ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1257/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10

noiembrie 2008 reclamantul

R.M.

cheamă în judecată pe

pârâții

N.N.

,

N.M. și SC F. SRL Constanța

solicitând instanței

să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat din 25 septembrie 2003, a spațiului comercial din Constanța str.

Ștefan cel Mare, parter, încheiat între vânzător

SC F. SRL reprezentată de asociat

administrator N.N. și cumpărători N.N. și N.M., pentru lipsa consimțământului,

cauză ilicită, fraudă și rea credință a vânzătorului și cumpărătorilor, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr.

4333 din 17 mai 2004 Tribunalul Constanța, secția comercială, admite

acțiunea reclamantei

și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu,

reținând că decizia de înstrăinare a imobilului a fost luată exclusiv de către

unul dintre asociați -

N.N.

, iar actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat de societatea comercială prin același

asociat, în calitatea sa de administrator, fără să existe în prealabil o

hotărâre A.G.A. de aprobare a încheierii unui asemenea act juridic, ceea ce

echivalează cu lipsa consimțământului societății vânzătoare, contractul fiind,

de altfel, încheiat cu cumpărătorii de rea credință, față de faptul că unul

dintre cumpărători este însuși administratorul, reprezentant al vânzătoarei,

mandatar care nu putea vinde bunul în litigiu către sine însuși, cumularea

calității de vânzător și cumpărător fiind expres interzisă de lege în cazul

menționat, actul fiind astfel încheiat cu încălcarea incapacității speciale

prevăzute de art. 1308 pct. 2 C. civ.

Apelul declarat de

pârâții N.N. și N.M.

împotriva

sentinței primei instanțe este anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 299

din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, care

reține că, deși apelanții au fost citați cu mențiunea de a achita suma de

53.000 ROL taxă judiciară de timbru și 50.000 ROL timbru judiciar, aceștia nu

s-au conformat dispozițiilor legale

.

Prin Decizia nr. 3392

din 3 iulie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite

recursul declarat de pârâții N.N. și N.M. împotriva deciziei instanței de apel

pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea

apelului, reținând că pârâții nu au fost citați cu respectarea dispozițiilor art.

88 alin. (2) C. proc. civ., instanța criticată încălcând și dispozițiile art. 107

C. proc. civ. soluționând apelul deși procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Prin Decizia civilă nr.

65/COM din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal - în rejudecare - respinge ca

nefondat apelul pârâtei

N.M. împotriva sentinței primei instanțe, reținând, în acest sens, că în mod

judicios a stabilit prima instanță lipsa consimțământului societății vânzătoare

la încheierea contractului din litigiu față de faptul că, date fiind cotele

egale de participare a reclamantului intimat și a apelantului pârât N.N. la

capitalul social al societății vânzătoare, apelantul N.N. nu putea decide

unilateral înstrăinarea activului fără a avea și acordul expres al celuilalt

asociat, precum și cauza ilicită

a actului juridic atacat față de scopul

urmărit de apelantul

N.N.

de a eluda dispozițiile legale care prevăd expres că o înstrăinare ca aceea în

cauză ar fi fost posibilă numai după împărțirea patrimoniului societății ca

urmare a dizolvării, instanța de fond neîncălcând principiul disponibilității

prin analizarea - cu caracter subsidiar doar - și a încălcării incapacităților

în materia vânzării cumpărării prevăzute de art. 1308 pct. 2 C. civ.

Prin Decizia civilă nr.

55 din 15 ianuarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

admite recursurile declarate de pârâții

N.N., N.M. și P.M.C. împotriva Deciziei nr. 65

din 7 aprilie 2008 de mai sus, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, reținând că recurenții N.M. și P.M.C.,

introduși în cauză împreună cu R.E. ca succesori ai apelantului pârât N.N.

decedat la 27 februarie 2006, au fost citați eronat ca intimați și nu ca

apelanți, deși s-a cerut în cursul judecării apelului rectificarea acestei

erori, încălcându-se - astfel - dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. - vătămarea acestora fiind prezumată în cauză potrivit art. 105 alin. (2)

teza finală C. proc. civ., precum și că au fost încălcate și dispozițiile art. 129

C. proc. civ. în sensul nestabilirii corecte a cadrului procesual, la dosar

neexistând actele de stare civilă care să ateste calitatea de succesori și nici

actele de dezbatere succesorală în măsură să permită judecarea corectă a

pricinii.

În rejudecare, prin Decizia

civilă nr. 99/COM din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța,

secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat

apelul comercial declarat de apelanta pârâtă și de apelanții moștenitori ai

pârâtului defunct

N.N.,

N.M., P.M.C. împotriva sentinței instanței de fond, reținând că a fost încheiat

contractul de vânzare cumpărare din litigiu doar prin voința asociatului

administrator N.N., nerealizându-se acordul de voință între ambii asociați cu

cotă egală de capital în societatea comercială vânzătoare, acord a cărui lipsă

duce la nulitatea actului încheiat fără a exista o hotărâre societară în scopul

înstrăinării unui activ din patrimoniul SC F. SRL, precum și că instanța de

fond a respectat dispozițiile art. 129 C. proc. civ. pronunțându-se exclusiv

asupra obiectului cererii deduse judecății, acela privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2003, iar structura

acționariatului SC F. SRL a fost stabilită, în sensul avut în vedere prin Sentința

civilă nr. 1394/COM/2005 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea

căilor de atac.

Împotriva deciziei de

mai sus declară recurs pârâta

N.M. solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fond, cu

cheltuieli de judecată

.

În fundamentarea

recursului său recurenta critică instanța de apel pentru refuzul de a suspenda

judecata apelului până la soluționarea partajului succesoral în care se pune în

discuție abia repartizarea părților sociale deținute la cele două societăți -

SC F. SRL și SC

I.L.F.G. SRL - între moștenitori, aspect ce determină și poziția acestora în

litigiile dintre reclamantul intimat și N.N. - decedat, instanța încălcând

astfel dispozițiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta critică

instanța de apel și pentru respingerea cererii de administrare a probei cu

expertiza contabilă, de natură să stabilească sumele cu care

N.N. a creditat

societatea și posibilitatea de a le recupera în condițiile în care societatea a

înregistrat pierderi în 2003 și nu a mai desfășurat activități comerciale

ulterior, precum și pentru ignorarea celorlalte probe din dosar care atestă

voința asociaților din 1994 care au decis prin hotărârea din 14 martie ca, în

situația în care asociatul N.N., care a creditat societatea, nu va putea

recupera suma respectivă de la societate, va putea să-și recupereze creanța pe

seama activului imobiliar corespunzător valorii acumulate, activ dobândit de

societate prin efortul exclusiv al asociatului pârât, decedat, astfel că nu se

poate proba cauza ilicită și nici reaua credință a pârâților cumpărători, o

altă hotărâre de înstrăinare nefiind necesară față de relațiile dintre

reclamantul intimat - ginere - și pârâți - socrii

.

Recurenta critică și

instanța de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. prin extinderea obiectului judecății și la alte cauze de nulitate a

contractului de vânzare-cumpărare, neinvocate nici în cererea de chemare în

judecată și nici în precizări, respectiv cauza de nulitate prevăzută de art. 1308

alin. (2) C. civ.

Examinând recursul

recurentei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta

nu este fondat.

Se reține, în acest sens, că, deși invocă

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7, recurenta reproșează în

fapt instanței greșita interpretare a probelor din dosar de natură a adeveri

existența unei hotărâri A.G.A. din 14 martie 1994 ale cărei condiții de

aplicare s-au împlinit la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare

din litigiu, critici care - vizând aspecte de temeinicie și nu aspecte de

nelegalitate - urmează a nu fi examinate.

Cât privesc criticile vizând greșita aplicare

a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 243 pct.

1 C. proc. civ. se constată pe de o parte, că recurenta nu indică încheierea pe

care înțelege să o recureze, față de faptul că în considerentele deciziei

atacate nu se reține aspectul menționat, iar, pe de altă parte, că partajul

succesoral între moștenitorii pârâtului

N.N. nu este de natură să influențeze

soluționarea cererii vizând nulitatea absolută a unui contract de vânzare

cumpărare încheiat de societatea comercială în care defunctul a fost asociat și

cumpărători - recurenta de față și asociatul decedat - astfel că nu se poate

reține o greșită aplicare de către instanța de apel, criticată, a dispozițiilor

de lege menționate.

Se constată, de asemenea, că nici

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu au fost încălcate de instanța

criticată, care a stabilit judicios, cenzurând sentința apelată, că instanța de

fond s-a pronunțat exclusiv asupra obiectului cererii deduse judecății,

respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.

X/2003, astfel că hotărârea nu s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor de

lege evocate, referirea la prevederile art. 1308 pct. 2 C. civ. fiind - de

altfel - făcută de către instanța de fond cu caracter subsidiar, fără

consecință asupra motivului principal de nulitate a contractului de

vânzare-cumpărare din litigiu, acela al lipsei consimțământului valabil al

societății comerciale vânzătoare, aspect stabilit judicios de către instanța de

fond și de apel prin raportare la dispozițiile Legii nr. 31/1990 referitoare la

necesitatea unei hotărâri A.G.A. luată cu majoritatea absolută prevăzută de art.

187 din Lege (formă atunci în vigoare), care să încuviințeze înstrăinarea imobilului

la momentul încheierii contractului, majoritate neîntrunită față de faptul că

menționatul contract a fost încheiat cu voința numai a asociatului N.N. ce

deținea doar 50% din capitalul social.

Față de cele de mai sus, criticile recurentei

fiind neîntemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul acesteia, declarat împotriva deciziei de apel, urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta N.M., împotriva

Deciziei nr. 99/COM din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2010.