ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2983/2014

Asupra cauzei penale

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 6 octombrie 2014, condamnata M.A.M. a solicitat

redeschiderea procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, soluționat prin Decizia

penală nr. 3012 din data de 4 octombrie 2013, invocând faptul că nu a fost

citată la domiciliul său din localitatea M., județul Vaslui, pentru termenul de

judecată din data de 4 octombrie 2013, motiv pentru care nu a avut cunoștință

despre termenul fixat și nu a putut să își angajeze un apărător ales. A

precizat că din anul 2001 locuiește și muncește în străinătate, iar, de când

DIICOT Vaslui a început urmărirea penală împotriva sa, asistența juridică și

reprezentarea i-a fost asigurată de avocat ales C.I., care a indicat adresa sa

din București ca și adresă de comunicare a actelor de procedură, atât la

parchet cât și la Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași. Avocatul C.I. a

fost angajat pentru asistența în fond și în apel, neavând delegație pentru

recurs. Condamnata a mai arătat că apărătorul ales nu s-a prezentat la Înalta

Curte și nici nu putea să o facă, întrucât nu avea împuternicire pentru recurs,

și nici ea nu a fost citată la domiciliu, unde locuiesc părinții săi care ar fi

anunțat-o despre existența termenului. Întrucât a pierdut legătura cu fostul

avocat, pentru a afla stadiul în care se află dosarul a contactat recent un alt

apărător, de la care, la data de 12 septembrie 2014, a aflat că la data de 4

octombrie 2013 i s-a respins recursul. A solicitat a fi citată la sediul

apărătorului ales T.N., situat în București, motivat de faptul că locuiește în

Olanda și nu are o reședință în țară. A întemeiat cererea pe dispozițiile art.

466 C. proc. pen. și a solicitat suspendarea executării hotărârii.

Având în vedere

temeiul juridic invocat, s-a dispus citarea condamnatei la domiciliul ales

indicat în cererea introductivă de instanță, dovada de îndeplinire a procedurii

de citare fiind atașată la dosar.

La data de 5

noiembrie 2014 a fost atașat Dosarul nr. 539/89/2012 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, împreună cu dosarele componente, iar la data de 13

noiembrie 2014 apărătorul ales al condamnatei a depus la dosar concluzii scrise

în care, în temeiul art. 466 și următoarele C. proc. pen., solicită admiterea

cererii de redeschidere a procesului penal și rejudecarea cauzei, precizând că

soluționarea dosarului în condițiile în care clienta sa nu a fost citată

încalcă dispozițiile art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenția europeană privind

drepturile omului, ce au ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil.

Examinând cererea

formulată de condamnata M.A.M. raportat la dispozițiile legale și actele

dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă în principiu,

pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit art. 469

alin. (1) raportat la art. 468 alin. (1) C. proc. pen., la termenul stabilit

pentru verificarea admisibilității în principiu, instanța examinează dacă

cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute

la art. 466 C. proc. pen., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru

redeschiderea procesului penal și dacă motivele în baza cărora este formulată

cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a

procesului penal care a fost judecată definitiv.

Conform art. 466

alin. (1) C. proc. pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în

lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din

ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a

desfășurat un proces penal împotriva sa.

Verificând actele

dosarului, Înalta Curte constată că apărătorul ales al condamnatei M.A.M. a

luat cunoștință în mod oficial despre soluționarea recursului prin Decizia

penală nr. 3012 din 04 octombrie 2013 la data de 13 ianuarie 2014, față de

împrejurarea că la Dosarul nr. 539/89/2012 al Tribunalului Vaslui se află

cererea din acea dată formulată de avocat M.S., substituent al avocatului C.I.

(cu împuternicire avocațială aflată la dosar fond și dosar apel), pentru

studiul dosarului respectiv și aprobată de un grefier din cadrul

compartimentului Arhivă al acelei instanțe.

Așadar, data de la

care curgea termenul de formulare a cererii de redeschidere a procesului penal

este data de 13 ianuarie 2014, termen care s-a împlinit la data de 13 februarie

2014, raportat la împrejurarea că nu există dispoziții tranzitorii speciale

cuprinse în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar dispozițiile procedurale sunt de aplicare imediată

conform art. 3 din legea menționată. Or, avocat T.N., apărătorul ales al

condamnatei M.A.M., a formulat cererea de redeschidere a procesului penal la

data de 2 octombrie 2014, conform ștampilei poștei de pe plicul aflat la Dosar

nr. 3523/1/2014, deci cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispozițiile

art. 466 alin. (1) C. proc. pen.

Mai mult, din

adresele aflate la dosar fond rezultă că mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 179 din 7 octombrie 2013 emis pe numele condamnatei M.A.M. nu a

putut fi pus în executare întrucât aceasta se sustrage, motiv pentru care la

data de 17 octombrie 2013 a fost pusă în urmărire prin Dispoziția I.G.P.R. nr.

M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013, în conformitate cu dispozițiile

procedurale penale [art. 420 și urm. C. proc. pen. (1969), respectiv art. 555

și urm. C. proc. pen.], organul de poliție în mod necesar trebuia să se

prezinte la domiciliul persoanei condamnate în vederea arestării acesteia,

ocazie cu care, în mod cert, părinții condamnatei M.A.M. au luat la cunoștință

despre soluția pronunțată de instanță și faptul că este definitivă, putând-o

încunoștința despre dosar.

Având în vedere

considerațiile expuse anterior, Înalta Curte nu poate reține susținerea condamnatei

în sensul că a luat cunoștință de soluționarea recursului abia la data de 12

septembrie 2014, mai ales că aceasta nu a făcut dovada celor susținute.

Pe de altă parte,

este de menționat că potrivit art. 466 alin. (2) C. proc. pen., este

considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la

proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta,

respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la

judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată

în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un

mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici

persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu

a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

Verificând actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3012 din 4 octombrie 2013

pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 539/89/2012 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata

M.A.M. împotriva Deciziei penale nr,40 din 12 martie 2013 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, și a fost obligată recurenta

inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Din examinarea

dosarului de recurs se constată că inculpata M.A.M. a lipsit de la dezbateri,

fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A., conform

delegației aflată la dosar, iar citarea acesteia s-a făcut la domiciliul ales,

respectiv sediul din București, adresă indicată în cererea de recurs formulată

de avocat C.I., care însă nu a atașat și împuternicire avocațială.

Însă, verificând

dosarele Tribunalului Vaslui și Curții de Apel Iași, Înalta Curte constată că

inculpata M.A.M. a fost prezentă în primă instanță, fiind audiată la data de 2

mai 2012 (declarația acesteia aflându-se la dosar fond), iar avocat C.I. a

reprezentat-o în fața ambelor instanțe, potrivit împuternicirilor avocațiale

aflate la dosar fond și la dosar apel, aspect menționat atât în încheierile de

ședință cât și în încheierile de amânare a pronunțării. Mai mult, așa cum am

arătat anterior, avocatul M.S., substituent al apărătorului ales C.I., s-a

prezentat la Tribunalul Vaslui la data de 13 ianuarie 2014 pentru a studia

dosarul.

Față de aceste

împrejurări, Înalta Curte nu poate reține susținerile condamnatei în sensul că

nu a fost citată la domiciliu ci la sediul apărătorului C.I. motiv pentru care

nu a avut cunoștință despre recurs și că, întrucât a pierdut legătura cu fostul

avocat, neștiind care este situația dosarului, a contactat un nou avocat (Dosar

nr. 3523/1/2014). Chiar dacă în dosarul de recurs nu există vreo delegație sau

vreun demers al fostului avocat, nu se poate aprecia că inculpata M.A.M. nu a

avut cunoștință despre soluționarea căii de atac, având în vedere dispozițiile

legale privind exercitarea profesiei de avocat, care îl obligă pe acesta să

țină permanent legătura cu clientul său, iar în situația în care contractul de

asistență juridică încetează să ii restituie acestuia toate documentele

privitoare la cauză (art. 108 și următoarele și art. 149 din Statutul profesiei

de avocat).

Pe de altă parte, în

conformitate cu dispozițiile art. 259 alin. (2) C. proc. pen. [respectiv art.

177 C. proc. pen. (1969)], inculpata avea obligația de a încunoștința instanța

despre orice modificare cu privire la locuința sa, obligație adusă la

cunoștință încă din faza de urmărire penală, ultima înștiințare a instanței în

acest sens fiind făcută în fața Tribunalului Vaslui, împrejurare în care chiar

inculpata a arătat ca adresă de comunicare a actelor de procedură sediul

apărătorului ales din București.

Astfel, având în

vedere că inculpata M.A.M. nu a înștiințat organele judiciare despre încetarea

contractului de asistență cu avocatul C.I. și nici cu privire la adresa din

Olanda unde poate fi găsită, împrejurarea că nu a avut cunoștință despre

soluționarea recursului nu poate fi imputată instanțelor judecătorești române,

în această situație găsindu-și aplicarea principiul de drept nemo auditur

propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate să obțină foloase

invocând propria sa culpă și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

În aceste condiții,

Înalta Curte nu o poate considera pe condamnata M.A.M. ca fiind o persoană

judecată în lipsă în sensul art. 466 C. proc. pen., întrucât, așa cum am arătat

anterior, pe de o parte aceasta a fost audiată în fața instanței de fond și,

ulterior, schimbându-și adresa, nu a încunoștințat instanța despre aceasta, iar

pe de altă parte, a avut un apărător ales care s-a prezentat atât în fața

instanțelor de fond și apel, cât și după soluționarea cauzei în recurs, la data

de 13 ianuarie 2014, astfel încât, în mod cert, a avut cunoștință despre dosar.

Având în vedere cele

expuse mai sus, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 469 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cererea a fost

formulată tardiv de către o persoană care nu se încadrează în prevederile art.

466 C. proc. pen., situație în care nu se mai impune analizarea celorlalte

condiții prevăzute de lege. Așa fiind, solicitarea de redeschidere a procesului

penal formulată de condamnata M.A.M. nu este admisibilă în principiu.

În ceea ce privește

solicitarea de suspendare a executării hotărârii, Înalta Curte constată că,

față de dispozițiile art. 469 alin. (2) C. proc. pen., o asemenea cerere nu

este admisibilă raportat la titularul unei astfel de cereri, respectiv persoana

condamnată care se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza

a cărei rejudecare se cere, și la împrejurarea că față de condamnata M.A.M. nu

a fost pus în executare M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013 emis de

Tribunalul Vaslui.

Pentru considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen., urmează a

respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind

redeschiderea procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga pe

condamnată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind redeschiderea

procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă condamnata la

plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV