ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2617/2014

Analizând cauza de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 18 martie 1994 pe rolul Judecătoriei Pitești sub

nr. 4529/1997, în temeiul art. 498 C. civ., reclamanții T.I. și T.S. au chemat în

judecată pe pârâții P.N., P.M., SC Editura V. SRL, P.I. și P.N. ca prin decizia

ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare

încheiate succesiv cu privire la imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești, B-dul

R., județul Argeș, respectiv a contractului de vânzare cumpărare încheiat între

reclamanți și pârâtul P.I. Ia data de 20 octombrie 1993, a contractului de vânzare

cumpărare din octombrie –noiembrie 1994 prin care P.I. și P.M. au înstrăinat dreptul

de proprietate asupra apartamentului în discuție către pârâta SC Editura V. SRL,

și a contractului de vânzare cumpărare din 05 decembrie 1995 prin care pârâții P.I.

și P.N. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În motivarea cererii introductive de instanță,

reclamanții au susținut că au împrumutat de la pârâta SC Editura V. SRL suma de

2.000.000 RON pe care a înțeles să o garanteze cu apartamentul în discuție, însă

contrar intenției părților, a fost întocmit un contract de vânzare cumpărare. Ulterior

încheierii contractului de vânzare cumpărare, apartamentul a fost înstrăinat pârâtei

SC Editura V. SRL, iar ulterior pârâților P.I. și P.N.

Prin sentința civilă nr. 416 din 21

ianuarie 1998, menținută prin decizia Tribunalului nr. 1636 din 12 iunie 1998, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și a fost constatată nulitatea absolută

a contractelor de vânzare cumpărare încheiate succesiv cu privire la imobilul în

litigiu.

Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă

nr. 2123 din 14 octombrie 1998, irevocabilă, a admis recursul declarat de intimații

P.I. și P.N. împotriva deciziei civile nr. 1636 din 12 iunie 1998, a casat decizia

recurată și sentința civilă nr. 416 din 21 ianuarie 1998 pronunțata de Judecătoria

Pitești cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare încheiat între aceștia la 05 decembrie 1995, și pe fond a respins acțiunea

introdusă de reclamanți împotriva pârâților P.I. și P.N.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

de Apel a reținut că tribunalul a aplicat în mod greșit față de pârâții P.I. și

P.N. principiul "resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis", încălcând

principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros,

prezumția de bună credință a pârâților nefiind înlăturată prin probele administrate

în cauză, aceștia devenind proprietari ai imobilului în litigiu la 2 ani după momentul

la care reclamanții au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu P.N. și P.M.,

perioadă în care reclamanții nu au întreprins demersuri pentru constatarea nulității

primelor vânzări succesive, invocând cazul de nulitate absolută abia la 18

aprilie 1997.

Litigiul finalizat prin hotărârea atacată

în prezenta cauză a debutat la data de 03 martie 2011, când reclamanții T.I., T.D.A.,

T.A.M. și T.G.C., în contradictoriu cu pârâții P.I. și P.N. au solicitat ca, în

temeiul art. 480 C. civ., pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate

și posesie imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești, B-dul R., județul Argeș.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea

de Apel Pitești, prin decizia nr. 747 din 31 martie 2014, a reținut că reclamanții

care se pretind proprietari în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat

în anul 1991, revendică în temeiul art. 480 C. civ., imobilul în discuție de la

pârâții care invocă ca titlu de proprietate contractul de vânzare cumpărare încheiat

în anul 1995 și a cărei valabilitate a fost consfințită prin decizia civilă nr.

2123 din 14 octombrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În ceea ce privește compararea titlurilor

de proprietate ale părților, curtea de apel a constat că în mod corect tribunalul

a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, întrucât actul de dobândire al

dreptului de proprietate de către pârâții P.I. și P.N. este pe deplin valabil, în

cauză nefiind aplicabil principiul de drept potrivit cu care nimeni nu poate transmite

mai multe drepturi decât are el însuși, după cum nu este aplicabil nici principiul

potrivit căruia desființarea dreptului transmițătorului ca urmare a sancțiunii nulității

duce la desființarea dreptului dobânditorului, aplicabilitatea acestor principii

fiind analizate în judecata anterioară, finalizată prin pronunțarea deciziei civile

nr. 2123 din 14 octombrie 1998 și prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat

că pârâții sunt dobânditori de bună credință și că au dobândit imobilul prîntr-un

titlu valabil.

La data de 30 aprilie 2014, T.I., T.D.A.,

T.A.M. și T.G.C., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea deciziei civile nr. 747 din 31 aprilie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția I civilă.

Au susținut că cele reținute prin această

decizie sunt contrare celor constatate prin decizia nr. 1632 din 12 iunie 1998 a

Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2123 din 14 octombrie

1998 a Curții de Apel Pitești, în sensul în care în mod nelegal a fost respinsă

acțiunea în revendicare formulată de reclamanți cu privire la apartamentului care

a fost vândut pârâților în baza unor contracte de vânzare cumpărare succesive, în

mod fraudulos și lovite de nulitate absolută, așa cum reiese și din decizia nr.

