ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2923/2014

Asupra contestației

în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Sibiu, revizuentul C.N., în contradictoriu cu intimata Banca D.F. Sucursala

Sibiu, actualmente L. Bank, a solicitat revizuirea Încheierii nr. 229/2000

pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1992/2000 și, rejudecând cererea

de încuviințare a executării silite, să fie respinsă ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă

nr. 590/2011 Tribunalul Sibiu a respins cererea de revizuire a Încheierii nr.

229/2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1992/2000, reținând în

considerente următoarele:

Tribunalul a

constatat că în cauză nu sunt întrunite cerințele pentru a se reține

autoritatea de lucru judecat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ față

de Sentința civilă nr. 1552/2007 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, întrucât în

acea cauză s-a invocat ca motiv de revizuire cazul prevăzut de art. 322 pct. 5

C. proc. civ., deși în motivarea Deciziei nr. 88/2008 a Curții de apel s-a

vorbit incidental că nu s-a dovedit că s-ar fi săvârșit infracțiuni, neexistând

nicio hotărâre definitivă de condamnare a executorului, a expertului sau a

reprezentanților creditorului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel revizuentul, care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 148 din 6 octombrie 2011 a

respins apelul declarat de revizuentul C.N. împotriva Sentinței civile nr.

590/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, niciuna din ipotezele prevăzute de art.

322 pct. 4 C. proc. civ., nu sunt incidente în speță, față de expertul O.V.

dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii

de fals în declarații, iar față de învinuiții O.V., C.M. și B.E., dispunându-se

neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunile de fals intelectual, uz de

fals și mărturie mincinoasă, constatându-se că faptele nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii și că s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale.

Față de Ordonanța

pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în Dosar nr. 3531/P/2007

la data de 23 februarie 2009, cererea revizuentului apare ca fiind formulată cu

rea-credință și cu exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul C.N., prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 4194 din 25 octombrie

2012 a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.N. împotriva

Deciziei civile nr. 148 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția I civilă.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a analizat incidența

ipotezelor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., reținând că față de expertul O.V. a

fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de

fals în declarații.

Criticile referitoare

la lipsa de temei legal a deciziei atacate, în condițiile în care în situația

în care nu există faptă nu există nici prescripție, nu au fundament juridic,

întrucât prescripția răspunderii penale a fost reținută ca și motiv de

neîncepere a urmăririi penale, fiind însă analizate elementele constitutive ale

infracțiunilor de care au fost acuzați învinuiții.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul C.N. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe

rolul Înaltei Curți la data de 11 iunie 2013.

În susținerea

cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ., contestatorul

C.N. susține că, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul prezentat la

punctul 2 al cererii de recurs, care viza în mod expres nelegalitatea soluției

adoptate, de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Mai susține

contestatorul că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la

încălcarea dreptului la apărare, instanța de recurs a reținut în mod greșit

faptul că instanța de apel ar fi motivat respingerea cererii de amânare ca

urmare a nemotivării acestei cereri de către revizuent, iar în condițiile în

care s-a amânat pronunțarea cauzei, contestatorul nu ar fi avut cunoștință de

acest termen, astfel că, în opinia sa acest lucru reprezintă o încălcare a

dreptului său la apărare.

Contestația în anulare

este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În condițiile art.

317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare pentru motivele arătate la pct. 1 și 2, precum nerespectarea

condițiilor legale referitoare la citarea părților pentru ziua când s-a judecat

pricina și încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, pentru

a fi incidente dispozițiile mai sus-evocate, respectiv neîndeplinirea

procedurii "de chemare a părții", pentru ziua când s-a judecat

pricina, "potrivit cu cerințele legii" este necesar ca orice

neregularitate procedurală privitoare la citarea părții, pentru ziua când s-a

judecat cauza în fond să poată constitui temei pentru exercitarea contestației în

anulare.

Fiind o cale de

retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestația

în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de

lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor

motive care au fost soluționate de instanță, astfel că, invocarea de către

contestator a dispozițiilor art. 317 C. proc. civ., se apreciază să nu sunt

incidente în cauză.

În ceea ce privește

temeiul invocat de contestator, art. 318 C. proc. civ., acesta prevede

într-adevăr, în prima teză că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu

recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, iar

în cea de a două teză se prevede omisiunea din greșeală a instanței de recurs

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Având în vedere

caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind

existența unei "greșeli materiale" presupune o interpretare

restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale

care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei

soluții eronate.

Este de observat că o

astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății

pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o

reapreciere a probelor.

Față de aceste

precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au

formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate

la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor.

Contestația în

anulare fiind o cale de atac extraordinară de retractare a fost creată de lege

doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor

greșeli de fond, iar în aceste condiții, aceasta nu poate fi exercitată pentru

remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de

interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Astfel, motivul

invocat de către contestator privind omisiunea cercetării motivului de recurs,

ce viza în mod expres nelegalitatea soluției de respingere a cererii de

revizuire ca inadmisibilă, se constată că nu poate fi primit atâta timp cât

instanța de recurs a analizat toate criticile formulate și s-a pronunțat asupra

motivelor invocate de către recurent, reținând că ambele instanțe au analiza:

împrejurările invocate de revizuent ca elemente ale falsului intelectual

săvârșit la întocmirea actului, iar instanța de apel a apreciat a fi corecte

concluziile instanței de fond în ceea ce privește constatarea pe cale

incidentală a infracțiunii de fals.

Cu privire la critica

adusă primului motiv de recurs, referitoare la încălcarea dreptului la apărare,

ca urmare a amânării pronunțării cauzei, se constată de asemenea că este

nefondată, întrucât revizuentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, având

în vedere că instanța de apel amânând pronunțarea cauzei pentru a da

posibilitate părților de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 156 alin.

(2) C. proc. civ. a procedat în mod legal, deoarece a respins cererea de

amânare formulată de revizuent motivat de împrejurarea că acesta a avut timp

suficient pentru angajarea unui apărător, în condițiile în care calea de atac a

apelului fusese promovată la data de 22 iunie 2011, iar citația a fost primită

la data de 19 august 2011.

În acest context,

motivele invocate privind considerentele deciziei a cărei anulare se solicită,

se constată că nu sunt specifice contestației în anulare, prevăzută de

dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul C.N. împotriva Deciziei nr. 4194 din 25

octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN