ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 20602/3/2011, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a chemat în judecată pârâta SC G.S.G. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor asumate prin contractul din 1 august 2007, încheiat între reclamantă în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de prestator, în sensul finalizării lucrărilor de construcție și amenajare arhivă în hala de revizii și reparații locomotive din cadrul remizei circulare a Depoului București Triaj; obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea obligației; obligarea la plata sumei de 9.900,05 lei reprezentând penalități conform facturii din 19 august 2010, calculate de la 20 mai 2010, plata acestora în continuare până la reluarea lucrărilor.

Prin sentința civilă nr. 14984 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București a respins cererea formulată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea propriilor obligații de plată a contravalorii lucrărilor executate și dată fiind interdependența și reciprocitatea obligațiilor născute din contracte sinalagmatice nu poate solicita executarea contractului, pârâta opunându-i excepția de neexecutare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 200 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul că a admis cererea în parte; a obligat pârâta să execute contractul din 1 august 2007, în sensul finalizării lucrărilor de construcție și amenajare arhivă; a r espins ca neîntemeiate cererile privind obligarea la plata daunelor cominatorii și penalități, conform facturii din 19 august 2010. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin art. 18 din contractul încheiat, părțile au convenit ca plata să se efectueze numai în temeiul situațiilor de lucrări acceptate de beneficiar, și a proceselor - verbale prevăzute în proiect, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii de la beneficiar.

Prin art. 15.2 din contract, prestatorul și-a rezervat dreptul de a sista lucrările sau de a diminua ritmul execuției, dacă beneficiarul nu plătește în termen de 28 de zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 18.2. Din pricina întârzierilor la plată înregistrate, prestatorul a procedat la diminuarea ritmului de lucru și ulterior la sistarea lucrărilor. Prin adresa din 2009 beneficiarul a comunicat că va proceda la plata eșalonată a sumelor restante, în intervalul 1 martie 2009 - 30 aprilie 2009, ritm al plăților apreciat ca nesatisfăcător, astfel că prin adresa din 3 aprilie 2009, prestatorul a solicitat comunicarea de către beneficiar a angajamentului privind plata restanțelor, achitarea soldului în maxim 5 zile și continuare lucrărilor sau rezilierea contractului conform art. 23.1 coroborat cu art. 18.2, art. 23.2 pct. a și art. 23.3 pct. g din contract.

În cazul lipsei unui răspuns până la 8 aprilie 2009 s-a solicitat ca adresa să fie asimilată unei cereri de reziliere. Beneficiarul nu a dat curs solicitărilor în sensul și în termenul solicitat, prin adresa din 14 aprilie 2009 a convocat prestatorul în vederea încheierii unui act adițional la contract, privind și modul de achitare a sumelor restante. Prin notificarea din 6 mai 2009 beneficiarul a reiterat cererea de reziliere a contractului. La 29 mai 2009 s-a încheiat procesul - verbal de recepție cantitativă și calitativă prevăzut de art. 23.5 din contract, prin care au fost predate lucrările efectuate, documentele și întregul amplasament către beneficiar. Acest proces - verbal nu se regăsește la dosarul cauzei.

Prin adresa din 18 decembrie 2009 beneficiarul a încunoștințat prestatorul cu privire la achitarea integrală a contravalorii facturilor emise, solicitând conform art. 18.2 din contract reluarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil; prin adresa din 7 ianuarie 2010 dând dispoziție de reîncepere a lucrărilor. Prestatorul a solicitat rezilierea contractului în temeiul art. 23.1 lit. d), art. 18.2 și art. 23.2 lit. a), ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiar a obligației de plată a facturilor aferente lucrărilor executate. Aceste prevederi contractuale cuprind pact comisoriu expres de gradul II, prin care părțile au convenit ca în cazul în care partea nu va executa obligațiile la care s-a angajat, cealaltă are dreptul să desființeze unilateral contractul, rezilierea operând în temeiul declarației unilaterale de rezoluție a părții îndreptățite.

Rezultă că părțile nu au înțeles să excludă intervenția judecătorului în declararea rezilierii, fapt ce implică intervenția instanței în constatarea îndeplinirii condițiilor cerute pentru desființarea contractului în temeiul declarației unilaterale. În cauză, debitorul a sesizat instanța cu cerere de executare a contractului, în condițiile în care obligația nu numai că nu a fost executată înainte de declararea rezilierii de către prestator, ci mai mult ulterior notificării rezilierii. Instanța a constatat că pactul comisoriu expres este stipulat exclusiv în favoarea creditorului obligațiilor neexecutate, acesta fiind singura parte în drept să desființeze contractul, sau în cauză, să invoce în apărare rezilierea.

Întrucât creditorul SC G.S.G. SRL nu a opus rezilierea contractului în prezentul proces și nici nu a solicitat pe cale separată constatarea rezilierii, în considerarea principiului disponibilității, instanța apreciază că acesta a revenit asupra alegerii sale optând pentru executarea contractului. Așa cum rezultă din raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, toate facturile emise de prestator au fost achitate cu ordine de plată și ordine de compensare, inclusiv contravaloarea facturii emise pentru penalitățile de întârziere aferente. Reținând incidența art. 969 C. civ. raportat la art. 18.2 din contractul părților, în condițiile în care prestatorul nu a solicitat a se constata intervenirea rezilierii convenționale s-a apreciat întemeiată cererea privind obligarea acestuia la finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare în termenii contractului din 1 august 2007, referitor la obiectiv și preț.

Cât privește aplicarea art. 22.1 din contract s-a reținut că beneficiarul este îndreptățit la penalități de întârziere de 0,01 % din valoarea lucrărilor neexecutate, numai în situația în care prestatorul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract din vina sa exclusivă, dispoziții ce nu își găsesc aplicarea în cauză, neexecutarea fiind determinată de întârzierile în plata contravalorii lucrărilor executate, cu încălcarea art. 18 din contract, de către beneficiar. În consecință, suma de 9.900,05 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, conform facturii din 19 august 2010 nu este datorată. S-a constatat că prin cererea introductivă, instanța nu a fost învestită cu privire la obligația de garanție a lucrărilor deja efectuate la care au fost constatate deficiențe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta. Reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța a pronunțat o decizie nelegală reținând că daunele cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere până la executarea obligației reprezintă o sancțiune civilă fiind aplicabile dispozițiile art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 18.2 din contractul încheiat de părți, pârâta a fost informată despre achitarea integrală a debitului și s-a solicitat reluarea lucrărilor iar la 7 iulie 2010 reclamanta recurentă a emis dispoziția de începere a lucrărilor. Ca mijloc de constrângere s-a solicitat obligarea intimatei la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la executarea obligației.

Instanța a pronunțat o decizie nelegală reținând că dispozițiile art. 22.1 din contractul din 1 august 2007 nu își găsesc aplicabilitatea în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 22.1 „în cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, beneficiarul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu cota procentuală din prețul contractului în valoare de 0,01 % pe zi din valoarea lucrărilor”. Recurenta - reclamantă a solicitat reluarea lucrărilor, lucrări pe care pârâta refuză să le înceapă, deci vina aparține prestatorului care a refuzat reluarea lucrărilor, astfel că acesta trebuie să plătească penalități în sumă de 9.900,05 lei.

Instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 274 C. proc. civ. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere daune cominatorii până la executarea obligației, la plata sumei de 9.900,05 lei reprezentând penalități conform facturii din 19 august 2010, penalități calculate până la data de 20 mai 2010 și plata acestora în continuare până la reluarea lucrărilor și a cheltuielilor de judecată efectuate atât pe fondul cauzei, în apel și în recurs. Pârâta SC G.S.G. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Urmare a nerespectării repetate de către beneficiar a obligației de plată, în temeiul art. 18.2, art. 23.1 lit. d) și art. 23.2 lit. a) pârâta a procedat la rezilierea contractului din 1 august 2007, începând cu data de 29 mai 2009, din culpa exclusivă a reclamantei. La această dată a fost încheiat procesul - verbal de recepție calitativă și cantitativă semnat de reprezentanții celor două părți contractante. Instanța a reținut în mod greșit că, contractul din 1 august 2007 este sistat. Prin contract părțile au stabilit prin pact comisoriu expres de gradul IV ca, în cazul în care una dintre părți nu își va executa obligațiile la care s-a angajat, cealaltă parte este îndreptățită să desființeze unilateral contractul, rezilierea operând în temeiul declarației unilaterale de rezoluțiune a părții îndreptățite.

Pârâta și-a exercitat dreptul de opțiune între a desființa contractul prin voința sa unilaterală sau a accepta executarea contractului, alegând în mod clar, fără echivoc, opțiunea de reziliere a contractului, prin notificarea transmisă debitoarei obligației neexecutate cu adresa din 6 mai 2009. Aceasta a fost opțiunea SC G.S.G. SRL de rezilierea a contractului pentru neexecutarea obligației de plată de către beneficiara reclamantă manifestată expres, opțiune asupra căreia nu a revenit. Instanța de apel menționează cu privire la îndeplinirea integrală a obligației de plată de către reclamantă a lucrărilor executate până la momentul rezilierii contractului, însă nu precizează că aceste plăți au fost efectuate integral, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă, după momentul rezilierii contractului.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București. SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta SC G.S.G. SRL. În ședința publică de la 10 aprilie 2014, pârâta prin avocat a depus la dosar copia procesului - verbal de recepție calitativă și cantitativă încheiat la 29 mai 2009 între părți. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M.

C.F.R.M. SA este nefondat și urmează a fi respins, iar recursul declarat de pârâta SC G.S.G. SRL urmează a fi admis și va fi modificată decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA.: Codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziții privind obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii. Este adevărat că prin Decizia nr. 20 din 12 decembrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară aplicată de instanțele de judecată în vederea asigurării obligațiilor de a face sau de a nu face, rațiunea lor fiind exercitarea unei constrângeri asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației asumate.

Ulterior însă, art. 580 3 C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, astfel că prin această modificare C. proc. civ. nu mai prevede posibilitatea obligării debitorului obligației de a face la plata daunelor cominatorii. Așa fiind, în mod corect a fost respinsă cererea privind daunele cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea obligației. Cu privire la penalitățile de întârziere, s-a reținut în mod corect faptul că suma de 9.900,05 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, conform facturii din 19 august 2010 nu este datorată. Aceasta deoarece potrivit dispozițiilor art. 22.1 din contract beneficiarul este îndreptățit la penalități de întârziere de 0,01 % din valoarea lucrărilor neexecutate numai în situația în care prestatorul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract din vina sa exclusivă.

În speță însă, neexecutarea a fost determinată de întârzierile în plata contravalorii lucrărilor executate, cu încălcarea art. 18 din contract, de către beneficiar. În ceea ce privește faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind cheltuielile de judecată, din practicaua deciziei recurate nu rezultă că apelanta - reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Din practicaua deciziei reiese că apelanta - reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Ca atare, critica privind cheltuielile de judecată este nefondată. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC G.S.G.

SRL. Reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA nu a respectat în repetate rânduri obligația de plată la termenele scadente, astfel că pârâta a procedat în temeiul art. 18.2, art. 23.1 lit. d) și art. 23.2 lit. a) la rezilierea contractului din 1 august 2007 începând cu data de 29 mai 2009. La dosar s-a depus copia procesului - verbal de recepție calitativă și cantitativă încheiat la 29 mai 2009 între reprezentanții celor două părți. Potrivit acestui proces - verbal: „Lucrările au fost executate conform proiectului de execuție și corespund calitativ. De asemenea, au fost predate toate documentele de certificarea calității lucrărilor executate. La această dată a fost predat amplasamentul reprezentanților beneficiarului”.

În aceste condiții este de necontestat opțiunea de reziliere a contractului a societății pârâte. Ca atare, s-a reținut în mod greșit de către instanța de apel că întrucât creditorul SC G.S.G. SRL nu a opus rezilierea contractului în prezentul proces și nici nu a solicitat pe cale separată constatarea rezilierii, în considerarea principiului disponibilității apreciază că acesta a revenit asupra alegerii sale optând pentru executarea contractului. În realitate, pârâta nu a optat pentru executarea contractului ci pentru rezilierea acestuia, procesul - verbal de la 29 mai 2009, fiind o dovadă în acest sens, câtă vreme au fost predate toate documentele de certificarea calității lucrărilor executate și a fost predat amplasamentul reprezentanților beneficiarului.

Înalta Curte reține și faptul că părțile restante și penalitățile au fost efectuate integral, după momentul încheierii procesului - verbal din 29 mai 2009. În aceste condiții în mod greșit s-a reținut ca întemeiată cererea privind obligarea pârâtei la finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare în termenii contractului din 1 august 2007 referitor la obiectiv și preț. Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC G.S.G. SRL București va fi admis și se va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC G.S.G. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București împotriva Deciziei civile nr . 200 din 17 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Admite recursul declarat de pârâta SC G.S.G. SRL București împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Obligă recurenta reclamantă SC S.N.T.F.MA. C.F.R.M. SA București la plata sumei de 4,15 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G.S.G. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.