ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 7918/P/2002, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, au fost condamnați inculpații: - B.M., la câte 14 (paisprezece) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat inculpaților de mai sus pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul M.M., căutând clienți pentru comercializarea drogurilor, l-a cunoscut în luna mai 2002 pe numitul B.S., iar prin intermediul acestuia pe numitul S.A.S. (cei doi fiind, primul colaborator al poliției și cel de-al doilea fiind investigator acoperit), cu care a negociat vânzarea a 2 kg cocaină, cu prețul de 65.000 dolari SUA. Pentru testarea seriozității cumpărătorilor, inculpatul a solicitat să vadă banii, iar S.S., în urma unei întâlniri, i-a arătat în interiorul autoturismului său, banii. Inculpatul M. a pus în legătură pe cei doi cu inculpatul B.M., despre care a spus că este omul de încredere al lui M.C., care este deținătorul drogurilor, și s-a stabilit ca livrarea să se facă a doua zi.

În ziua următoare B.S. a fost chemat de inculpații B.M. și M.M. în zona Complexului Comercial P. din zona Calea Șagului, dar tranzacția a fost anulată. Inculpatul M. a motivat că „bătrânul” - M.C. - a urmărit zona tranzacției cu un binoclu și a observat o persoană cu o cameră video, care i-a filmat și i-a alertat pe cei doi inculpați. După câteva zile, insistând să cumpere droguri în stația de taximetre din zona Sălii Olimpia, B.S., care a venit la solicitarea inculpatului B., a primit de la acesta un pliculeț cu cocaină, pe care l-a luat din autoturismul său. B.S. l-a văzut, cu acea ocazie, pe B.W., care se afla în mașina inculpatului B. În aceeași zi, la orele 22,00, inculpatul M.M. s-a dus împreună cu B.S.

și cu S.S. la locuința inculpatului B.M., pentru vânzarea a 200 gr. cocaină. Inculpatul B. a primit banii de la S. și i-a dat unei persoane care se afla în fața ușii de la intrare și despre care M. a spus că este „bătrânul” (M.C.), dar de fapt era inculpatul B.W.I. Inculpatul B.W. a dus banii la inculpatul G., dar acesta nu a fost de acord cu vânzarea unei cantități mici, iar B. a adus banii înapoi la inculpatul B., care i-a restituit lui S. Totodată, s-a stabilit o întâlnire pentru a doua zi. A doua zi, B.S. și S.S. s-au întâlnit cu inculpatul M. într-un bar din Calea Șagului, unde a venit și inculpatul B. și M.C. Între B. și M.C. a avut loc o discuție, apoi M.C. l-a salutat pe B.S. După aceasta, la solicitarea lui B., S. a plecat cu el și s-au întâlnit cu inculpații G. și B. B.S.

a plecat împreună cu cei doi la Pensiunea „A.” din Timișoara, unde în apartamentul nr. 2, cumpărătorului i-au fost date de către inculpatul G. două calupuri de cocaină, luate dintr-o geantă în care se aflau circa 20 calupuri cu cocaină. S. a încercat cocaina, apoi a însemnat cele două pachete cu un scris arăbesc. De la Pensiunea „A.” au plecat pentru a se întâlni cu S.S. și cu inculpații B. și M., în vederea efectuării tranzacției care urma să aibă loc în apropierea locuinței lui B. Inculpatul B.W. a cerut banii, dar tranzacția s-a anulat, deoarece S. a considerat că este periculos și că riscă pierderea banilor și a invocat că sunt urmăriți. După anularea tranzacției, S. și S.A. s-au dus în barul „J.” din Piața Unirii, unde a intrat pentru puțin timp și M.C., care a plecat și peste o oră l-a sunat pe S. și Ie-a reproșat că-l urmăresc.

În acea noapte, S. a fost sunat de inculpatul B. și urmare a apelului, a vorbit și cu inculpații G. și B., dar și cu M.C., care l-au amenințat cu moartea și i-au cerut 5.000 dolari SUA pentru deranj și pentru traficul mărfii și ca urmare a nerealizării tranzacției, ceea ce a determinat plecarea din localitate, atât a lui S., cât și a lui S.A. După câteva zile, M.C. l-a sunat pe S. și și-a cerut scuze pentru el și pentru băieții lui și i-a spus că pot veni după marfă, întrucât are mai mult de 2 kg cocaină. În data de 06 iunie 2002, S. și S.A. au revenit în Timișoara și s-au întâlnit cu inculpații B. și M. și au stabilit ca tranzacția să aibă loc a doua zi.

În data de 07 iunie 2002, în jurul orelor 17,00, inculpații G., B., B. și M. s-au întâlnit în Piața Bihor cu cumpărătorii S. și S.A., acesta din urmă fiind însoțit de o altă persoană, L.R., tot investigator acoperit și care conducea un autoturism J. Inculpatul B. a verificat autenticitatea dolarilor și s-a stabilit ca tranzacția să aibă loc în comuna Giroc. În această direcție au plecat inculpatul G. cu autoturismul său B., apoi inculpatul B. cu autoturismul J., împreună cu S. și L.R., iar inculpatul B. a plecat cu autoturismul D. S. împreună cu inculpatul M. au plecat la terasa Hotelului T. Inculpatul B. împreună cu S. și L.R. s-au întâlnit cu inculpatul G., care a ajuns înaintea lor în parcarea de pe str. Trandafirilor.

Inculpatul B. a verificat banii, apoi inculpatul G. a plecat cu autoturismul său B. spre Timișoara. Inculpatul G., urmărit de organele de poliție și procuror, a circulat până la Pensiunea A. de pe Calea Martirilor din Timișoara, unde a intrat și după câteva minute a ieșit, apoi a revenit în comuna Giroc, a coborât cu 2 plase din plastic, în care era cocaina și a urcat în autoturismul J. Inculpații G. și B. au plecat cu S. și L.R. înspre Timișoara, cu autoturismul J., fiind urmăriți îndeaproape de inculpatul B., care a apărut la un moment dat pe traseu. în zona Piața Consiliului Europei au intervenit organele de urmărire penală, reținând în flagrant pe inculpații G. și B., iar inculpatul B.M.

a reușit să fugă. Împotriva sentinței penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7518/P/2002 a declarat apel inculpatul B.M., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 09 aprilie 2013, sub nr. 397/59/2013. În motivarea apelului, inculpatul a arătat că a fost cercetat și trimis în judecată în lipsă, așa cum s-a reținut și prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 75/P/2002. De asemenea, judecarea sa s-a făcut în lipsă, nefiind prezent la niciunul din termenele de judecată sau la pronunțare, fiind plecat din țară. Pe durata procesului a fost citat inițial la o adresă la care nu mai locuia de mai mult timp, respectiv Timișoara, str. Ștefan Stanca, jud. Timiș, iar ulterior a fost citat la adresa din Timișoara, unde locuia soția sa, B.M.

și, față de lipsa de procedură de la această adresă, a fost citat prin afișare la Consiliul Local al mun. Timișoara. Pe durata procesului a fost reprezentat de către avocatul B.S., angajat de soția sa, B.M., împrejurare despre care nu a avut cunoștință. Nu a avut cunoștință despre desfășurarea urmăririi penale și a procesului în toate fazele sale. A precizat inculpatul că imediat după realizarea flagrantului din 07 iunie 2002, așa cum rezultă din rechizitoriu, acesta a plecat din România și a locuit în străinătate fără forme legale. Cu privire la apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, inculpatul a arătat că acesta a fost declarat și susținut de către avocatul B.S., angajat de soția sa, B.M., fără ca inculpatul să cunoască acest aspect.

La judecarea apelului inculpatul a fost citat doar la adresa din Timișoara, str. Ștefan Stanca. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat în numele său recurs avocatul B.S. La judecarea recursului inculpatul a fost reprezentat de avocat din oficiu Z. și a fost citat tot la adresa din Timișoara, str. Ștefan Stanca. După terminarea procesului, inculpatul s-a întors în România și a locuit fără forme legale în municipiul Deva, unde a fost reținut de către organele de politie în cursul lunii martie 2013 și încarcerat în vederea executării pedepsei. Imediat după începerea pedepsei, în termenul legal de 10 zile, inculpatul a formulat apel adresat, atât Curții de Apel Timișoara, cât și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele: Împotriva Sentinței penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7918/P/2002 inculpatul B.M. a declarat apel la data de 08 noiembrie 2002, apel care a fost admis prin Decizia penală nr. 63/A din 20 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 330/P/2003, fiind redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 14 ani închisoare la 12 ani închisoare. De asemenea, împotriva deciziei pronunțate în apel inculpatul B.M. a declarat recurs la data de 27 februarie 2003, recurs care a fost respins prin Decizia penală nr. 4705 din 23 octombrie 2003 pronunțată de Curte Supremă de Justiție, sentința primei instanțe fiind definitivă potrivit art. 416 C. proc.

pen. La data de 9 aprilie 2013 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe prezentul dosar, având ca obiect apelul peste termen declar de inculpat împotriva sentinței penale nr. 830 din 06 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7918/P/2002. Potrivit art. 365 C. proc. pen.

„Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.” Instituția apelului peste termen se aplică în situațiile în care partea nu a formulat această cale de atac în termenul legal, iar nu în situația în care inculpatul care a uzat de căile de atac prevăzute de lege, apelul respectiv recursul, nu se prezintă la soluționarea acestora și introduce o nouă cale de atac neprevăzută de lege în termen de 10. zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Astfel, în cauză demersul juridic al inculpatului este inadmisibil, deoarece hotărârea primei instanțe a rămas definitivă potrivit art. 416 C. proc. pen., nemaifiind suspusă niciunei căi de atac ordinare. Nu pot fi reținute apărările inculpatului referitoare la faptul că nu a știut de existența apelului declarat la data de 08 noiembrie 2002 în condițiile în care la soluționarea acestuia inculpatul a avut un apărător ales (fila 46 Dosar apel nr. 330/P/2003), iar citarea inculpatului s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale la domiciliul acestuia, așa cum rezultă din baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și din nomenclatorul stradal al Municipiului Timișoara (filele 35-37 Dosar nr. 397/59/2013).

Potrivit art. 361 C. proc. pen. „sentințele pot fi atacate cu apel”. În cauză, inculpatul a uzat de calea de atac a apelului prevăzută de textul de lege menționat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent și neprevăzută de lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă. Pentru aceste considerente în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge apelul peste termen declarat de inculpatul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7518/P/2002, ca inadmisibil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385 10 C. proc. pen. În motivele de recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate, raportat la circumstanțele săvârșirii faptei. Analizând recursul declarat de inculpatul B.M., Înalta Curte de Casape și Justiție constată că nu este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din N.C.P. Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, doar în raport cu pedeapsa complementară și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege. Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of.

nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până !a rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute în noua lege (art. 188), precum și modul de pedepsire al tentativei (art. 33 N.C.P.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune aplicarea unei legi mai favorabile.

În ce privește motivul de recurs invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte retine următoarele: Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013. Temeiul de casare invocat a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, încălcându-se obligația ce îi revenea recurentului potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea și valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate articolului 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2014.