Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3259/2013

HOTĂRÂRE
24.10.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3259/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 227 din 26 octombrie 2012, Tribunalul Botoșani, secția penală, în Dosarul nr. 11361/40/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen.

a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.C.L., din infracțiunea "deținerea de către orice altă persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit Titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool, peste 300 de litri" prevăzută și pedepsită de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 modificată și respectiv infracțiunea "colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestora" prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată, în infracțiunea "colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestora", prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată.

Inculpatul M.C.L. a fost condamnat la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II, b) C. pen. În temeiul art. 861 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, cât și a celor accesorii, aplicate inculpatului, pe o perioadă de 6 ani, conform art. 862 C. pen. S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, urmând ca acesta în temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 5.338 RON, formată din taxe vamale în sumă de 378 RON și accize în sumă de 4.960 RON, precum și dobânzile aferente calculate conform art. 120 C. proc. fisc. S-a constatat că partea vătămată C.I.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză și în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, în folosul statului, a cantității de 740 RON pachete țigări marca W., de proveniență extracomunitară, aflată la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, conform procesului-verbal din 13 decembrie 2011 (dos.

urm. pen.). În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a confiscat de la inculpat, în folosul statului, suma de 50 RON, depusă la C.B. Sucursala Botoșani cu recipisa de consemnare din 29 noiembrie 2011 la dispoziția Tribunalului Botoșani. În temeiul art. 160 5 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cauțiunii în sumă de 30.000 RON achitată la C.B. Botoșani cu chitanța din 15 februarie 2012 de numita M.D., la rămânerea definitivă a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 16 decembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de "dare de mită" prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, "ultraj", prevăzute și pedepsite de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen., "deținerea de către orice altă persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 de litri" prevăzută și pedepsită de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, modificată, respectiv "colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestora" prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta de "colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestora", faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, modificată, a învinuitului S.C. și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ - amendă în sumă de 1.000 RON. Ca situație de fapt, s-a reținut că în după amiaza zilei de 22 noiembrie 2011, partea vătămată C.I.C., agent principal de poliție în cadrul Poliției orașului Bucecea și colegul său N.F.I., între orele 17 - 23, au participat la acțiunile de control în trafic al mașinilor ce tranzitează localitatea dinspre Vama Șiret, pe DN 29 C, în vederea depistării celor ce fac trafic ilicit cu țigări și alcool.

De asemenea, partea vătămată a adus la cunoștința inculpatului că se efectuează control în vederea depistării persoanelor care transportă ilegal alcool și țigări, întrebându-l dacă deține asemenea produse. Inculpatul a recunoscut că transportă țigări de proveniență Republica Ucraina, fapt ce fusese constatat și direct de către polițist, care observase pe bancheta din spate a autoturismului un sac din rafie voluminos. Din cercetările care s-au efectuat a reieșit faptul că, în după-amiaza aceleiași zile, inculpatul și martorul S.C., s-au deplasat cu mașinile propriii spre localitatea Cândești, județul Botoșani, de unde inculpatul a ridicat cei doi saci cu țigări, întâi plecând spre municipiul Botoșani, martorul S.C., iar la câteva minute inculpatul, primul având rolul de "antemergător", urmând să-l anunțe pe inculpat dacă se efectuează controale pe traseu.

S-a mai reținut că, la data de 23 noiembrie 2011, partea vătămată a fost examinată în Secția Ortopedie a Spitalului Județean "M." Botoșani, practicându-se imobilizare gipsată antebrahi-palmar. Din raportul de constatare medico-legală (dosar urmărire), a rezultat că partea vătămată, urmare a agresiunii exercitate de către inculpat, a prezentat tumefacții la mâna dreaptă, diagnosticul stabilit fiind entorsă pumn drept, contuzie mână dreaptă, necesitând pentru vindecare un număr de 14 - 15 zile de îngrijiri medicale. Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și ultraj, susținând că aceste fapte le-a comis fără intenție, apărarea făcută de către acesta atât în cursul urmăririi penale, cât și în instanță, este în contradicție cu probele care s-au administrat.

Astfel, atât partea vătămată, cât și martorii audiați au arătat în mod explicit faptul că au văzut bancnota între filele pașaportului cuprinzând datele de identificare ale persoanei și fotografia acestuia, iar când partea vătămată l-a întrebat pentru ce sunt bani din pașaport, acesta i-a cerut să-i ia și să fie lăsat în pace. De asemenea, infracțiunea de ultraj, ce a constat în acțiunea de lovire a părții vătămate în timp ce îi ridica sacul de țigări din mașină, aceasta a fost dovedită în cauză, din aceleași declarații ale martorilor audiați reieșind împrejurările în care s-au produs leziuni agentului de poliție. Astfel, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru comiterea faptelor mai sus arătate și i-a aplicat acestuia câte o pedeapsă în baza textelor de lege mai sus arătate, raportat și la persoana inculpatului M.C.L..

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că pentru reeducarea sa, dată fiind și perioada reținerii și arestării preventive, este suficient ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, cu impunerea acestuia a respecta obligațiile prevăzute de art. 863 C. pen. și cu atragerea atenției asupra disp. art. 864 C. pen. cu privire la revocarea executării pedepsei sub supraveghere. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că s-a constituit parte civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași (dosar), cu suma de 6.913 RON, reprezentând prejudiciul produs acesteia, respectiv contravaloarea taxelor vamale și fiscale stabilite pentru cele 740 pachete țigarete W. de proveniență extracomunitară, confiscate la data de 22 noiembrie 2011, din care taxe vamale 378 RON, accize 4.960 RON și TVA 1.575 RON.

Totodată, din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, a rezultat că prejudiciul creat de inculpat prin preluarea și transportul cantității de 740 pachete țigarete marca W. însumează 5.338 RON, format din taxe vamale în sumă de 378 RON și accize în sumă de 4.960 RON (dosar fond), reținându-se că taxa pe valoare adăugată în sumă de 1.432 RON nu poate fi reținută ca o componentă a prejudiciului, întrucât inculpatul nu este autorul introducerii bunurilor în țară și nu rezultă că ar fi fost cumpărătorul către care au fost livrate aceste bunuri la introducerea lor în țară, după cum nu a devenit nici proprietarul bunurilor în acest moment.

Instanța de fond a apreciat corectă valoarea stabilită de către expert, motivat de faptul că, la calculul aceste valori, partea civilă a avut în vedere prelucrarea informațiilor cuprinse în declarația vamală de import din data de 12 octombrie 2011, declarație în conținutul căreia nu este identificată separat cota de adaos comercial practicată la vânzarea cu amănuntul. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, care a solicitat obligarea inculpatului la repararea prejudiciului în sumă de 6.9134 RON și la plata sumelor accesorii potrivit art. 120 și urm. C. fisc., de la data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a sumei.

De asemenea, a solicitat obligarea persoanei fizice S.C. la plata, în solidar, a sumelor aferente celor 240 pachete cu țigarete. Prin Decizia penală nr. 18 din data de 12 februarie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva Sentinței penale nr. 227 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, în Dosarul nr. 11361/40/2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, a rezultat că referitor la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că acesta a fost just și proporțional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 C. pen. De asemenea, s-a reținut că apare ca fiind întemeiată și concluzia expertului în ceea ce privește accesoriile aferente, respectiv că acestea nu sunt datorate, întrucât bunurile au fost confiscate, iar obligațiile de plată cu titlul de datorie vamală și accize reprezintă componente ale echivalentului în lei a bunurilor, temeiul legal fiind cel dat de prevederile art. 119 din O.U.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Împotriva Deciziei nr. 18 din data de 12 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs recurenta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală. Examinând recursul declarat în cauză de partea civilă Agenția Națională de Administrare, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 385 9 alin. (3), C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Înalta Curte, în examinarea recursului, constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat în faza de urmărire penală, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit în ce-l privește pe inculpatul M.C.L.

vinovăția acestuia pentru infracțiunile pentru care a și fost condamnat. De asemenea, Înalta Curte constată că la stabilirea și individualizarea pedepsei, aplicată intimatului-inculpat instanța a avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, poziția parțial sinceră a acestuia, în faza de urmărire penală cât și în instanță, valoarea prejudiciului, și a aplicat acestuia pentru faptele comise, pedepse cu închisoarea. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au apreciat că pentru reeducarea sa, dată fiind și perioada reținerii și arestării preventive, este suficient ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, cu impunerea acestuia a respecta obligațiile prevăzute de art. 863 C. pen.

și cu atragerea atenției asupra disp. art. 864 C. pen. cu privire la revocarea executării pedepsei sub supraveghere. Totodată, Înalta Curte constată că inculpatul a mai fost cercetat pentru fapte de același gen, fiind sancționat de parchet cu amenzi administrative, iar pe rolul Judecătoriei Botoșani există un dosar pentru care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni similare, însă la data pronunțării prezentei hotărâri, acesta nu figurează cu condamnări penale definitive, astfel încât în mod corect s-a constatat justă modalitatea de executare a pedepsei aplicate, apreciind că inculpatul a conștientizat cu privire la consecințele faptelor sale antisociale. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut, din raportul de expertiză contabilă că inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 5.338 RON, compusă din taxe vamale în sumă de 378 RON și accize în sumă de 4.960 RON, precum și dobânzile aferente calculate conform art. 120 C. proc.

fisc. Față de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză de partea civilă Agenția Naționala de Administrare Fiscală împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 12 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă Agenția Naționala de Administrare Fiscală, vor rămâne în sarcina statului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei penale nr. 18 din data de 12 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.C.L., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă Agenția Naționala de Administrare Fiscală, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședința publică, azi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3398/2012
dispune condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 l alin. (7) C. pen. și reținerea de circumstanțe atenuante
ÎCCJ 2013-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului I.M.D., pentru săvârșirea infracțiunii de „
ÎCCJ 2023-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală
fapta poate fi încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015. Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere sit
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2012
-o dispoziție a instanței de judecată, astfel încât nu are nici un fel de relevanță împrejurarea dacă instanța a constatat o asemenea situație, de vreme ce din punct de vedere al textului legal, nu este incidentă ori s-a împlinit cu mai mul
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1771/2013
J.L., din data de 02 mai 2012, de a introduce fără drept țigări în România (respectiv un număr de 4400 pachete țigări proveniență sârbească) întrunește elementele infracțiunii prevăzute și ped. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006. A
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă