ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3732/2/2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 4849 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 11674/301/2008, cerere formulată de P.A.C. în contradictoriu cu intimații P.N.C. și P.S.A. Împotriva Încheierii de ședință din 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul P.A.C. Prin Încheierea de ședință din 2 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 16 octombrie 2013, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 2 octombrie 2012 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de pârâtul P.A.C.
fiind perimat.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâtul P.A.C. împotriva Încheierii de ședință de la data de 28 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3732/2/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.