ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1175/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1175/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asuprea recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 41 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul cu nr. 8175/101/2012, în baza art. 4 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. iar în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a dispus a se executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.
În baza art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. În condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. În condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a dispus a se executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.
În temeiul art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani; în temeiul art. 359 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a interzis inculpatului M.I. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societății comerciale, iar dacă a fost ales, va fi decăzut din drepturi; în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea prezentei sentințe la Oficiul Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive.
În baza art. 14 C. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. și art. 346 alin. (1) C. pen. a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți; a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 211.321 RON, către partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, sumă ce s-a dispus a se actualiza în raport de rata inflației, începând cu data scadenței și până la momentul plății efective.
În baza art. 191 C. pen. a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 2.908 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (incluzând și cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, în cuantum de 1.908 RON), din care 100 RON reprezentând cota de 1/2 din onorariul avocatului S.A. (desemnat din oficiu pentru inculpat, conform delegației din 03 octombrie 2012) s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 674/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 280
1
din Legea nr. 31/1990, toate în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, instanța de fond a constatat că SC E.M.A.I.E. SRL Strehaia a fost înființată de numita R.M. în anul 2009, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, R.M. deținând 99% din părțile sociale ale firmei, iar inculpatul M.I. 1% din părțile sociale. Din declarația dată de inculpatul M.I. în instanță, declarația martorei R.M. de la urmărirea penală, cât și din actele contabile ale societății, a rezultat că numai inculpatul M.I. s-a ocupat de administrarea și conducerea societății, fiind mandatat în acest sens de către concubina sa, R.M., prin procura notarială autentificată sub nr. 920 din 19 mai 2009.
În baza acelei procuri, inculpatul M.I., în perioada 01 ianuarie 2010 - 31 martie 2010 a desfășurat 78 de operațiuni de achiziții intracomunitare, înregistrând în contabilitate la data de 31 martie 2010, TVA de recuperat în sumă de 664.317,69 RON, urmare înregistrării sumei de 986.330,77 RON, TVA deductibil rezultat din operațiuni efectuate cu un agent economic inactiv, situație în care, prin adresa din aprilie 2010 a Gărzii Financiare Mehedinți, înregistrată la DGFP Mehedinți la data de 21 aprilie 2010, Garda Financiară a solicitat DGFP Mehedinți să întreprindă verificările de rigoare. Urmare adresei Gărzii Financiare Mehedinți, inspectori fiscali din cadrul ANAF - DGFP Mehedinți s-au deplasat în data de 26 mai 2010 la sediul societății SC E.M.A.I.E. SRL, în vederea efectuării unei inspecții fiscale generale.
Cu acea ocazie, s-a constatat că la sediul societății a fost găsit M.I., asociat, care a precizat că administratorul societății este numita R.M., care este plecată din localitate și nu poate prezenta documentele firmei, inclusiv Registrul Unic de Control, fiind încuiate în seif, iar cheia seifului este la R.M., astfel că echipa de control a constatat că se află în imposibilitate de a efectua controlul de fond, încheindu-se procesul-verbal din 26 mai 2010. Cu același prilej, inculpatul M.I. s-a angajat verbal ca în data de 02 iunie 2010, ora 9:30, să pună la dispoziție documentele necesare inspecției fiscale cu privire la perioada 06 martie 2009 - 30 aprilie 2010.
În baza celor convenite, inspectorii fiscali s-au deplasat din nou la sediul societății la data de 02 iunie 2010, ocazie cu care l-au găsit pe M.I., care a declarat verbal că i-a adus la cunoștință administratorului R.M. că trebuie să prezinte documentele societății dar că aceasta este plecată din localitate, actele fiind încuiate în seif, în continuare, încheindu-se procesul-verbal nr. 1916 din 02 iunie 2010, pe care inculpatul M.I. a refuzat să-l semneze.
În cauză, s-a mai încheiat și procesul-verbal din 10 iunie 2010 și s-au emis mai multe invitații - din 03 iunie 2010, 10 iunie 2010 și 17 iunie 2010 - adresate numitei R.M. (plicurile cu care au fost înaintată adresele fiind restituite cu mențiunea "refuzat primirea și refuzat să facă mențiunea"), inculpatul M.I. omițând să precizeze că, în fapt, el este administratorul firmei (așa cum rezultă din procura notarială din 19 mai 2010).
Instanța de fond a mai reținut că, după ce a refuzat în mod nejustificat să prezinte organelor de control fiscal documentele societății în termen de maxim 15 zile de la somație, inculpatul M.I. a hotărât să scape de răspundere, scop în care, contra sumei de 500 RON, l-a convins pe martorul C.S.M. să preia părțile sociale ale firmei, sediul social al firmei fiind mutat în localitatea Timișoara, str. I., județul Timiș, transmisiunea fiind însă fictivă.
Astfel, din adresa din 13 decembrie 2012 a Oficiului Registrului Comerțului Timiș, a rezultat că din data de 09 iunie 2010, societății SC E.M.A.I.E. SRL i s-a atribuit numărul de înregistrare X, ca urmare a înregistrării firmei la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, administrator fiind, din 01 iunie 2010, numitul C.S.M. La data de 24 iunie 2010, în urma Adunării Generale a Asociaților, s-a hotărât retragerea din societate a inculpatului M.I. și a numitei R.M., iar, conform contractului de cesiune din aceeași dată, 24 septembrie 2010, R.M. și inculpatul M.I., în calitate de asociați la firma SC E.M.A.I.E. SRL, au cesionat părțile sociale ale firmei martorului C.S.M.
Din procesul-verbal de predare-primire de la dosar, depus de inculpat în apărare, rezultă că M.I., în calitate de fost asociat și R.M., în calitate de fost administrator și asociat al SC E.M.A.I.E. SRL au predat numitului C., în calitate de actual administrator și unic asociat al societății, următoarele: registre contabile, registru jurnal, registre de TVA, bilanțurile contabile de la data înființării societății până la 31 mai 2010 și balanțe, deconturile de TVA și declarațiile de impozit; acte contabile (facturile fiscale, avizele de expediție, chitanțiere și extrase de cont, note contabile), până la data de 31 mai 2010, carnete filă cec emise de B.R. SA; bilete la ordin emise de B.R. SA, stocul de marfă existent la data de 31 mai 2010, potrivit înregistrărilor contabile și 2 ștampile, actul fiind încheiat în fața notarului public la data de 01 iunie 2010.
Instanța de fond a apreciat că este îndreptățită să considere că, în fapt, transmiterea părților sociale și a documentele contabile ale firmei a fost fictivă, atât raportat la declarația martorului C.S.M., care a arătat că nu a primit de la inculpat niciun act de-al societății, ștampilă și vreun stoc de marfă, cât și față de împrejurarea că, ulterior datei de 01 iunie 2010, organele de poliție ale I.P.J. Mehedinți - Serviciul de Investigare a Fraudelor au ridicat, în original, de la numita B.M., contabilul societății, jurnalele de achiziții și vânzări aferente perioadei ianuarie - aprilie 2010, aparținând SC E.M.A.I.E. SRL, registrele jurnal aferente aceleiași perioade, balanțe de verificare aferente lunilor martie - aprilie 2010, singura explicație plauzibilă cu privire la deținerea acelor documente fiind aceea că inculpatul M.I. nu a urmărit decât să creeze aparența că nu mai are nicio implicare în activitatea societății și, astfel, să se sustragă cercetărilor și, implicit, răspunderii penale.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, constând în "evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea operațiunilor fictive", instanța de fond a reținut că, în urma verificărilor s-a constatat că, inculpatul M.I. a declarat pentru perioada 01 iulie 2009 - 31 decembrie 2009 derularea unor relații comerciale între societatea SC E.M.A.I.E. SRL, administrată de inculpat și societățile SC C. SRL București, SC Z.E. SRL București (societate dizolvată) și SC L.L. SRL București (societate inactivă) în valoare 603.774 RON, valoarea TVA-ului dedus de SC E.M.A.I.E. SRL în baza bunurilor achiziționate de la cei trei furnizori fiind de 114.717 RON.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpatul M.I., astfel cum au fost descrise mai sus, constituie infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de evaziune fiscală prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005; infracțiunea prev. de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990, pentru care a fost condamnat. La individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre aceste fapte a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea imediată, constând în perturbarea gravă a disciplinei financiar-fiscale ce trebuie să guverneze raporturile dintre societățile comerciale și stat, producerea unei stări de pericol din cauza imposibilității verificării de către organele de control abilitate a respectării de către contribuabili a obligațiilor financiare, precum și depistarea eventualelor fraude fiscale, amploarea pe care acest gen de infracțiuni economice a înregistrat-o în ultima perioadă la nivel de țară, cât și faptul că, fără voia lor, diverse societăți comerciale din țară s-au trezit angrenate în sfera infracțională, suferind astfel grave prejudicii, atât de imagine, cât și materiale, așa cum reiese din probele dosarului.
Instanța de fond a apreciat că deși inculpatul nu are antecedente penale, în favoarea acestuia nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante, dată fiind valoarea ridicată a prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar și conduita acestuia în timpul procesului penal, care a fost de nerecunoașterea faptelor, în pofida tuturor evidențelor și de refuz în ceea ce privește achitarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Având în vedere toate aceste criterii, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005; 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990, vor fi suficiente pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Săvârșind infracțiuni ce au afectat buna desfășurare a relațiilor sociale referitoare la corecta colectare a fondurilor cuvenite bugetului de stat, s-a apreciat necesară aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen., precum și aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen.
Cum inculpatul M.I. nu are antecedente penale, este tânăr, prezintă unele probleme de sănătate, iar valoarea prejudiciului este sub limita de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, agravantă prev. la alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea sa efectivă, motiv pentru care, în baza art. 81 - 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
Instanța de fond a dat eficiență și dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005, astfel că a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul M.I. să nu poată fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societății comerciale, iar dacă a fost ales, urmează a fi decăzut din drepturi.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește cererea de introducere în cauză a societății SC E.M.A.I.E. SRL ca parte responsabilă civilmente, s-au solicitat relații de la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, relații care au fost comunicate cu adresa din 13 decembrie 2012 și din care a rezultat că din data de 01 iunie 2010 și până în prezent, societatea, care are sediul în județul Timiș ca urmare a mutării sediului din județul Mehedinți, este administrată de numitul C.S.M. Față de aceste relații și raportat la perioada cu privire la care s-a formulat plângere, s-au efectuat cercetări și s-a dispus trimiterea în judecată, instanța apreciind că nu se impune introducerea în cauză a societății SC E.M.A.I.E. SRL în calitate de parte responsabilă civilmente.
De asemenea, s-a reținut de prima instanță că deși suma menționată de partea civilă ca prejudiciu a fost calculată prin raportare la notele de constatare din 26 martie 2010 și din 13 aprilie 2010 și la nota unilaterală din 06 aprilie 2010 ale Gărzii Financiare, valoarea prejudiciului cauzat de inculpat bugetului de stat este cea menționată în expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale (211.321 RON), cu atât mai mult cu cât s-a constatat că niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză atașat la dosar.
Cum inculpatul M.I. a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu bugetului de stat, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 14 C. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. și art. 346 alin. (1) C. pen., admițând în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, așa încât inculpatul M.I. a fost obligat la plata sumei de 211.321 RON, cu titlu de despăgubiri către partea civilă, sumă ce se va actualiza în raport de rata inflației, începând cu data scadenței și până la momentul plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul M.I. și partea civilă Statul Român reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității învederând că raportat la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului (3 ani), s-au încălcat dispozițiile art. 81 alin. (2) C. pen., întrucât în cazul concursului de infracțiuni pentru a se dispune suspendarea executării pedeapsa rezultantă nu putea depăși 2 ani închisoare.
Totodată, a criticat greșita individualizare judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului apreciat ca fiind prea mic raportat la valoarea prejudiciului, împrejurarea că acesta nu a fost recuperat și la faptul că nu s-au putut institui în speță măsuri asigurătorii. De asemenea, instanța de fond nu a ținut seama la stabilirea pedepsei nici de atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului și de faptul că a înstrăinat fictiv bunurile iar anterior inculpatul a fost sancționat administrativ pentru același gen de fapte.
Inculpatul M.I. a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că somațiile au fost emise către R.M. - administratorul societății, iar inculpatul nu era în fapt administrator; a menționat, totodată, că preluarea de părți sociale a avut loc înainte de începerea urmăririi penale și nu a existat intenția sa directă de a comite infracțiunea mai sus precizată, astfel că se impune achitarea; referitor la fapta prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, a solicitat, de asemenea, în principal achitarea sa, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse mai mici.
Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, susținând, în esență, că în mod neîntemeiat s-a admis doar în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 211.321 RON pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat, deoarece s-a constituit parte civilă cu suma de 986.330,77 RON și a probat acest prejudiciu. Astfel, a fost încălcat principiul reparării integrale a pagubei, potrivit materiei civile, iar în materie fiscală, în considerarea dispozițiilor art. 119 și următoarele C. proc. fisc., obligația fiscală neachitată în termen, suportă dobânzi și penalități de întârziere până la data achitării integrale a debitului; în consecință, a arătat că sumele stabilite ca obligații de plată de către organul fiscal și devenite prejudiciu ca urmare a evaziunii, nu sunt aleatorii, ci au la bază o verificare de specialitate, supusă unor norme imperative de reglementare în materie.
Prin Decizia penală nr. 240 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva Sentinței penale nr. 41 de la 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul cu nr. 8175/101/2012, privind pe inculpatul M.I., a fost desființată sentința instanței de fond, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei.
A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen. și s-a dispus în baza art. 86
1
C. pen., suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.I. pe durata termenului de încercare de 8 ani, alcătuit din cuantumul pedepsei aplicate și intervalul de timp ales de instanță.
În baza art. 86
3
C. pen. au fost stabilite în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;
- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
A atras atenția asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. și a menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul M.I. și de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva aceleiași sentințe.
A obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON onorariu avocat oficiu, și pe partea civilă la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare statului.
Verificând motivele de apel formulate de inculpatul M.I., instanța de control judiciar a constatat că acestea nu sunt fondate.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, a reținut că, deși inculpatul a invocat împrejurarea că nu este administrator de fapt, iar somațiile nu i-au fost adresate, astfel cum a reținut și instanța de fond, din probele administrate rezultă contrariul, în sensul că din procura notarială nr. 920 din 19 mai 2009 reiese în mod clar că inculpatul M.I. este administratorul de fapt al societății, aspect relevat și de martorii R.M. și B.M. care în declarațiile date au arătat că inculpatul era persoana care conducea evidenta contabilă a SC E.M.A.I.E. SRL. Prin urmare, prin neprezentarea documentelor contabile inspectorilor fiscali, în urma invitațiilor din datele de 03 iunie 2010, 10 iunie 2010 și 17 iunie 2010 și susținerea nereală că acestea se află într-un fișet a cărui cheie o are decât R.M., inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, din probele administrate rezultă în mod neechivoc că toate deciziile cu privire la SC E.M.A.I.E. SRL erau luate de inculpat, iar nu de R.M., administratorul de drept al societății, persoană care nu știe să scrie și să citească, astfel că, în mod întemeiat s-a reținut vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 a reținut că transmiterea părților sociale și a documentele contabile ale firmei a fost fictivă, având în vedere declarația martorului C.S.M., care a arătat că nu a primit de la inculpat niciun act de-al societății, ștampila și stocul de marfă, împrejurarea că, ulterior datei de 01 iunie 2010, organele de poliție ale I.P. J. Mehedinți - Serviciul de Investigare a Fraudelor au ridicat, în original, de la numita B.M., contabilul societății, jurnalele de achiziții și vânzări aferente perioadei ianuarie - aprilie 2010, aparținând SC E.M.A.I.E. SRL, registrele jurnal aferente aceleiași perioade, balanțe de verificare aferente lunilor martie - aprilie 2010.
În legătură cu apelul părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că ar fi declarat în perioada 01 iulie 2009 - 31 decembrie 2009 derularea unor relații comerciale între societatea SC E.M.A.I.E. SRL și societățile SC C. SRL București, SC Z.E. SRL București (societate dizolvată) și SC L.L. SRL București (societate inactivă) în valoare 603.774 RON, valoarea TVA-ului dedus de SC E.M.A.I.E. SRL în baza bunurilor achiziționate de la cei trei furnizori fiind de 114.717 RON. În consecință, față de concluziile expertizei întocmite în cauză în faza de urmărire penală, prima instanță a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile în cuantum de 211.321 RON către partea civilă.
Or, prejudiciul total reclamat de partea civilă provine din fapte penale pentru care s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală, respectiv din efectuarea a 92 achiziții intracomunitare de la M.C. ZRT Ungaria, instanța nefiind deci sesizată cu aceste infracțiuni.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, instanța de apel a apreciat că aceasta este justă, prima instanță luând în considerare atât atitudinea nesinceră a inculpatului și faptul că prejudiciul nu a fost recuperat în cauză, dar și faptul că este tânăr, necunoscut cu antecedente penale.
În legătură cu modalitatea de executare a pedepsei a apreciat că apelul parchetului este fondat, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 81 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, de 3 ani, provine dintr-un concurs de infracțiuni depășindu-se limita stabilită de lege, astfel că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, singura modalitate de executare în măsură să îndeplinească scopul educativ și preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul M.I. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 12 și 17
2
C. proc. pen.
Inculpatul M.I. în susținerea recursului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., a solicitat să se constate că din probele administrate rezultă că acesta nu avea nicio calitate în firma E.M.A.I.E. SRL, administratorul societății fiind numita R.M., prin urmare, nu a refuzat să pună la dispoziția organelor fiscale documentele societății, întrucât nu avea cheia de la seif iar deciziile erau luate de administratorul statutar și nu de inculpat, astfel că, se impune a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 4 și art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 a învederat că a înstrăinat cele 5% părți sociale deținute la SC E.M.A.I.E. SRL nu în scopul de a se sustrage de la urmărire penală ci a cedat aceste părți cu respectarea normelor legale, astfel că, nici în cazul acestei infracțiuni nu s-a înlăturat prezumția de nevinovăție, nefiind dovedită reaua-credință, impunându-se achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în sensul încadrării juridice a faptelor în normele de incriminare mai favorabile, reindividualizarea pedepselor în raport de noile limite de pedeapsă și aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată.
Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți în susținerea criticilor, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., a solicitat să se constate că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii penale, în sensul soluționării greșite a laturii civile și neobligării inculpatului la plata întregii sume solicitate de 986.330,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și a dobânzilor și penalităților aferente acestei sume până la achitarea integrală.
Examinând recursurile declarate de inculpatul M.I. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți prin prisma dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat și partea civilă, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se constată că pentru situațiile tranzitorii, în art. 12 este menționat expres că, recursurile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziții procedurale, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.
Ca atare, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 385
10
alin. (2) și (2
1
) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385
9
din același cod, astfel că, verificarea instanței de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen.).
Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
După cum se poate observa, în cauză s-a pronunțat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 1 iulie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.
Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile recurenților, Înalta Curte constată că inculpatul M.I. a depus motivele de recurs la data de 14 februarie 2014, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispozițiile art. 385
10
alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza recursul raportat la criticile formulate, aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 1 C. pen.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat referitor la infracțiunile prev. de art. 4 și art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susțin aceste critici, în esență, rezultă că sunt aspecte ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta a refuzat să pună la dispoziția organelor fiscale documentele societății întrucât nu avea cheia de la seif iar deciziile erau luate de administratorul statutar, numita R.M., care nu a dispus înregistrarea în evidențele contabile a niciunei facturi ce reflecta operațiuni fictive, prin urmare, criticile se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 aspectele invocate de către recurent și susținute în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., vizează, în esență, împrejurarea că probele administrate nu dovedesc că ar fi înstrăinat cele 5% din părțile sociale cu intenția de a se sustrage de la urmărire penală.
Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 280
1
din legea specială constituie infracțiune fapta unei persoane de a transmite fictiv părțile sociale deținute într-o societate, comercială, în scopul sustragerii de la urmărire penală ori îngreunării acesteia.
Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea se comite cu intenție directă, cesiunea părților deținute într-o societate comercială sociale fiind făcută cu intenția de a se sustrage de la urmărire penală ori în scopul îngreunării acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul M.I. a cesionat, la data de 24 septembrie 2010, în baza contractului de cesiune, cele 5% din părțile sociale deținute la E.M.A.I.E. SRL, împreună cu acționarul majoritar R.M., către numitul C.S.M., administrator al societății din data de 1 iunie 2010, conform adresei din 13 decembrie 2012 a ORC Timiș.
Or, având în vedere că la data de 26 mai 2010 organele de inspecție fiscală - ANAF - DGFP Mehedinți, s-au deplasat la sediul E.M.A.I.E. SRL pentru efectuarea unui control cu privire la activitatea societății și nu au putut realiza nicio verificare, în lipsa unor documente contabile care să le fie puse la dispoziție, situație cunoscută de inculpat, el fiind cel care a invocat lipsa cheii de la seiful cu acte și a administratorului societății - numita R.M., în condițiile în care probatoriul administrat a dovedit că inculpatul era administratorul în fapt al societății iar, ulterior, la data de 2 iunie 2010, situația a fost una similară, inculpatul M.I. prezentând aceiași motivare organelor fiscale, fapt ce a și determinat somarea societății de către Garda Financiară la datele de 3 iunie 2010, 10 iunie 2010, 17 iunie 2010 nu se poate reține că acesta nu a cunoscut despre problemele societății și nu a urmărit ca prin înstrăinarea părților sociale să nu se sustragă de la urmărire penală. Faptul că inculpatul administra societatea este dovedit și de conținutul procurii nr. 920 din 19 mai 2009 prin care R.M. l-a împuternicit pe M.I. să administreze SC E.M.A.I.E. SRL iar acesta a și reprezentat firma în această calitate în cauzele civile aflate pe rolul instanțelor.
Mai mult, probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu că această cesiune a fost una fictivă, tocmai în scopul de fi exonerat de răspundere penală, relevante în acest sens fiind declarația martorului C.S.M. care a arătat în mod constant că nu a primit actele societății, susținerile acestuia fiind confirmate de martora B.M. precum și de faptul că după cesiunea părților sociale, organele judiciare au ridicat de la martora B.M., contabilul societății, documentele societății pentru operațiuni efectuate în perioada ianuarie - aprilie 2010.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză inculpatul M.I. a urmărit ca prin cesionarea fictivă a părților sociale să creeze lipsa sa de implicare în activitatea societății și, pe cale de consecință, să se sustragă de la cercetări, săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990, cu forma de vinovăție cerută de lege, intenție directă, prin urmare, nu se poate dispune o soluție de achitare, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a solicitat recurentul inculpat.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 19 februarie 2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 1 iulie 2013 și până la soluționarea recursului, 02 aprilie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.
Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 raportat la acuzațiile aduse inculpatului M.I., se constată următoarele:
Din analiza textelor art. 4 și art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatului M.I., respectiv, că în perioada 26 mai - 17 iunie 2010, a refuzat să pună la dispoziția ANAF - DGPFP Mehedinți documentele legale pentru efectuarea verificărilor fiscale, deși au fost emise somații în acest sens de către organul fiscal precum și faptul că, în perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, în mod repetat, a evidențiat în actele contabile ale E.M.A.I.E. SRL, operațiuni comerciale fictive, derulate cu SC C. SRL, SC Z.E. SRL și SC L.L. SRL în valoare de 603.774 RON, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 114.717 RON, reprezentând valoarea TVA-ului dedus de societatea pe care o administra în fapt, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezența unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.
Totodată, nici sub aspectul regimului sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpatului M.I., nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune.
Referitor la infracțiunea de transmitere fictivă a părților sociale deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărire penală ori îngreunării urmăririi penale, se constată însă că, în conformitate cu prevederile art. 33 pct. 12 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 280
1
din Legea nr. 31/1990 a fost modificat, în sensul că, în conținutul constitutiv al infracțiunii a fost inclusă și ipoteza transmiterii fictive a părților sociale în scopul comiterii unei infracțiuni, prin urmare, sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziție legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, dimpotrivă, a lărgit sfera conținutului constitutiv al infracțiunii care poate fi comisă și în scopul săvârșirii unei infracțiuni.
În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei prevăzută de art. 280
1
din legea specială și reținută în sarcina inculpatului M.I., se constată că modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabilește alte limite de pedeapsă, mai reduse, respectiv, de la 1 an la 5 ani, spre deosebire de veghea reglementare unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 2 ani și 8 ani închisoare.
Analizând însă individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului M.I. pentru cele trei fapte, în concurs real, reținute în sarcina sa, din care una în formă continuată (fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), se constată următoarele:
Raportat la sancțiunile individualizate de către instanța de fond și menținute de către instanța de apel, sub aspectul cuantumului pedepselor principale, care au stabilit pedepse de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din aceeași lege și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din Legea nr. 31/1990, orientate spre minimum special sau egale cu acesta, legea nouă nu va retroactiva, întrucât faptele de evaziune fiind concurente cu infracțiunea la legea societăților comerciale se impune a se aplica regulile de la concursul de infracțiuni, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce ar duce la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului. Totodată, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 280
1
din legea specială se încadrează în noile limite de pedeapsă stabilite de lege după intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012, fiind orientată spre minimum special, astfel că o proporționalizare a pedepsei nu se justifică.
Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpatului legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale și care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 2 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum și drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 lit. a) și b) C. pen.
O altă critică a recurentului inculpat invocată în motivele scrise de recurs a vizat și schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul suspendării executării pedepsei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
În realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385
9
C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul M.I. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și datele sale personale, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Nici din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile nu este posibilă stabilirea unei alte modalități de executare - suspendarea executării pedepsei -, în contextul în care pentru considerentele menționate anterior legea nouă nu va retroactiva sub aspectul modificării cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, astfel încât, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 alin. (2) C. pen. anterior.
În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen. invocat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, referitor la greșita aplicare a legii, în sensul că prima instanță având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză a admis, doar în parte, acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 211.321 RON, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu vizează elemente de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluționarea laturii civile, critică care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și care nu mai poate face obiectul verificării instanței de recurs, fiind abrogat în mod expres prin Legea nr. 2/2013.
Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.I. și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva Deciziei penale nr. 240 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2014.
Procesat de GGC - NN