ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3087/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3087/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 7 octombrie 2005, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 002 din 5 noiembrie 2002, cu cheltuieli de judecată. În cauză SA A. SA - com. Cârna , județul Dolj, a formulat, la 9 octombrie 2007, o cerere de intervenție principală prin care a cerut să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni menționat mai sus, încheiat între reclamantă și pârâtă. Prin sentința civilă nr. 4162 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 262 din 20 martie 2008, a respins recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva soluției de declinare de mai sus. Prin hotărârea nr. 14 din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Dolj, și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 C. proc. civ., a trimis cauza spre soluționare acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție. În legătură cu conflictul negativ de competență ivit se rețin următoarele: Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că prin acțiunea de față s-a solicitat să se constate desființat contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 5 noiembrie 2002 încheiat de reclamantă și pârâtă, pe baza pactului comisoriu de gradul IV intervenit conform art. 61 din contract.
Se constată că această cerere nu se încadrează între situațiile prevăzute de art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, nefiind aplicabile dispozițiile art. 32 31 , pentru a fi atrasă competența Curții de apel în judecarea acestei pricini. Cu alte cuvinte, constatarea desființării unui contract de vânzare-cumpărare acțiuni nu poate fi asimilată cu o operațiune sau un act, în sensul celor avute în vedere de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 menționată mai sus. În consecință, acțiunea de față este de competența Tribunalului Dolj, ca instanță de fond, potrivit art. 2.1 C. proc.
civ., căruia îi va fi înaintat dosarul pentru a fi soluționat, urmând a fi emis un regulator de competență în acest sens, potrivit art. 22 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre S.M., A.V.A.S. București și SA A. SA Dunăreni, în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.