ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5599/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2659 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei civile nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și a Deciziei civile nr. 4660 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A.D., invocând temeiul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și reiterând aceleași argumentele ca și cele invocate prin cererea de revizuire soluționată prin Decizia nr. 2659 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Examinând cererea de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, în alt fel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta. Cum, în speță, hotărârea atacată este dată în cadrul unei cereri de revizuire, ce a fost respinsă, aceasta nu este, în nici un caz, o hotărâre ce evocă fondul, nefiind supusă, prin urmare, căii de atac a revizuirii.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Prin urmare, constatându-se că, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire, se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei nr. 2659 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM