ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1976/2014

Asupra cererii

de revizuire de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 466 din

8 martie 2011 Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței

sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de

soluționare a cererii prin care reclamanții B.J., F.B.J., K.L.F., K.C.M., K.Ș.,

L.L.A., L.Ș.l., L.T., L.T.M., O.B.M., S.E. și W.C.M. au solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, reprezentat de M.F.P., la plata de despăgubiri pentru

condamnarea pe nedrept a autorilor reclamanților, prin sentința penală nr. 719

din 30 mai 1958 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a lll-a Nord Cluj.

Prin încheierea

din 12 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis în

principiu cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientii

D.C.A. și S.K.M.

Iar prin

sentința civilă nr. 2065 din 21 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a

lll-a civilă, a admis în parte cerere-a reclamanților și cererea de intervenție

formulată de intervenientul D.C.A., a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție

formulată de intervenient S.K.M., a obligat pârâtul M.F.P. la plata

următoarelor sume, cu titlu de daune morale, către reclamanți, în echivalent în

lei la data plății: 100.000 euro către reclamanta O.B.M.; 100.000 euro către

reclamanta L.T.; 50.000 euro către reclamantul L.L.; 50.000 euro către

reclamantul W.C.; 20.000 euro către reclamantul K.Ș.; 20.000 euro către

reclamanta B.J. și 50.000 euro către intervenientul D.C.A., a respins ca

neîntemeiate capetele de cerere avârid ca obiect acordarea de daune materiale

formulate de reclamanți și intervenientul D.C.A. și a respins ca neîntemeiate

capetele de cerere privind acordarea de daune morale și materiale formulate de

ceilalți reclamanți și de intervenienta în interes propriu S.K.M.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că autorii reclamanților au fost

condamnați prin sentința penală nr. 719 din 30 mai 1958 pronunțată de

Tribunalul Militar al Regiunii a lll-a Nord Cluj, iar prin sentința penală nr. 54

din 13 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1656/33/2009,

a fost admisă cererea de revizuire a hotărârii de condamnare și s-a dispus

achitarea inculpaților. In drept, prima instanță a reținut aplicarea

dispozițiilor art. 504 - 506 C. proc. pen. în conformitate cu care persoana

care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei de către

stat, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate de reclamanți, tribunalul a reținut

că cererea lor poate avea ca obiect doar imobilele preluate abuziv, astfel cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009,

respectiv bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001, în cazul în care

petenții nu au primjt deja despăgubiri pentru aceste bunuri.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat recurs atât pârâtul Statul Român și Ministerul

Public, cât și reclamanții și intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin Decizia

civilă nr. 1566/R din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis recursurile declarate de Statul Român și Ministerul Public

și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea

reclamanților și a respins ca nefondate recursurile formulate de

recurentii-reclamanti B.J., F.B.J., K.L.F., K.C.M., K.Ș., L.L.A., L.Ș.l., L.T.,

L.T.M., O.B.M., S.E., W.C.M. și de recurenții-intervenienți D.C.A. și S.K.M.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că în speță sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar nu dispozițiile dreptului comun, respectiv

cele cuprinse în art. 504 și urm. C. proc. pen., cum a reținut, în mod greșit,

instanța de fond. Or, textul din Legea nr. 221/2009 ce permitea, în plus față

de alte legi speciale date în această materie, obținerea unor despăgubiri, a

fost declarat neconstituțional, prin Deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010

pronunțate de Curtea Constituțională. Efectele juridice ale dispozițiilor

declarate neconstituționale nu ar putea fi recunoscute în baza dispozițiilor

dreptului comun, deoarece Curtea Constituțională, în Decizia nr. 1358/2010, a

reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă

trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și

suferințele produse, iar legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care

guvernează aceste despăgubiri și anume cel al echității și dreptății, realizând

o diluare a scopului pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, deoarece

nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la

despăgubiri pentru daune morale ca și predecesorii lor.

Împotriva

acestei decizii, revizuenții S.E., K.L.F., W.C.M., O.B.M., L.T., L.T.M., L.L.A.,

L.Ș.l., K.Ș., B.J., F.B.J., K.C.M., D.C.A. și S.K.M., au formulat cerere de

revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de revizuire invocat, revizuenții au susținut că decizia a cărei

anulare o solicită, este potrivnică Deciziei civile nr. 1521 din 5 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 1428/102/2011,

Deciziei civile nr. 2132/R din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. 1430/102/2011 și Deciziei civile nr. 1909/R

din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I

civilă, în Dosarul nr. 1429/102/2011.

Analizând

cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă [n instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date dep instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași

calitate.

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proC. civ.,

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de

lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare

diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile

anterior menționate trebuie însă întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia

dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Finalitatea

avută în vedere de legiuitor la edictarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. este, așa cum s-a arătat, aceea de a se înlătura încălcarea principiului

puterii lucrului judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în

dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În atare

situație, rațiunea reglementării vizează imposibilitatea executării

hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este

favorabilă, i;ir ieșirea din situația generată de existența hotărârilor

potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și anulării ultimei

hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În speță, Înalta

Curte constată că în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins

contradictorii deciziei a cărei anulare se solicită, au stat în calitate de

reclamanți alte persoane fizice, care au pretins despăgubiri distincte.

În raport de

cele anterior evocate, se reține că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele

textului legal invocat având în vedere că nu este îndeplinită condiția impusă

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv condiția ca soluțiile contrare să

se pronunțe, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

În consecință,

nefiind îndeplinită condiția identității de părți și obiect între hotărârile

pretins contradictorii, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta

Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenții S.E., K.L.F.,

W.C.M., O.B.M., L.T., L.T.M., L.L.A., L.Ș.l., K.Ș., B.J., F.B.J., K.C.M., D.C.A.

și S.K.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuenții S.E., K.L.F., W.C.M., O.B.M., L.T.,

L.T.M., L.L.A., L.Ș.I., K.Ș., B.J., F.B.J., K.C.M., D.C.A., S.K.M. împotriva

Deciziei civile nr. 1566/R din 27 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 30 mai 2014.