ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2698/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2698/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 31 ianuarie 2013,

Consiliul local al municipiului Arad prin Municipiul Arad, prin primar - în

contradictoriu cu pârâta SC S.B. SRL București - a solicitat obligarea pârâtei

la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului situat în Arad,

Bulevardul R., județul Arad, pe care aceasta îl folosește abuziv (fără titlu)

ca spațiu comercial, valoare care la data de 31 decembrie 2012 a fost apreciată

la 1.116.199,82 RON și să fie obligată pârâta la plata în continuare a lipsei

de folosință asupra imobilului mai sus arătat, conform celor reglementate prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 din 1 ianuarie

2013, până la data evacuării efective din spațiul în discuție.

Reclamantul a

solicitat - ca o chestiune preliminară, cu privire la o eventuală timbrare - să

se constate că nu se justifică plata vreunei taxe de către Municipiul Arad,

deoarece acesta are atât calitatea de debitor, cât și cea de creditor al taxei

judiciare de timbru.

Se arată că, potrivit

art. 295 alin. (11) lit. c) din C. fisc., Legea nr. 571/2003, actualizată:

"constituie venit la bugetul local sumele provenite din (...) taxele de

timbru prevăzute de lege" iar potrivit art. 19 din Legea nr. 146/1997,

actualizată, "taxele judiciare de timbru (...) se plătesc în numerar, prin

virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unității

administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz,

sediul fiscal debitorul".

În temeiul art. 1624

C. civ., reclamantul a solicitat să se constate că obligația de plată a taxei

de timbru se stinge de drept prin confuziune, Municipiul Arad întrunind, cum

s-a arătat, în acest raport obligațional, atât calitatea de creditor, cât și

cea debitor.

În motivare,

reclamantul a învederat instanței că motivul demersului îl constituie

recuperarea prejudiciului creat de pârâtă ca urmare a lipsirii de folosința

imobilului proprietatea sa, imobil situat în Arad, Bulevardul R., județul Arad,

fapt datorat ocupării abuzive a acestuia de către SC S.B. SRL pentru a

desfășura activități de comerț. S-a mai arătat că s-a aflat pe rolul

instanțelor judecătorești, acțiunea de evacuare din spațiul comercial, iar

caracterul abuziv al ocupării spațiului a fost tranșat irevocabil de instanța

de judecată, în sensul constatării lipsei titlului locativ.

Având în vedere că

pârâta achită lunar Municipiului Arad o sumă de bani ce se dorește să

reprezinte "chiria" pentru folosința spațiului comercial, precum și

faptul că, cuantumul acestei sume este mult prea mic în comparație cu nivelul

chiriei practicate de municipalitate pentru spații similare, astfel cum acesta

este stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005

privind stabilirea tarifelor de bază la chiriile pentru spațiile cu altă

destinație decât aceea de locuință situate în municipiul Arad, pretențiile

reprezintă diferența dintre chiria pe care ar fi trebuit să o plătească pârâta

dacă ocupa cu titlu spațiul comercial (contract de locațiune) - calculată

potrivit hotărârii mai sus amintite (chirie pe care o achită toți comercianții

din acea zonă) și suma de bani ("chiria") pe care pârâta o virează

lunar.

Reclamanta a mai

solicitat obligarea pârâtei ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013 până la

data evacuării efective din spațiu să plătească "chiria" pentru lipsa

de folosință, în cuantumul reglementat prin H.C.L.M. Arad nr. 54/2005,

respectiv: 12€/mp/suprafața utilă și 0,3€/mp/cotă-parte teren aferent +

majorare de 30% + TVA.

În final, s-a arătat

că imobilul este înscris în C.F. nr. AA Arad, nr. top. BB, apartamentul CC

parter, în suprafață de 575 mp, cu teren în cotă de 97/1779. Suprafața luată în

calcul la stabilirea pretențiilor, conchide reclamantul, nu este suprafața din

C.F. (suprafața desfășurată), ci suprafața utilă de 420,19 mp - cum de altfel

această suprafață reiese din caietul de sarcini întocmit în anul 2004 când s-a

scos spațiul la licitație publică.

Reclamantul a mai

învederat totodată că a fost îndeplinită procedura concilierii directe,

potrivit art. 720

1

C. proc. civ.

În drept, acțiunea

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 3, art. 1357 și art. 1358 C. civ.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Arad, secția civilă, prin Sentința nr. 3013 din 5

noiembrie 2013, a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat-o pe

pârâtă la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului situat în Arad,

B-dul R., pe care aceasta îl folosește abuziv, valoare care la data de 31

decembrie 2012, a fost stabilită la suma de 51.230,32 euro sau, echivalentul în

RON, la data plății.

A obligat pârâta să

plătească în continuare, și după data pronunțării sentinței, contravaloarea

lipsei de folosință a imobilului, conform celor reglementate prin Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005, de la 1 ianuarie 2013, până

la data evacuării efective din spațiul comercial dar, în limita suprafeței

efectiv ocupate de pârâtă, de 150 mp.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că, din imobilul situat în Arad,

B-dul R., înscris în C.F. DD Arad, pârâta SC "S.B." SRL deține în

folosință magazinul propriu-zis de încălțăminte care, conform releveului

întocmit de SC "R.", este în suprafață utilă de 150 mp.

Cât privește spațiile

care nu sunt în folosința pârâtei, acestea se află în stare de degradare

avansată.

Din concluziile

expertului și din releveul anexat raportului de expertiză, rezultă că imobilul

în litigiu, are o cale de acces separată, care permite intrarea în spațiul care

nu se află ocupat de pârâtă. Astfel, se arată spațiul neocupat de pârâtă, atât

cel de la parter, cât și cel de la etaj ar putea fi închiriate de către proprietar

respectiv Statul Român.

Din actele dosarului

s-a mai reținut că pârâta SC "S.B." SRL nu deține vreun titlu pentru

cei 150 mp pe care îi ocupă. Lipsa unui contract de locațiune între părți a

fost stabilită prin Sentința civilă nr. 1619/2005 pronunțată de Tribunalul

Arad, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 152/A/2006 a Curții de Apel

Timișoara și Decizia nr. 1829/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din considerentele

Sentinței civile nr. 1619/2005 a Tribunalului Arad, rezultă că între părți nu

există niciun acord tacit privind închirierea spațiului în cauză. Astfel pârâta

Consiliul Local al Municipiului Arad a încheiat contract de locațiune asupra

acestui spațiu cu SC C.A. SA Arad, și a refuzat încheierea unui astfel de

contract cu reclamanta. În aceste condiții reclamanta, s-a adresat instanței

pentru a obliga pârâții să încheie cu aceasta contract de închiriere, prin

Sentința civilă nr. 1076 din 24 octombrie 2001 (Dosar nr. 3721/2001 al

Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ) cererea

fiind respinsă.

Modalitatea de

stabilire a tarifelor de bază pentru închirierea spațiilor cu altă destinație

decât aceea de locuință a fost reglementată de Consiliul Local al Municipiului

Arad prin Hotărârea nr. 54/2005.

Din anexa la această

hotărâre rezultă că B-dul R. face parte din zona de tarifare I, iar raportat la

activitatea pe care o desfășoară pârâta, se încadrează în categoria de

clasificare nr. 1.

Solicitarea

reclamantului ca instanța să se raporteze în calcularea pretențiilor la

întreaga suprafață utilă a imobilului respectiv de 420,19 mp, a fost privită ca

neîntemeiată.

Astfel, se arată, în

condițiile în care între părți nu există un contract de închiriere care să

prevadă suprafața închiriată pârâtei, instanța nu a avut în vedere decât

suprafața efectiv folosită de aceasta care, în conformitate cu raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză este de 150 mp.

Neîntemeiată a fost

privită și solicitarea pârâtei în sensul ca instanța să se raporteze în

calcularea pretențiilor, la nivelul chiriilor stabilite pe piața liberă din

aceea zi. Tribunalul a reținut că imobilul în cauză constituie un spațiu cu

altă destinație decât cea de locuință proprietatea Statului Român, situație în

care intră sub incidența prevederilor Hotărârii Consiliului Local al

Municipiului Arad nr. 54/2005, singurul temei legal pentru stabilirea

cuantumului chiriei. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului, se reține, nu

poate fi cenzurată, sub aspectul conținutului său, de instanța civilă și în cauza

dedusă judecății.

Având în vedere

faptul că pârâta ocupă abuziv spațiul din imobilul situat în Arad, B-dul R.,

respectiv fără a deține vreun titlu, în cauză sunt incidente dispozițiile art.

998 - 999 din vechiul C. civ.

Astfel, sunt

întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv

existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care

a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a

activat.

În cauză, se arată,

prejudiciul constă în încălcarea de către pârâtă a dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului, prejudiciu care este cert fiind evaluat atât de

reclamantă, cât și prin expertiza contabilă efectuată în cauză. Fapta ilicită

constă în ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea reclamantului, ceea ce

a produs acestuia un prejudiciu.

S-a reținut că este

îndeplinită și condiția vinovăției, constând în atitudinea pârâtei care ocupă

cu bună-știință un imobil proprietatea reclamantului, fără a deține vreun titlu

și refuzul acesteia de a achita o chirie pentru spațiul comercial ocupat,

potrivit reglementării prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului

Arad nr. 54/2005.

Or, conchide

tribunalul, principiul general al răspunderii civile delictuale este acela al

reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce

presupune acoperirea nu doar a prejudiciului efectiv, dar și a beneficiului

nerealizat de "victima" prejudiciului.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, care, prin Decizia nr.

16 din 13 februarie 2014, a respins ca neîntemeiate apelurile formulate de

reclamant și de pârâtă, împotriva sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că lipsa titlului

pârâtei și folosirea abuzivă a spațiului de 150 mp, a fost tranșată irevocabil,

sub acest aspect derulându-se anterior două litigii în instanță (Sentința

civilă nr. 1619/2005 pronunțată de Tribunalul Arad, definitivă și irevocabilă

și Sentința civilă nr. 1076 din 24 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul

Arad, secția de contencios administrativ, prin care s-a respins cererea pârâtei

pentru încheierea unui nou contract de închiriere).

În această situație

"este evident" că reclamantului i s-a creat un prejudiciu pentru

lipsa de folosință a imobilului ocupat de pârâtă, iar față de categoria din

care face parte din punct de vedere al activității pe care o desfășoară - zona

de tarifare I și spațiu cu altă destinație decât cea de locuință -, în mod

corect au fost luate în calcul tarifele de bază pentru închirierea acestui gen

de spații, reglementate de Consiliul Local Municipal Arad prin Hotărârea nr.

54/2005. Prin urmare, apare ca nefondată susținerea pârâtei privind

nelegalitatea modalității de tarifare, și de raportare la prețul pieței libere

practicat în zona respectivă.

În consecință,

stabilită fiind irevocabil lipsa de titlu a pârâtei pentru folosința în

continuare a spațiului, cererea reclamantului își găsește legitimitate în

îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 998 - 999 C. civ., respectiv

existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a creat prejudiciul.

Sub acest aspect

însă, în mod corect instanța de fond a apreciat că, în lipsa unui contract de

închiriere între părți în care să fie menționată expres suprafața închiriată

pârâtei, nu poate să fie luată în calcul decât suprafața ocupată efectiv de

pârâtă, de 150 mp.

Ca atare, se

conchide, apar ca nefondate susținerile reclamantului, potrivit cu care, restul

imobilului de 420 mp, deși nefolosiți efectiv de pârâtă, nu pot fi închiriați,

întrucât, așa cum rezultă din actele cauzei, pentru această suprafață

nefolosită de pârâtă, există intrare separată, pe ambele niveluri (P + E), ceea

ce nu împiedică cu nimic reclamantul să o închirieze.

În consecință, s-a

apreciat că instanța de fond a statuat corect asupra împrejurărilor de fapt

deduse judecății, în raport cu probele administrate, și a făcut, sub acest

aspect, o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 998 -

999 C. civ. (temei de drept indicat de reclamant), pentru suprafața ocupată și

folosită efectiv de pârâtă.

În cauză, împotriva

deciziei date în apel, au declarat recurs în termen legal, atât reclamantul

Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Municipiul Arad, prin primar, cât și

pârâta SC S.B. SRL.

În recursul său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul critică

decizia din apel, pe considerentul reținerii greșite a suprafeței ocupate de

pârâtă, care ar fi de 150 mp, deși în fapt, se arată, aceasta ocupă tot

imobilul, în suprafață totală de 575 mp.

Deși

"faptic", susține recurentul, imobilul are două intrări, juridic

acesta constituie un singur apartament, cu nr. topografic unic.

În susținerea

recursului, reclamantul mai argumentează în sensul că a eșuat, din vina

pârâtei, în încercarea sa de a scoate spațiul la licitație publică în vederea

închirierii, precizându-se că nu se dorește "subapartamentarea"

spațiului, ci închirierea acestuia în integralitatea sa.

Invocând același

temei legal - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data

inițierii demersului judiciar - pârâta SC S.B. SRL, critică decizia dată în

apel, după cum urmează:

- au fost greșit

aplicate și interpretate dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., referitoare la

răspunderea civilă delictuală, cât privește noțiunea de prejudiciu.

Astfel, se arată,

instanțele ar fi trebuit să ia în considerare prejudiciul cert și efectiv

suferit de către reclamant care nu se poate raporta decât la nivelul valorii de

piață a chiriilor practicate în zonă. Or, acesta are o valoare medie de 2,49

euro/mp, și nu de 12 euro/mp, cât s-a reținut, aspect redat, de altfel, de

expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorată de instanțe.

- Hotărârea nr.

54/2005, invocată de reclamant pentru stabilirea pretinsului prejudiciu, nu

poate fi luată în calcul, aceasta fiind un act unilateral care nu a fost pus în

aplicare, în mod concret, de municipalitate, cu ocazia încheierii contractelor

comerciale de închiriere.

Ca atare,

"prețul" astfel stabilit nu reflectă prejudiciul efectiv suferit de

Municipiul Arad.

De altfel, se

susține, pretinsul "prejudiciu" a fost deja reparat, în condițiile în

care expertul desemnat a stabilit că s-a achitat chiar în plus, suma de

10.461.68 euro, în perioada de referință.

Or, instanțele nu

s-au raportat - așa cum ar fi fost corect - la această evaluare, ci la

Hotărârea nr. 54/2005, dată de Consiliul Local al Municipiului Arad.

- ignorând expertiza

efectuată în cauză, instanța a încălcat dreptul la apărare al pârâtei și

dreptul la un proces echitabil.

- au fost încălcate

dispozițiile imperative ale legii, respectiv principiul rolului activ al

judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanțele fiind datoare să

administreze toate probele necesare lămuririi pe deplin, a situației de fapt.

Mai mult, se arată,

au fost chiar ignorate anumite probe deja administrate care erau relevante în a

confirma apărările făcute de pârâtă.

- au fost

interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. coroborat cu art. 282 și urm. C. proc. civ., care impun ca obiectul

procesului să fie "determinat" și "evaluat", instanțele

necenzurând capătul de cerere referitor la acordarea echivalentului lipsei de

folosință, pentru viitor, până la eliberarea efectivă a spațiului.

Or, conchide

recurenta, aceste pretenții au caracter principal și nu accesoriu - precum

dobânzile - și nu pot fi lăsate la latitudinea executorului judecătoresc pentru

a fi calculate conform "algoritmului" stabilit de instanță.

Tot astfel,

pretențiile principale, sub condiția nulității, trebuie să fie determinate,

evaluate și timbrate, ceea ce nu este posibil în speță în condițiile în care

contravaloarea lipsei de folosință se poate modifica de la o perioadă la alta

în funcție de realitățile pieței. Ca atare, acestea nu pot face obiectul unui

algoritm.

Recursul

reclamantului se privește ca nefondat, în timp ce recursul formulat de pârâta

SC S.B. SRL va fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Deși au stabilit

corect cadrul procesual, în limitele căruia s-a derulat litigiul - răspundere

civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. de la

1864, aplicabil cauzei - instanțele au apreciat greșit asupra modalității de

calcul a prejudiciului, privit ca una din condițiile esențiale pentru

întrunirea acestei forme de răspundere pentru fapta proprie.

Astfel, prejudiciul

este definit în literatura juridică, ca fiind rezultatul negativ al încălcării

ilicite a unui drept subiectiv, despăgubirea ce se acordă în cazul răspunderii

civile delictuale fiind întotdeauna patrimonială, fie că aceasta constă într-o

reparare în natură a pagubei suferite, fie că ea constă în echivalentul bănesc

al acesteia.

Este unanim admis că,

pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu

fi fost încă reparat, la data inițierii demersului judiciar.

Ca atare, un

prejudiciu cert este unul actual, repararea acestuia având drept scop să

înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de

dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba creată.

Tot astfel - s-a

decis în practica judecătorească - despăgubirea ce se acordă reclamantului

trebuie stabilită în raport cu prejudiciul patrimonial efectiv suferit, iar nu

prin apreciere, urmând a se ține seama atât de interesele părții ce reclamă

despăgubirea, cât și de apărările autorului prejudiciului.

În speță, pârâta SC

S.B. SRL ocupă o suprafață utilă de 150 mp (cu destinația de magazin) din

imobilul situat în Arad, Bd. R., înscris în C.F. nr. DD Arad, cu o suprafață

construită totală de 575 mp, structurată pe 2 nivele (parter și etaj) și căi de

acces separate, imobil aflat în proprietatea Consiliului Local al Municipiului

Arad.

Anterior inițierii

prezentului demers judiciar, între părți s-a mai purtat un litigiu având ca

obiect cererea formulată de SC S.B. SRL de a se constata existența unui raport

de locațiune între aceasta și Consiliul Local al Municipiului Arad și de a fi

obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului

comercial situat în imobilul din Arad, Bd. R., prin negociere directă.

Cererea a fost

respinsă irevocabil, prin Decizia nr. 1829 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, reținându-se că între părți nu există

un înscris care să consemneze încheierea unui contract de locațiune și nici nu

s-a probat existența unui acord tacit privind închirierea spațiului în cauză,

în suprafață de 150 mp.

S-a mai reținut, prin

hotărârile pronunțate în litigiul anterior că, deși și-a manifestat explicit și

constant intenția de a nu încheia contract de închiriere cu pârâta din cauza de

față, SC R. SA (administratorul fondului locativ al Consiliului Local al

Municipiului Arad) i-a remis periodic acesteia facturi în care era folosit

termenul de "chirie", înscrisuri apreciate de instanțe ca exprimând

"intenția" reclamantului de a obține o sumă de bani, de la posesorul

imobilului pentru a diminua anumite pierderi, până la reglementarea situației

juridice a nemișcătorului.

S-a stabilit așadar,

cu autoritate de lucru judecat, că pârâta ocupă doar suprafața de 150 mp din

imobilul în litigiu.

Tot astfel, prin

raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză s-a mai stabilit că,

la imobilul situat în Arad, Bd. R., există cale de acces care permite intrarea

separată în restul spațiului neocupat de către pârâtă, aflat, de altfel, într-o

avansată stare de degradare.

În consecință, în mod

corect instanțele au respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de a se avea

în vedere, la calculul despăgubirilor, întreaga suprafață utilă a imobilului,

respectiv cei 420,19 mp, pe considerentul acoperirii beneficiului nerealizat

(lucrum cessans).

Deși, este lipsit de

echivoc faptul că pârâta ocupă abuziv spațiul din imobilul în litigiu, fără a

deține vreun titlu, calculul prejudiciului efectiv (damnum emergens) s-a

fundamentat greșit pe prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului

Arad nr. 54/2005, în condițiile în care între părți nu există un contract de

închiriere în care să se fi stipulat, de comun acord, cuantumul prestației

periodice.

În acest context,

singurul criteriu obiectiv pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant

era nivelul chiriilor stabilite pe "piața liberă", pentru imobile

situate în "zona A" a municipiului Arad, similare celui în cauză.

Or, chiar expertiza

contabilă dispusă de instanță a stabilit că sumele ce trebuiau achitate de SC

S.B. SRL, în raport de prețul mediu al chiriei, pentru locații similare, sunt

de 8.040 euro pentru anul 2010, 7.560 euro pentru anul 2011 și 7200 euro pentru

anul 2012, deci un total de 22.800 euro, față de 33.261,68 euro, cât s-a

dovedit că s-a achitat efectiv.

Ca atare, a rezultat

achitarea în plus, de către pârâtă, față de nivelul chiriilor existente pe

piața liberă, a unei sume de 10.461,68 euro, sumele fiind calculate raportat la

suprafața efectiv ocupată de către aceasta, respectiv 150 mp.

În contextul arătat,

se constată că la momentul demarării litigiului lipsea unul din elementele

esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv

prejudiciul, cert și efectiv.

Cu atât mai mult, nu

poate fi luat în discuție un prejudiciu viitor și eventual care este lipsit de

certitudine și deci nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Așa fiind, față de

cele ce preced, urmează a se respinge recursul declarat de reclamant și a se

admite recursul pârâtei, cu consecința modificării în parte a deciziei atacate,

a admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței care va fi

schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Va fi menținută

dispoziția din decizia atacată, vizând respingerea apelului declarat în cauză

de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Arad

prin Municipiul Arad împotriva Deciziei nr. 16 din 13 februarie 2014 a Curții

de Apel Timișoara, secția I civilă.

Admite recursul

declarat de pârâta SC S.B. SRL împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte

decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva

Sentinței civile nr. 3013 din 5 noiembrie 2013 a Tribunalului Arad.

Schimbă în tot

sentința și respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant. Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Obligă pe

recurentul-reclamant la 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art.

274 alin. (3) C. proc. civ., către recurenta-pârâtă SC S.B. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