ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor
de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
7952 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială, a fost
respinsă excepția lipsei de interes a reclamanților invocată de pârâta SC C.S. SA,
fiind însă admisă excepția, invocată de aceeași pârâtă, privind lipsa calității
procesuale active a reclamantului M.R.R.G., așa încât acțiunea formulată de
acest reclamant împotriva pârâtelor a fost respinsă, reținându-se că el a
renunțat la succesiunea defunctului G.D.N., așa încât nu mai poate solicita
retrocedarea imobilului, instanța făcând aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001
și a art. 4.6 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin aceeași sentință
instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților M.R.R.G.,
H.M.M. și G.S. în formularea cererii privind constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1517 din 2 noiembrie 2001 și a respins
această cerere, cu motivarea că reclamanții puteau formula o asemenea cerere,
conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 1 an, începând cu 14
august 2001, respectiv până la 14 august 2002.
În consecință,
acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat
între pârâte, formulată la 30 august 2005, a fost formulată cu depășirea termenului
legal prevăzut în legea specială.
Din considerentele
acestei sentințe rezultă că la 21 noiembrie 2006, prin încheiere
interlocutorie, instanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere
privind revendicarea de către reclamanți a imobilului situat în Eforie Sud,
str. Muntenia, imobil cunoscut și sub denumirea de Vila „M.” (Vila A.) ce a
aparținut autorului reclamanților G.D.N., decedat la 27 decembrie 1994 și care
a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 (poz. 409 anexa II) în timp ce se
afla în administrarea moștenitorilor defunctului, capăt de cerere întemeiat pe
dispozițiile art. 480 C. civ.
În argumentarea
acestei soluții instanța a reținut că din moment ce la momentul formulării
cererii era în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială ce derogă de la dreptul
comun, reclamanții trebuiau să urmeze procedura specială reglementată în
această lege și nu să formuleze acțiunea potrivit dreptului comun, în
condițiile art. 480 C. civ.
Cum legea specială
derogă de la dreptul comun și este prioritară legii generale, această cerere
s-a respins ca inadmisibilă la 21 noiembrie 2006.
Reclamanții au apelat
această sentință cât și încheierea din 21 noiembrie 2006 invocând soluționarea
greșită a excepțiilor cât și necompetența instanței comerciale în soluționarea
cauzei, considerând că ei au sesizat corect instanța civilă, respectiv
Tribunalul Constanța, secția civilă, care nelegal s-a dezinvestit la 22
februarie 2006 în favoarea secției comerciale a aceleași instanțe.
Prin decizia civilă nr.
172/ COM din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat,
apelul reclamantului M.R.R.G. și a admis apelul celorlalte două reclamante,
sentința de fond fiind în parte desființată, cât și încheierea din 21 noiembrie
2006 iar cauza trimisă spre rejudecare aceleași instanțe pentru soluționarea pe
fond a cererii privind revendicarea.
Prin aceeași decizie
s-au menținut celelalte dispoziții din sentința apelată referitoare la
dezlegările date celorlalte excepții (lipsa calității procesuale a
reclamantului M.R.R.G. și prescripția dreptului la acțiune).
În argumentarea
acestei soluții instanța de apel a considerat că litigiul de față a fost corect
calificat drept un litigiu comercial întrucât raporturile dintre părți sunt
prezumate de art. 4 C. com., ca fiind de natură comercială, iar două dintre
pârâte sunt comerciante.
Cât privește
inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, excepție admisă la 21 noiembrie
2006, instanța de apel a apreciat că a fost greșit soluționată deoarece
acțiunea în revendicare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă cu
excepția situației în care imobilul revendicat nu intră sub incidența
dispozițiilor acestei legi sau în cazul imobilelor preluate de stat fără un
titlu valabil și care au fost înstrăinate terților dobânditori cu titlu
particular, caz în care se aplică dreptul comun potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Ori, în speța de
față, reclamantele se află în situația ultimă dintre cele două excepții
prezentate, așa încât ele nu au la îndemână procedura administrativă
reglementată în Legea nr. 10/2001.
Cât privește terenul
pe care este amplasată construcția instanța a reținut că reclamantele au
formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 dar autoritatea publică
locală nu le-a dat nici un răspuns.
În consecință,
instanța de apel a dispus trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a
cererii de revendicare, argumentându-și soluția și pe Decizia Secțiilor Unite a
Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007 dată în
interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Nemulțumite de
această decizie pârâtele au formulat recursuri solicitând modificarea ei pentru
nelegalitate.
În recursul său
pârâta SC A.C.N. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,
critică, în esență, decizia din apel pentru dezlegarea dată admisibilității
acțiunii în revendicare în condițiile în care începând cu 14 februarie 2001,
când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, dreptul comun în materie, respectiv
art. 480 C. civ., nu mai puteau fi aplicabile, legea nouă având prioritate față
de legea veche.
Soluția de trimitere
a cauzei spre rejudecarea revendicării este greșită și pentru că a fost
menținută soluția privind prescripția acțiunii în constatarea nulității
absolute a vânzării-cumpărării bunului revendicat, ori, în acest caz s-a
încălcat principiul „resoluto jure dantis resobitur jus accipientis” și face
imposibilă restituirea imobilului.
De asemenea, greșit
instanța de apel a făcut trimitere la decizia Înaltei Curți de Casație și
Justiție dată în interesul legii deoarece acea decizie privea interpretarea și
aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ori reclamanții și-au precizat
acțiunea și și-au întemeiat-o pe dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ.
În recursul lor
pârâții O. Eforie, prin P., și C.L.O. Eforie, invocând motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia din apel
pentru argumentarea și fundamentarea soluției date pe excepțiile de la Legea nr.
10/2001 și pe decizia Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce
nu se aplică în speță, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dreptul comun,
respectiv art. 480 C. civ.
Ori, în atare
situație recurenții pârâți apreciază că revendicarea reclamanților era
inadmisibilă, legea specială fiind derogatorie de la regulile de drept comun.
Mai mult, pentru
teren reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 așa încât
ei nu mai aveau acces la acțiunea de drept comun.
Acțiunea în
revendicare a bunului în natură este și inadmisibilă în raport de menținerea în
apel a soluției dată de instanța de fond cu privire la prescrierea dreptului de
a mai invoca nulitatea absolută a vânzării-cumpărării, act în raport de care
acești doi recurenți sunt terți.
În recursul său
pârâta SC C.S. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
apreciază că greșit s-a considerat admisibilă acțiunea în revendicare în
condițiile dreptului comun câtă vreme există o lege specială derogatorie, Legea
nr. 10/2001, care îndrituia reclamanții la despăgubiri, imobilul fiind
înstrăinat, cu bună credință, iar dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 10/2001 au validat aceste acte.
La 25 martie 2008
intimatele reclamante H.M.M. și G.S. au solicitat suspendarea judecății
recursului, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 până la
soluționarea administrativă a notificării lor nr. 1738/2001 depusă la Primăria
Eforie Sud în baza Legii nr. 10/2001, cerere respinsă astăzi de curte.
La termenul de astăzi,
Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat, din
oficiu, excepția necompetenței instanțelor comerciale în soluționarea cauzei,
excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, fiind de ordine publică, în
conformitate cu dispozițiile art. 136 și art. 137 C. proc. civ.
Din actele dosarului
rezultă că acțiunea reclamanților a fost înregistrată inițial la Tribunalul
Constanța, secția civilă, instanță care s-a dezinvestit la 22 februarie 2006 în
favoarea secției comerciale a aceleași instanțe.
Această dezinvestire
și stabilirea naturii litigiului a format obiectul criticilor reclamanților în
apel, instanța apreciind că litigiul corect a fost considerat ca intrând în
competența instanțelor comerciale întrucât raporturile juridice dintre părți
intră sub prezumția de comercialitate reglementată în art. 4 C. com.
Cum în recurs soluția
pe acest aspect nu a mai fost recurată de nici una dintre părți și cum
competența materială este de ordine publică, Curtea a înțeles s-o invoce din
oficiu.
Potrivit art. 4 C.
com., în afara faptelor de comerț enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca
fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu
sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuși actul
respectiv.
În speță, obiectul
litigiului de față îl constituie acțiunea în retrocedarea unui imobil
naționalizat formulată de persoane fizice în contradictoriu cu deținătorii
actuali ai bunurilor (construcție și teren) acțiune întemeiată pe dispozițiile
Legii 10/2001 și ulterior precizată pe art. 480 C. civ., cât și constatarea
nulității vânzării-cumpărării acestui imobil revendicat.
Precizarea ulterioară
a temeiului de drept nu influențează stabilirea instanței competente în
soluționarea cauzei și nici nu probează comercialitatea acțiunii, chiar dacă
două dintre pârâte sunt comercianți.
Cum acțiunea are ca
obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, drept
invocat și conferit prin norme speciale de drept, cu caracter reparatoriu, iar
titularii dreptului, pretins sau legitimat, au înțeles să se comporte ca
subiecte de drept civil, Curtea apreciază că acțiunea de față are caracterul
unei acțiuni civile și nu comerciale așa încât instanțele comerciale greșit
s-au pronunțat în cauză.
În consecință, Curtea
va admite excepția cu consecința admiterii recursurilor în conformitate cu art.
312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 306 alin.
(2) C. proc. civ., și va casa atât decizia din apel cât și sentința de fond,
cauza urmând a fi trimisă spre competentă soluționare instanței civile.
Întrucât nici
dispozițiile art. 2 C. proc. civ., nici cele ale Legii nr. 10/2001, nu
reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor prin care se
solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în
general a actelor de înstrăinare încheiate cu privire la imobile ce fac
obiectul legii speciale de reparație, competența judecării cauzei urmează a se
stabili în funcție de valoarea imobilului.
Întrucât din actul de
vânzare-cumpărare a imobilului revendicat rezultă că valoarea imobilului este
de 458.300.000 lei (ROL) Curtea, având în vedere dispozițiile art. 1 pct. 1 C.
proc. civ. și dispozițiile art. 313 C. proc. civ., va trimite dosarul spre
competentă soluționare Judecătoriei Constanța, ca instanță civilă competentă să
judece fondul acestui litigiu.
În atare situație,
criticile invocate de recurente nu mai pot fi analizate ele urmând a fi avute
în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite excepția
necompetenței materiale a instanțelor comerciale.
Admite recursurile pârâților O. Eforie
prin P., C.L.O. Eforie și SC C.S. SA și al intervenientei SC A.C.N. SRL
declarate împotriva deciziei civile nr. 172/ COM din 12 iulie 2007 a Curții de
Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal.
Casează decizia și
sentința civilă nr. 7952/ COM din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția
comercială și trimite spre soluționare la Judecătoria Constanța ca instanță
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2008.