ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5570/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 13 noiembrie 2008, reclamantul T.C.A. a formulat acțiune în revendicare imobiliară pentru imobilul situat în București, strada G.A., sector 1, ulterior precizată, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, T.V. După două cicluri procesuale, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Încheierea din 1 februarie 2012 a suspendat soluționarea apelului formulat de reclamantul T.C.A., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 34370/3/2009, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri de suspendare a declarat recurs reclamantul T.C.A.

considerând această măsură nelegală. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2012, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a stat în nelucrare până la data de 11 noiembrie 2013, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 octombrie 2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 29 octombrie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul formulat de reclamantul T.C.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM