ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2009 la Judecătoria Târgu Mureș, reclamanții M.A., M.N., M.M.R., C.E., M.I. și M.P.A., au solicitat să se constate caracterul politic al hotărârii de condamnare a autorilor reclamanților, M.A. senior, prin Sentința penală nr. 313/1956 a Tribunalului Militar al Regiunii III Militară Cluj, să se constate caracterul politic al Deciziei nr. 16222 din 28 august 1961 a M.A.I. prin care s-a stabilit domiciliul obligatoriu față de autorul reclamanților, și să acorde despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 16.800.000 lei. Prin Sentința civilă nr. 9448 din 18 decembrie 2009, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței și a declinat competența în favoarea Tribunalului Mureș.

Investit fiind cu soluționarea pe fond a cauzei Tribunalul Mureș, prin Sentința civilă nr. 1817 din 16 noiembrie 2010, a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse în ceea ce-l privește pe antecesorul reclamanților prin Decizia nr. 16.222 din 28 august 1961 a M.A.I., a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 60.000 lei, cu titlu de daune morale, și a respins cererea de constatare a caracterului politic a condamnării suferite de antecesorul reclamanților, M.A. senior, prin sentința penală nr. 313 din 14 noiembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii III Militară Cluj.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au declarat apel, reclamanții, dar și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. Prin decizia civilă nr. 52/ A din 08 aprilie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelurile și a schimbat hotărârea atacată în sensul că a constatat caracterul politic al condamnării autorului reclamanților, M.A. senior, prin Sentința penală nr. 313/1956 a Tribunalului Militar al Regiunii III Militară Cluj, a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse prin Decizia nr. 16222 din 28 august 1961 a M.A.I. și a respins cererea de acordare a daunelor morale.

Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat că beneficiarii legii speciale pot opta între a solicita constatarea caracterului politic al condamnării sau a se adresa instanței doar cu cererea de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a condamnării. În cauza de față, reclamanții au optat pentru prima variantă, solicitând și constatarea caracterului politic al condamnării. Prima instanță a respins neîntemeiat această solicitare, întrucât legea specială nu interzice în mod expres acest lucru, așa cum de asemenea nu există o altă normă de procedură sau de drept material care să împiedice partea să formuleze o astfel de cerere. Fiind astfel învestită, instanța de fond avea obligația să constate caracterul politic al condamnării, în baza dispozițiilor legale invocate, fără a mai fi necesară administrarea de probe.

În atare situație, indiferent de scopul și finalitatea urmărită de reclamanți, capătul de cerere este întemeiat și urmează a fi admis. Cât privește apelul pârâtului, Curtea a reținut că rezolvarea dată de către prima instanță cererii reclamanților - având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a autorului acestora, a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010. Sub acest aspect, însă, Curtea este obligată să țină cont de faptul că norma legală menționată a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval. Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord; prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Termenul de 45 de zile anterior menționat era expirat la data soluționării prezentului apel, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituționale, astfel că instanța este obligată să constate că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De altfel, cu referire la caracterul și obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunțat chiar Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 și 186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice, încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, nici în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea dispoziției legale declarate neconstituționale sau ar depăși termenul de 45 de zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, acestea se produc în continuare.

Așadar, instanța de apel a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamanți în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia - sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării penale dispuse împotriva antecesorului reclamanților este de natură a reprezenta, în planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs atât reclamații, cât și pârâtul. Recurenții-reclamanți au solicitat modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de acordare a daunelor morale. Au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului au susținut că decizia instanței de apel ignoră prevederile normelor europene care au prioritate față de legea română, că prin adoptarea Legii nr. 221/2009, nemodificată mai bine de un an de zile au dobândit o speranță legitimă de a obține despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, ceea ce le conferă un drept la bun, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul-pârât a solicitat modificarea deciziei atacate cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, respectiv respingerea în tot a acțiunii reclamanților. În dezvoltarea recursului a arătat că decizia atacată este netemeinică și lipsită de argumente suficiente, instanța nearătând în mod concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluției de constatare a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților. Astfel, Curtea avea obligația să analizeze incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și că în condițiile în care autoritatea competentă a emite actul care să ateste calitatea solicitată de reclamanți nu a fost sesizată, lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii, soluția fiind aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative.

Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed: Recursul declarat de reclamanți urmează a fi analizat din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci; aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii, și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în testul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Recursul pârâtului se privește, de asemenea, ca nefondat.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/ Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; d) Ordinul nr. 5/ Cabinet/ 1948, Ordinul nr. 26.500/ Cabinet/ 1948,

Ordinul nr. 490/ Cabinet/ 1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului. ” De asemenea, art. 4 alin. (2) din actul normativ menționat prevede: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.” În aceste condiții, instanța avea îndreptățirea de a se pronunța asupra caracterului politic al măsurii administrative dispuse prin decizia nr. 16222 din 28 august 1961 a M.A.I., ceea ce înlătură susținerea recurentului-pârât referitor la finele de neprimire rezultat din neparcurgerea unei proceduri administrative anterioare, în același timp, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici critica privind lipsa motivării în legătură cu soluția dată acestui capăt de cerere, din moment ce instanța de apel a analizat condițiile în care a fost luată măsura administrativă și a raportat-o la dispozițiile legale în raport de care putea constata caracterul politic al acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.A., N.M.R., M.E., M.I., M.P.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei nr. 52/ A din 08 aprilie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.