ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 20602/3/2011,
pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a chemat
în judecată pârâta SC G.S.G. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va
pronunța să dispună obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor asumate prin
contractul din 1 august 2007, încheiat între reclamantă în calitate de
beneficiar și pârâtă în calitate de prestator, în sensul finalizării lucrărilor
de construcție și amenajare arhivă în hala de revizii și reparații locomotive
din cadrul remizei circulare a Depoului București Triaj; obligarea la plata de
daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere până la executarea
obligației; obligarea la plata sumei de 9.900,05 lei reprezentând penalități
conform facturii din 19 august 2010, calculate de la 20 mai 2010, plata
acestora în continuare până la reluarea lucrărilor.
Prin sentința civilă nr.
14984 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București a respins cererea formulată
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea
propriilor obligații de plată a contravalorii lucrărilor executate și dată
fiind interdependența și reciprocitatea obligațiilor născute din contracte
sinalagmatice nu poate solicita executarea contractului, pârâta opunându-i
excepția de neexecutare.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA pentru motive de
nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă
nr.
200 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel
București, secția a VI-a civilă, a admis apelul și a schimbat sentința atacată
în sensul că a admis cererea în parte; a obligat pârâta să execute contractul
din 1 august 2007, în sensul finalizării lucrărilor de construcție și amenajare
arhivă; a r
espins
ca neîntemeiate cererile privind obligarea la plata daunelor cominatorii și
penalități, conform facturii din 19
august
2010.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Prin art. 18 din
contractul încheiat, părțile au convenit ca plata să se efectueze numai în temeiul
situațiilor de lucrări acceptate de beneficiar, și a proceselor - verbale
prevăzute în proiect, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii de
la beneficiar.
Prin art. 15.2 din
contract, prestatorul și-a rezervat dreptul de a sista lucrările sau de a
diminua ritmul execuției, dacă beneficiarul nu plătește în termen de 28 de zile
de la expirarea termenului prevăzut de art. 18.2.
Din pricina
întârzierilor la plată înregistrate, prestatorul a procedat la diminuarea
ritmului de lucru și ulterior la sistarea lucrărilor.
Prin adresa din 2009
beneficiarul a comunicat că va proceda la plata eșalonată a sumelor restante,
în intervalul 1 martie 2009 - 30 aprilie 2009, ritm al plăților apreciat ca
nesatisfăcător, astfel că prin adresa din 3 aprilie 2009, prestatorul a
solicitat comunicarea de către beneficiar a angajamentului privind plata
restanțelor, achitarea soldului în maxim 5 zile și continuare lucrărilor sau
rezilierea contractului conform art. 23.1 coroborat cu art. 18.2, art. 23.2 pct.
a și art. 23.3 pct. g din contract.
În cazul lipsei unui
răspuns până la 8 aprilie 2009 s-a solicitat ca adresa să fie asimilată unei
cereri de reziliere.
Beneficiarul nu a dat
curs solicitărilor în sensul și în termenul solicitat, prin adresa din 14
aprilie 2009 a convocat prestatorul în vederea încheierii unui act adițional la
contract, privind și modul de achitare a sumelor restante.
Prin notificarea din 6
mai 2009 beneficiarul a reiterat cererea de reziliere a contractului.
La 29 mai 2009 s-a
încheiat procesul - verbal de recepție cantitativă și calitativă prevăzut de art.
23.5 din contract, prin care au fost predate lucrările efectuate, documentele
și întregul amplasament către beneficiar. Acest proces - verbal nu se regăsește
la dosarul cauzei.
Prin adresa din 18
decembrie 2009 beneficiarul a încunoștințat prestatorul cu privire la achitarea
integrală a contravalorii facturilor emise, solicitând conform art. 18.2 din
contract reluarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil; prin adresa din 7
ianuarie 2010 dând dispoziție de reîncepere a lucrărilor.
Prestatorul a
solicitat rezilierea contractului în temeiul art. 23.1 lit. d), art. 18.2 și art.
23.2 lit. a), ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiar a obligației de
plată a facturilor aferente lucrărilor executate.
Aceste prevederi
contractuale cuprind pact comisoriu expres de gradul II, prin care părțile au
convenit ca în cazul în care partea nu va executa obligațiile la care s-a
angajat, cealaltă are dreptul să desființeze unilateral contractul, rezilierea
operând în temeiul declarației unilaterale de rezoluție a părții îndreptățite.
Rezultă că părțile nu
au înțeles să excludă intervenția judecătorului în declararea rezilierii, fapt
ce implică intervenția instanței în constatarea îndeplinirii condițiilor cerute
pentru desființarea contractului în temeiul declarației unilaterale.
În cauză, debitorul a
sesizat instanța cu cerere de executare a contractului, în condițiile în care
obligația nu numai că nu a fost executată înainte de declararea rezilierii de
către prestator, ci mai mult ulterior notificării rezilierii.
Instanța a constatat că pactul comisoriu expres este stipulat exclusiv
în favoarea creditorului obligațiilor neexecutate, acesta fiind singura parte
în drept să desființeze contractul, sau în cauză, să invoce în apărare
rezilierea.
Întrucât creditorul
SC G.S.G. SRL nu a opus rezilierea contractului în prezentul proces și nici nu
a solicitat pe cale separată constatarea rezilierii, în considerarea
principiului disponibilității, instanța apreciază că acesta a revenit asupra
alegerii sale optând pentru executarea contractului.
Așa cum rezultă din
raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, toate facturile emise de
prestator au fost achitate cu ordine de plată și ordine de compensare, inclusiv
contravaloarea facturii emise pentru penalitățile de întârziere aferente.
Reținând incidența art.
969 C. civ. raportat la art. 18.2 din contractul părților, în condițiile în
care prestatorul nu a solicitat a se constata intervenirea rezilierii
convenționale s-a apreciat întemeiată cererea privind obligarea acestuia la
finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare în termenii contractului din
1 august 2007, referitor la obiectiv și preț.
Cât privește
aplicarea art. 22.1 din contract s-a reținut că beneficiarul este îndreptățit
la penalități de întârziere de 0,01 % din valoarea lucrărilor neexecutate,
numai în situația în care prestatorul nu reușește să își îndeplinească
obligațiile asumate prin contract din vina sa exclusivă, dispoziții ce nu își
găsesc aplicarea în cauză, neexecutarea fiind determinată de întârzierile în
plata contravalorii lucrărilor executate, cu încălcarea art. 18 din contract,
de către beneficiar.
În consecință, suma
de 9.900,05 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, conform facturii
din 19 august 2010 nu este datorată.
S-a constatat că prin
cererea introductivă, instanța nu a fost învestită cu privire la obligația de
garanție a lucrărilor deja efectuate la care au fost constatate deficiențe.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.
Reclamanta SC S.N.T.F.M.
C.F.R.M. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanța a pronunțat
o decizie nelegală reținând că daunele cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de
întârziere până la executarea obligației reprezintă o sancțiune civilă fiind
aplicabile dispozițiile art. 580
3
alin. (5) C. proc. civ.
În conformitate cu
prevederile art. 18.2 din contractul încheiat de părți, pârâta a fost informată
despre achitarea integrală a debitului și s-a solicitat reluarea lucrărilor iar
la 7 iulie 2010 reclamanta recurentă a emis dispoziția de începere a
lucrărilor.
Ca mijloc de
constrângere s-a solicitat obligarea intimatei la plata de daune cominatorii de
100 lei/zi de întârziere până la executarea obligației.
Instanța a pronunțat
o decizie nelegală reținând că dispozițiile art. 22.1 din contractul din 1
august 2007 nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.
Potrivit
dispozițiilor art. 22.1 „în cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul
nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract,
beneficiarul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o
sumă echivalentă cu cota procentuală din prețul contractului în valoare de 0,01
% pe zi din valoarea lucrărilor”.
