ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 407/A din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul D.C.O., aflat în Penitenciarul Arad, împotriva Deciziei penale nr. 178/A din data de 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 877/109/2007.

A fost obligat apelantul contestator la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 14 aprilie 2014, condamnatul D.C.O., încarcerat la Penitenciarul Arad, a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, invocând motivele prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv existența unei cauze de încetare a procesului penal, referindu-se la prescripția faptelor comise și art. 426 lit. g) din același articol, invocându-se faptul că ședința de judecată prin care s-a dispus disjungerea cauzei nu a fost publică.

Contestația în anulare a fost apreciată ca fiind nefondată.

S-a reținut că, prin Decizia penală nr. 178/A din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, printre alții, a fost condamnat D.C.O. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior, cu aplic, art. 41 alin. (2) din același cod, la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 36 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 10 din Legea nr. 81/1994, cu aplic. art. 13 C. pen. anterior și la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, prin schimbarea încadrării juridice din art. 290 C. pen. anterior, cu aplic, art. 41 alin. (2) din același cod.

În fapt, s-a reținut că inculpatul D.C.O. a inițiat grupul infracțional, în scopul realizării unor relații comerciale fictive în cursul anului 2005, introducând în circuit societăți fictive și interpuse pentru a induce în eroare organele fiscale. Contractele fictive încheiate, precum și valoarea sumelor cu titlu de T.V.A rambursate erau însușite de inculpați. La domiciliul inculpatului D.C.O. au fost găsite, cu ocazia percheziției domiciliare, documente false care relevă activitatea reținută în sarcina acestuia.

În speță, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și s-a aplicat inculpatului legea cea mai favorabilă, în raport de jurisprudența de început privind aplicarea noului C. pen.

În ceea ce privește cazul invocat de contestator, respectiv cel prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a reținut că acesta nu-și găsește aplicabilitate în cauză întrucât există probe care dovedesc, fără dubiu, vinovăția inculpatului și, în raport de încadrările juridice acordate faptelor săvârșite de acesta, nici nu se poate pune în discuție intervenția prescripției speciale.

Totodată, deși cu ocazia deliberării, curtea de apel a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe coinculpatul M.C., s-a apreciat că această împrejurare nu este de natură să atragă nulitatea deciziei contestate, câtă vreme aceasta a fost hotărâtă cu ocazia deliberării, ședința fiind publică, fără niciun dubiu.

S-a reținut că instanța de apel a procedat la disjungerea cauzei întrucât, după deliberare, prin arhiva instanței, au fost depuse la dosar acte medicale din care rezulta imposibilitatea prezentării inculpatului M.C. la judecarea apelului.

Împotriva Deciziei penale nr. 407/A din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel contestatorul D.C.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.

Apărătorul ales al apelantului contestator a susținut că, în opinia sa, dispozițiile art. 432 C. proc. pen. nu fac referire la situația judecării contestației în anulare, în condițiile în care aceasta nu este găsită ca fiind întemeiată, ci se referă doar la situația în care contestația este găsită întemeiată, ceea ce nu este cazul în speța de față. Totodată, a făcut trimitere la dispozițiile art. 129 din Constituție.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 407/A din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare pe care a formulat-o împotriva Deciziei penale nr. 178/A din data de 1 aprilie 2014, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. 877/109/2007. Deși apelantul contestator, prin motivele formulate, apreciază că hotărârea atacată poate fi supusă controlului judiciar pe calea apelului, făcând trimitere la dispozițiile art. 432 C. proc. pen., acesta se referă de fapt la ipoteza în care se admite contestația în anulare și se procedează la rejudecarea apelului, situație care nu este incidență în cauză întrucât Curtea de Apel Pitești a respins pe fond contestația în anulare, astfel că nu s-a trecut la rejudecarea apelului, context în care hotărârea pronunțată este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul D.C.O.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul D.C.O. împotriva Deciziei penale nr. 407/A din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2014.