ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1686/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din data de 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a admis, printre altele, cererea formulată de inculpatul R.M. în baza art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. anterior și s-a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen. anterior, numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior a fost condamnat inculpatul R.M., la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la data de 7 noiembrie 2012 la data de 26 noiembrie 2012. În temeiul art. 86 1 și art. 86 2 C. pen.

anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, format din pedeapsa aplicată de 2 ani și un termen de 2 ani. În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

anterior, pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 66 C. pen. anterior. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Faptele inculpaților R.M. și I.F.D. de a pune în vânzare cantitatea de 46,5 grame droguri de risc, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Faptele așa cum au fost expuse au fost dovedite cu declarațiile inculpaților, procesul-verbal de prindere în flagrant, perchezițiile domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-științifice și notele de redare a convorbirilor telefonice. Declarația inculpatului R.M. și notele de redare au confirmat că acesta s-a dus să ia droguri de la B.R. și după vânzare să-i dea suma stabilită de comun acord cu acesta. Inculpatul R.M. a recunoscut fapta comisă. În rezolvarea acțiunii penale, instanța a avut în vedere probele anterior menționate care atestă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, ca autori, în sensul art. 24 C. pen. anterior, fiind realizate condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. anterior raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul R.M. Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 64, art. 71 C. pen. anterior, deoarece suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate acestora nu corespunde scopului educativ-preventiv prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. anterior. Inculpatul R.M. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. anterior, iar în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen. anterior și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior. Prin decizia penală nr. 400 din 6 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinți și inculpatul R.M., împotriva sentinței penale nr. 72 din 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 1443/101/2013 și obligat apelantul inculpat R.M. la plata sumei de 440 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate, printre alții, inculpatului R.M., atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiind de natură să atingă scopul preventiv și educativ, astfel cum este definit de legiuitor în dispozițiile art. 52 C. pen. anterior. Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 1 alin. (1) lit. a)-lit. c) C. pen.

anterior, pedeapsa aplicată fiind mai mică de 4 ani, iar inculpatul nemaifiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, iar conform referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, dar și caracterizările și celelalte acte depuse în circumstanțiere, a rezultat că inculpatul are șanse de reintegrare în societate, în scopul ameliorării problemelor psiho-emoționale, a creșterii capacității de evaluare a situațiilor de risc, precum și a conștientizării riscurilor pe care le presupune consumul de droguri atât în plan personal, cât și sub aspect legal. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul R.M., Curtea a constatat că acesta este nefondat, fapta inculpatului prezentând un grad ridicat de pericol social, în cauză nefiind oportună aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și nici schimbarea modalității de executare, în sensul aplicării art. 81 C. pen.

anterior. Împotriva deciziei penale nr. 400 din 6 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.M. la data de 16 decembrie 2013. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 ianuarie 2014. Preliminar, Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Având în vedere data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 17 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noului C. proc.

pen., dispoziția tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua să judece cauza conform C. proc. pen. anterior. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul declarat ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: În cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 6 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum obligă dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurentul inculpat R.M. și-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv la data de 14 aprilie 2014. Astfel, se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Înalta Curte apreciază că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Recurentul inculpat prin motivele de recurs solicită reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia și schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării unei pedepse sub limita de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei având în vedere dispozițiile art. 5 C. pen. întrucât prin intrarea în vigoare a noului C. pen. a fost redusă limita minimă de la 3 ani la 2 ani închisoare a pedepsei prevăzute pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, împrejurare față de care prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior se impune reducerea pedepsei la 1 an și 4 luni cu stabilirea unei alte modalități de executare prevăzută de art. 81 C. pen. anterior care constituie o dispoziție legală mai favorabilă inculpatului, respectându-se astfel principiul proporționalității limitelor de pedeapsă. De asemenea, recurentul prin motivele de recurs reiterează omisiunea atât a instanței de fond, cât și a celei în apel de a lua în considerare înscrisurile depuse care relevă circumstanțe personale, caracterizări, recomandări care-l prezintă ca pe o persoană respectabilă cu perspective de viitor, având o atitudine bună atât înainte, cât și după comiterea faptei, conștientizând gravitatea acțiunii sale, împrejurări de natură a realiza o justă individualizare a pedepsei și a modalității de executare.

În concluzie, recurentul inculpat consideră că este necesar a se proceda la o reindividualizare a pedepsei atât pentru a se acorda o eficiență sporită împrejurărilor concrete în care a fost comisă fapta și circumstanțelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, precum și în raport de aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a reducerii limitei minime a pedepsei prevăzute pentru fapta comisă. În drept, recurentul inculpat R.M. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior, art. 385 9 alin. (1) pct. 14, pct. 17 2 , pct. 20 C. proc. pen. anterior, art. 12 din Legea nr. 255/2013, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 5 C. pen.

Înalta Curte, referitor la solicitarea recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 74 C. pen. anterior și ca o consecință a reținerii acestora, reducerea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei, constată că reindividualizarea pedepsei nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Cum judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, care prin adoptarea Legii nr. 2/2013, i-a fost limitată aria de aplicabilitate doar la pedepse în alte limite prevăzute de legea penală, o reindividualizare a pedepsei astfel cum a solicitat inculpatul nu mai poate face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Astfel că și în ceea ce privește solicitarea inculpatului de a examina cauza prin prisma cazului de casare circumscris dispozițiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate, și nici alte cazuri de casare nu s-au ivit spre a fi putea fi luate în considerare din oficiu. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică.

Situația particulară a speței constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului în cursul soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15 alin. (2) din Constituția României. În consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat m raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile penale incidente. Examinând, din oficiu, recursul declarat de inculpat și în raport de prevederile art. 5 C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că incriminarea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 a suferit modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă, astfel că în reglementarea anterioară infracțiunea prevăzută la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 3 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar în reglementarea actuală infracțiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte reține că este necesar a se respecta principiul proporționalității în sensul corectei adecvări a pedepsei penale și a efectua o transpunere proporțională a pedepsei stabilite pe legea anterioară raportat la legea mai favorabilă, astfel că, față de actuala reglementare a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 și scopul legii penale care prevede că, în acest sens, se impune aplicarea unei sancțiuni penale inculpatului, în condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la un an și 4 luni închisoare (reducând proporțional pedeapsa aplicată în reglementarea anterioară de la 3 ani la pedeapsa de 2 ani închisoare, astfel cum este prevăzut minimul pedepsei din actuala reglementare cu reducerea de ⅓ prevăzută ca în art. 396 alin. (10) C. proc.

pen.) și un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., conform art. 68 C. pen. (de asemenea se respectă principiul proporționalității reducerii și a pedepsei complementare aplicate inculpatului de la 2 ani în reglementarea anterioară la 1 an în actuala reglementare). În consecință, legea penală mai favorabilă inculpatului este actuala reglementare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., motiv pentru care se impune admiterea recursului pe acest aspect. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 400 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa în parte decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr. 72 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și rejudecând va face aplicarea art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului R.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la un an și 4 luni închisoare și un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

Va menține modalitatea de executare a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina starului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 400 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr. 72 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului R.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la un an și 4 luni închisoare și un an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.