ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3857/2014

Asupra recursului de față; Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.C.F. SA împotriva pârâtului M.T.I., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 4980/3 din 20 februarie 2012, s-a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit, în cuantum de 5.454.499,07 lei, reprezentând valoarea neachitată a contraprestațiilor în cadrul proiectului I.S.P.A. din 2005 - reconstrucția infrastructurii feroviare afectate de inundații în iulie și august 2005 pe sectorul Focșani -Putna Seacă. Prin sentința civilă nr. 4891 din 13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC M.C.F.

SA, împotriva pârâtei M.T.I. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că actul de cesiune de creanță încheiat la data de 14 noiembrie 2011 între reclamantă și SC C. SA, nefiind opozabil pârâtei, nu poate constitui temei juridic pentru pretențiile reclamantei. Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 13 ianuarie 2014 a fost înregistrat Dosarul nr. 4980/3/2012. Apelanta reclamantă a considerat că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece: - instanța de fond, în mod greșit, a reținut că nu au fost emise facturi pentru lucrările executate.

Facturile din 25 octombrie 2010; din 30 noiembrie 2010, din 20 decembrie 2011, deși au fost trimise, nu au fost achitate de SC C. SA. - tot greșit a fost reținut și faptul că intimatei-pârâte nu i-ar fi opozabil contractul de cesiune din 2 noiembrie 2011 de vreme ce au fost respectate dispozițiile art. 1568, 1572, 1573, 1578 și 1579 Noul C. proc. civ. Intimata-pârâtă, legal citată, a formulat întâmpinare prin care, argumentat în fapt și în drept, a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Nu au fost administrate probe noi. Prin Decizia nr. 288 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 4980/3/2012, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 4891 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 4980/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: În cadrul Proiectului I.S.P.A. din 2005 - Lucrări de reconstrucție feroviară pe sectorul Focșani-Putna Seacă, între intimata-pârâtă și Asociația formată din SC C. SA Sibiu și SC I.M.S.A.T. SA, în calitate de antreprenor, s-a încheiat contractul din 2005 având ca obiect reconstrucția infrastructurii feroviare aferente de inundații în iulie și august 2005 pe sectorul Focșani-Putna Seacă lot. 1. Potrivit clauzei nr. 1.7. din contractul menționat, încheierea unei convenții de cesiune de creanță se putea efectua numai cu acordul prealabil al celeilalte părți contractante. La data de 2 noiembrie 2011 între SC M.C.F. SA și SC C. SA s-a încheiat contractul de cesiune din 2 noiembrie 2011, având drept obiect cedarea de către SC C. SA, în favoarea reclamantei, a drepturilor de creanță împotriva CN C.F.

C.F.R. SA, contract înregistrat la M.T.I. – D.P.A.T. din 2 noiembrie 2011. Acest contract de cesiune de creanță a fost modificat prin Actul Adițional din 17 noiembrie 2011, în care debitorul cedat SC C.F.R. SA a fost înlocuit cu M.T.I. Respectivul act a fost înregistrat la M.T.I. din 18 noiembrie 2011. Prin adresa din 22 noiembrie 2011, debitorul cedat, M.T.I., a încunoștințat atât cedentul cât și cesionarul că, nu este de acord cu cesiunea de creanță. În acest context juridic, în situația în care SC C. SA Sibiu a înțeles să încheie cu apeianta-reclamantă contractul de cesiune de creanță din 2 noiembrie 2011, în lipsa acordului autorității contractante, M.T.I., astfel cum prevedea, în mod imperativ, clauza 1.7 din contractul din 2005, instanța de apel a apreciat că respectiva cesiune de creanță nu-i poate fi opozabilă intimatei-pârâte.

Faptul că intimata - pârâtă, prin adresa din data de 1 noiembrie 2011 a fost de acord cu plata, în mod direct, a unor furnizori ai SC C. SA, nu poate fi interpretat drept acord la încheierea contractului de cesiune de creanță, de vreme ce intimata-pârâtă și-a exprimat, în mod expres, dezacordul, iar plata directă era condiționată de îndeplinirea de către SC C. SA a obligației de a transmite către intimată a tuturor datelor necesare efectuării plăților, respectiv de emiterea de facturi în care să se precizeze plățile directe care urmau a fi efectuate. Deci SC C. SA obținuse acordul de principiu al M.T.I. pentru efectuarea unor plăți directe către furnizori, totuși, aceasta, nu a mai făcut demersurile necesare menționate, pentru a face posibilă plata directă către furnizorul său, SC M. SA.

În această situație, în care nerealizarea plăților directe către apelantă, în calitate de furnizor al SC C. SA, s-a datorat în exclusivitate, atitudinii pasive a acesteia, care nu a transmis intimatei-pârâte documentele și datele necesare efectuării unor plăți directe către apelantă, instanța de apel a considerat legală și temeinică soluția primei instanțe, de respingere a cererii de chemare în judecată. Cum, intimatei-pârâte nu-i este opozabil contractul de cesiune, iar apeianta-reclamantă nu poate pretinde nicio sumă de bani datorată de intimată SC C. SA în baza contractului din 2005, ci, poate pretinde sume datorate de SC C. SA, apelantei, în temeiul contractului de execuție din 21 iunie 2010, iar intimata M.I.T.

a stins prin plată crea ițele datorate SC C. SA, prin O.P. din 11 noiembrie 2011, din 10 noiembrie 2011, din 30 decembrie 2011, din 29 decembrie 2011, din 30 decembrie 2011, din 29 decembrie 2011, O.P. din 11 aprilie 2012 și O.P. din 10 aprilie 2012 emise pentru plata contravalorii facturilor din 1 noiembrie 2011, din 8 decembrie 2011, din 20 decembrie 2011, din 20 martie 2012 instanța de apel, considerând că, în lipsa unui raport juridic obligațional între SC M.C.F. SA și M.I.T., cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata 5.454.499.07 lei nu poate fi admisă (având în vedere și faptul că, reclamanta a înțeles să-și valorifice creanța de 5.454.499,07 lei și prin înscrierea la masa credală a debitoarei SC C. SA, aflată în procedura insolvenței, în Dosarul nr. 1498/85/2012/a1 Tribunalul Sibiu), în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ. a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC M.C.F. SA, aducân lu-i următoarele critici: Prin încheierea contractului de cesiune dintre reclamanta-recurentă și SC C. SA, au fost cesionate în favoarea reclamantei drepturile de creanță prezente și viitoare ce le avea față de M.T.I. Pârâta cunoștea valoarea sumelor pe care SC C. SA le datora reclamantei, fiindu-i adusă la cunoștință și datele furnizorului, deoarece prin adresa M.T.I. - Direcția proiecte asistență tehnică din 1 noiembrie 2011, SC C. SA a solicitat pârâtei, cu referire expresă la contractul de furnizare din 21 iunie 2010, ca aceasta să asigure plata directă către reclamantă, începând cu luna octombrie 2011, a sumelor prevăzute în certificatele de plată I.P.C.

Pârâta a răspuns cu adresa din 1 noiembrie 2011 și și-a dat acceptul efectuării de plăți directe către furnizor. S-a mai susținut că prin contractul de cesiune i s-a adus la cunoștință pârâtei toate informațiile necesare plății creanțelor cesionate. În opinia recurentei contractul de cesiune încheiat între ea și SC C. SA îndeplinește condițiile de valabilitate și este opozabil pârâtei. Cum contractul de cesiune s-a încheiat la data de 2 noiembrie 2011, au fost îndeplinite condițiile cerute de art. 1568, 1572, 1573, 1578, 1579 și urm. din Noul C. civ., art. 1573 prevăzând că cesiunea este valabil încheiată prin simpla convenție a cedentului și a cesionarului, fără a fi necesar consimțământul debitorului, creanțele cedate prin contractul de cesiune nefiind creanțe declarate netransmisibile prin lege sau inalienabile.

Potrivit dispozițiilor art. 1570 din Noul C. civ., cesiune interzisă în convenția cedentului cu debitorul, în speță contractul din 2005, nu produce efecte în privința debitorului decât dacă debitorul a consimțit la cesiune sau cesiunea privește o creanță ce are ca obiect o sumă de bani. În cauza de față, cesiunea a fost acceptată de debitorul M.T.I. prin adresa din 1 noiembrie 2011, dar, fiind vorba despre creanțe ce au ca obiect sume de bani, contractul de cesiune produce efecte față de debitor și fără acordul acestuia. Pârâta, care este debitorul cedat, avea la îndemână posibilitatea de a se îndrepta împotriva cedentului, în temeiul art. 1570 alin. (2) din Noul C. civ. Contractul de cesiune a și fost comunicat pârâtei, atât la data de 2 noiembrie 2011 cât și la data de 17 noiembrie 2011, fiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1578 alin. (1) lit. b) din Noul C. civ., referitoare la opozabilitatea contractului de cesiune.

Pârâta nu a respectat contractul de cesiune și a efectuat plăți aferente, după ce a fost notificată cu privire la cesiunea acestor creanțe. Analizând decizia i sculată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă face o confuzie între acceptarea cesiunii de creanță și acceptarea efectuării de plăți directe către reclamantă. Prin adresa din 22 noiembrie 2011, debitorul cedat, adică pârâta, a adus la cunoștință, atât cedentului cât și cesionarului, faptul că nu este de acord cu cesiunea de creanță. Acest fapt, nu are legătură cu adresa din 1 noiembrie 2011 prin care M.T.I. și-a dat acceptul efectuării de plăți directe către furnizor, deoarece aceste plăți au semnificația îndeplinirii obligațiilor către SC C. SA, plata fiind făcută persoanei indicate (adică reclamantei) de către creditor (adică SC C. SA).

Recurenta-reclamantă face referire la prevederile Noului C. proc. civ., deoarece contractul de cesiune s-a încheiat la data de 2 noiembrie 2011, după intrarea în vigoare a Noului C. civ., însă creanța ce a făcut obiectul cesiunii rezultă din executarea contractului din 2005, contract încheiat în timp ce era în vigoare C. civ. -1864, astfel încât trebuie aplicate prevederile acestui act normativ, respectiv dispozițiile art. 1391 și urm. Cum în contractul din care deriva creanța cesionată s-a prevăzut, în mod imperativ, în clauza 1 pct. 7, că pentru cesiunea de creanță este necesar acordul autorități; contractante, respectiv M.T.I., și cum aceasta, prin adresa din 22 noiembrie 2011 a arătat că nu este de acord cu cesiunea de creanță, în mod legal, a reținut instanța de apel că cesiunea de creanță nu poate produce efecte față de debitorul cedat, respectiv M.T.I., între reclamantă și pârâtă neexistând un raport juridic obligațional.

Mai mult, așa după cum a reținut și instanța de apel, reclamanta-recurentă nu poate utiliza două căi pentru obținerea creanței pe care o pretinde, aceasta înscriindu-se la masa credală a debitoarei SC C. SA aflată în procedura insolvenței, în Dosarul nr. 1498/85/2012/a1 al Tribunalului Sibiu, cu suma de 5.454.499,07 lei. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.C.F. SA Pitești împotriva Deciziei nr. 288 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 4 decembrie 2014.