ÎCCJ, Decizia nr. 140/2014

Asupra recursului de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele;

La data de 10 iulie 2014, a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători

recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secția

pentru procurori.

În susținerea

recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat expres exclusiv critici

de netemeinicie a hotărârii atacate, solicitând admiterea recursului,

desființarea hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 pronunțată de C.S.M., secția pentru

procurori, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre

sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, procurorului intimat,

fără a încadra în drept aceste critici.

Recurentul a

menționat, în esență, că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât se

întemeiază pe o apreciere greșită a conținutului abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Cu referire punctuală

la dovezile din dosar, recurentul consideră, în esență, că încălcarea dovedită

și recunoscută de către magistrat, a unor reguli ce au legătură cu derularea

unui examen esențial pentru evoluția carierei sale profesionale, reținută ca atare

și de către instanța de disciplină, nu poate fi asociată cu integritatea pe

care o presupune profesia de magistrat, iar, prin faptul că incidentul a fost

cunoscut de o sferă largă de persoane, a fost afectată imaginea justiției.

De asemenea, se

apreciază de către autorul recursului că, în ipoteza în care instanța de

disciplină considera că încălcarea normelor de conduită era minoră, putea să

aplice o sancțiune mai blândă, iar nu să respingă acțiunea disciplinară.

Intimatul procuror B.A.

a depus la dosar întâmpinare, la data de 4 august 2014, prin care a invocat, în

temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (1) și (2) și art. 486 alin.

(1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., nulitatea recursului declarat în cauză

și a solicitat să se dispună anularea acestuia în procedura de filtru.

Autorul excepției

menționate a susținut, în esență, că, în actuala reglementare, C. proc. civ.

permite exercitarea căii de atac a recursului exclusiv pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 488, în timp ce, în recursul dedus judecății în

cauză, recurentul ar fi criticat hotărârea atacată numai din perspectiva

netemeiniciei acesteia, vizând, în fapt, reanalizarea probelor și reevaluarea

situației de fapt, ceea ce nu este posibil în acest stadiu procesual.

Urmare comunicării

întâmpinării, recurentul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a depus răspuns la întâmpinare, prin care a

solicitat să se respingă excepția nulității recursului, formulată de către

intimat. A precizat recurentul că, în speță, ar fi invocat motivul de casare

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material,

respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, cu referire la greșita apreciere a

conținutului abaterii disciplinare reglementate de textul legal menționat.

Prin raportul asupra

admisibilității recursului, întocmit în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a

considerat, sub un prim aspect, că excepția nulității recursului, invocată de

intimat, nu poate fi reținută având în vedere specificitatea cauzelor în

materia contenciosului disciplinar și faptul că, prin criticile formulate din

perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, recurentul vizează, în realitate,

chiar dacă menționează acest lucru în mod explicit abia în răspunsul la

întâmpinare, aspecte de nelegalitate a acesteia, prin modul în care,

raportându-se la probatoriul cauzei, instanța de disciplină a interpretat

dispozițiile de drept material invocate, cu referire, în special, la cele ale art.

99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, putându-se considera că acestea vizează motivul de casare prevăzut

de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatând că cererea

de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ.,

precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3)

din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, prin încheierea din data de 27 octombrie 2014, completul de filtru

a admis în principiu recursul declarat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului,

precum și a reglementărilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul

este fondat.

Legislația muncii, practica

și doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea

disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de

serviciu sau a normelor comportamentale obligatorii, constând într-o acțiune

sau o omisiune, săvârșite de către o persoană, subiect al unui raport de muncă.

Pentru ca răspunderea

disciplinară să poată fi angajată, este necesar ca fapta ce constituie abatere

disciplinară să întrunească elementele constitutive, cu referire la latura

obiectivă, latura subiectivă, rezultat vătămător și nex cauzal.

În speță, prin

hotărârea atacată, instanța de disciplină a apreciat că nu se poate reține în

sarcina procurorului pârât B.A. săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.

99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Criticile titularului

acțiunii disciplinare privind nelegalitatea înlăturării faptelor invocate din

conținutul abaterii disciplinare menționate sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește

abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă

abatere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității

profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara

exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

judecătorii și procurorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate, să

asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor și

să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte reține,

în acest context, și dispozițiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, care în completarea și

circumstanțierea noțiunilor de onoare sau probitate profesionale, reglementate

de art. 99 lit. a) din legea menționată, prevăd imperativ obligația judecătorului

de a se abține de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea

lor în profesie și în societate.

Din această

perspectivă, la aprecierea comportamentului intimatului pârât, în mod eronat,

Secția pentru procurori nu a constatat incidența acestor dispoziții legale.

