ÎCCJ, Decizia nr. 140/2014

Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele; La data de 10 iulie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secția pentru procurori. În susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat expres exclusiv critici de netemeinicie a hotărârii atacate, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 pronunțată de C.S.M., secția pentru procurori, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, procurorului intimat, fără a încadra în drept aceste critici.

Recurentul a menționat, în esență, că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât se întemeiază pe o apreciere greșită a conținutului abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu referire punctuală la dovezile din dosar, recurentul consideră, în esență, că încălcarea dovedită și recunoscută de către magistrat, a unor reguli ce au legătură cu derularea unui examen esențial pentru evoluția carierei sale profesionale, reținută ca atare și de către instanța de disciplină, nu poate fi asociată cu integritatea pe care o presupune profesia de magistrat, iar, prin faptul că incidentul a fost cunoscut de o sferă largă de persoane, a fost afectată imaginea justiției.

De asemenea, se apreciază de către autorul recursului că, în ipoteza în care instanța de disciplină considera că încălcarea normelor de conduită era minoră, putea să aplice o sancțiune mai blândă, iar nu să respingă acțiunea disciplinară. Intimatul procuror B.A. a depus la dosar întâmpinare, la data de 4 august 2014, prin care a invocat, în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (1) și (2) și art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., nulitatea recursului declarat în cauză și a solicitat să se dispună anularea acestuia în procedura de filtru. Autorul excepției menționate a susținut, în esență, că, în actuala reglementare, C. proc. civ.

permite exercitarea căii de atac a recursului exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488, în timp ce, în recursul dedus judecății în cauză, recurentul ar fi criticat hotărârea atacată numai din perspectiva netemeiniciei acesteia, vizând, în fapt, reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt, ceea ce nu este posibil în acest stadiu procesual. Urmare comunicării întâmpinării, recurentul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă excepția nulității recursului, formulată de către intimat. A precizat recurentul că, în speță, ar fi invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la greșita apreciere a conținutului abaterii disciplinare reglementate de textul legal menționat. Prin raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în temeiul art. 493 C. proc.

civ., s-a considerat, sub un prim aspect, că excepția nulității recursului, invocată de intimat, nu poate fi reținută având în vedere specificitatea cauzelor în materia contenciosului disciplinar și faptul că, prin criticile formulate din perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, recurentul vizează, în realitate, chiar dacă menționează acest lucru în mod explicit abia în răspunsul la întâmpinare, aspecte de nelegalitate a acesteia, prin modul în care, raportându-se la probatoriul cauzei, instanța de disciplină a interpretat dispozițiile de drept material invocate, cu referire, în special, la cele ale art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, putându-se considera că acestea vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încheierea din data de 27 octombrie 2014, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului, precum și a reglementărilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Legislația muncii, practica și doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu sau a normelor comportamentale obligatorii, constând într-o acțiune sau o omisiune, săvârșite de către o persoană, subiect al unui raport de muncă. Pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător și nex cauzal. În speță, prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a apreciat că nu se poate reține în sarcina procurorului pârât B.A.

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Criticile titularului acțiunii disciplinare privind nelegalitatea înlăturării faptelor invocate din conținutul abaterii disciplinare menționate sunt neîntemeiate. În ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor și să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. Înalta Curte reține, în acest context, și dispozițiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care în completarea și circumstanțierea noțiunilor de onoare sau probitate profesionale, reglementate de art. 99 lit. a) din legea menționată, prevăd imperativ obligația judecătorului de a se abține de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.

Din această perspectivă, la aprecierea comportamentului intimatului pârât, în mod eronat, Secția pentru procurori nu a constatat incidența acestor dispoziții legale. În cauză, procurorului B.A. i se impută faptul că, la proba scrisă a examenului profesional de capacitate din 5 octombrie 2013, a adoptat o conduită ce constituie fraudă și care i-a atras eliminarea din examen. Situația de fapt astfel reținută în acțiunea disciplinară este reală și necontestată de magistrat, fiind însușită ca atare și de către instanța de disciplină. Dacă, așa cum s-a arătat, situația de fapt a fost corect stabilită sub aspectul existenței faptei imputate, nu în același mod, secția pentru procurori, a stabilit încadrarea faptei și răspunderea disciplinară.

Or, în raport cu dispozițiile exprese, ce reglementează statutul magistraților și codul lor deontologic, conform cărora, judecătorii și procurorii sunt datori a se abține de la orice act de natură a le știrbi demnitatea și onoarea, în mod eronat s-a considerat că încălcarea unei norme, chiar și din legislația secundară care reglementează conduita în timpul susținerii examenului profesional de capacitate, cu consecința eliminării din examen, nu ar constitui latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuție. Tot printr-o apreciere greșită a conținutului acestei abateri disciplinare, raportat la particularitățile speței, instanța de disciplină a constatat lipsa laturii subiective, ca un alt element constitutiv al respectivei abateri.

Ușurința cu care magistratul nu numai că a încălcat o normă impusă de legislația ce reglementa conduita în timpul susținerii unui examen esențial pentru evoluția carierei sale profesionale, dar și cea cu care a declarat că a procedat la fel și în alte cazuri, ca și argumentele expuse de procuror pentru justificarea acestei conduite, denotă existența elementului intențional, volitiv, în săvârșirea faptei, precum și lipsa de responsabilitate pentru respectarea unei prevederi normative obligatorii, fie ea și din legislația secundară. Este întemeiată și critica recurentului, cu privire la nelegala apreciere a instanței de disciplină, conform căreia, urmarea produsă nu ar fi de natură a determina încrederea și respectul opiniei publice față de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției.

Raportând dispozițiile art. 4 la cele ale art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a urmărit ca independența reală oferită magistraților să nu însemne implicit lipsa oricărei forme de răspundere a acestora. Mai mult, instituirea răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor derivă din exigența de care aceștia trebuie să dea dovadă prin comportamentul lor, atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora.

Aprecierile secției pentru procurori, cu privire la impactul pe care l-a produs incidentul asupra prestigiului justiției sunt, pe de o parte, într-o totală contradicție cu normele de drept incidente în cauză și, pe de altă parte, nereale, întrucât minimalizează faptul că acesta a fost cunoscut în mod direct de o sferă largă de persoane (lucrători ai Jandarmeriei, magistrați, angajați ai C.S.M.), iar publicitatea examenului de capacitate s-a realizat pe pagina de Internet a C.S.M. Împrejurarea că încălcarea normelor de conduită, constatată fără putință de tăgadă, a fost apreciată ca fiind minoră nu putea să conducă la exonerarea magistratului de orice fel de răspundere, ci putea constitui, cel mult, un aspect de care trebuia să se țină seama în circumstanțierea cazului, la individualizarea sancțiunii.

Înalta Curte constată că criticile formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt întemeiate, probele administrate atestând existența faptei, a conduitei ilicite, a vinovăției, a rezultatului produs și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și respectivul rezultat. Respingând acțiunea disciplinară, secția pentru procurori, a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a pronunțat, astfel, o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va admite acțiunea disciplinară formulată împotriva procurorului B.A. În consecință, revine instanței de control judiciar să stabilească aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Sub acest aspect, vor fi avute în vedere: criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 pentru acest moment procesual din faza adoptării soluției; principiul proporționalității, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; precum și gravitatea redusă a faptei, reflectată chiar în propunerea formulată din această perspectivă de către recurentul titular al acțiunii disciplinare.

Așadar, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va aplica procurorului B.A. sancțiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secția pentru procurori în materie disciplinară. Casează hotărârea atacată și admite acțiunea disciplinară. În baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplică intimatului pârât B.A. sancțiunea disciplinară constând în avertisment pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din legea menționată. Definitivă. Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2014.