ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5599/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2659 din 16 mai 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins cererea de

revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei civile nr. 458 din

21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și a

Deciziei civile nr. 4660 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele

deciziei s-a reținut, în esență, că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ

cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A.D., invocând temeiul

prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și reiterând aceleași

argumentele ca și cele invocate prin cererea de revizuire soluționată prin

Decizia nr. 2659 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă.

Examinând cererea de

revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a

cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci

când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Din formularea

textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi

atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă

formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile

judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.,

deoarece, în alt fel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de

atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este

prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Cum, în speță,

hotărârea atacată este dată în cadrul unei cereri de revizuire, ce a fost

respinsă, aceasta nu este, în nici un caz, o hotărâre ce evocă fondul, nefiind

supusă, prin urmare, căii de atac a revizuirii.

Condiția ca hotărârea

a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul

acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se

cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină

asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au

ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Prin urmare, constatându-se

că, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de

revizuire, se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care

legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în

raport de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de

revizuire invocat, devine inutilă.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuentul

A.D. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva

Deciziei nr. 2659 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM