ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2008 reclamantul R.M. cheamă în judecată pe pârâții N.N. , N.M. și SC F. SRL Constanța solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 25 septembrie 2003, a spațiului comercial din Constanța str. Ștefan cel Mare, parter, încheiat între vânzător SC F. SRL reprezentată de asociat administrator N.N. și cumpărători N.N. și N.M., pentru lipsa consimțământului, cauză ilicită, fraudă și rea credință a vânzătorului și cumpărătorilor, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 4333 din 17 mai 2004 Tribunalul Constanța, secția comercială, admite acțiunea reclamantei și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, reținând că decizia de înstrăinare a imobilului a fost luată exclusiv de către unul dintre asociați - N.N.

, iar actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de societatea comercială prin același asociat, în calitatea sa de administrator, fără să existe în prealabil o hotărâre A.G.A. de aprobare a încheierii unui asemenea act juridic, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului societății vânzătoare, contractul fiind, de altfel, încheiat cu cumpărătorii de rea credință, față de faptul că unul dintre cumpărători este însuși administratorul, reprezentant al vânzătoarei, mandatar care nu putea vinde bunul în litigiu către sine însuși, cumularea calității de vânzător și cumpărător fiind expres interzisă de lege în cazul menționat, actul fiind astfel încheiat cu încălcarea incapacității speciale prevăzute de art. 1308 pct. 2 C. civ.

Apelul declarat de pârâții N.N. și N.M. împotriva sentinței primei instanțe este anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 299 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, care reține că, deși apelanții au fost citați cu mențiunea de a achita suma de 53.000 ROL taxă judiciară de timbru și 50.000 ROL timbru judiciar, aceștia nu s-au conformat dispozițiilor legale . Prin Decizia nr. 3392 din 3 iulie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul declarat de pârâții N.N. și N.M. împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea apelului, reținând că pârâții nu au fost citați cu respectarea dispozițiilor art. 88 alin. (2) C. proc.

civ., instanța criticată încălcând și dispozițiile art. 107 C. proc. civ. soluționând apelul deși procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. Prin Decizia civilă nr. 65/COM din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal - în rejudecare - respinge ca nefondat apelul pârâtei N.M. împotriva sentinței primei instanțe, reținând, în acest sens, că în mod judicios a stabilit prima instanță lipsa consimțământului societății vânzătoare la încheierea contractului din litigiu față de faptul că, date fiind cotele egale de participare a reclamantului intimat și a apelantului pârât N.N. la capitalul social al societății vânzătoare, apelantul N.N.

nu putea decide unilateral înstrăinarea activului fără a avea și acordul expres al celuilalt asociat, precum și cauza ilicită a actului juridic atacat față de scopul urmărit de apelantul N.N. de a eluda dispozițiile legale care prevăd expres că o înstrăinare ca aceea în cauză ar fi fost posibilă numai după împărțirea patrimoniului societății ca urmare a dizolvării, instanța de fond neîncălcând principiul disponibilității prin analizarea - cu caracter subsidiar doar - și a încălcării incapacităților în materia vânzării cumpărării prevăzute de art. 1308 pct. 2 C. civ. Prin Decizia civilă nr. 55 din 15 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursurile declarate de pârâții N.N., N.M.

și P.M.C. împotriva Deciziei nr. 65 din 7 aprilie 2008 de mai sus, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că recurenții N.M. și P.M.C., introduși în cauză împreună cu R.E. ca succesori ai apelantului pârât N.N. decedat la 27 februarie 2006, au fost citați eronat ca intimați și nu ca apelanți, deși s-a cerut în cursul judecării apelului rectificarea acestei erori, încălcându-se - astfel - dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - vătămarea acestora fiind prezumată în cauză potrivit art. 105 alin. (2) teza finală C. proc. civ., precum și că au fost încălcate și dispozițiile art. 129 C. proc. civ. în sensul nestabilirii corecte a cadrului procesual, la dosar neexistând actele de stare civilă care să ateste calitatea de succesori și nici actele de dezbatere succesorală în măsură să permită judecarea corectă a pricinii.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 99/COM din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul comercial declarat de apelanta pârâtă și de apelanții moștenitori ai pârâtului defunct N.N., N.M., P.M.C. împotriva sentinței instanței de fond, reținând că a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare din litigiu doar prin voința asociatului administrator N.N., nerealizându-se acordul de voință între ambii asociați cu cotă egală de capital în societatea comercială vânzătoare, acord a cărui lipsă duce la nulitatea actului încheiat fără a exista o hotărâre societară în scopul înstrăinării unui activ din patrimoniul SC F. SRL, precum și că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 129 C. proc.

civ. pronunțându-se exclusiv asupra obiectului cererii deduse judecății, acela privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2003, iar structura acționariatului SC F. SRL a fost stabilită, în sensul avut în vedere prin Sentința civilă nr. 1394/COM/2005 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac. Împotriva deciziei de mai sus declară recurs pârâta N.M. solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fond, cu cheltuieli de judecată . În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru refuzul de a suspenda judecata apelului până la soluționarea partajului succesoral în care se pune în discuție abia repartizarea părților sociale deținute la cele două societăți - SC F. SRL și SC I.L.F.G.

SRL - între moștenitori, aspect ce determină și poziția acestora în litigiile dintre reclamantul intimat și N.N. - decedat, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recurenta critică instanța de apel și pentru respingerea cererii de administrare a probei cu expertiza contabilă, de natură să stabilească sumele cu care N.N.

a creditat societatea și posibilitatea de a le recupera în condițiile în care societatea a înregistrat pierderi în 2003 și nu a mai desfășurat activități comerciale ulterior, precum și pentru ignorarea celorlalte probe din dosar care atestă voința asociaților din 1994 care au decis prin hotărârea din 14 martie ca, în situația în care asociatul N.N., care a creditat societatea, nu va putea recupera suma respectivă de la societate, va putea să-și recupereze creanța pe seama activului imobiliar corespunzător valorii acumulate, activ dobândit de societate prin efortul exclusiv al asociatului pârât, decedat, astfel că nu se poate proba cauza ilicită și nici reaua credință a pârâților cumpărători, o altă hotărâre de înstrăinare nefiind necesară față de relațiile dintre reclamantul intimat - ginere - și pârâți - socrii . Recurenta critică și instanța de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. prin extinderea obiectului judecății și la alte cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, neinvocate nici în cererea de chemare în judecată și nici în precizări, respectiv cauza de nulitate prevăzută de art. 1308 alin. (2) C. civ. Examinând recursul recurentei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta nu este fondat. Se reține, în acest sens, că, deși invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7, recurenta reproșează în fapt instanței greșita interpretare a probelor din dosar de natură a adeveri existența unei hotărâri A.G.A. din 14 martie 1994 ale cărei condiții de aplicare s-au împlinit la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, critici care - vizând aspecte de temeinicie și nu aspecte de nelegalitate - urmează a nu fi examinate.

Cât privesc criticile vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 243 pct. 1 C. proc. civ. se constată pe de o parte, că recurenta nu indică încheierea pe care înțelege să o recureze, față de faptul că în considerentele deciziei atacate nu se reține aspectul menționat, iar, pe de altă parte, că partajul succesoral între moștenitorii pârâtului N.N. nu este de natură să influențeze soluționarea cererii vizând nulitatea absolută a unui contract de vânzare cumpărare încheiat de societatea comercială în care defunctul a fost asociat și cumpărători - recurenta de față și asociatul decedat - astfel că nu se poate reține o greșită aplicare de către instanța de apel, criticată, a dispozițiilor de lege menționate.

Se constată, de asemenea, că nici dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu au fost încălcate de instanța criticată, care a stabilit judicios, cenzurând sentința apelată, că instanța de fond s-a pronunțat exclusiv asupra obiectului cererii deduse judecății, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2003, astfel că hotărârea nu s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor de lege evocate, referirea la prevederile art. 1308 pct. 2 C. civ. fiind - de altfel - făcută de către instanța de fond cu caracter subsidiar, fără consecință asupra motivului principal de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, acela al lipsei consimțământului valabil al societății comerciale vânzătoare, aspect stabilit judicios de către instanța de fond și de apel prin raportare la dispozițiile Legii nr. 31/1990 referitoare la necesitatea unei hotărâri A.G.A.

luată cu majoritatea absolută prevăzută de art. 187 din Lege (formă atunci în vigoare), care să încuviințeze înstrăinarea imobilului la momentul încheierii contractului, majoritate neîntrunită față de faptul că menționatul contract a fost încheiat cu voința numai a asociatului N.N. ce deținea doar 50% din capitalul social. Față de cele de mai sus, criticile recurentei fiind neîntemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul acesteia, declarat împotriva deciziei de apel, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta N.M., împotriva Deciziei nr. 99/COM din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.