ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5574/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 28 septembrie 2007 reclamantul

B.Gh.D.V. a chemat în judecată pe pârâții S.N. și S.M.D. pentru a fi obligați

aceștia să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 80 din

București, șoseaua M.B., sector 2.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca

nefondată, cererea reclamantului.

Nemulțumit de această

hotărâre, reclamantul a declarat apel care a fost respins, ca nefondat, prin

Decizia civilă nr. 590A din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Împotriva acestei

deciziei pronunțate în etapa apelului a declarat recurs reclamantul B.Gh.D.V.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a

dispus, prin Încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2012, suspendarea

judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., ca urmare a decesului intimatului S.N. și a nedepunerii certificatului de

calitate de moștenitor de pe urma intimatului defunct.

Cauza a stat în

nelucrare până când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea

discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea

să o facă.

Aceasta este și

situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 243

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 2 aprilie 2012,

părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de

recurs.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 2 aprilie 2013, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în

vederea continuării judecății.

Totodată, din analiza

actelor cauzei, se constată că în cauză nu a intervenit vreunul din motivele de

suspendare a cursului perimării prevăzut de dispozițiile art. 250 alin. (2) și

3 C. proc. civ.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul B.Gh.D.V. împotriva Deciziei nr. 590A din 8

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM