Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5570/2013

HOTĂRÂRE
02.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5570/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 13 noiembrie 2008, reclamantul T.C.A. a formulat acțiune în revendicare imobiliară pentru imobilul situat în București, strada G.A., sector 1, ulterior precizată, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, T.V. După două cicluri procesuale, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Încheierea din 1 februarie 2012 a suspendat soluționarea apelului formulat de reclamantul T.C.A., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 34370/3/2009, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri de suspendare a declarat recurs reclamantul T.C.A.

considerând această măsură nelegală. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2012, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la data de 11 noiembrie 2013, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 octombrie 2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 29 octombrie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul formulat de reclamantul T.C.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3424/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 210/ A din data de 22 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
ÎCCJ 2013-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3732/2/2012 a fost respinsă,
ÎCCJ 2013-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3170/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 518 din 2 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva în
ÎCCJ 2012-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3127/2012
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, cu privire la excepția perimării, constată următoarele: Prin încheierea din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
ÎCCJ 2013-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5575/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 25 octombrie 2010, revizuentul B.N. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 328A din 21 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă