ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Pe data de 3 februarie 2009, petiționarul

G.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere organelor de

urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 215 și art. 246 C. pen. față de magistratul

L.C. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și avocatul

T.I., decan al B. Dolj.

În susținerea

plângerii, petiționarul a învederat faptul că prim-procurorul reclamat, în mod

abuziv, și-a declinat competența profesională în favoarea decanului B.A. din

Craiova atunci când a fost sesizat cu o plângere împotriva avocatului G.C., iar

decanul baroului, în mod greșit, a clasat plângerea respectivă, considerând că

are același obiect cu o plângere anterioară și care fusese soluționată cu

dispoziția nr. 1198 din 7 august 2008.

Prin rezoluția nr.

136/P/2009 din 12 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a

dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 215 C. pen., constatându-se că faptele reclamate

nu există.

Nemulțumit de soluția

dată de procuror, petiționarul s-a adresat, în temeiul art. 275 - 278 C. proc.

pen., cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

care, prin rezoluția nr. 807/II/2/2009 din 21 aprilie 2009 a respins-o ca

neîntemeiată, constatând că în cauză nu se impune infirmarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a

atacat rezoluția nr. 136/P/2009 din 12 martie 2009, la Curtea de Apel Craiova,

solicitând continuarea cercetărilor și tragerea la răspundere penală a

făptuitorilor.

Prin Sentința penală

nr. 102 din 2 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1565/54/2009 al Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul G.C.

Împotriva acestei

hotărâri petiționarul a declarat recurs, solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea

cercetărilor împotriva intimaților pentru faptele reclamate.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă

din existența acelui minim de date care permite organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din

actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b

1

). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul

începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi

penale.

Potrivit art. 224 C.

proc. pen. actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale și

pot realiza următoarele obiective:

- completează

informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor

constatări care să determine începerea urmăririi penale;

- verifică

informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu

realitățile faptice ale cauzei;

- fundamentează

convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire

penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.

În prezenta cauză,

Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele

premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale.

Ca atare, soluția

criticată de petiționar, în condițiile inexistenței acelui minim de indicii

care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe

urmărirea penală, este legală și temeinică.

Așa fiind, menținând

rezoluția atacată ca urmare a respingerii plângerii formulate de petiționarul

G.C. împotriva acesteia, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică.

În consecință, pentru

considerentele care preced, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de petiționar.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva Sentinței penale nr.

102 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2009.