ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2617/2014

Analizând cauza de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 1994 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 4529/1997, în temeiul art. 498 C. civ., reclamanții T.I. și T.S. au chemat în judecată pe pârâții P.N., P.M., SC Editura V. SRL, P.I. și P.N. ca prin decizia ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate succesiv cu privire la imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești, B-dul R., județul Argeș, respectiv a contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamanți și pârâtul P.I. Ia data de 20 octombrie 1993, a contractului de vânzare cumpărare din octombrie –noiembrie 1994 prin care P.I. și P.M. au înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului în discuție către pârâta SC Editura V. SRL, și a contractului de vânzare cumpărare din 05 decembrie 1995 prin care pârâții P.I.

și P.N. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. În motivarea cererii introductive de instanță, reclamanții au susținut că au împrumutat de la pârâta SC Editura V. SRL suma de 2.000.000 RON pe care a înțeles să o garanteze cu apartamentul în discuție, însă contrar intenției părților, a fost întocmit un contract de vânzare cumpărare. Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, apartamentul a fost înstrăinat pârâtei SC Editura V. SRL, iar ulterior pârâților P.I. și P.N. Prin sentința civilă nr. 416 din 21 ianuarie 1998, menținută prin decizia Tribunalului nr. 1636 din 12 iunie 1998, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate succesiv cu privire la imobilul în litigiu.

Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 2123 din 14 octombrie 1998, irevocabilă, a admis recursul declarat de intimații P.I. și P.N. împotriva deciziei civile nr. 1636 din 12 iunie 1998, a casat decizia recurată și sentința civilă nr. 416 din 21 ianuarie 1998 pronunțata de Judecătoria Pitești cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între aceștia la 05 decembrie 1995, și pe fond a respins acțiunea introdusă de reclamanți împotriva pârâților P.I. și P.N. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că tribunalul a aplicat în mod greșit față de pârâții P.I. și P.N.

principiul "resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis", încălcând principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, prezumția de bună credință a pârâților nefiind înlăturată prin probele administrate în cauză, aceștia devenind proprietari ai imobilului în litigiu la 2 ani după momentul la care reclamanții au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu P.N. și P.M., perioadă în care reclamanții nu au întreprins demersuri pentru constatarea nulității primelor vânzări succesive, invocând cazul de nulitate absolută abia la 18 aprilie 1997. Litigiul finalizat prin hotărârea atacată în prezenta cauză a debutat la data de 03 martie 2011, când reclamanții T.I., T.D.A., T.A.M.

și T.G.C., în contradictoriu cu pârâții P.I. și P.N. au solicitat ca, în temeiul art. 480 C. civ., pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești, B-dul R., județul Argeș. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 747 din 31 martie 2014, a reținut că reclamanții care se pretind proprietari în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1991, revendică în temeiul art. 480 C. civ., imobilul în discuție de la pârâții care invocă ca titlu de proprietate contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1995 și a cărei valabilitate a fost consfințită prin decizia civilă nr. 2123 din 14 octombrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate ale părților, curtea de apel a constat că în mod corect tribunalul a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, întrucât actul de dobândire al dreptului de proprietate de către pârâții P.I. și P.N. este pe deplin valabil, în cauză nefiind aplicabil principiul de drept potrivit cu care nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși, după cum nu este aplicabil nici principiul potrivit căruia desființarea dreptului transmițătorului ca urmare a sancțiunii nulității duce la desființarea dreptului dobânditorului, aplicabilitatea acestor principii fiind analizate în judecata anterioară, finalizată prin pronunțarea deciziei civile nr. 2123 din 14 octombrie 1998 și prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că pârâții sunt dobânditori de bună credință și că au dobândit imobilul prîntr-un titlu valabil.

La data de 30 aprilie 2014, T.I., T.D.A., T.A.M. și T.G.C., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 747 din 31 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Au susținut că cele reținute prin această decizie sunt contrare celor constatate prin decizia nr. 1632 din 12 iunie 1998 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2123 din 14 octombrie 1998 a Curții de Apel Pitești, în sensul în care în mod nelegal a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți cu privire la apartamentului care a fost vândut pârâților în baza unor contracte de vânzare cumpărare succesive, în mod fraudulos și lovite de nulitate absolută, așa cum reiese și din decizia nr. 1636 din 12 iunie 1998 a Tribunalului Argeș.

La termenul din data de 08 octombrie 2014, Înalta Curte Investită cu cererea de revizuire astfel formulată, a pus în discuția părților, în raport de prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire raportat Ia dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 08 octombrie 2014, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în condițiile și cazurile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins a fi contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, și, în caz afirmativ, procedează Ia anularea ultimei hotărâri.

În consecință, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea că, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiunilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat. Aceasta deoarece, prin reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de atac de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.

În sensul art. mai sus menționat, pentru a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca această contrarietate să fie între dispozitivele celor două hotărâri, care dobândesc autoritate de lucru judecat. Așa cum rezultă din expunerea rezumată a litigiilor purtate între părți, nu există contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, obiect și cauză, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății întrucât condiția identității de cauză, obiect și părți nu este îndeplinită.

Astfel, primul litigiu derulat între părți, și soluționat de Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă, irevocabilă, nr. 2123 din 14 octombrie 1998, a avut ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate succesiv cu privire la imobilul în litigiu și a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 948 C. civ., în timp ce obiectul litigiului, finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. În acest context al analizei, este evident că nu este vorba despre aceiași cauză, pe de o parte, în primul litigiu aceasta este reprezentată de dispozițiile art. 948 C. civ., în timp ce cel de-al doilea proces, de dispozițiile art. 480 din același cod.

Este adevărat că obiectul material al celor două. litigii este reprezentat de imobilul apartament nr. 12 situat în Pitești, B-dul R., județul Argeș și că acestea s-au purtat între T.I., T.D.A., T.M.A. și T.G.C. în calitate de reclamanți și pârâții P.I. și P.N., alături de alți pârâți, însă aceste împrejurări nu reprezintă condiții suficiente pentru a statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin urmare, cererea de revizuire apare ca inadmisibilă, nefiind întrunită condiția identității de cauză impusă de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Nu în ultimul rând, așa cum s-a arătat, una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocate excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune s-a pronunțat asupra puterii de lucru judecat a primei hotărâri, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece ar însemna să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi contrar finalității stabilite de lege. În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Pitești analizând recursul formulat de reclamanți, a cercetat puterea de lucru judecat a chestiunilor de drept dezlegate prin decizia civilă nr. 1636 din 12 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia 2123 din 14 octombrie 1998 a Curții de Apel Pitești.

Astfel s-a reținut că sunt relevante reținerile instanțelor de fond referitoare la faptul că s-ar fi statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1636 din 12 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia 2123 din 14 octombrie 1998 a Curții de Apel Pitești, că pârâții P.I. și P.N. au fost subdobânditori de bună credință, iar titlul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu este valabil. Totodată, s-a reținut ca nu este aplicabil principiul de drept potrivit cu care nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are ei însuși, după cum nu este aplicabil nici principiul potrivit căruia desființarea dreptului transmițătorului ca urmare a sancțiunii nulității duce la desființarea dreptului dobânditorului.

Așadar, în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele puterii de lucru judecat, ca aspect negativ al deciziei invocate, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii întrucât se opune principiul autorității lucrului judecat care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă și din această perspectivă, În baza art. 316 cu referire la art. 298 și 274 alin. (3) C. proc. civ., îi va obliga pe revizuenți, ca părți căzute în pretenții, la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimații P.I.

și P.N., reprezentând onorariu de avocat, dovedit conform înscrisurilor aflate la dosar, reținându-se că în raport de complexitatea cauzei onorariu în cuantumul solicitat nu se justifică, impunându-se reducerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții T.I., T.D.A., T.M.A. și T.G.C. împotriva deciziei civile nr. 747 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă pe revizuienți la plata către intimații P.I. și P.N. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.