ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1090/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1090/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei penale de față:
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 80/F din 09 iunie 2015 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată de Biroul Executări penale din cadrul Curții de Apel Pitești cu privire la executarea Sentinței penale nr. 8/F/CC din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 244/46/2014 privind pe persoana condamnată H.F., în prezent aflat în Spitalul Penitenciar Colibași. S-a dispus lămurirea sentinței penale sus-menționate, cu privire la perioada care se deduce din pedeapsa de 7 ani, 3 luni și 26 zile închisoare, în sensul că din această pedeapsă s-a dedus perioada executată începând cu data de 19 ianuarie 2011, la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, prin Sentința penală nr. 8/F-CC din data de 31 martie 2014 Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 244/46/2014, în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut efectele hotărârilor penale nr. 56 din 10 din data de 15 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul din Busto Arsizo și nr. 2092/2012 din 30 martie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel din Milano, contopite prin Ordonanța nr. 817/2012 SIEP din 24 octombrie 2012, de executare și eliberare a Procurorului General al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Milano, precum și a hotărârii cu nr. 1030 din 12 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Milano. S-a dispus transferarea persoanei condamnate H.F., deținut în Penitenciarul Catania - Italia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei 7 ani, 3 luni și 26 de zile închisoare aplicate pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prevăzute de art. 228 rap. la art. 229 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2011, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Curtea a mai constatat că, s-a dedus perioada executată în penitenciarul italian de 7 ani, 3 luni și 26 de zile închisoare perioada executată începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi.
Împotriva sentinței penale a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație condamnatul H.F. solicitând deducerea perioadei petrecută în Penitenciarul din Italia.
Temeiul de drept al acestei contestații fiind cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Așadar, prin contestația la executare nu se pot analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.
În cauză, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 80/F din 09 iunie 2015 a dispus lămurirea Sentinței penale nr. 8/F/CC din 31 martie 2014, cu privire la perioada care s-a dedus din pedeapsa de 7 ani, 3 luni și 26 zile închisoare aplicată de instanțele Italiene, în sensul că din această pedeapsă s-a dedus perioada executată începând cu data de 19 ianuarie 2011, la zi.
Prin urmare, cauza de deducere a pedepsei a operat prin decizia contestată care a lămurit conținutul Sentinței penale nr. 8/F-CC din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești cu privire la perioada care s-a dedus din pedeapsa ce se execută, iar o nouă deducere nu mai poate avea loc în cursul executării pedepsei, fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 597 și urm. C. proc. pen., contestația formulată de condamnatul H.F. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 09 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va fi respinsă ca nefondată, iar în temeiul dispozițiilor art. 275 pct. 4 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.F. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 09 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 septembrie 2015.
Procesat de GGC - NN