ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4423/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4423/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 276 din 05 iunie 2012 Tribunalul Hunedoara, secția I

civilă, a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității de

reprezentant, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, excepția

lipsei capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a

Guvernului României și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin

M.F.P. și a respins cererea de chemare în judecată formulată și completată de

reclamantul U.E., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.F.P.,

Guvernul României și M.A.I.

Pentru a hotărî astfel, în esență,

prima instanță a reținut că în contextul circumstanțelor istorice din anul

1945, în condițiile încetării războiului și condițiilor impuse României prin

Convenția de Armistițiu, se afirmă că în anul 1945 reclamantul a fost deportat

în U.R.S.S., la muncă în mină, până în anul 1949 când a revenit în țară.

În temeiul art. 137 C. proc. civ.,

instanța a analizat mai întâi excepțiile ce pot face de prisos analiza cauzei

pe fond.

Deliberând asupra excepției

netimbrării acțiunii, instanța a respins-o raportat la art. 15 lit. f)

1

din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, ce prevăd că sunt scutite de

plata taxei de timbru acțiunile ce vizează stabilirea și acordarea de

despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității,

reputației, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.

Deliberând asupra excepției lipsei

calității de reprezentant instanța a respins-o raportat la delegația de

reprezentare de la fila 4 din dosar.

Cu privire la excepția tardivității

formulării acțiunii prima instanță a reținut că din coroborarea dispozițiilor

legale cu situația deportaților, rezultă că perioada în care reclamantul era

ținut să dovedească abuzurile regimului Antonescu s-a încheiat la data de 31

decembrie 2006, iar acțiunea a formulat-o la data de 26 octombrie 2011, după

aproximativ cinci ani de zile.

Deliberând asupra excepției lipsei capacității

juridice civile și a calității procesuale pasive a Guvernului României,

instanța a admis-o, prin raportare la art. 102,108 din Constituție și Legea nr.

90/2001, potrivit cărora Guvernul României nu participă decât în raporturi

juridice de drept administrativ.

Totodată, prima instanță a admis și

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., în considerarea faptului

că la momentul introducerii în cauză a pârâtului nu se solicita nimic în

contradictoriu cu acesta, reclamantul precizând doar prin concluziile scrise,

adică după închiderea dezbaterilor, că solicită obligarea tuturor pârâților,

„în solidar sau fiecare în raport cu culpa sa".

A fost respinsă și excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P., raportat la modul în

care este formulată acțiunea, din care rezultă că reclamantul consideră Statul

Român răspunzător pentru prejudiciul suferit, astfel încât, instanța, a

soluționat cauza pe fond.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, instanța a examinat argumentele pe care această excepție

este întemeiată ca apărări pe fondul cauzei.

Astfel, față de invocarea dreptului

comun ca temei juridic al capetelor de cerere, prima instanță a analizat

condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv constatarea unui prejudiciu

născut din săvârșirea unei fapte ilicite, cu vinovăție, constatând că în speță

nu s-a reținut caracterul ilicit al măsurilor luate în vederea deportării și

internării cetățenilor români de etnie maghiară și germană în lagăre de muncă

în U.R.S.S. și nici nu se poate reține - din punct de vedere juridic - în

sarcina pârâtului, o vinovăție pentru luarea acestor măsuri.

A mai reținut tribunalul că, dat fiind

contextul istoric în care această măsură a fost luată nu se poate vorbi despre

un caracter ilicit al acesteia în sensul că ea ar încălca o normă juridică

aflată în vigoare la momentul la care măsura a fost luată. Dimpotrivă, Statul

român a executat, prin respectiva măsură, ordinele primite de la Comisia aliată

de Control aflată de fapt sub ordinele Comandamentului Rus.

Împotriva aceste sentințe a declarat

apel reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă nr. 64 din 8

noiembrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a anulat ca

netimbrat apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a texei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar deși prin încheierea din 18

octombrie 2012, instanța a stabilit, raportat la pretențiile reclamantului, și a

comunicat acestuia prin citație, obligația de a plăti o taxă de timbru,

stabilită la valoarea pretențiilor sale, în cuantum de 928.587 lei și timbru

judiciar de 5 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul U.E. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicând modificarea în tot a hotărârii atacate și

admiterea acțiunii introductive așa cum a fost modificată.

În susținerea motivelor de recurs

invocate, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât în

mod greșit instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și a recurs la

anularea apelului ca netimbrat deși cererea sa era scutită de taxe judiciare

conform art. 15 lit. f)

1

, lit. s) și t) din Legea nr. 146/1997.

Totodată, recurentul învederează că

hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește

măsura anulării ca netimbrat a apelului arătând că încheierea din. 18 octombrie

2012 nu i-a fost comunicată și nici nu i s-a comunicat faptul că o poate

contesta.

Cu privire la fondul cauzei,

recurentul a criticat hotărârea primei instanțe arătând că a fost dată cu o

greșită aplicare a legii și o nereală stabilire a situației de fapt, reiterând

criticile aduse prin cererea sa de apel hotărârii apelate.

În soluționarea recursului, Înalta

Curte va examina cu prioritate criticile aduse deciziei recurate, respectiv

criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de apel nu a intrat în

cercetarea fondului și a recurs la anularea acțiunii ca netimbrată deși cererea

sa era scutită de taxe judiciare conform art. 15 lit. f)

1

, lit. s)

și t) din Legea nr. 146/1997.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Criticile recurentului vizând faptul

că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește

măsura anulării ca netimbrat a apelului nu pot fi reținute.

Astfel, observând considerentele

deciziei recurate se constată că acestea cuprind motivele pe care se sprijină,

motive care nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii, instanța

de apel apreciind că se impune anularea ca netimbrat a apelului motivat de

faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a texei judiciare

de timbru și a timbrului judiciar deși prin încheierea din 18 octombrie 2012,

instanța a stabilit, raportat la pretențiile reclamantului, și a comunicat prin

citație acestuia obligația de a plăti o taxă de timbru, stabilită la valoarea

pretențiilor sale, în cuantum de 928.587 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Nici criticile recurentului vizând

faptul că încheierea din 18 octombrie 2012 nu i-a fost comunicată și nici nu i

s~a comunicat faptul că o poate contesta nu pot fi primite în considerarea

următoarelor:

În conformitate cu prevederile art. 18

din Legea nr. 146/1997,

(1) Determinarea cuantumului taxelor

judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de

Ministerul Justiției

(2) Împotriva modului de stabilire a

taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași

instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la

data comunicării sumei datorate.

(3) Cererea se soluționează în camera

de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere

irevocabilă.

(4) În cazul admiterii integrale sau

parțiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după

caz, proporțional cu reducerea sumei contestate."

În speță, se constată că la data de 29

octombrie 2012, reclamantul-apelant a fost citat cu mențiunea achitării taxelor

judiciare stabilite de instanță prin încheierea de ședință din data de 18

octombrie 2012.

Astfel, față de dispozițiile legale

mai sus evocate, reclamantul avea posibilitatea de a face cerere de

reexaminare, în termen de 3 zile de la data la care, prin citație, i s-a

comunicat suma datorată. Or, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Prin urmare, în condițiile în care

reclamantul considera că stabilirea taxelor judiciare s-a făcut cu încălcarea

prevederilor art. 15 lit. f)

1

, lit. s) și t) din Legea nr. 146/1990,

în conformitate cu prevederile art. 18 din același act normativ avea deschisă

calea formulării unei cereri de reexaminare a taxelor judiciare stabilite de

către instanța de apel prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie

2012.

Astfel, se constată că, reținând că

reclamantul nu a achitat taxele judiciare în cuantumul pus în vedere prin

citație și nici nu a solicitat reexaminarea în conformitate cu prevederile art.

18 din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanța de apel a anulat ca netimbrat

apelul.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul U.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul U.E. împotriva Deciziei civile nr. 64/2012 din 8 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

11 decembrie 2013.