ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 3 februarie 2009, petiționarul G.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 și art. 246 C. pen. față de magistratul L.C. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și avocatul T.I., decan al B. Dolj. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că prim-procurorul reclamat, în mod abuziv, și-a declinat competența profesională în favoarea decanului B.A.

din Craiova atunci când a fost sesizat cu o plângere împotriva avocatului G.C., iar decanul baroului, în mod greșit, a clasat plângerea respectivă, considerând că are același obiect cu o plângere anterioară și care fusese soluționată cu dispoziția nr. 1198 din 7 august 2008. Prin rezoluția nr. 136/P/2009 din 12 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 215 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Nemulțumit de soluția dată de procuror, petiționarul s-a adresat, în temeiul art. 275 - 278 C. proc.

pen., cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 807/II/2/2009 din 21 aprilie 2009 a respins-o ca neîntemeiată, constatând că în cauză nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a atacat rezoluția nr. 136/P/2009 din 12 martie 2009, la Curtea de Apel Craiova, solicitând continuarea cercetărilor și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Prin Sentința penală nr. 102 din 2 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1565/54/2009 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.C.

Împotriva acestei hotărâri petiționarul a declarat recurs, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților pentru faptele reclamate. Înalta Curte, examinând motivele de recurs dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permite organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Potrivit art. 224 C. proc. pen.

actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale și pot realiza următoarele obiective: - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale. Ca atare, soluția criticată de petiționar, în condițiile inexistenței acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, este legală și temeinică.

Așa fiind, menținând rezoluția atacată ca urmare a respingerii plângerii formulate de petiționarul G.C. împotriva acesteia, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.