ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2923/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, revizuentul C.N., în contradictoriu cu intimata Banca D.F. Sucursala Sibiu, actualmente L. Bank, a solicitat revizuirea Încheierii nr. 229/2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1992/2000 și, rejudecând cererea de încuviințare a executării silite, să fie respinsă ca inadmisibilă. Prin Sentința civilă nr. 590/2011 Tribunalul Sibiu a respins cererea de revizuire a Încheierii nr. 229/2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1992/2000, reținând în considerente următoarele: Tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite cerințele pentru a se reține autoritatea de lucru judecat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ față de Sentința civilă nr. 1552/2007 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, întrucât în acea cauză s-a invocat ca motiv de revizuire cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., deși în motivarea Deciziei nr. 88/2008 a Curții de apel s-a vorbit incidental că nu s-a dovedit că s-ar fi săvârșit infracțiuni, neexistând nicio hotărâre definitivă de condamnare a executorului, a expertului sau a reprezentanților creditorului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată. Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 148 din 6 octombrie 2011 a respins apelul declarat de revizuentul C.N. împotriva Sentinței civile nr. 590/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, niciuna din ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., nu sunt incidente în speță, față de expertul O.V. dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, iar față de învinuiții O.V., C.M. și B.E., dispunându-se neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunile de fals intelectual, uz de fals și mărturie mincinoasă, constatându-se că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii și că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Față de Ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în Dosar nr. 3531/P/2007 la data de 23 februarie 2009, cererea revizuentului apare ca fiind formulată cu rea-credință și cu exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul C.N., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 4194 din 25 octombrie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.N. împotriva Deciziei civile nr. 148 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a analizat incidența ipotezelor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., reținând că față de expertul O.V. a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Criticile referitoare la lipsa de temei legal a deciziei atacate, în condițiile în care în situația în care nu există faptă nu există nici prescripție, nu au fundament juridic, întrucât prescripția răspunderii penale a fost reținută ca și motiv de neîncepere a urmăririi penale, fiind însă analizate elementele constitutive ale infracțiunilor de care au fost acuzați învinuiții. Împotriva acestei decizii, contestatorul C.N. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 11 iunie 2013. În susținerea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ., contestatorul C.N. susține că, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul prezentat la punctul 2 al cererii de recurs, care viza în mod expres nelegalitatea soluției adoptate, de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Mai susține contestatorul că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la încălcarea dreptului la apărare, instanța de recurs a reținut în mod greșit faptul că instanța de apel ar fi motivat respingerea cererii de amânare ca urmare a nemotivării acestei cereri de către revizuent, iar în condițiile în care s-a amânat pronunțarea cauzei, contestatorul nu ar fi avut cunoștință de acest termen, astfel că, în opinia sa acest lucru reprezintă o încălcare a dreptului său la apărare. Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: În condițiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 și 2, precum nerespectarea condițiilor legale referitoare la citarea părților pentru ziua când s-a judecat pricina și încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, pentru a fi incidente dispozițiile mai sus-evocate, respectiv neîndeplinirea procedurii "de chemare a părții", pentru ziua când s-a judecat pricina, "potrivit cu cerințele legii" este necesar ca orice neregularitate procedurală privitoare la citarea părții, pentru ziua când s-a judecat cauza în fond să poată constitui temei pentru exercitarea contestației în anulare. Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluționate de instanță, astfel că, invocarea de către contestator a dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., se apreciază să nu sunt incidente în cauză. În ceea ce privește temeiul invocat de contestator, art. 318 C. proc. civ., acesta prevede într-adevăr, în prima teză că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, iar în cea de a două teză se prevede omisiunea din greșeală a instanței de recurs să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei "greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor. Față de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției, printr-o rediscutare a probelor. Contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară de retractare a fost creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond, iar în aceste condiții, aceasta nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Astfel, motivul invocat de către contestator privind omisiunea cercetării motivului de recurs, ce viza în mod expres nelegalitatea soluției de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, se constată că nu poate fi primit atâta timp cât instanța de recurs a analizat toate criticile formulate și s-a pronunțat asupra motivelor invocate de către recurent, reținând că ambele instanțe au analiza: împrejurările invocate de revizuent ca elemente ale falsului intelectual săvârșit la întocmirea actului, iar instanța de apel a apreciat a fi corecte concluziile instanței de fond în ceea ce privește constatarea pe cale incidentală a infracțiunii de fals.

Cu privire la critica adusă primului motiv de recurs, referitoare la încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a amânării pronunțării cauzei, se constată de asemenea că este nefondată, întrucât revizuentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere că instanța de apel amânând pronunțarea cauzei pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 156 alin. (2) C. proc. civ. a procedat în mod legal, deoarece a respins cererea de amânare formulată de revizuent motivat de împrejurarea că acesta a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător, în condițiile în care calea de atac a apelului fusese promovată la data de 22 iunie 2011, iar citația a fost primită la data de 19 august 2011. În acest context, motivele invocate privind considerentele deciziei a cărei anulare se solicită, se constată că nu sunt specifice contestației în anulare, prevăzută de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Repune cauza pe rol. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.N. împotriva Deciziei nr. 4194 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN