ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2983/2014

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 octombrie 2014, condamnata M.A.M. a solicitat redeschiderea procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, soluționat prin Decizia penală nr. 3012 din data de 4 octombrie 2013, invocând faptul că nu a fost citată la domiciliul său din localitatea M., județul Vaslui, pentru termenul de judecată din data de 4 octombrie 2013, motiv pentru care nu a avut cunoștință despre termenul fixat și nu a putut să își angajeze un apărător ales.

A precizat că din anul 2001 locuiește și muncește în străinătate, iar, de când DIICOT Vaslui a început urmărirea penală împotriva sa, asistența juridică și reprezentarea i-a fost asigurată de avocat ales C.I., care a indicat adresa sa din București ca și adresă de comunicare a actelor de procedură, atât la parchet cât și la Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași. Avocatul C.I. a fost angajat pentru asistența în fond și în apel, neavând delegație pentru recurs. Condamnata a mai arătat că apărătorul ales nu s-a prezentat la Înalta Curte și nici nu putea să o facă, întrucât nu avea împuternicire pentru recurs, și nici ea nu a fost citată la domiciliu, unde locuiesc părinții săi care ar fi anunțat-o despre existența termenului.

Întrucât a pierdut legătura cu fostul avocat, pentru a afla stadiul în care se află dosarul a contactat recent un alt apărător, de la care, la data de 12 septembrie 2014, a aflat că la data de 4 octombrie 2013 i s-a respins recursul. A solicitat a fi citată la sediul apărătorului ales T.N., situat în București, motivat de faptul că locuiește în Olanda și nu are o reședință în țară. A întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466 C. proc. pen. și a solicitat suspendarea executării hotărârii. Având în vedere temeiul juridic invocat, s-a dispus citarea condamnatei la domiciliul ales indicat în cererea introductivă de instanță, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind atașată la dosar.

La data de 5 noiembrie 2014 a fost atașat Dosarul nr. 539/89/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu dosarele componente, iar la data de 13 noiembrie 2014 apărătorul ales al condamnatei a depus la dosar concluzii scrise în care, în temeiul art. 466 și următoarele C. proc. pen., solicită admiterea cererii de redeschidere a procesului penal și rejudecarea cauzei, precizând că soluționarea dosarului în condițiile în care clienta sa nu a fost citată încalcă dispozițiile art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenția europeană privind drepturile omului, ce au ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil. Examinând cererea formulată de condamnata M.A.M. raportat la dispozițiile legale și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă în principiu, pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit art. 469 alin. (1) raportat la art. 468 alin. (1) C. proc. pen., la termenul stabilit pentru verificarea admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466 C. proc. pen., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal și dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal care a fost judecată definitiv. Conform art. 466 alin. (1) C. proc. pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că apărătorul ales al condamnatei M.A.M. a luat cunoștință în mod oficial despre soluționarea recursului prin Decizia penală nr. 3012 din 04 octombrie 2013 la data de 13 ianuarie 2014, față de împrejurarea că la Dosarul nr. 539/89/2012 al Tribunalului Vaslui se află cererea din acea dată formulată de avocat M.S., substituent al avocatului C.I. (cu împuternicire avocațială aflată la dosar fond și dosar apel), pentru studiul dosarului respectiv și aprobată de un grefier din cadrul compartimentului Arhivă al acelei instanțe. Așadar, data de la care curgea termenul de formulare a cererii de redeschidere a procesului penal este data de 13 ianuarie 2014, termen care s-a împlinit la data de 13 februarie 2014, raportat la împrejurarea că nu există dispoziții tranzitorii speciale cuprinse în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc.

pen., iar dispozițiile procedurale sunt de aplicare imediată conform art. 3 din legea menționată. Or, avocat T.N., apărătorul ales al condamnatei M.A.M., a formulat cererea de redeschidere a procesului penal la data de 2 octombrie 2014, conform ștampilei poștei de pe plicul aflat la Dosar nr. 3523/1/2014, deci cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen. Mai mult, din adresele aflate la dosar fond rezultă că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 179 din 7 octombrie 2013 emis pe numele condamnatei M.A.M. nu a putut fi pus în executare întrucât aceasta se sustrage, motiv pentru care la data de 17 octombrie 2013 a fost pusă în urmărire prin Dispoziția I.G.P.R.

nr. 1296970. Or, pentru a se constata imposibilitatea punerii în executare a M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013, în conformitate cu dispozițiile procedurale penale [art. 420 și urm. C. proc. pen. (1969), respectiv art. 555 și urm. C. proc. pen.], organul de poliție în mod necesar trebuia să se prezinte la domiciliul persoanei condamnate în vederea arestării acesteia, ocazie cu care, în mod cert, părinții condamnatei M.A.M. au luat la cunoștință despre soluția pronunțată de instanță și faptul că este definitivă, putând-o încunoștința despre dosar. Având în vedere considerațiile expuse anterior, Înalta Curte nu poate reține susținerea condamnatei în sensul că a luat cunoștință de soluționarea recursului abia la data de 12 septembrie 2014, mai ales că aceasta nu a făcut dovada celor susținute.

Pe de altă parte, este de menționat că potrivit art. 466 alin. (2) C. proc. pen., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3012 din 4 octombrie 2013 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 539/89/2012 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A.M.

împotriva Deciziei penale nr,40 din 12 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, și a fost obligată recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Din examinarea dosarului de recurs se constată că inculpata M.A.M. a lipsit de la dezbateri, fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A., conform delegației aflată la dosar, iar citarea acesteia s-a făcut la domiciliul ales, respectiv sediul din București, adresă indicată în cererea de recurs formulată de avocat C.I., care însă nu a atașat și împuternicire avocațială.

Însă, verificând dosarele Tribunalului Vaslui și Curții de Apel Iași, Înalta Curte constată că inculpata M.A.M. a fost prezentă în primă instanță, fiind audiată la data de 2 mai 2012 (declarația acesteia aflându-se la dosar fond), iar avocat C.I. a reprezentat-o în fața ambelor instanțe, potrivit împuternicirilor avocațiale aflate la dosar fond și la dosar apel, aspect menționat atât în încheierile de ședință cât și în încheierile de amânare a pronunțării. Mai mult, așa cum am arătat anterior, avocatul M.S., substituent al apărătorului ales C.I., s-a prezentat la Tribunalul Vaslui la data de 13 ianuarie 2014 pentru a studia dosarul. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte nu poate reține susținerile condamnatei în sensul că nu a fost citată la domiciliu ci la sediul apărătorului C.I.

motiv pentru care nu a avut cunoștință despre recurs și că, întrucât a pierdut legătura cu fostul avocat, neștiind care este situația dosarului, a contactat un nou avocat (Dosar nr. 3523/1/2014). Chiar dacă în dosarul de recurs nu există vreo delegație sau vreun demers al fostului avocat, nu se poate aprecia că inculpata M.A.M. nu a avut cunoștință despre soluționarea căii de atac, având în vedere dispozițiile legale privind exercitarea profesiei de avocat, care îl obligă pe acesta să țină permanent legătura cu clientul său, iar în situația în care contractul de asistență juridică încetează să ii restituie acestuia toate documentele privitoare la cauză (art. 108 și următoarele și art. 149 din Statutul profesiei de avocat).

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 259 alin. (2) C. proc. pen. [respectiv art. 177 C. proc. pen. (1969)], inculpata avea obligația de a încunoștința instanța despre orice modificare cu privire la locuința sa, obligație adusă la cunoștință încă din faza de urmărire penală, ultima înștiințare a instanței în acest sens fiind făcută în fața Tribunalului Vaslui, împrejurare în care chiar inculpata a arătat ca adresă de comunicare a actelor de procedură sediul apărătorului ales din București. Astfel, având în vedere că inculpata M.A.M. nu a înștiințat organele judiciare despre încetarea contractului de asistență cu avocatul C.I.

și nici cu privire la adresa din Olanda unde poate fi găsită, împrejurarea că nu a avut cunoștință despre soluționarea recursului nu poate fi imputată instanțelor judecătorești române, în această situație găsindu-și aplicarea principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa culpă și nici să se apere valorificând un asemenea temei. În aceste condiții, Înalta Curte nu o poate considera pe condamnata M.A.M. ca fiind o persoană judecată în lipsă în sensul art. 466 C. proc.

pen., întrucât, așa cum am arătat anterior, pe de o parte aceasta a fost audiată în fața instanței de fond și, ulterior, schimbându-și adresa, nu a încunoștințat instanța despre aceasta, iar pe de altă parte, a avut un apărător ales care s-a prezentat atât în fața instanțelor de fond și apel, cât și după soluționarea cauzei în recurs, la data de 13 ianuarie 2014, astfel încât, în mod cert, a avut cunoștință despre dosar. Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 469 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cererea a fost formulată tardiv de către o persoană care nu se încadrează în prevederile art. 466 C. proc. pen., situație în care nu se mai impune analizarea celorlalte condiții prevăzute de lege.

Așa fiind, solicitarea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnata M.A.M. nu este admisibilă în principiu. În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii, Înalta Curte constată că, față de dispozițiile art. 469 alin. (2) C. proc. pen., o asemenea cerere nu este admisibilă raportat la titularul unei astfel de cereri, respectiv persoana condamnată care se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, și la împrejurarea că față de condamnata M.A.M. nu a fost pus în executare M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013 emis de Tribunalul Vaslui. Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 469 alin. (4) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind redeschiderea procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga pe condamnată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind redeschiderea procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă condamnata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 noiembrie 2014. Procesat de GGC - GV