării pagubei, aceasta încetează dacă în termen de 30 zile de la comunicarea soluției de netrimitere în judecată, partea vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile. Dacă însă persoana vătămată a formulat acțiune în fața instanței civile, în termenul de 30 zile, măsura asiguratorie durează până la soluționarea definitivă a cauzei civile și punerea în executare a dispozițiilor civile. Este evident că instanței civile îi revine rolul de a cerceta acțiunea civilă rămasă nesoluționată ca urmare a încetării urmăririi penale, în acest sens fiind și demersul reclamantei de a obține menținerea sechestrului asigurător până la soluționarea acțiunii în pretenții (răspundere civilă delictuală).

Or, în acest context trebuia considerat demersul judiciar al reclamantei, iar instanța de fond ar fi trebuit să evalueze dacă acțiunea îndeplinea toate exigențele impuse de legea procesuală și temeiurile stabilite prin dispozițiile de drept material și astfel, să o soluționeze. Prin urmare, în acest context măsurile asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală au caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal și constau în indisponibilizarea bunurilor, pentru a se asigura creditorului posibilitatea de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor. După rămânerea definitivă a hotărârii de fond, sechestrul asigurător se transformă în sechestru definitiv, executoriu.

Vânzarea bunurilor sechestrate nu poate avea loc decât după obținerea titlului executoriu. În acest context, deși susținerile recurentelor-pârâte sunt corecte din punct de vedere teoretic, în sensul că o cerere inadmisibilă nu poate produce efectele juridice care să justifice menținerea unui sechestru asigurător, totuși acestea nu subzistă în condițiile în care instanța a calificat greșit obiectul acțiunii și în mod greșit a soluționat-o în lipsa unei încadrări corecte a actului de sesizare. Urmează ca rejudecând cererea principală, în funcție de hotărârea ce va fi pronunțată asupra acesteia, instanța de fond să evalueze legalitatea menținerii sechestrului asigurător deja instituit, judecând pe fond și cererea reconvențională.

De aceea, pentru o soluționare unitară a cauzei, urmează a se admite și recursul pârâtelor SC H. SRL Bacău și D.V., vizând încetarea măsurii asigurătorii. Pentru toate aceste considerente, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

!N NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de recurentele-pârâte SC H. SRL Bacău și D.V. Admite recursurile declarate de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și de pârâtele SC H. SRL Bacău și D.V. împotriva deciziei nr. 14/2014 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.