1636 din 12 iunie 1998 a Tribunalului Argeș.

La termenul din data de 08 octombrie 2014,

Înalta Curte Investită cu cererea de revizuire astfel formulată, a pus în discuția

părților, în raport de prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea

cererii de revizuire raportat Ia dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire

din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., chestiune asupra căreia

a rămas în pronunțare în ședința publică din 08 octombrie 2014, Înalta Curte reține

următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de

atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare și aplicare,

astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în condițiile și cazurile prevăzute

în mod expres de lege.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea

principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în

dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Prin urmare, instanța competentă să se

pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins

a fi contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu

încălcarea principiului puterii lucrului judecat, și, în caz afirmativ, procedează

Ia anularea ultimei hotărâri.

În consecință, posibilitatea de a cere

revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea

că, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau

chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiunilor

în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția

puterii de lucru judecat.

Aceasta deoarece, prin reglementarea

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de atac de rezolvare

a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se

existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive

nu se pot concilia.

În sensul art. mai sus menționat, pentru

a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca această contrarietate să fie

între dispozitivele celor două hotărâri, care dobândesc autoritate de lucru judecat.

Așa cum rezultă din expunerea rezumată

a litigiilor purtate între părți, nu există contrarietate în sensul art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de revizuire invocat impune ca

judecata să aibă loc între aceleași părți, obiect și cauză, condiție care nu se

regăsește în speța dedusă judecății întrucât condiția identității de cauză, obiect

și părți nu este îndeplinită.

Astfel, primul litigiu derulat între părți,

și soluționat de Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă, irevocabilă, nr. 2123

din 14 octombrie 1998, a avut ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare

cumpărare încheiate succesiv cu privire la imobilul în litigiu și a fost întemeiată,

în drept, pe dispozițiile art. 948 C. civ., în timp ce obiectul litigiului, finalizat

cu decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acțiune în revendicare,

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

În acest context al analizei, este evident

că nu este vorba despre aceiași cauză, pe de o parte, în primul litigiu aceasta

este reprezentată de dispozițiile art. 948 C. civ., în timp ce cel de-al doilea

proces, de dispozițiile art. 480 din același cod.

Este adevărat că obiectul material al celor

două. litigii este reprezentat de imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești,

B-dul R., județul Argeș și că acestea s-au purtat între T.I., T.D.A., T.M.A. și

T.G.C. în calitate de reclamanți și pârâții P.I. și P.N., alături de alți pârâți,

însă aceste împrejurări nu reprezintă condiții suficiente pentru a statua asupra

admisibilității unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, cererea de revizuire apare

ca inadmisibilă, nefiind întrunită condiția identității de cauză impusă de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, așa cum s-a arătat,

una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocate excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua

acțiune s-a pronunțat asupra puterii de lucru judecat a primei hotărâri, această

apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece ar însemna să se

nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea

ce ar fi contrar finalității stabilite de lege.

În litigiul finalizat prin hotărârea a

cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Pitești analizând recursul formulat

de reclamanți, a cercetat puterea de lucru judecat a chestiunilor de drept dezlegate

prin decizia civilă nr. 1636 din 12 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă

irevocabilă prin decizia 2123 din 14 octombrie 1998 a Curții de Apel Pitești.

Astfel s-a reținut că sunt relevante reținerile

instanțelor de fond referitoare la faptul că s-ar fi statuat cu putere de lucru

judecat prin decizia civilă nr. 1636 din 12 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul

Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia 2123 din 14 octombrie 1998 a Curții de Apel

Pitești, că pârâții P.I. și P.N. au fost subdobânditori de bună credință, iar titlul

lor de proprietate asupra imobilului în litigiu este valabil.

Totodată, s-a reținut ca nu este aplicabil

principiul de drept potrivit cu care nimeni nu poate transmite mai multe drepturi

decât are ei însuși, după cum nu este aplicabil nici principiul potrivit căruia

desființarea dreptului transmițătorului ca urmare a sancțiunii nulității duce la

desființarea dreptului dobânditorului.

Așadar, în cel de-al doilea litigiu au

fost analizate efectele puterii de lucru judecat, ca aspect negativ al deciziei

invocate, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii

întrucât se opune principiul autorității lucrului judecat care garantează respectarea

principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în

doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența

europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă și din această perspectivă,

În baza art. 316 cu referire la art. 298

și 274 alin. (3) C. proc. civ., îi va obliga pe revizuenți, ca părți căzute în pretenții,

la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimații P.I. și P.N., reprezentând

onorariu de avocat, dovedit conform înscrisurilor aflate la dosar, reținându-se

că în raport de complexitatea cauzei onorariu în cuantumul solicitat nu se justifică,

impunându-se reducerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuienții T.I., T.D.A., T.M.A. și T.G.C. împotriva deciziei civile

nr. 747 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe revizuienți la plata către intimații

P.I. și P.N. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

octombrie 2014.