ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7952 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială, a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamanților invocată de pârâta SC C.S. SA, fiind însă admisă excepția, invocată de aceeași pârâtă, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului M.R.R.G., așa încât acțiunea formulată de acest reclamant împotriva pârâtelor a fost respinsă, reținându-se că el a renunțat la succesiunea defunctului G.D.N., așa încât nu mai poate solicita retrocedarea imobilului, instanța făcând aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001 și a art. 4.6 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților M.R.R.G., H.M.M. și G.S. în formularea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1517 din 2 noiembrie 2001 și a respins această cerere, cu motivarea că reclamanții puteau formula o asemenea cerere, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 1 an, începând cu 14 august 2001, respectiv până la 14 august 2002. În consecință, acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, formulată la 30 august 2005, a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut în legea specială.

Din considerentele acestei sentințe rezultă că la 21 noiembrie 2006, prin încheiere interlocutorie, instanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea de către reclamanți a imobilului situat în Eforie Sud, str. Muntenia, imobil cunoscut și sub denumirea de Vila „M.” (Vila A.) ce a aparținut autorului reclamanților G.D.N., decedat la 27 decembrie 1994 și care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 (poz. 409 anexa II) în timp ce se afla în administrarea moștenitorilor defunctului, capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. civ. În argumentarea acestei soluții instanța a reținut că din moment ce la momentul formulării cererii era în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială ce derogă de la dreptul comun, reclamanții trebuiau să urmeze procedura specială reglementată în această lege și nu să formuleze acțiunea potrivit dreptului comun, în condițiile art. 480 C. civ.

Cum legea specială derogă de la dreptul comun și este prioritară legii generale, această cerere s-a respins ca inadmisibilă la 21 noiembrie 2006. Reclamanții au apelat această sentință cât și încheierea din 21 noiembrie 2006 invocând soluționarea greșită a excepțiilor cât și necompetența instanței comerciale în soluționarea cauzei, considerând că ei au sesizat corect instanța civilă, respectiv Tribunalul Constanța, secția civilă, care nelegal s-a dezinvestit la 22 februarie 2006 în favoarea secției comerciale a aceleași instanțe. Prin decizia civilă nr. 172/ COM din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul reclamantului M.R.R.G.

și a admis apelul celorlalte două reclamante, sentința de fond fiind în parte desființată, cât și încheierea din 21 noiembrie 2006 iar cauza trimisă spre rejudecare aceleași instanțe pentru soluționarea pe fond a cererii privind revendicarea. Prin aceeași decizie s-au menținut celelalte dispoziții din sentința apelată referitoare la dezlegările date celorlalte excepții (lipsa calității procesuale a reclamantului M.R.R.G. și prescripția dreptului la acțiune). În argumentarea acestei soluții instanța de apel a considerat că litigiul de față a fost corect calificat drept un litigiu comercial întrucât raporturile dintre părți sunt prezumate de art. 4 C. com., ca fiind de natură comercială, iar două dintre pârâte sunt comerciante.

Cât privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, excepție admisă la 21 noiembrie 2006, instanța de apel a apreciat că a fost greșit soluționată deoarece acțiunea în revendicare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă cu excepția situației în care imobilul revendicat nu intră sub incidența dispozițiilor acestei legi sau în cazul imobilelor preluate de stat fără un titlu valabil și care au fost înstrăinate terților dobânditori cu titlu particular, caz în care se aplică dreptul comun potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998. Ori, în speța de față, reclamantele se află în situația ultimă dintre cele două excepții prezentate, așa încât ele nu au la îndemână procedura administrativă reglementată în Legea nr. 10/2001.

Cât privește terenul pe care este amplasată construcția instanța a reținut că reclamantele au formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 dar autoritatea publică locală nu le-a dat nici un răspuns. În consecință, instanța de apel a dispus trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a cererii de revendicare, argumentându-și soluția și pe Decizia Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007 dată în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Nemulțumite de această decizie pârâtele au formulat recursuri solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său pârâta SC A.C.N. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., critică, în esență, decizia din apel pentru dezlegarea dată admisibilității acțiunii în revendicare în condițiile în care începând cu 14 februarie 2001, când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, dreptul comun în materie, respectiv art. 480 C. civ., nu mai puteau fi aplicabile, legea nouă având prioritate față de legea veche. Soluția de trimitere a cauzei spre rejudecarea revendicării este greșită și pentru că a fost menținută soluția privind prescripția acțiunii în constatarea nulității absolute a vânzării-cumpărării bunului revendicat, ori, în acest caz s-a încălcat principiul „resoluto jure dantis resobitur jus accipientis” și face imposibilă restituirea imobilului.

De asemenea, greșit instanța de apel a făcut trimitere la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii deoarece acea decizie privea interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ori reclamanții și-au precizat acțiunea și și-au întemeiat-o pe dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ. În recursul lor pârâții O. Eforie, prin P., și C.L.O. Eforie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru argumentarea și fundamentarea soluției date pe excepțiile de la Legea nr. 10/2001 și pe decizia Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce nu se aplică în speță, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ.

Ori, în atare situație recurenții pârâți apreciază că revendicarea reclamanților era inadmisibilă, legea specială fiind derogatorie de la regulile de drept comun. Mai mult, pentru teren reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 așa încât ei nu mai aveau acces la acțiunea de drept comun. Acțiunea în revendicare a bunului în natură este și inadmisibilă în raport de menținerea în apel a soluției dată de instanța de fond cu privire la prescrierea dreptului de a mai invoca nulitatea absolută a vânzării-cumpărării, act în raport de care acești doi recurenți sunt terți. În recursul său pârâta SC C.S. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apreciază că greșit s-a considerat admisibilă acțiunea în revendicare în condițiile dreptului comun câtă vreme există o lege specială derogatorie, Legea nr. 10/2001, care îndrituia reclamanții la despăgubiri, imobilul fiind înstrăinat, cu bună credință, iar dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 au validat aceste acte. La 25 martie 2008 intimatele reclamante H.M.M. și G.S. au solicitat suspendarea judecății recursului, în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 până la soluționarea administrativă a notificării lor nr. 1738/2001 depusă la Primăria Eforie Sud în baza Legii nr. 10/2001, cerere respinsă astăzi de curte. La termenul de astăzi, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., a invocat, din oficiu, excepția necompetenței instanțelor comerciale în soluționarea cauzei, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, fiind de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 136 și art. 137 C. proc. civ. Din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamanților a fost înregistrată inițial la Tribunalul Constanța, secția civilă, instanță care s-a dezinvestit la 22 februarie 2006 în favoarea secției comerciale a aceleași instanțe. Această dezinvestire și stabilirea naturii litigiului a format obiectul criticilor reclamanților în apel, instanța apreciind că litigiul corect a fost considerat ca intrând în competența instanțelor comerciale întrucât raporturile juridice dintre părți intră sub prezumția de comercialitate reglementată în art. 4 C. com.

Cum în recurs soluția pe acest aspect nu a mai fost recurată de nici una dintre părți și cum competența materială este de ordine publică, Curtea a înțeles s-o invoce din oficiu. Potrivit art. 4 C. com., în afara faptelor de comerț enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuși actul respectiv. În speță, obiectul litigiului de față îl constituie acțiunea în retrocedarea unui imobil naționalizat formulată de persoane fizice în contradictoriu cu deținătorii actuali ai bunurilor (construcție și teren) acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001 și ulterior precizată pe art. 480 C. civ., cât și constatarea nulității vânzării-cumpărării acestui imobil revendicat.

Precizarea ulterioară a temeiului de drept nu influențează stabilirea instanței competente în soluționarea cauzei și nici nu probează comercialitatea acțiunii, chiar dacă două dintre pârâte sunt comercianți. Cum acțiunea are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, drept invocat și conferit prin norme speciale de drept, cu caracter reparatoriu, iar titularii dreptului, pretins sau legitimat, au înțeles să se comporte ca subiecte de drept civil, Curtea apreciază că acțiunea de față are caracterul unei acțiuni civile și nu comerciale așa încât instanțele comerciale greșit s-au pronunțat în cauză. În consecință, Curtea va admite excepția cu consecința admiterii recursurilor în conformitate cu art. 312 C. proc.

civ., coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., și va casa atât decizia din apel cât și sentința de fond, cauza urmând a fi trimisă spre competentă soluționare instanței civile. Întrucât nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ., nici cele ale Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în general a actelor de înstrăinare încheiate cu privire la imobile ce fac obiectul legii speciale de reparație, competența judecării cauzei urmează a se stabili în funcție de valoarea imobilului. Întrucât din actul de vânzare-cumpărare a imobilului revendicat rezultă că valoarea imobilului este de 458.300.000 lei (ROL) Curtea, având în vedere dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. și dispozițiile art. 313 C. proc. civ., va trimite dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța, ca instanță civilă competentă să judece fondul acestui litigiu. În atare situație, criticile invocate de recurente nu mai pot fi analizate ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursurile pârâților O. Eforie prin P., C.L.O. Eforie și SC C.S. SA și al intervenientei SC A.C.N. SRL declarate împotriva deciziei civile nr. 172/ COM din 12 iulie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia și sentința civilă nr. 7952/ COM din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială și trimite spre soluționare la Judecătoria Constanța ca instanță civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.