ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4423/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 276 din 05 iunie 2012 Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității de reprezentant, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, excepția lipsei capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a Guvernului României și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P. și a respins cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamantul U.E., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.F.P., Guvernul României și M.A.I.

Pentru a hotărî astfel, în esență, prima instanță a reținut că în contextul circumstanțelor istorice din anul 1945, în condițiile încetării războiului și condițiilor impuse României prin Convenția de Armistițiu, se afirmă că în anul 1945 reclamantul a fost deportat în U.R.S.S., la muncă în mină, până în anul 1949 când a revenit în țară. În temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța a analizat mai întâi excepțiile ce pot face de prisos analiza cauzei pe fond. Deliberând asupra excepției netimbrării acțiunii, instanța a respins-o raportat la art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, ce prevăd că sunt scutite de plata taxei de timbru acțiunile ce vizează stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.

Deliberând asupra excepției lipsei calității de reprezentant instanța a respins-o raportat la delegația de reprezentare de la fila 4 din dosar. Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii prima instanță a reținut că din coroborarea dispozițiilor legale cu situația deportaților, rezultă că perioada în care reclamantul era ținut să dovedească abuzurile regimului Antonescu s-a încheiat la data de 31 decembrie 2006, iar acțiunea a formulat-o la data de 26 octombrie 2011, după aproximativ cinci ani de zile. Deliberând asupra excepției lipsei capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a Guvernului României, instanța a admis-o, prin raportare la art. 102,108 din Constituție și Legea nr. 90/2001, potrivit cărora Guvernul României nu participă decât în raporturi juridice de drept administrativ.

Totodată, prima instanță a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., în considerarea faptului că la momentul introducerii în cauză a pârâtului nu se solicita nimic în contradictoriu cu acesta, reclamantul precizând doar prin concluziile scrise, adică după închiderea dezbaterilor, că solicită obligarea tuturor pârâților, „în solidar sau fiecare în raport cu culpa sa". A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P., raportat la modul în care este formulată acțiunea, din care rezultă că reclamantul consideră Statul Român răspunzător pentru prejudiciul suferit, astfel încât, instanța, a soluționat cauza pe fond. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a examinat argumentele pe care această excepție este întemeiată ca apărări pe fondul cauzei.

Astfel, față de invocarea dreptului comun ca temei juridic al capetelor de cerere, prima instanță a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv constatarea unui prejudiciu născut din săvârșirea unei fapte ilicite, cu vinovăție, constatând că în speță nu s-a reținut caracterul ilicit al măsurilor luate în vederea deportării și internării cetățenilor români de etnie maghiară și germană în lagăre de muncă în U.R.S.S. și nici nu se poate reține - din punct de vedere juridic - în sarcina pârâtului, o vinovăție pentru luarea acestor măsuri. A mai reținut tribunalul că, dat fiind contextul istoric în care această măsură a fost luată nu se poate vorbi despre un caracter ilicit al acesteia în sensul că ea ar încălca o normă juridică aflată în vigoare la momentul la care măsura a fost luată.

Dimpotrivă, Statul român a executat, prin respectiva măsură, ordinele primite de la Comisia aliată de Control aflată de fapt sub ordinele Comandamentului Rus. Împotriva aceste sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 64 din 8 noiembrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a anulat ca netimbrat apelul. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a texei judiciare de timbru și a timbrului judiciar deși prin încheierea din 18 octombrie 2012, instanța a stabilit, raportat la pretențiile reclamantului, și a comunicat acestuia prin citație, obligația de a plăti o taxă de timbru, stabilită la valoarea pretențiilor sale, în cuantum de 928.587 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul U.E. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicând modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii introductive așa cum a fost modificată. În susținerea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât în mod greșit instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și a recurs la anularea apelului ca netimbrat deși cererea sa era scutită de taxe judiciare conform art. 15 lit. f) 1 , lit. s) și t) din Legea nr. 146/1997. Totodată, recurentul învederează că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește măsura anulării ca netimbrat a apelului arătând că încheierea din.

18 octombrie 2012 nu i-a fost comunicată și nici nu i s-a comunicat faptul că o poate contesta. Cu privire la fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea primei instanțe arătând că a fost dată cu o greșită aplicare a legii și o nereală stabilire a situației de fapt, reiterând criticile aduse prin cererea sa de apel hotărârii apelate. În soluționarea recursului, Înalta Curte va examina cu prioritate criticile aduse deciziei recurate, respectiv criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și a recurs la anularea acțiunii ca netimbrată deși cererea sa era scutită de taxe judiciare conform art. 15 lit. f) 1 , lit. s) și t) din Legea nr. 146/1997.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile recurentului vizând faptul că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește măsura anulării ca netimbrat a apelului nu pot fi reținute.

Astfel, observând considerentele deciziei recurate se constată că acestea cuprind motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii, instanța de apel apreciind că se impune anularea ca netimbrat a apelului motivat de faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a texei judiciare de timbru și a timbrului judiciar deși prin încheierea din 18 octombrie 2012, instanța a stabilit, raportat la pretențiile reclamantului, și a comunicat prin citație acestuia obligația de a plăti o taxă de timbru, stabilită la valoarea pretențiilor sale, în cuantum de 928.587 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Nici criticile recurentului vizând faptul că încheierea din 18 octombrie 2012 nu i-a fost comunicată și nici nu i s~a comunicat faptul că o poate contesta nu pot fi primite în considerarea următoarelor: În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, (1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției (2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. (3) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

(4) În cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporțional cu reducerea sumei contestate." În speță, se constată că la data de 29 octombrie 2012, reclamantul-apelant a fost citat cu mențiunea achitării taxelor judiciare stabilite de instanță prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2012. Astfel, față de dispozițiile legale mai sus evocate, reclamantul avea posibilitatea de a face cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data la care, prin citație, i s-a comunicat suma datorată. Or, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Prin urmare, în condițiile în care reclamantul considera că stabilirea taxelor judiciare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 15 lit. f) 1 , lit. s) și t) din Legea nr. 146/1990, în conformitate cu prevederile art. 18 din același act normativ avea deschisă calea formulării unei cereri de reexaminare a taxelor judiciare stabilite de către instanța de apel prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2012. Astfel, se constată că, reținând că reclamantul nu a achitat taxele judiciare în cuantumul pus în vedere prin citație și nici nu a solicitat reexaminarea în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanța de apel a anulat ca netimbrat apelul. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul U.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul U.E. împotriva Deciziei civile nr. 64/2012 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 decembrie 2013.