În cauză,

procurorului B.A. i se impută faptul că, la proba scrisă a examenului

profesional de capacitate din 5 octombrie 2013, a adoptat o conduită ce

constituie fraudă și care i-a atras eliminarea din examen.

Situația de fapt

astfel reținută în acțiunea disciplinară este reală și necontestată de

magistrat, fiind însușită ca atare și de către instanța de disciplină.

Dacă, așa cum s-a

arătat, situația de fapt a fost corect stabilită sub aspectul existenței faptei

imputate, nu în același mod, secția pentru procurori, a stabilit încadrarea

faptei și răspunderea disciplinară.

Or, în raport cu

dispozițiile exprese, ce reglementează statutul magistraților și codul lor

deontologic, conform cărora, judecătorii și procurorii sunt datori a se abține

de la orice act de natură a le știrbi demnitatea și onoarea, în mod eronat s-a

considerat că încălcarea unei norme, chiar și din legislația secundară care

reglementează conduita în timpul susținerii examenului profesional de

capacitate, cu consecința eliminării din examen, nu ar constitui latura

obiectivă a abaterii disciplinare în discuție.

Tot printr-o

apreciere greșită a conținutului acestei abateri disciplinare, raportat la

particularitățile speței, instanța de disciplină a constatat lipsa laturii

subiective, ca un alt element constitutiv al respectivei abateri.

Ușurința cu care

magistratul nu numai că a încălcat o normă impusă de legislația ce reglementa

conduita în timpul susținerii unui examen esențial pentru evoluția carierei

sale profesionale, dar și cea cu care a declarat că a procedat la fel și în

alte cazuri, ca și argumentele expuse de procuror pentru justificarea acestei

conduite, denotă existența elementului intențional, volitiv, în săvârșirea

faptei, precum și lipsa de responsabilitate pentru respectarea unei prevederi

normative obligatorii, fie ea și din legislația secundară.

Este întemeiată și

critica recurentului, cu privire la nelegala apreciere a instanței de

disciplină, conform căreia, urmarea produsă nu ar fi de natură a determina

încrederea și respectul opiniei publice față de magistrat, cu consecința

afectării imaginii justiției.

Raportând

dispozițiile art. 4 la cele ale art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a urmărit ca

independența reală oferită magistraților să nu însemne implicit lipsa oricărei

forme de răspundere a acestora.

Mai mult, instituirea

răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor derivă din exigența de

care aceștia trebuie să dea dovadă prin comportamentul lor, atât în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora.

Aprecierile secției pentru

procurori, cu privire la impactul pe care l-a produs incidentul asupra

prestigiului justiției sunt, pe de o parte, într-o totală contradicție cu

normele de drept incidente în cauză și, pe de altă parte, nereale, întrucât

minimalizează faptul că acesta a fost cunoscut în mod direct de o sferă largă

de persoane (lucrători ai Jandarmeriei, magistrați, angajați ai C.S.M.), iar

publicitatea examenului de capacitate s-a realizat pe pagina de Internet a C.S.M.

Împrejurarea că

încălcarea normelor de conduită, constatată fără putință de tăgadă, a fost

apreciată ca fiind minoră nu putea să conducă la exonerarea magistratului de

orice fel de răspundere, ci putea constitui, cel mult, un aspect de care

trebuia să se țină seama în circumstanțierea cazului, la individualizarea

sancțiunii.

Înalta Curte constată

că criticile formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt întemeiate, probele administrate atestând existența

faptei, a conduitei ilicite, a vinovăției, a rezultatului produs și a legăturii

de cauzalitate dintre fapta ilicită și respectivul rezultat.

Respingând acțiunea

disciplinară, secția pentru procurori, a interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare și a pronunțat, astfel, o hotărâre

nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

Prin urmare, în

temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată

și va admite acțiunea disciplinară formulată împotriva procurorului B.A.

În consecință, revine

instanței de control judiciar să stabilească aplicarea uneia dintre sancțiunile

prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Sub acest aspect, vor

fi avute în vedere: criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

pentru acest moment procesual din faza adoptării soluției; principiul

proporționalității, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; precum și gravitatea

redusă a faptei, reflectată chiar în propunerea formulată din această

perspectivă de către recurentul titular al acțiunii disciplinare.

Așadar, în temeiul art.

100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5

Judecători va aplica procurorului B.A. sancțiunea disciplinară constând în

avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)

din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 3/P din 14 mai 2014 a C.S.M., secția

pentru procurori în materie disciplinară.

Casează hotărârea

atacată și admite acțiunea disciplinară.

În baza art. 100 lit.

a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, aplică intimatului pârât B.A. sancțiunea disciplinară constând în

avertisment pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)

din legea menționată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică de la 24 noiembrie 2014.