ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5574/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 28 septembrie 2007 reclamantul B.Gh.D.V. a chemat în judecată pe pârâții S.N. și S.M.D. pentru a fi obligați aceștia să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 80 din București, șoseaua M.B., sector 2. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea reclamantului. Nemulțumit de această hotărâre, reclamantul a declarat apel care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 590A din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei deciziei pronunțate în etapa apelului a declarat recurs reclamantul B.Gh.D.V. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus, prin Încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2012, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., ca urmare a decesului intimatului S.N. și a nedepunerii certificatului de calitate de moștenitor de pe urma intimatului defunct. Cauza a stat în nelucrare până când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 2 aprilie 2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 2 aprilie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Totodată, din analiza actelor cauzei, se constată că în cauză nu a intervenit vreunul din motivele de suspendare a cursului perimării prevăzut de dispozițiile art. 250 alin. (2) și 3 C. proc. civ. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.Gh.D.V. împotriva Deciziei nr. 590A din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM