ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 7918/P/2002, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, au fost condamnați inculpații:

-

B.M., la câte 14 (paisprezece) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În

baza art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat inculpaților de mai sus

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b),

e) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul

M.M., căutând clienți pentru comercializarea drogurilor, l-a cunoscut în luna

mai 2002 pe numitul B.S., iar prin intermediul acestuia pe numitul S.A.S. (cei

doi fiind, primul colaborator al poliției și cel de-al doilea fiind

investigator acoperit), cu care a negociat vânzarea a 2 kg cocaină, cu prețul

de 65.000 dolari SUA. Pentru testarea seriozității cumpărătorilor, inculpatul a

solicitat să vadă banii, iar S.S., în urma unei întâlniri, i-a arătat în

interiorul autoturismului său, banii.

Inculpatul

M. a pus în legătură pe cei doi cu inculpatul B.M., despre care a spus că este

omul de încredere al lui M.C., care este deținătorul drogurilor, și s-a

stabilit ca livrarea să se facă a doua zi.

În

ziua următoare B.S. a fost chemat de inculpații B.M. și M.M. în zona

Complexului Comercial P. din zona Calea Șagului, dar tranzacția a fost anulată.

Inculpatul M. a motivat că „bătrânul” - M.C. - a urmărit zona tranzacției cu un

binoclu și a observat o persoană cu o cameră video, care i-a filmat și i-a

alertat pe cei doi inculpați. După câteva zile, insistând să cumpere droguri în

stația de taximetre din zona Sălii Olimpia, B.S., care a venit la solicitarea

inculpatului B., a primit de la acesta un pliculeț cu cocaină, pe care l-a luat

din autoturismul său. B.S. l-a văzut, cu acea ocazie, pe B.W., care se afla în

mașina inculpatului B.

În

aceeași zi, la orele 22,00, inculpatul M.M. s-a dus împreună cu B.S. și cu S.S.

la locuința inculpatului B.M., pentru vânzarea a 200 gr. cocaină.

Inculpatul

B. a primit banii de la S. și i-a dat unei persoane care se afla în fața ușii

de la intrare și despre care M. a spus că este „bătrânul” (M.C.), dar de fapt

era inculpatul B.W.I.

Inculpatul

B.W. a dus banii la inculpatul G., dar acesta nu a fost de acord cu vânzarea

unei cantități mici, iar B. a adus banii înapoi la inculpatul B., care i-a

restituit lui S. Totodată, s-a stabilit o întâlnire pentru a doua zi.

A

doua zi, B.S. și S.S. s-au întâlnit cu inculpatul M. într-un bar din Calea

Șagului, unde a venit și inculpatul B. și M.C.

Între

B. și M.C. a avut loc o discuție, apoi M.C. l-a salutat pe B.S. După aceasta,

la solicitarea lui B., S. a plecat cu el și s-au întâlnit cu inculpații G. și B.

B.S.

a plecat împreună cu cei doi la Pensiunea „A.” din Timișoara, unde în

apartamentul nr. 2, cumpărătorului i-au fost date de către inculpatul G. două

calupuri de cocaină, luate dintr-o geantă în care se aflau circa 20 calupuri cu

cocaină. S. a încercat cocaina, apoi a însemnat cele două pachete cu un scris

arăbesc.

De

la Pensiunea „A.” au plecat pentru a se întâlni cu S.S. și cu inculpații B. și M.,

în vederea efectuării tranzacției care urma să aibă loc în apropierea locuinței

lui B.

Inculpatul

B.W. a cerut banii, dar tranzacția s-a anulat, deoarece S. a considerat că este

periculos și că riscă pierderea banilor și a invocat că sunt urmăriți.

După

anularea tranzacției, S. și S.A. s-au dus în barul „J.” din Piața Unirii, unde

a intrat pentru puțin timp și M.C., care a plecat și peste o oră l-a sunat pe S.

și Ie-a reproșat că-l urmăresc.

În

acea noapte, S. a fost sunat de inculpatul B. și urmare a apelului, a vorbit și

cu inculpații G. și B., dar și cu M.C., care l-au amenințat cu moartea și i-au

cerut 5.000 dolari SUA pentru deranj și pentru traficul mărfii și ca urmare a

nerealizării tranzacției, ceea ce a determinat plecarea din localitate, atât a

lui S., cât și a lui S.A.

După

câteva zile, M.C. l-a sunat pe S. și și-a cerut scuze pentru el și pentru

băieții lui și i-a spus că pot veni după marfă, întrucât are mai mult de 2 kg

cocaină.

În

data de 06 iunie 2002, S. și S.A. au revenit în Timișoara și s-au întâlnit cu inculpații

B. și M. și au stabilit ca tranzacția să aibă loc a doua zi.

În

data de 07 iunie 2002, în jurul orelor 17,00, inculpații G., B., B. și M. s-au

întâlnit în Piața Bihor cu cumpărătorii S. și S.A., acesta din urmă fiind

însoțit de o altă persoană, L.R., tot investigator acoperit și care conducea un

autoturism J.

Inculpatul

B. a verificat autenticitatea dolarilor și s-a stabilit ca tranzacția să aibă

loc în comuna Giroc. În această direcție au plecat inculpatul G. cu

autoturismul său B., apoi inculpatul B. cu autoturismul J., împreună cu S. și L.R.,

iar inculpatul B. a plecat cu autoturismul D.

S.

împreună cu inculpatul M. au plecat la terasa Hotelului T.

Inculpatul

B. împreună cu S. și L.R. s-au întâlnit cu inculpatul G., care a ajuns înaintea

lor în parcarea de pe str. Trandafirilor. Inculpatul B. a verificat banii, apoi

inculpatul G. a plecat cu autoturismul său B. spre Timișoara.

Inculpatul

G., urmărit de organele de poliție și procuror, a circulat până la Pensiunea A.

de pe Calea Martirilor din Timișoara, unde a intrat și după câteva minute a

ieșit, apoi a revenit în comuna Giroc, a coborât cu 2 plase din plastic, în

care era cocaina și a urcat în autoturismul J.

Inculpații

G. și B. au plecat cu S. și L.R. înspre Timișoara, cu autoturismul J., fiind

urmăriți îndeaproape de inculpatul B., care a apărut la un moment dat pe

traseu. în zona Piața Consiliului Europei au intervenit organele de urmărire

penală, reținând în flagrant pe inculpații G. și B., iar inculpatul B.M. a

reușit să fugă.

Împotriva

sentinței penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosar nr. 7518/P/2002 a declarat apel inculpatul B.M., înregistrat pe rolul

Curții de Apel Timișoara la data de 09 aprilie 2013, sub nr. 397/59/2013.

În

motivarea apelului, inculpatul a arătat că a fost cercetat și trimis în

judecată în lipsă, așa cum s-a reținut și prin rechizitoriul întocmit de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 75/P/2002. De

asemenea, judecarea sa s-a făcut în lipsă, nefiind prezent la niciunul din

termenele de judecată sau la pronunțare, fiind plecat din țară. Pe durata

procesului a fost citat inițial la o adresă la care nu mai locuia de mai mult

timp, respectiv Timișoara, str. Ștefan Stanca, jud. Timiș, iar ulterior a fost citat

la adresa din Timișoara, unde locuia soția sa, B.M. și, față de lipsa de

procedură de la această adresă, a fost citat prin afișare la Consiliul Local al

mun. Timișoara. Pe durata procesului a fost reprezentat de către avocatul B.S.,

angajat de soția sa, B.M., împrejurare despre care nu a avut cunoștință. Nu a

avut cunoștință despre desfășurarea urmăririi penale și a procesului în toate

fazele sale. A precizat inculpatul că imediat după realizarea flagrantului din

07 iunie 2002, așa cum rezultă din rechizitoriu, acesta a plecat din România și

a locuit în străinătate fără forme legale. Cu privire la apelul formulat

împotriva sentinței primei instanțe, inculpatul a arătat că acesta a fost

declarat și susținut de către avocatul B.S., angajat de soția sa, B.M., fără ca

inculpatul să cunoască acest aspect. La judecarea apelului inculpatul a fost

citat doar la adresa din Timișoara, str. Ștefan Stanca. Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat în numele său recurs avocatul B.S. La judecarea

recursului inculpatul a fost reprezentat de avocat din oficiu Z. și a fost

citat tot la adresa din Timișoara, str. Ștefan Stanca. După terminarea

procesului, inculpatul s-a întors în România și a locuit fără forme legale în

municipiul Deva, unde a fost reținut de către organele de politie în cursul

lunii martie 2013 și încarcerat în vederea executării pedepsei. Imediat după

începerea pedepsei, în termenul legal de 10 zile, inculpatul a formulat apel

adresat, atât Curții de Apel Timișoara, cât și Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Din

analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate

din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea

constată următoarele:

Împotriva

Sentinței penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosar nr. 7918/P/2002 inculpatul B.M. a declarat apel la data de 08

noiembrie 2002, apel care a fost admis prin Decizia penală nr. 63/A din 20

februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 330/P/2003,

fiind redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 14 ani închisoare

la 12 ani închisoare.

De

asemenea, împotriva deciziei pronunțate în apel inculpatul B.M. a declarat

recurs la data de 27 februarie 2003, recurs care a fost respins prin Decizia penală

nr. 4705 din 23 octombrie 2003 pronunțată de Curte Supremă de Justiție,

sentința primei instanțe fiind definitivă potrivit art. 416 C. proc. pen.

La

data de 9 aprilie 2013 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe prezentul

dosar, având ca obiect apelul peste termen declar de inculpat împotriva

sentinței penale nr. 830 din 06 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosar nr. 7918/P/2002.

Potrivit

art. 365 C. proc. pen. „Partea care a lipsit atât la toate termenele de

judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai

târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau

a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.”

Instituția

apelului peste termen se aplică în situațiile în care partea nu a formulat

această cale de atac în termenul legal, iar nu în situația în care inculpatul

care a uzat de căile de atac prevăzute de lege, apelul respectiv recursul, nu

se prezintă la soluționarea acestora și introduce o nouă cale de atac

neprevăzută de lege în termen de 10. zile de la data, după caz, a începerii

executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind

despăgubirile civile.

Astfel,

în cauză demersul juridic al inculpatului este inadmisibil, deoarece hotărârea

primei instanțe a rămas definitivă potrivit art. 416 C. proc. pen., nemaifiind

suspusă niciunei căi de atac ordinare.

Nu

pot fi reținute apărările inculpatului referitoare la faptul că nu a știut de

existența apelului declarat la data de 08 noiembrie 2002 în condițiile în care

la soluționarea acestuia inculpatul a avut un apărător ales (fila 46 Dosar apel

nr. 330/P/2003), iar citarea inculpatului s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor legale la domiciliul acestuia, așa cum rezultă din baza de date a

Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și din

nomenclatorul stradal al Municipiului Timișoara (filele 35-37 Dosar nr. 397/59/2013).

Potrivit

art. 361 C. proc. pen. „sentințele pot fi atacate cu apel”. În cauză,

inculpatul a uzat de calea de atac a apelului prevăzută de textul de lege

menționat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent și neprevăzută

de lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.

Pentru

aceste considerente în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge

apelul peste termen declarat de inculpatul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 836

din 06 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7518/P/2002,

ca inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., acesta fiind motivat în

scris, în termenul legal prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen.

În

motivele de recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepsei

aplicate, raportat la circumstanțele săvârșirii faptei.

Analizând

recursul declarat de inculpatul B.M., Înalta Curte de Casape și Justiție

constată că nu este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la

data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării

legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din N.C.P.

Examinând

cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea

infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune

aplicarea legii penale mai favorabile, doar în raport cu pedeapsa complementară

și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012,

în cazul succesiunii de legi penale intervenite până !a rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică

potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu

infracțiunea comisă.

În

raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor, se constată că limitele de pedeapsă

prevăzute în noua lege (art. 188), precum și modul de pedepsire al tentativei (art.

33 N.C.P.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune

aplicarea unei legi mai favorabile.

În

ce privește motivul de recurs invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte

retine următoarele:

Codul

de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1

februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12

februarie 2013.

Temeiul

de casare invocat a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio

modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de

recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind

necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe impuse de textul de lege, se observă, însă, că

recursul a fost motivat cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege,

încălcându-se obligația ce îi revenea recurentului potrivit art. 385 alin. (2) C.

proc. pen.

Ca

urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art.

385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi

luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al

art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea și

valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui

motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate articolului

385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte de Casație va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 26

iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va

obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr.

128/A din data de 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 20 februarie 2014.