Recurenta -
reclamantă a solicitat reluarea lucrărilor, lucrări pe care pârâta refuză să le
înceapă, deci vina aparține prestatorului care a refuzat reluarea lucrărilor,
astfel că acesta trebuie să plătească penalități în sumă de 9.900,05 lei.
Instanța nu s-a
pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 274 C.
proc. civ.
Sunt invocate
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se solicită obligarea pârâtei la
plata sumei de 100 lei/zi de întârziere daune cominatorii până la executarea
obligației, la plata sumei de 9.900,05 lei reprezentând penalități conform
facturii din 19 august 2010, penalități calculate până la data de 20 mai 2010
și plata acestora în continuare până la reluarea lucrărilor și a cheltuielilor
de judecată efectuate atât pe fondul cauzei, în apel și în recurs.
Pârâta SC G.S.G. SRL
critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanța a
interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând astfel
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Urmare a
nerespectării repetate de către beneficiar a obligației de plată, în temeiul art.
18.2, art. 23.1 lit. d) și art. 23.2 lit. a) pârâta a procedat la rezilierea
contractului din 1 august 2007, începând cu data de 29 mai 2009, din culpa
exclusivă a reclamantei. La această dată a fost încheiat procesul - verbal de
recepție calitativă și cantitativă semnat de reprezentanții celor două părți
contractante.
Instanța a reținut în
mod greșit că, contractul din 1 august 2007 este sistat.
Prin contract părțile
au stabilit prin pact comisoriu expres de gradul IV ca, în cazul în care una
dintre părți nu își va executa obligațiile la care s-a angajat, cealaltă parte
este îndreptățită să desființeze unilateral contractul, rezilierea operând în temeiul
declarației unilaterale de rezoluțiune a părții îndreptățite.
Pârâta și-a exercitat
dreptul de opțiune între a desființa contractul prin voința sa unilaterală sau
a accepta executarea contractului, alegând în mod clar, fără echivoc, opțiunea
de reziliere a contractului, prin notificarea transmisă debitoarei obligației
neexecutate cu adresa din 6 mai 2009.
Aceasta a fost
opțiunea SC G.S.G. SRL de rezilierea a contractului pentru neexecutarea
obligației de plată de către beneficiara reclamantă manifestată expres, opțiune
asupra căreia nu a revenit.
Instanța de apel
menționează cu privire la îndeplinirea integrală a obligației de plată de către
reclamantă a lucrărilor executate până la momentul rezilierii contractului,
însă nu precizează că aceste plăți au fost efectuate integral, astfel cum
rezultă și din raportul de expertiză contabilă, după momentul rezilierii
contractului.
Sunt invocate
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea
recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea
ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012
pronunțată de Tribunalul București.
SC S.N.T.F.M. C.F.R.M.
SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de
pârâta SC G.S.G. SRL.
În ședința publică de
la 10 aprilie 2014, pârâta prin avocat a depus la dosar copia procesului -
verbal de recepție calitativă și cantitativă încheiat la 29 mai 2009 între
părți.
Analizând recursurile
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că
recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA este nefondat și
urmează a fi respins, iar recursul declarat de pârâta SC G.S.G. SRL urmează a
fi admis și va fi modificată decizia recurată în sensul că va respinge apelul
formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie
2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pentru
următoarele considerente:
În ceea ce privește
recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA.:
Codul de procedură
civilă nu cuprinde dispoziții privind obligarea debitorului la plata daunelor
cominatorii. Este adevărat că prin Decizia nr. 20 din 12 decembrie 2005 Înalta
Curte de Casație și Justiție a stabilit că daunele cominatorii reprezintă o
sancțiune pecuniară aplicată de instanțele de judecată în vederea asigurării
obligațiilor de a face sau de a nu face, rațiunea lor fiind exercitarea unei
constrângeri asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației
asumate.
Ulterior însă, art. 580
3
C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, astfel că prin această
modificare C. proc. civ. nu mai prevede posibilitatea obligării debitorului
obligației de a face la plata daunelor cominatorii.
Așa fiind, în mod
corect a fost respinsă cererea privind daunele cominatorii în cuantum de 100
lei pe zi de întârziere până la executarea obligației.
Cu privire la
penalitățile de întârziere, s-a reținut în mod corect faptul că suma de
9.900,05 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, conform facturii
din 19 august 2010 nu este datorată.
Aceasta deoarece
potrivit dispozițiilor art. 22.1 din contract beneficiarul este îndreptățit la
penalități de întârziere de 0,01 % din valoarea lucrărilor neexecutate numai în
situația în care prestatorul nu reușește să își îndeplinească obligațiile
asumate prin contract din vina sa exclusivă. În speță însă, neexecutarea a fost
determinată de întârzierile în plata contravalorii lucrărilor executate, cu
încălcarea art. 18 din contract, de către beneficiar.
În ceea ce privește
faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind cheltuielile
de judecată, din practicaua deciziei recurate nu rezultă că apelanta -
reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din practicaua
deciziei reiese că apelanta - reclamantă, prin consilier juridic, solicită
admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii
acțiunii astfel cum a fost formulată.
Ca atare, critica
privind cheltuielile de judecată este nefondată.
În ceea ce privește
recursul declarat de pârâta SC G.S.G. SRL.
Reclamanta SC S.N.T.F.M.
C.F.R.M. SA nu a respectat în repetate rânduri obligația de plată la termenele
scadente, astfel că pârâta a procedat în temeiul art. 18.2, art. 23.1 lit. d)
și art. 23.2 lit. a) la rezilierea contractului din 1 august 2007 începând cu
data de 29 mai 2009.
La dosar s-a depus
copia procesului - verbal de recepție calitativă și cantitativă încheiat la 29
mai 2009 între reprezentanții celor două părți.
Potrivit acestui
proces - verbal: „Lucrările au fost executate conform proiectului de execuție
și corespund calitativ.
De asemenea, au fost
predate toate documentele de certificarea calității lucrărilor executate.
La această dată a
fost predat amplasamentul reprezentanților beneficiarului”.
În aceste condiții
este de necontestat opțiunea de reziliere a contractului a societății pârâte.
Ca atare, s-a reținut
în mod greșit de către instanța de apel că întrucât creditorul SC G.S.G. SRL nu
a opus rezilierea contractului în prezentul proces și nici nu a solicitat pe
cale separată constatarea rezilierii, în considerarea principiului
disponibilității apreciază că acesta a revenit asupra alegerii sale optând
pentru executarea contractului.
În realitate, pârâta
nu a optat pentru executarea contractului ci pentru rezilierea acestuia,
procesul - verbal de la 29 mai 2009, fiind o dovadă în acest sens, câtă vreme
au fost predate toate documentele de certificarea calității lucrărilor
executate și a fost predat amplasamentul reprezentanților beneficiarului.
Înalta Curte reține
și faptul că părțile restante și penalitățile au fost efectuate integral, după
momentul încheierii procesului - verbal din 29 mai 2009.
În aceste condiții în
mod greșit s-a reținut ca întemeiată cererea privind obligarea pârâtei la
finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare în termenii contractului din
1 august 2007 referitor la obiectiv și preț.
Față de aceste
considerente, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul
declarat de pârâta SC G.S.G. SRL București va fi admis și se va modifica
decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanta SC S.N.T.F.M.
C.F.R.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie
2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Potrivit
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC G.S.G. SRL București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București împotriva Deciziei civile
nr
.
200 din 17 iunie
2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Admite recursul
declarat de pârâta SC G.S.G. SRL București împotriva aceleiași decizii, pe care
o modifică în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R.M.
SA București împotriva sentinței civile nr. 14984 din 24 octombrie 2012
pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Obligă recurenta reclamantă
SC S.N.T.F.MA. C.F.R.M. SA București la plata sumei de 4,15 lei cheltuieli de
judecată către pârâta SC G.S.G. SRL București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 aprilie 2014.