ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2794/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 844/C/2013 pronunțată de

Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 2157/85/202 a fost admisă în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC P. SRL Cisnădie, în contradictoriu cu

pârâta S.A.R.A. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.024.308,43 lei

cu titlu de pretenții reprezentând despăgubiri în baza poliței de asigurare

plus dobânda de referință a BNR la această sumă începând cu data concilierii

directe (30 ianuarie 2012) până la achitarea integrală, a fost obligată pârâta

la plata sumei de 6.750 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Sibiu a reținut următoarele:

Potrivit Poliței de

asigurare nr. x, utilajul de forat aparținând reclamantei și care s-a răsturnat

suferind avarii a fost asigurat la data producerii evenimentului, la valoarea

de 2.246.080,41 lei, prima de asigurare fiind calculată la 6.738,24 lei.

Franciza s-a stabilit la 5.000 lei.

Pârâta a încheiat

procesul-verbal de constatare, consemnând în anexa la acesta și avariile

suferite de către utilajul de foraj, aceasta susținând că s-a asigurat doar

utilajul de forat și nu stația de forat, astfel că la calculul în vederea

stabilirii valorii maxime de despăgubire trebuia să se pornească de la valoarea

utilajului de forat de 490.000 euro și nu cum a luat în calcul expertul numit

în cauză valoarea stației de forat de 640.674 euro.

Instanța, din probele

dosarului, a constatat că prin polița de asigurare încheiată s-a asigurat

stația de forat.

Luând în considerare

uzura utilajului, (deprecierea) de 50%, cu care este de acord și pârâta,

expertul a calculat valoarea reală a bunului asigurat imediat anterioară

producerii pagubei, care este de 1.372.411,24 lei.

Contravaloarea

lucrărilor de reparații necesare pentru aducerea bunului avariat la starea de

folosință, potrivit expertizei, este de 1.566.294 lei.

Întrucât costul

reparațiilor depășește valoarea bunului asigurat imediat anterioară producerii

pagubei, așa cum se prevede la art. 17 lit. a) teza ultimă din Condițiile de

asigurare, bunul se consideră distrus, iar despăgubirea se stabilește conform

prevederilor din pct. b) al aceluiași articol.

Potrivit pct. b) din

Condiții, în cazul unui bun asigurat distrus se despăgubește valoarea reală a

bunului, imediat anterioară bunului, care în cazul de față este de 1.372.411,24

lei, sumă ce cuprinde și cheltuielile obișnuite de transport, costul motorinei

și taxele vamale, aceste cheltuieli sunt prevăzute în facturile proforma și

polițele de asigurare.

Despăgubirea astfel

calculată va fi diminuată cu valoarea pieselor recuperate.

Potrivit Ordinului

Comisiei Superioare de Asigurări nr. 5/2010, în vigoare la data producerii

riscului asigurat (art. 50), valoarea rămasă în cazul unei daune totale, ca în

cazul de față, nu poate depăși 25% din valoarea stației la data producerii

accidentului.

Scăzând valoarea

rămasă, ce reprezintă 25% din valoarea obiectului asigurării la data producerii

accidentului, rezultă o valoare a despăgubirilor de 1.024.308,43 lei. Din suma

de 1.024.308,43 lei a fost scăzută și franciza în sumă de 5.000 lei.

Atât din factura

proforma, cât și din expertiza (descrieri, planșe) rezultă că au fost distruse

în principal părți ale utilajului care efectuează efectiv forarea (glisieră,

sistem vinci, jug, ghidaje, coroană foraj, tubulatură), nefiind afectată partea

motrice a utilajului.

Din aceste motive,

instanța a apreciat că valoarea epavei ajunge la 25% din valoarea stației de

forat.

Pentru considerentele

de mai sus, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită a fi

despăgubită cu suma de 1.024.308,43 lei, motiv pentru care, în baza art. 969 C.

civ., art. 2 din Legea nr. 136/1995, raportat la art. 17 din Condiții de

Asigurare, va obliga pârâta la plata acestei sume.

Întrucât părțile nu

au prevăzut o clauză penalizatoare în caz de plată a despăgubirii cu

întârziere, instanța a obligat pârâta și la plata dobânzii legale la sumă,

începând cu data concilierii directe.

Instanța a reținut și

faptul că sunt nefondate susținerile pârâtei, cum că nu a putut face plata

întrucât nu cunoștea contul reclamantei, aceasta deoarece nu s-a produs nicio

probă în acest sens.

Pentru aceste

considerente, instanța a găsit pârâta în culpă, astfel că, proporțional cu

admiterea acțiunii, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de

judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC A.R.A. SA solicitând în principal schimbarea

în totalitate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și în

subsidiar admiterea cererii de chemare în judecată până la concurența sumei de

782.240 lei cu titlu de despăgubire maximă ce putea fi acordată.

Prin Decizia nr. 12

din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a

civilă, apelul a fost respins ca nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare:

Critica apelantei

potrivit căreia instanța de fond a schimbat înțelesul clauzelor contractuale și

intenția părților și că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea prevederilor

legale a fost respinsă reținându-se că potrivit poliței de asigurare din 7

iunie 2011, suma pentru care pârâta în calitate de societate de asigurare a

asigurat echipamentul utilaj de foraj C. este de 2.246.080,41 lei, această

valoare fiind acceptată și însușită de S.A.R.A. SA.

În mod temeinic

instanța de fond a reținut că valoarea de inventare de 2.246.080,41 lei care se

regăsește în situația mijloacelor fixe la data de 31 august 2011 pentru stația

de forat reprezintă valoarea echipamentului utilaj de foraj din specificația la

polița de asigurare.

Astfel, în

specificația la polița de asigurare la pct. 4 se indică valoarea utilajului de

forat C. la 2.246.080,41 lei, identică cu valoarea de inventar a stației de

forat, aspect ce conduce indubitabil la concluzia că în speță a fost asigurat

echipamentul care se regăsește în situația mijloacelor fixe sub nr. de inventar

x.

În mod temeinic

instanța de fond a reținut că la stabilirea valorii reale a bunului asigurat

raportat la componentele utilajului de forat nu sunt incidente dispozițiile

art. II pct. 2 din Condițiile de asigurare care exclud de la asigurare sculele

și dispozitivele în vederea prelucrărilor mecanice, în cauză bunul fiind

asigurat în integralitate cu toate componentele destinate forajului.

Conform raportului de

expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul

tehnic M.N. valoarea utilajului de foraj C. prin determinarea costului de

înlocuire net - la data producerii a evenimentului asigurat este de

1.372.411,24 lei.

Întrucât, conform

aceluiași raport de expertiză, contravaloarea lucrărilor de reparație pentru

aducerea bunului asigurat în stare de folosință este de 1.566,294 lei,

superioară valorii utilajului de foraj la data producerii evenimentului

asigurat, tribunalul în mod corect a făcut aplicarea art. 17 pct. b) din

Condițiile de asigurare și scăzând valoarea epavei evaluată la 25% din valoarea

bunului asigurat a stabilit o despăgubire de 1.024.308,43 lei.

Prin raportare la

cele expuse, criticile pârâtei care se raportează la valoarea bunului asigurat

de 490.000 euro au fost găsite nefondate, neputând fi însușită de curtea de

apel susținerea acesteia că valoarea maximă a despăgubirii ar fi de 782.240

lei.

Împotriva Deciziei

nr. 12 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a

II-a civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.A.R.A. S.A. București,

solicitând admiterea cererii de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și, în

consecință, modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată în principal iar în subsidiar admiterea cererii până la

concurența sumei de 782.240 lei, cu obligarea intimatei reclamante la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin criticile aduse

deciziei apelate recurenta susține că prin sentința de fond dar și în apel

instanțele au schimbat înțelesul clauzelor contractuale și intenția avută de

părți în momentul perfectării contractului de asigurare facultativă. Hotărârea

este dată cu încălcarea prevederilor legale și aplicarea unor texte de lege

care nu sunt incidente în cauză. Instanța de judecată a reținut greșit că

recurenta ar fi preluat în asigurare întreaga stație de forat și nu doar

utilajul de forat ca și componentă independentă. Este greșită și interpretarea

că în fișa mijloacelor fixe suma totală este de 2.246.080 lei și reprezintă

doar utilajul de forat, deși instanța trebuia să aibe în vedere valoarea

bunului ce a fost preluat în asigurare. Printr-o comparație elementară între

fișa mijlocului fix Stație de forat, raportul de expertiză tehnică și

condițiile de asigurare se observă în mod clar că diferența dintre suma de

490.000 euro și 640.674 euro este dată tocmai de valoarea elementelor accesorii

care nu intră în categoria bunurilor care nu se asigură. Astfel, calculul în

vederea stabilirii valorii maxime de despăgubire trebuie să se pornească de la

valoarea utilajului de forat și nu de la valoarea stației de forat. Aplicând

astfel uzura acestuia în cuantum de 50% așa cum rezultă din conținutul lucrării

de specialitate rezultă valoarea utilajului de forat ca fiind 245.000 euro. Cum

valoarea reparațiilor este mai mare decât valoarea reală a utilajului la data

evenimentului rezultă că devin incidente prevederile cap. VIII, pct. 17 lit. b)

din contractul de asigurare iar nu ale Ordinului CSA nr. 5/2010 aflându-ne în

prezența unei daune totale, caz în care din despăgubire va fi scăzută valoarea

pieselor recuperate. Cum valoarea epavei este de minimum 25% rezultă că

valoarea maximă de despăgubire este de 183.750 euro adică 787.240 lei minus

franciza de 5.000 lei, valoare maximă de despăgubire datorată fiind 782.240

lei.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține

incidența în cauză a art. 302

1

lit. c), C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de

nelegalitate sunt prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de modificarea sau casare,

prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 304 C. proc. civ., iar, pe de

altă parte, a dezvolta motivul, în sensul formulării unor critici privind modul

de judecată al instanței de apel, raportat la motivul de modificare sau de

casare invocat.

În speță, Înalta

Curte constată că, deși recurenta pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei

atacate, indicând motivul de modificare reglementat prin dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu permit

încadrarea lor în dispozițiile legale mai sus menționate.

Recurenta este, în

realitate, nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a analizat

probatoriile administrate în cauză, solicitarea acesteia fiind în sensul de a

se reaprecia probele administrate cu scopul de fi diminuată valoarea

despăgubirii stabilită de instanțele de fond. Or, aprecierea probelor nu

constituie un aspect de nelegalitate al hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin

susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci

un aspect de netemeinicie al hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză

pentru instanța de recurs.

În consecință,

reținând că recurenta nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea recursului declarat de aceasta,

motivele invocate neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.A.R.A. S.A. București

împotriva Deciziei nr. 12 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Alba-Iulia, secția a II-a civilă, în temeiul art. 302

1

, alin. (1)

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL