ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7509/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5566 din 5 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta T.A. și chemații în garanție Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, a constatat calitatea de lucrător al Securității în sarcina intimatei T.A., a respins excepția de nelegalitate a notei de constatare, ca nefondată, a trimis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 la Curtea Constituțională spre soluționare și a respins cererile de chemare în garanție, ca inadmisibile.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a precizat și menționat texte de lege incidente pricinii. Împotriva hotărârii instanței de fond, recurenta-pârâtă T.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, admițându-se o acțiune inadmisibilă. Având în vedere dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României, ale art. 7, 14 și 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (în continuare, Convenție) solicită să se constate neconvenționalitatea dispozițiilor legale pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și, în consecință, să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată.

Informațiile culese prin mijloacele și metodele specifice de muncă, incriminate de reclamant, nu ajungeau la cunoștința persoanelor în cauză, astfel încât nu se poate vorbi despre o ingerință disproporționată, încălcare, îngrădire, restrângere a drepturilor omului ori despre teroarea amintită de legiuitorul O.U.G. nr. 24/2008. Recurenta mai susține că nu se poate discuta despre încălcarea drepturilor omului în abstract, ci doar în concret, prin raportare la individ, la personalitatea și subiectivitatea acestuia. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de fond a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Respectarea acestei cerințe, a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la temeinicia acțiunii reclamantului.

De fapt, instanța de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite în concret condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Mai precis, instanța nu a analizat situația factuală existentă în speță, în raport cu probele cauzei. Procedând astfel, instanța de fond nu a realizat o cercetare a fondului cauzei, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta T.A. împotriva Sentinței civile nr. 5566 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM