ÎCCJ, Decizia nr. 146/2014

Asupra admisibilității recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele;

La data de 1 septembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de M.M. împotriva încheierii din 25 iunie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 2/P/2014, prin care a fost respinsă cererea de suspendare facultativă a judecății, în temeiul art. 414 alin. (1), raportat la art. 413 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se actele dosarului, s-a constatat, sub un prim aspect, că acesta conține doar motivele de recurs, fără a se regăsi cererea de declarare a căii de atac și nici rezoluția de înregistrare a acesteia.

În atare situație, s-a reținut că recursul nu cuprinde numele, prenumele și domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, mențiune prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), coroborat cu alin. (3) teza l din C. proc. civ. și nici denumirea și sediul intimatului, conform art. 486 alin. (1) lit. b) din codul menționat.

Sub acest aspect, este de precizat faptul că, prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosar ulterior, recurentul a complinit cerința menționării numelui, prenumelui și domiciliului său.

S-a mai constatat că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. c) lit. d) și lit. e) din C. proc. civ. și a fost depus în numărul de exemplare stabilit în conformitate cu prevederile art. 195, cu referire la art. 149 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. XIV alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel cum s-a dispus prin rezoluția din data de 1 septembrie 2014, motivele de recurs au fost comunicate intimatei Inspecția Judiciară. La data de 25 septembrie 2014, Inspecția Judiciară a atașat la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu referire la aspectele expuse la fond, care ar susține, în opinia sa, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

Ulterior, la 7 octombrie 2014, intimata a depus un memoriu prin care, în temeiul art. 414, art. 457 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. și în raport cu dezlegarea dată cererii de suspendare în cauză, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurentul a atașat la dosar răspuns la întâmpinare și un set de înscrisuri, în copie, la data de 9 octombrie 2014, reiterând, în esență, criticile și argumentele de nelegalitate și netemeinicie cu privire la încheierea atacată, expuse în recurs.

În raport cu dispozițiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., s-a constatat că prezentul recurs a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv la instanța disciplinară, în speță, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Completul de filtru, la data de 27 octombrie 2014, a luat act de conținutul raportului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin care s-a apreciat că recursul nu este admisibil și a dispus comunicarea acestuia către părțile în litigiu, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a fost comunicat recurentului M.M., care a depus la dosar punct de vedere asupra acestuia la data de 12 noiembrie 2014, precum și intimatei Inspecția Judiciară care, până astăzi, data de mai sus, nu a depus la dosar un punct de vedere la raport.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.

Prin încheierea din 25 iunie 2014, atacată în speță, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în temeiul art. 414 alin. (1), raportat la art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., a respins cererea de suspendare facultativă a judecății, formulată de procurorul pârât M.M., până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. 299/P/2014, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Principiul legalității căilor de atac, consacrat expres de dispozițiile art. 7, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituția României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca și procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În ceea ce privește cererile de suspendare facultativă a judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) din codul menționat, asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța superioară, iar conform alin. (2) al aceluiași text, „Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului”.

Din interpretarea literală, logică și teleologică a prevederilor alin. (2), anterior citat, rezultă că sunt supuse căii de atac a recursului doar încheierile prin care se suspendă judecata sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, iar nu și cele prin care s-a respins cererea de suspendare.

Având în vedere faptul că, prin încheierea atacată în speță, cererea de suspendare a fost respinsă, se constată că încheierea atacată în prezenta cauză nu este supusă, potrivit legii, căii de atac a recursului.

În consecință, în considerarea celor expuse și având în vedere dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.M. împotriva încheierii din 25 iunie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 2/P/2014.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2014.