ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Craiova și de către inculpații T.F., C.C. și P.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 351 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 525/104/2012, în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., raportat la art. 80 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.F.,  fără antecedente penale, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și la art. 80 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și 2 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. și la art. 80 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C.,fără antecedente penale, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

În baza art. 192 alin. (1) și 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și la art. 80 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.G.D., fără antecedente penale, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și la art. 80 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat Ia art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) Cod pena] s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și alin. (2) C. pen. pe timpul detenției.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată fiecăruia din inculpați timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de 9 ianuarie 2012.

S-a luat act că partea vătămată N.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 4.894,905 lei cu titlul de despăgubiri, reprezentate de chetuieli de spitalizare, către partea civilă S.J.U. Slatina.

Pentru această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la situația de fapt, s-a evidențiat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 889/P/2011 emis la data de 25 ianuarie 2012 au fost trimiși în judecată cei trei inculpați menționați mai sus pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) și (2) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a reținut că la data de 7 august 2011 inculpații T.F., P.G.D. și C.C. au agresat-o pe partea vătămată N.M., care se afla în fața locuinței sale, din satul Câmpu Mare, com. Dobroteasa, după care au pătruns fără drept, în domiciliul acesteia unde au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele.

Inculpații, observând starea gravă în care se afla victima, au părăsit curtea locuinței acesteia. Ulterior, partea vătămată N.M. a fost transportată la Secția Chirurgie a Spitalului de Urgență Slatina, unde s-a constatat că prezenta un politraumatism prin agresiune, hemiperitoneu prin ruptură traumatică de splină, anemie post hemoragică acută, fracturi costale C3, 4, 5 și 6 hemitorace stâng, traumatism cranio-facial, plagă frontală contuză stângă, leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale, determinând producerea unei infirmități fizice permanentă și i-au pus viața în primejdie.

Starea de fapt a fost reținută pe baza mijloacelor de probă constând în declarațiile inculpaților, ale părții vătămate și ale martorilor C.N., N.M., G.G., Ș.D. și D.E.A., acestea fiind coroborate cu certificatul medico-legal din 30 august 2011 al S.M.L. Slatina.

Cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptei din aceea de tentativă de omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. a fost respinsă, cu motivarea că în cauză există probe concludente cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că faptele comise de către inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) și (2) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. dar și pe cele cu caracter particular ale cauzei, reținând circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât infracțiunile au fost săvârșite de către cei trei inculpați în cooperare. De asemenea, s-a reținut împrejurarea că fiecare dintre cei trei inculpați a avut o conduită anterioară corespunzătoare, fiind lipsiți de antecedente penale.

Sub aspectul laturii civile, inculpații au fost obligați, în condițiile art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ. la plata suinei reprezentând despăgubiri către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații T.F., C.C., P.G.D.

În motivarea apelului declarat, Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, considerând că prin reținerea de circumstanțe atenuante, pedepsele aplicate sunt nejustificat de mici față de pericolul social sporit al infracțiunilor comise și urmările produse, și a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen., aplicarea unor pedepse substanțial majorate și, totodată, stabilirea unor pedepse complementare și accesorii potrivit art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În cadrul apelului formulat, inculpatul T.F. a criticat sentința atacată pentru severitatea pedepselor, solicitând atenuarea regimului sancționator, iar inculpații C.C., P.G.D. au solicitat, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivat de lipsa intenției de a ucide și, pe de altă parte, reținerea în cadrul situației de fapt a acțiunii provocatorii a părții vătămate, apreciind că, față de datele ce caracterizează persoana inculpaților se impune și schimbarea modalității de executare a pedepselor, prin aplicarea art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 351 din 22 noiembrie 2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații T.F., C.C., P.G.D. împotriva sentinței penale nr. 121 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 525/104/2012 și a desființat în parte sentința, descontopind pedepsele aplicate inculpaților.

A înlăturat dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și de asemenea, a înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. de la infracțiunile de violare de domiciliu reținute în sarcina inculpaților.

A reținut dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. la încadrarea juridică a infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., menținând și dispozițiile art. 74, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și ale art. 76 și art. 80 C. pen., menținând pedepsele aplicate inculpaților pentru această infracțiune.

A menținut pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și 80 alin. (2) C. pen.

Recontopind pedepsele menționate mai sus în pedeapsa cea mai grea. aceea de 4 ani închisoare flecare, a interzis inculpaților, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, precum și starea de arest a inculpaților, deducând detenția în continuare.

Verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de apel invocate, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit o situație de fapt concordantă cu probatoriile administrate și a făcut, în parte, o justă încadrare juridică a faptelor, stabilind pedepse corespunzătoare criteriilor legale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

A considerat, însă, că în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor, pentru cei trei inculpați trebuiau reținute și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., ce vizează comiterea faptelor în stare de provocare.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării este incidență atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Reținerea stării de provocare este, așadar, condiționată de o comportare culpabilă a victimei, constând într-o acțiune ilicită, ce a fost de natură să cauzeze o puternică stare de tulburare ori emoție, sub stăpânirea căreia s-a comis infracțiunea, iar în cauză s-a constatat o asemenea acțiune ilicită, care a produs în psihicul inculpaților o puternică tulburare, sub imperiul căreia au ripostat.

Considerând că simpla disproporție, pe planul activității materiale, dintre actul provocator și riposta inculpaților nu este de natură să excludă, prin ea însăși, posibilitatea ivirii tulburării sau emoției ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță de control judiciar a subliniat aspectele rezultate din administrarea probelor care au demonstrat că atunci când consumă băuturi alcoolice, partea vătămată are un comportament irascibil, caută scandal și nu suportă dialogul în contradictoriu.

Însăși partea vătămată a arătat, la fila 56-57 în dosarul de urmărire penală, despre căruța martorului C. care era amplasată „în mijlocul uliței", iar în dosarul instanței de fond, la fila 48, a precizat că „eu am blocat mașina inculpaților, l-am lovit pe P., apoi pe C. și am dat cu pumnul în mașină", poziția acestuia fiind completată judicios de restul probatoriului.

Instanța de apel a reținut că martorul C.N. (fila 61 din dosarul de urmărire penală) a arătat că partea vătămată a adus injurii celor trei inculpați și că mașina acestora avea probleme de trecere întrucât ulița era foarte îngustă, declarația martorului coroborându-se cu cele ale martorilor G.G. și D.M., de la fila 156 din dosarul instanței de fond, care au menționat că autoturismul inculpaților a fost oprit de partea vătămată, care a discutat în contradictoriu cu cei din interior despre o anume datorie, împrejurări în care partea vătămată a „izbit" mașina cu palma în capotă și în partea laterală a acesteia.

S-a reținut că acțiunile părții vătămate care a oprit autoturismul, le-a adus injurii și le-a lovit mașina, au generat astfel o stare de puternică tulburare inculpaților care au reacționat și au comis infracțiunile așa cum au fost descrise mai sus.

Cât privește încadrarea juridică a faptei de pătrundere iară drept a inculpaților în curtea părții vătămate, instanța de apel a constatat că, în cazul în care infracțiunea de violare de domiciliu a fost comisă de mai multe persoane, sunt aplicabile numai dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen., fapta fiind săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, nu și cele prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. conform cărora, săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună constituie o circumstanță agravantă cu caracter general. S-a mai constatat că infracțiunea de violare de domiciliu nu este susceptibilă de a fi comisă în stare de provocare și, ca atare, pentru această infracțiune s-a apreciat că este necesar a se înlătura dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Cu referire la motivul de apel privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere intensitatea loviturilor, consecințele acestora și regiunea anatomică vizată, precum și împrejurarea că actele comise sunt specifice infracțiunii de omor, instanța de apel a apreciat că în cauză se impune a fi reținute, pe lângă circumstanța legală a provocării, circumstanțe atenuante judiciare și dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen.

În condițiile unui concurs între circumstanțele atenuante și cele agravante, s-a constatat că pedepsele trebuie stabilite într-un singur timp, în limitele prevăzute de art. 76 C. pen., nu prin două reduceri succesive.

Curtea a considerat că pedepsele aplicate trebuie menținute, ca fiind legale și temeinice, atât ca durată cât și ca modalitate de executare, acestea corespunzând gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite și datelor ce caracterizează persoana inculpaților, neputându-se aprecia că reeducarea acestora se poate realiza în mod corespunzător și fără executare, prin suspendarea executării pedepselor sau prin suspendarea sub supraveghere, așa cum s-a cerut de inculpați, avându-se în vedere, între altele, pericolul social al unei infracțiuni de tentativă de omor și participația la fapte acelor trei.

S-a constatat ca fiind nelegal procedeul primei instanțe de a restrânge conținutul pedepsei accesorii, prin interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen., omițându-se și drepturile prevăzute de lit. b) ale aceluiași articol, acestea fiind incidente de drept după ce hotărârea de condamnare va rămâne definitivă până la terminarea executării pedepsei.

Ca atare, instanța de apel a admis toate apelurile, în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. pentru infracțiunea de violare de domiciliu, a reținut starea de provocare doar la infracțiunea de tentativă de omor, menținând ca legale și temeinice pedepsele aplicate precum și celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Craiova și inculpații T.F., C.C. și P.G.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 9, 10, 17, 17

1

și 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat o primă critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., arătând că în mod greșit au fost reținute de către instanțele anterioare starea de provocare în care s-ar fi aflat inculpații, circumstanța atenuantă prevăzută de ari. 74 lit. a) C. pen. și, totodată. în mod nejustificat au omis instanțele aplicarea unei pedepse complementare.

Cu privire la greșita reținere a stării de provocare, a susținut că din probele administrate nu rezultă lovirea vreunui inculpat de către partea vătămată, iar injuriile adresate inculpatului P.G.D. sau lovirea capotei mașinii acestui inculpat de către partea vătămată nu constituie o atitudine de provocare, de natură a produce o puternică stare de tulburare și emoție, acțiunea părții vătămate nefiind îndreptată împotriva persoanei inculpatului menționat. A invocat faptul că între acțiunea provocatorie a părții vătămate și riposta inculpatului există o mare disproporție, prin urmare în mod eronat a fost reținută de către instanțe existența circumstanței prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În plus, a evidențiat faptul că starea de provocare, o circumstanță atenuantă personală, se poate analiza numai în raport cu inculpatul P.G.D. care conducea autoturismul, fiind lovit de victimă și cu care aceasta din urmă a avut discuții contradictorii, astfel încât, chiar dacă în mod corect s-ar fi reținut conduita provocatoare a victimei circumscrisă prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., aceasta nu putea fi reținută și în favoarea inculpaților T. și C.

Parchetul a mai susținut că în cauză nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere pericolul social concret al infracțiunilor comise de inculpați și conduita procesuală a acestora.

A arătat că pedeapsa aplicată fiecărui inculpat pentru infracțiunea contra vieții nu este corect individualizată în raport de prevederile art. 52 și art. 72 C. pen., apreciind că infracțiunea de tentativă la omor calificat prezintă un pericol social ridicat, în condițiile în care inculpații au exercitat violențe asupra victimei chiar în curtea locuinței sale și au încetat să o mai lovească ca efect al strigătelor de ajutor ale mamei sale, astfel că în mod nejustificat s-au aplicat inculpaților pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, a apreciat că în cauză, în raport de gradul de pericol social concret al infracțiunii contra vieții comisă și conduita procesuală a inculpaților, se impune aplicarea unei pedepse complementare, având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpați.

În subsidiar, parchetul a invocat critica întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

pct 17

2

C. proc. pen., menționând că în ipoteza unei corecte rețineri a stării de provocare, instanțele inferioare ar fi trebuit să reducă în mod corespunzător valoarea despăgubirilor civile acordate, ținând cont de culpa părții vătămate în producerea incidentului. Or, prin decizia atacată, instanța de apel a dispus în mod nelegal obligarea inculpaților la plata către partea civilă S.J.U. Slatina a întregii sume de 4.894,905 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală a victimei, în raport și de dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Recurentul intimat inculpat T.F. a invocat critici întemeiate pe dispozițiile art. 385 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În baza cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

A criticat decizia recurată sub aspectul respingerii de către instanța de apel a cererii de efectuare a unei expertize medico-legale a părții vătămate și de administrare a probei cu martori, susținând că prin administrarea acestor probe ar fi putut dovedi împăcarea cu partea vătămată și faptul că aceasta din urmă nu mai avea vreo pretenție de natură civilă sau penală de la inculpatul T.F.

Întemeiat pe cazul de casare circumscris dispozițiilor art. 385 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, precum și aplicarea prevederilor art. 86 C. pen.

Recurentul intimat inculpat C.C. a invocat criticile întemeiate pe dispozițiile art. 385 pct 17, 17

1

și 14 C. proc. pen.

Susținând cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 pct 17 C. proc. pen. a invocat lipsa rolului activ al instanței de apel, arătând că în mod incorect a procedat instanța atunci când a respins cererile de probatorii formulate de către recurent, în special proba cu martori, întrucât din administrarea probei cu martorii propuși ar fi putut fi stabilită situația de fapt existentă în cauză.

Cu referire la critica circumscrisă dispozițiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., a arătat că încadrarea juridică reținută de către instanțele inferioare este greșită și a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., apreciind, totodată, că se impune și recalcularea pedepsei aplicate, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune.

A susținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima ci cu intenția de a o vătăma, conflictul izbucnit fiind unul spontan, determinat în principal de către partea vătămată. De asemenea, a precizat că în cadrul agresiunii nu s-a folosit nici un obiect vulnerant, loviturile aplicate nu au vizat o zonă vitală și au avut o intensitate redusă, inculpatul aflându-se mai mult în afara zonei unde s-a săvârșit fapta.

O a treia critică invocată este cea prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., sens în care recurentul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor prevăzute de art. 74, art. 76 și art. 73 lit. b) C. pen., în scopul aplicării unei pedepse mai blânde pentru inculpatul C.C. A mai solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în temeiul art. 86 C. pen., în considerarea circumstanțelor sale personale.

Recursul declarat de către incupat P.G.D. se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 9, 10, 17 și 14 C. proc. pen.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. s-a referit la faptul că, deși instanța de apel a reținut starea de provocare, fapta fiind săvârșită sub imperiul unei puternice stări de tulburare, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost redusă în mod corespunzător.

În susținerea criticii circumscrise dispozițiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., a arătat că faptei reținute în sarcina sa i s-a dat o greșită încadrare juridică, neexistând dovezi care să ateste intenția de a ucide partea vătămată, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În motivele scrise de recurs, inculpatul P.G.D. a invocat și critica întemeiată pe ari. 385 pct. 10 C. proc. pen., instanța de recurs constatând că ceea ce se critică, în realitate, este stabilirea eronată a intenției inculpatului de a ucide partea vătămată, prin raportare la solicitarea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa.

Or, critica formulată se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 și pct. 10 C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, perspectiva din care instanța o va analiza.

În subsidiar, inculpatul P.G.D. a susținut critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 pct. 14 C. proc. pen., considerând că, față de aspectul reținerii incidenței dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., în cauză se impune reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din punctul de vedere al cuantumului cât și din punctul de vedere al modalității de executare, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate la un cuantum de maxim 3 ani, dispunându-se suspendarea sub supraveghere sau la locul de muncă a executării acesteia.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 385 pct. 9, 17, 17

1

și 14 C. proc. pen. invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Crai ova și de către inculpații T.F., C.C. și P.G.D., cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, recursurile declarate de către inculpați fiind nefondate și constată că recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat.

Sub aspectul criticii comune formulate de către recurenții intimați inculpați T.F., C.C. și P.G.D., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză, în raport de starea de fapt rezultată din probatoriile administrate, cele două instanțe au procedat corect atunci când au stabilit că încadrarea juridică aplicabilă faptelor săvârșite de către recurenți este cea prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

Astfe| instanța de fond a reținut că la data de 7 august 2011, recurenții intimați inculpați T.F., P.G.D. și C.C. au agresat-o pe partea vătămată N.M., care se afla în fata locuinței sale, din satul Câmpu Mare, com. Dobroteasa, după care au pătruns fără drept, în domiciliul acesteia, continuând s-o lovească cu pumnii, picioarele și cu o nuia.

S-a mai stabilit că, observând starea gravă în care se afla victima, inculpații au părăsit curtea locuinței acesteia, partea vătămată N.M. fiind ulterior transportată la Secția Chirurgie a Spitalului de Urgență Slatina, unde s-a constatat că prezenta un politraumatism prin agresiune, hemiperitoneu prin ruptură traumatică de splină, anemie post hemoragică acută, fracturi costale C3, 4, 5 și 6 hemitorace stâng, traumatism cranio-facial, plagă frontală contuză stângă, leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale, determinând producerea unei infirmități fizice permanentă și care i-au pus viața în primejdie.

Starea de fapt a fost reținută pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, anume declarațiile inculpaților, ale părții vătămate și ale martorilor C.N.. N.M. G.G., Ș.D. și D.E.A., acestea fiind coroborate cu concluziile menționate în certificatul medico-legal din 30 august 2011 al S.M.L. Slatina.

În fața primei instanțe, recurenții au formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lor, din aceea de tentativă de omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., însă această cerere a fost respinsă, motivat de existența în cauză a unor probe concludente cu privire la infracțiunea de tentativă la omor.

Aceeași critică a fost reiterată de către inculpați și în fața instanței de apel, care, având în vedere intensitatea loviturilor, consecințele acestora și regiunea anatomică vizată, precum și împrejurarea că actele comise sunt specifice infracțiunii de omor, a apreciat că în cauză este corect reținută încadrarea juridică prevăzută de art. art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește critica analizată, Înalta Curte reține că, pentru a putea caracteriza activitatea infracțională ca fiind făcută cu intenția de a ucide, este necesar să 11 e întrunite mai multe condiții, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul și intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum și alte împrejurări relevante.

Pentru existența tentativei la infracțiunea de omor este necesar ca inculpatul să fi acționat cu intenția de a ucide în privința victimei, care supraviețuiește, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător (în speță, strigătele femeilor din curtea părții vătămate) trebuind să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea de omor se caracterizează prin intenție, care poate fi directă când făptuitorul urmărește, dorește producerea morții victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deși nu-l dorește, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui și de asumare a acestui risc.

Existența sau nu a intenției de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conștiința făptuitorului, forma de vinovăție se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului care preced, însoțesc sau succed săvârșirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârșirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârșire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp și loc în care a fost comisă fapta, etc.

În considerarea acestor criterii, din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond (N.M., M.F., G.G., C.N.) coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale inculpaților, dar și cu constatările prezentate de certificatul medico-legal din 30 august 2011, instanța constată că, urmare agresiunii conjugate a celor trei inculpați, care au lovit partea vătămată cu picioarele și pumnii, aceasta din urmă a suferit un politraumatism prin agresiune, hemiperitoneu prin ruptură traumatică de splină. anemie post hemoragică acută, fracturi costale C 3. 4. 5 și 6 hemitorace stâng. traumatism cranio-facial, plagă frontală contuză stângă, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale, determinând producerea unei infirmități fizice permanentă (fiind necesară extirparea chirurgicală a splinei victimei) și i-au pus viața în primejdie, evidențiindu-se pe deplin aptitudinea agresiunii suferite de a produce moartea unei persoane.

În continuare, analizând locul sau regiunea corpului victimei asupra căreia s-au exercitat violențele, instanța reține existența unor organe vitale în zonele unde s-au aplicat loviturile, anume zona abdomenului (locul unde este situată splina), zona capului și zona hemitoracelui stâng (locul unde este situată inima), zone prin a căror lezare s-ar fi putut cauza moartea părții vătămate.

Mai mult, intensitatea și numărul loviturilor aplicate de cei trei inculpați părții vătămate conduc spre concluzia existenței intenției de a ucide în privința victimei, așa cum s-a stabilit prin certificatul medico-legal din 30 august 2011 emis de S.J.M.L Olt, care a concluzionat că leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei

Instanța de recurs apreciază că, din punctul de vedere al laturii subiective, este relevantă nu doar zona în care au fost aplicate loviturile, respectiv zona capului, abdomenului și a hemitoracelui stâng, în care sunt situate organe vitale, dar și numărul și intensitatea loviturilor și numărul agresorilor, constatând că împrejurarea că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale nu prezintă relevanță sub aspectul intenției inculpaților de a suprima viața părții vătămate, în raport și de faptul că aceștia au pătruns, fără drept, în curtea acesteia pentru a o agresa și de împrejurarea că rezultatul letal nu s-a putut produce doar ca urmare a intervenției mamei părții vătămate, supraviețuirea victimei nedatorându-se deciziei inculpaților de a opri, din proprie voință, agresiunea.

Ca atare, concluzionând asupra criticilor privind încadrarea juridică aplicabilă în speță, înalta Curte le apreciază ca nefiind fondate, întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

Având în vedere corecta stabilire de către instanțele anterioare a situației de fapt, prin raportare la ansamblul probatoriilor administrate, așa cum pe larg s-a menționat în analiza criticii anterioare, înalta Curte constată ca nefiind fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 pct 17 C. proc. pen., invocată de către recurentul intimat inculpat C.C. privind lipsa rolului activ al instanței de apel, apreciind ca justificată respingerea de către instanță a cererile de probatorii formulate de către recurent, întrucât situația de fapt reținută era corespunzătoare adevărului și nu necesita clarificări suplimentare. Mai mult, aspectele ce se doreau a fi dovedite prin probele solicitate nu prezintă relevanță în raport de încadrarea juridică și de natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpațiilor, pentru subzistența infracțiunii de tentativă la omor calificat neavând importanță posibila împăcare a victimei cu inculpații sau renunțarea victimei la pretențiile civile.

Analizând criticile formulate de către parchet și de către recurenți, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., sub un prim aspect referitor la reținerea nejustificată de către instanțele inferioare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în acord cu Tribunalul și cu Curtea de Apel instanța de recurs constată că recurenții intimați inculpați nu au antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea, iar anterior săvârșirii faptei erau cunoscuți cu o bună comportare în societate, împrejurări care, deși nu conduc în mod obligatoriu și necesar la reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. (norma menționată fiind una dispozitivă), justifică pe deplin raționamentul instanțelor de fond și apel, care au considerat că această circumstanță atenuantă judiciară este incidență în cauză. In consecință, Înalta Curte apreciază critica parchetului ca fund nefondată.

Sub un al doilea aspect, referitor la omisiunea instanțelor de fond și de apel de a aplica pedepse complementare inculpaților, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., atunci când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită poate fi înlăturată.

Observând că textul de lege menționat nu face distincție între natura și gravitatea infracțiunilor, din punct de vedere ai aplicării sale, având în vedere și corecta reținere în cauză a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., înalta Curte constată că instanțele inferioare au procedat legal și temeinic atunci când au decis înlăturarea aplicării pedepsei complementare în privința celor trei recurenți, critica analizată fiind, de asemenea, nefondată.

Analizând critica parchetului referitoare la greșita reținere de către instanța de apel a circumstanței atenuante a provocării, instanța de recurs reține că, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării există atunci când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate produse prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, o condiție esențială pentru existența provocării fiind aceea ca starea de agresiune, de încordare nervoasă să existe în momentul săvârșirii infracțiunii, chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de persoana vătămată.

Contrar celor reținute de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la provocare, întrucât pentru a se reține existența acestei circumstanțe nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, ci se cere ca victima să dovedească agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție.

Deși legea nu impune ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor din cauză să aibă o apropiată semnificație.

Or, în cauză nu a existat o asemenea situație, împrejurarea că partea vătămată a lovit capota mașinii în care se aflau inculpații sau că le-a adresat acestora injurii neîndeplinind criteriul proporționalității cu acțiunea de ripostă a celor trei inculpați. Deși comportamentul victimei ar fi putut să-i irite pe agresori, decizia de a pătrunde în domiciliul părții vătămate, luată simultan de către toți recurenții, în scopul de a ucide partea vătămată nu poate fi considerată rezultatul unei stări de tulburare sau emoție ci, dimpotrivă, este o hotărâre lucidă, conștientă și radicală.

Față de aspectele învederate. Înalta Curte constată critica formulată de către Ministerul Public fiind fondată, în cauză nefiind aplicabilă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Examinând critica recurentului P.G.D., formulată în cadrul cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înțelege), față de susținerile recurentului menționat, în cadrul cărora nu s-a indicat, în concret, în ce constă nemotivarea hotărârilor sau în ce mod contrazice motivarea dispozitivul acestora, înalta Curte constată că, în realitate, ceea ce se critică este modul de individualizare a pedepsei, aspect circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul analizat mai jos.

Instanța de recurs constată că sunt nefondate criticile comune ale recurenților și parchetului întemeiate pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., ce privesc modul de individualizare al pedepselor aplicate, sub aspectul cuantumului și modului de executare,, având în vedere, pe de o parte, inaplicabilitatea textului art. 73 lit. b) C. pen. în cauză, ce determină lipsa temeiurilor juridice pentru reducerea suplimentară a cuantumului pedepselor aplicate recurenților, iar pe de altă parte, corecta individualizare a acestor pedepse realizată de către instanțe, în raport de prevederile art. 52 și art. 72 C. pen.

Se constată că procesul de individualizare al pedepsei trebuie să aibă în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, cu respectarea principiului proporționalității și potrivit scopului preventiv al aplicării pedepsei.

Fapta de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, tentativa fiind, de asemenea, pedepsită.

Întrucât, în conformitate art. 20 C. pen., tentativa, cauză de atenuare a răspunderii penale, se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea fapt consumat, pedeapsa ce poate fi aplicată recurentului inculpat pentru fapta de tentativă la infracțiunea de omor este cuprinsă între 7 ani și șase luni și 12 ani și șase luni închisoare, reținându-se incidența dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., care, la rândul lor, au atras aplicarea textului art. 76 alin. (2) C. pen.

Cât privește fapta de violare de domiciliu săvârșită de recurentul inculpat. aceasta este sancționată, potrivii dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pen., cu închisoare de la 3 luni la 10 ani.

În cauză, instanța de recurs constată că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, totodată și existența unui concurs între circumstanțe agravante și atenuante, astfel că în mod corect au procedat instanța de fond și de apel atunci când au stabilit cuantumul pedepselor, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) C. pen.

În considerarea celor anterior menționate, reținând faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 C. pen., sub aspectul cuantumului maxim al pedepsei aplicate în cazul concursului de infracțiuni, Înalta Curte, în acord cu instanțele anterioare, apreciază că. față de modalitatea de săvârșire a faptelor și gravitatea acestora, pedepsele aplicate recurenților inculpați au fost corect individualizate atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare.

Totodată, având în vedere strânsa legătură între caracterul fondat al criticii referitoare la greșita reținere de către instanța de apel a circumstanței atenuante a provocării și critica formulată de către parchet, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. civ. ce vizează reducerea în mod corespunzător a valorii despăgubirilor civile acordate, înalta Curte constată că această reducere nu mai poate opera în situația înlăturării circumstanței atenuante menționate, nefiind aplicabile dispozițiile legale privind culpa comună a părții vătămate și a inculpaților în producerea incidentului ce a ocazionat cheltuielile părții civile, critica fiind nefondată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 351 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apei Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală recurată și va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. de la încadrarea juridică a tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 alin. (3) rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

Va menține pedepsele aplicate inculpaților pentru această infracțiune, precum și celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.F., C.C. și P.G.D. împotriva aceleiași decizii penale.

Totodată, în temeiul ar. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 ianuarie 2012 la 19 februarie 2013.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenții inculpați T.F., C.C. și P.G.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 351 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată și rejudecând: înlătură aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. de la încadrarea juridică a tentativei la infracțiune.

Menține pedepsele aplicate inculpaților pentru această infracțiune.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.F., C.C. și P.G.D. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 ianuarie 2012 la 19 februarie 2013.

Obligă recurenții inculpați T.F. și P.G.D. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat C.C. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2013.