ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2017

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 899/2017

HOTĂRÂRE
27.09.2017
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 899/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin Sentința penală nr. 52/F din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. (fiul lui B. și C.), aflat în prezent în Penitenciarul București-Rahova, privind Sentința penală nr. 18/F-CC din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2015.

A obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 130 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că A. a formulat contestație privind executarea Sentinței penale nr. 18/F din 26 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond a reținut că deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată s-a realizat de către prima instanță în raport cu actele existente la dosar înaintate de către autoritățile judiciare italiene.

A mai reținut de asemenea prima instanță că instituțiile la care a făcut referire inculpatul pentru a justifica deducerea și a altor perioade din pedeapsa aplicată nu își găsesc corespondent în legislația română și, ca urmare, nu pot fi aplicate în cauză.

În final, curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnatul A. a formulat prezenta contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 07 iunie 2017 sub nr. x/2/2016.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat A. a solicitat admiterea contestației formulate, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., invocând o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și o cauză de micșorare a pedepsei.

A arătat că s-a dispus recunoașterea efectivă a sentinței penale din Milano, având corespondent în legislația română prin art. 210, 229 alin. (1), 234 și 367 C. pen., recunoașterea efectivă făcându-se în mod greșit, fără ca instanța să analizeze pedeapsa aplicată din perspectiva dispozițiilor art. 154 alin. (6) lit. b) Legea nr. 302/2004.

A apreciat că nu a fost verificat principiul legii penale mai favorabile, respectiv nu s-a avut în vedere că la momentul săvârșirii faptei pe teritoriul Italiei, în România intrase în vigoare C. pen. de la 1968.

Apărătorul a considerat că trebuie analizate limitele pedepsei din acest punct de vedere, instanța trebuind să facă aplicarea prevederilor art. 154 alin. (8) Legea nr. 302/2004, în sensul de a adapta pedeapsa atacată prin hotărârea transmisă de statul emitent, durata acesteia depășind limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, în sensul că din pedeapsa aplicată, respectiv de 12 ani închisoare, condamnatului i-a fost dedusă doar perioada executată fără a se ține cont și de prevederile Acordului individual de extrădare care prevăd că la fiecare 6 luni executate, condamnatul beneficiază de o reducere a pedepsei cu 45 zile.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. în raport de motivele invocate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, contestatorul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 19.160/11R.G.N.R./N.5505/11R.G.G.I.P./ D+S 11/2394 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului din Milano - Italia, definitivă prin Sentința penală nr. 25/13 din 3 aprilie 2013, emisă de Curtea de Jurați de Apel din Milano, secția I, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea, în perioada ianuarie - octombrie 2010, în Milano și în localitățile din cadrul Provinciei Milano, a infracțiunilor de participare la o organizație criminală, comerț cu ființe umane și furt organizat sau cu folosirea armelor, prevăzute de art. 416 alin. (1), (2) și (6), art. 600, art. 601 alin. (1), (2) și (3), art. 624, art. 625 alin. (4) și (5) C. pen. italian.

Prin Sentința penală nr. 18/F/CC din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Italia și, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-au recunoscut efectele Sentinței penale nr. 19160/11R.G.N.R./N.5505/11R.G.G.I.P./D+S 11/2394 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului din Milano - Italia, definitivă prin Sentința penală nr. 25/13 din 3 aprilie 2013, emisă de Curtea de Jurați de Apel din Milano, secția I.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deținut în Italia, într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 29 octombrie 2010, la zi.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România".

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior se observă că legea face trimitere la "perioada privativă de libertate" și nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

De altfel acest lucru a fost avut în vedere și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, a statuat că după transferarea persoanei condamnate de către autoritățile judiciare străine, în vederea continuării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârile mai sus menționate contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la organizație criminală, comerț cu ființe umane, furt organizat cu folosire de arme, fapte care au corespondent în legislația română, respectiv dispozițiile art. 210, 229 alin. (1), 234 și 367 C. pen. român, așa cum s-a stabilit prin Sentința penală nr. 18/2015 a Curții de Apel Pitești.

Situația juridică a condamnatului este stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentința penală nr. 18/F/CC din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Așa cum s-a arătat mai sus, contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, iar în procedura recunoașterii hotărârii străine instanțele au verificat ca pedepsele aplicate condamnatului să nu depășească maximul special al pedepselor prevăzute de legea internă.

Față de împrejurarea că deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată condamnatului s-a realizat în raport cu actele existente la dosar înaintate de către autoritățile judiciare italiene și întrucât instituțiile la care face referire inculpatul pentru a justifica deducerea și altor perioade din pedeapsa aplicată nu își găsesc corespondent în legislația română și, ca urmare, nu pot fi aplicate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința atacată pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins contestația la executare este o hotărâre legală și temeinică.

Mai mult decât atât, se constată că greșita deducere a unor perioade din executarea pedepsei a fost invocată de contestator și în calea de atac formulată de acesta împotriva sentinței privind recunoașterea hotărârii străine și transferarea acestuia în vederea executării restului de pedeapsă iar Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în mod corect s-a făcut deducerea perioadelor respective. Totodată, se mai constată că, condamnatul a fost de acord să execute această pedeapsă pe teritoriul României. Este de menționat că s-ar fi aplicat beneficiul liberării condiționate anticipate doar în situația în care condamnatul ar fi executat respectiva pedeapsă în continuare pe teritoriul altui stat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 4251 pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

Respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
pen. anterior. În baza art. 71 C. pen. anterior au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată
ÎCCJ 2018-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2018
Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1/F din 9 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la ex
ÎCCJ 2017-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
tăți Dosarul nr. x/090/2015/a2. Prin Decizia penală nr. 101/A din 06 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de
ÎCCJ 2017-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2017
favorabilă, sub acest aspect, chestiunea intrând în puterea lucrului judecat. Totodată, Înalta Curte constată că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen au fost invocate de către condamnat, în mod generic, fără a se arăta în concret
ÎCCJ 2018-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 505/2018
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a
Sursă