ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2012

În apelul formulat în scris, parchetul a susținut un singur motiv în favoarea inculpaților, ce privește greșita aplicare a pedepsei accesorii, menționate la art. 64 lit. a) C. pen., în sensul că în mod greșit prima instanță a interzis inculpaților și teza I lit. a) din textul citat, respectiv dreptul de a alege.

Apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea primei instanțe, sub aspectul faptului că nu a dispus, în conformitate cu art. 163, 167 C. proc. pen., luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, deși prin cererea de constituire parte civilă depusă la dosar a fost solicitat expres acest lucru.

Un prim motiv comun de apel, pe care inculpații prin apărători l-au susținut, se referă la greșita individualizare a pedepselor, atât sub aspectul cuantumului prea mare, cât și a modalității de executare, ținând seama și de împrejurarea că inculpații au recunoscut faptele, beneficiind în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Particular, inculpații au adus și alte critici sentinței apelate, după cum urmează: - Inculpații O.E.D. și P.G.P. au arătat că în cursul urmăririi penale au formulat denunțuri în legătură cu comiterea de către alte persoane a acestui gen de infracțiuni, însă instanța de fond, greșit, nu a reținut dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă și apoi, urmând să aplice a doua reducere, cea prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. - Inculpata D.F. are probleme majore de sănătate, fiind bolnavă de cancer, iar din acest punct de vedere executarea pedepsei în regim de detenție reprezintă o sancțiune excesiv de severă. - Inculpații M.J. și M.I. apreciază că sporul de pedeapsă aplicat nu se justifică, în contextul tuturor particularităților ce caracterizează infracțiunile comise și atitudinea inculpaților, fiind, dimpotrivă, evident că instanța ar fi trebuit să rețină circumstanțele atenuante menționate de art. 74 lit. a) și c) C. pen. În ceea ce privește prejudiciul civil greșit reținut de prima instanță, datorită cuantumului mult prea mare, neefectuându-se o minimă analiză a înscrisurilor depuse la dosar, pentru dovedirea acestuia. Greșit, instanța a menționat în hotărâre, față de inculpatul M.J. că măsura obligării de a nu părăsi localitatea încetează de drept la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare. - Inculpatul B.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni menționate în actul de inculpare, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, apreciind că aceasta este o infracțiune absorbantă, care le include pe celelalte. În subsidiar, consideră că ar fi trebuit ca acesta să beneficieze de circumstanțe atenuante, fiind singura persoană care a achitat prejudiciul infracțional. - Inculpata P.G.P. a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice din art. 7 din Legea nr. 39/2003, în art. 323 alin. (1) C. pen.

Apelanții-petenți Ș.E. și V.A., în legătură cu sumele de 10.000 euro și 9.300 RON, indisponibilizate prin sechestru, arată că acestea nu au nicio legătură cu activitatea infracțională a inculpaților, măsură fiind abuzivă, deoarece banii proveneau din cesionarea unor acțiuni la F.P. de către numitul V., concubinul numitei Ș.E. Prin Decizia penală nr. 117/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, inculpații M.J., M.I., B.C., P.G.P., D.F., Ș.A.G., Ș.S., O.E.D., Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională A Vămilor. S-a desființat în parte sentința și rejudecând: 1. Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații B.C. și P.G.P.; 2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpaților, în pedepsele componente și înlătură sporul de 6 luni închisoare; 3. A fost redusă de la 3 ani și 6 luni la 3 ani pedeapsa aplicată inculpatului O.E.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Conform disp. art. 33, 34 C. pen., s-au recontopit pedepsele, urmând ca inculpatul O.E.D. să execute pedeapsa cea mai mare, de 3 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen.; 4. Au fost reduse la 3 ani închisoare pedepsele aplicate inculpaților: P.G.P., Ș.A.G., Ș.S., M.J., M.I. și B.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și înlăturate dispozițiile art. 57 C. pen. Conform art. 33 și 34 C. pen., s-au recontopit pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai mare, de 3 ani închisoare. În baza disp. art. 86 1 , 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare. Pe durata termenului de încercare, inculpații sunt obligați să se supună măsurilor de supraveghere menționate de dispozițiile art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., urmând ca fiecare inculpat să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în raza căruia se află localitatea de domiciliu. S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86 4 C. pen.;

A fost redusă la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei D.F., pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Conform disp. art. 33 și 34 C. pen., s-au recontopit pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza disp. art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare. S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen.

S-a înlăturat pentru fiecare inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare pentru inculpații: P.G.P., Ș.A.G., Ș.S., M.J., M.I. și B.C.

S-a constatat că inculpatul B.C. a achitat suma de 27.293 RON din contravaloarea prejudiciului.

Au fost reduse despăgubirile la care au fost obligații inculpații către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, la suma de 1.941.385,958 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate la data plății efective.

În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen., s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.

Au fost respinse ca nefondate apelurile petiționarilor Ș.E. și V.A., împotriva aceleiași sentințe. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de Apel a apreciat întemeiate apelurile declarate în cauză, având în vedere următoarele argumente: 1. După cum rezultă din hotărârea primei instanțe, într-adevăr, în ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., se observă, așa cum susține și parchetul în motivul de apel, că inculpaților li s-au interzis ambele teze ale art. 64 lit. a) C. pen., respectiv atât dreptul de a alege cât și cel de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 74/2007, a stabilit că această interdicție a drepturilor pe care o presupune pedeapsa accesorie, menționată de art. 71 C. pen., nu poate opera în bloc cu privire la toate drepturile menționate în art. 64 C. pen., ci de la caz la caz, instanța, având în vedere natura infracțiunii săvârșite și persoana făptuitorului, stabilește și pedeapsa accesorie cea mai potrivită, care trebuie, în orice caz, să aibă legătură cu fapta comisă. În mod greșit, prin urmare, prima instanță a interzis inculpaților ca pedeapsă accesorie și exercițiul dreptului de a alege, fără ca această interdicție, după cum s-a arătat mai sus, să aibă cea mai mică legătură cu faptele comise. 2. Dispozițiile art. 163 C. proc. pen., stabilesc măsuri de asigurare în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, ori pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, sens în care legiuitorul a pus la dispoziția instanței de judecată, în cursul procesului penal, posibilitatea de a indisponibiliza prin sechestru bunurile mobile și imobile ale celor răspunzători de producerea pagubei, de regulă într-un proces penal este vorba de inculpați. Cu toate că apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în primul ciclu procesual, prin intermediul cererii de constituire parte civilă depusă la dosarul cauzei, a solicitat instanței să dispună o asemenea măsură de asigurare, cererea a rămas fără nici un fel de rezultat. Curtea apreciază, însă, având în vedere dimensiunea deloc lipsită de importanță a prejudiciului cauzat statului prin faptele inculpaților și pericolul probabil ca patrimoniul acestora să se diminueze când asupra lui apasă o asemenea obligație de plată, aplicarea unui sechestru, în aceste circumstanțe, ar fi trebuit privită ca o necesitate. Cum apelul are un efect integral devolutiv, fiind menit să rezolve în sens larg toate "scăpările" primei instanțe, Curtea găsește că este imperativ să aplice un asemenea sechestru asupra bunurilor inculpaților, considerând criticile părții civile, din această perspectivă, întemeiate. 3. În legătură cu motivul comun invocat de inculpați, referitor la severitatea pedepselor aplicate, Curtea îl apreciază întemeiat. Individualizarea judiciară reprezintă o operațiune realizabilă doar în cadrul criteriilor stabilite de legiuitor în art. 72 C. pen., care sunt imperative. Din acest punct de vedere este necesar ca instanța să pună în balanță, pe lângă aspectele ce privesc pericolul social al faptelor, urmările produse ori care s-ar fi putut produce și toate celelalte circumstanțe ce pot contribui la agravarea ori atenuarea răspunderii penale. Este vorba, altfel spus, de o analiză amănunțită atât a criteriilor mai sus precizate cât și a activității grupului în ansamblul său, dar și a contribuției particulare a fiecărui inculpat în acest cadru infracțional, ținând seama, în același timp, de datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, lipsa antecedentelor penale, probleme de sănătate, vârstă, atitudine procesuală. În speță, situația de fapt gravitează în jurul unui grup infracțional, unde O.E.D. avea o contribuție semnificativă, cea mai importantă, aprovizionând cu țigarete pe ceilalți membrii, constituindu-se și un depozit în imobilul din Pitești, str.S., administrat de inculpații Ș.A.G. și Ș.S. Grupul avea nevoie și de un transportator în persoana lui P.G., iar cei care vindeau marfa en-gross sau en-detail erau P.G.P. și D.F. Rețeaua era aprovizionată de M.J. și M.I., care aduceau marfa de pe raza județului Galați. La grupul astfel format au aderat ulterior B.C. și D.N., care cumpărau țigări de la O.E.D., vânzându-le, la rândul lor, altor persoane. După cum arată sintetic structura grupului, este limpede că membrii acestuia nu au avut aceeași contribuție la comiterea faptelor, nici aceleași caracteristici personale și, prin urmare, nu pot fi apreciați cu aceeași unitate de măsură, așa cum greșit a procedat prima instanță. Tabloul sancționator la care s-a oprit instanța de fond arată, în opinia Curții, un dezechilibru în direcția unui regim prea exigent, și nediferențiat de executare a pedepselor prin privare de libertate, care nu ține seama, așa cum s-a arătat, de circumstanțele personale ale inculpaților, atitudinea acestora în fața organelor judiciare și contribuția lor concretă la comiterea faptelor ce li se rețin. Reindividualizând pedepsele, prin prisma criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. și a scopurilor stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen., Curtea apreciază că este necesară o amplificare a efectelor art. 320 1 C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate și înlăturarea sporului ce apare nejustificat, având în vedere atitudinea constant sinceră a tuturor, lipsa antecedentelor penale cât și atitudinea de regret pe care au manifestat-o în fața instanțelor de judecată. În același timp însă, Curtea este de părere, ținând seama de contribuția determinantă pe care inculpatul O.E.D. a avut-o în constituirea grupului și administrarea activității acestuia, pedeapsa ce i-a fost aplicată își va atinge scopurile numai în condițiile executării ei în regim de detenție, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. În legătură cu ceilalți inculpații, respectiv P.G.P., Ș.A.G., Ș.S., M.J., M.I. și B.C., datorită contribuției reduse, respectiv de vânzători cu amănuntul, intermediari între O.E.D. și alte persoane, depozitari ai mărfurilor, a atitudinii sincere, așa cum s-a arătat, de regret, a lipsei antecedentelor penale, Curtea apreciază că pedepsele își vor atinge scopul chiar și fără executarea în regim de detenție, urmează să beneficieze de suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepselor, având obligația să se supună, pe termenul de încercare, tuturor măsurilor de supraveghere stabilite de legiuitor în art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul din localitatea de domiciliu; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare mai mare de 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Totodată, în ceea ce o privește pe inculpata D.F., pe lângă datele ce caracterizează pozitiv persoana acesteia și care au fost precizate deja și în privința celorlalți inculpați, Curtea reține din actele medicale depuse la dosar, că aceasta suferă de cancer ovarian în evoluție, fiind posibil ca în mediul penitenciar să nu beneficieze de măsurile cele mai adecvate de tratament. Pe de altă parte, restricțiile pe care le impune suspendarea sub supraveghere ar putea să obstaculeze posibilitățile inculpatei de a se prezenta la diverse instituții sanitare din țară ori străinătate pentru îmbunătățirea sănătății sale, astfel încât Curtea, fără a ignora aceste aspecte esențiale ce privesc persoana inculpatei, urmează să-i aplice acesteia o pedeapsă cu suspendare simplă, în condițiile art. 81, 82 C. pen., fiind încredințată că și în acest caz sancțiunea își va atinge scopul. În ceea ce privesc susținerile inculpaților O.E.D. și P.G.P., în legătură cu denunțurile formulate, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, persoana care a comis una din faptele de la art. 7 alin. (1) sau (3) și care în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membrii ai unui grup infracțional organizat, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Așadar legiuitorul stabilește o dublă condiție ce se cere a fi îndeplinită într-o asemenea ipoteză, astfel încât, potrivit textului citat, nu este suficient numai denunțul, ci trebuie suplimentar ca autorul denunțului să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membrii ai unui grup infracțional. Pentru a beneficia de reducerea pedepsei, așa cum solicită cei doi inculpați, ar fi trebuit să denunțe și să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere penală a altor inculpați, membrii ai unui grup infracțional organizat, aspecte care nu rezultă în nici un caz din probele administrate în dosar. Mai mult decât atât, referatul întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și depus la dosar în apel, arată explicit că la sediul unității de parchet precizate nu este înregistrat nici un denunț formulat de inculpatul O.E.D., Curtea apreciind în consecință, că în asemenea circumstanțe, nefiind îndeplinite cerințele art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cei doi inculpați nu pot beneficia de reducerea la jumătate a pedepselor ce li s-au aplicat. În legătură cu starea de sănătate a inculpatei D.F. și modul cum aceasta ar trebui să influențeze individualizarea pedepsei, Curtea și-a exprimat deja punctul de vedere în alin. (15) al pct. 3 de mai sus, la care face trimitere. În ce privește criticile susținute de inculpații M.J. și M.I. legate de sporul nejustificat de pedeapsă și nereținerea circumstanțelor atenuante de către prima instanță, Curtea arată că, un asemenea spor este nerațional, de vreme ce prima instanță ar fi avut posibilitatea să se oprească la niște sancțiuni orientate spre maximul special prevăzut de legiuitor și numai dacă această alternativă rămânea insuficientă, sporul de pedeapsă ar fi avut o justificare obiectivă. În altă ordine de idei, în condițiile unei reevaluări a regimului sancționator din perspectiva tuturor circumstanțelor și a contribuțiilor ce îi caracterizează pe inculpați ca persoane și ca atitudine în cadrul grupului infracțional, sporul de 6 luni pe care l-a aplicat prima instanță la pedeapsa rezultantă, rămâne lipsit de substanță, în acest context în care instanța de apel s-a orientat la un regim sancționator ceva mai indulgent. În fine, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare reprezintă o opțiune exclusivă a instanței de judecată, în acel proces privind individualizarea judiciară a pedepselor și, după cum se poate observa, aceste împrejurări ce pot determina un regim sancționator atenuant au fost deja avute în vedere și s-au concretizat în sancțiunile aplicate cât și în modalitatea lor de executare, critica fiind nefondată din această perspectivă. De asemenea, în legătură cu prejudiciul civil greșit reținut de prima instanță, aspect invocat tot de inculpații M.J. și M.I., Curtea observă că acesta se reflectă din două acte de control, respectiv două Procese-verbale, nr. 4179 din 4 octombrie 2010, și nr. 4309 din 15 octombrie 2010, ce se află la dosar fond. În conținutul acestor două înscrisuri, se evidențiază contravaloarea accizei din anul 2009, fiind greșit reținute aceste sume de bani de către prima instanță, deoarece faptele ce li se impută inculpaților au fost comise la începutul anului 2010 și până la 21 septembrie 2010, așa cum rezultă din actul de inculpare. Este evident, prin urmare, că acciza datorată de inculpați în anul 2009, înainte de epoca faptelor, excede cadrului procesual de față și urmează să fie înlăturată, iar prejudiciul efectiv suferit de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ce rezultă din calculele matematice, după înlăturarea accizei, este de 1.941.385,958 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate la data plății efective, așa încât susținerile inculpaților, în legătură cu acest aspect, sunt întemeiate. În ce privește dispoziția prin care prima instanță constată încetată de drept, la data rămânerii definitive a hotărârii, măsura prevăzută de art. 145 C. proc. pen., față de inculpatul M.J., Curtea arată că încetarea de drept a măsurilor preventive intervine, așa cum însăși denumirea o sugerează, prin efectul legii și în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 140 C. proc. pen., indiferent dacă acest lucru este ori nu constatat printr-o hotărâre judecătorească. Altfel spus, efectele juridice care intervin în ipoteza încetării de drept a unei măsuri preventive nu sunt determinate printr-o dispoziție a instanței de judecată, astfel încât nu are nici un fel de relevanță împrejurarea dacă instanța a constatat o asemenea situație, de vreme ce din punct de vedere al textului legal, nu este incidentă ori s-a împlinit cu mai mult timp înainte, așadar, Curtea apreciază că susținerile inculpatului pe această temă nu sunt de natură a conduce la reformarea hotărârii atacate. În legătură cu solicitarea inculpatului B.C. de a schimba încadrarea juridică a faptelor menționate în actul de inculpare, respectiv art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, apreciind că este o infracțiune absorbantă, Curtea o apreciază lipsită de temei, în raport cu următoarele considerente: Conform art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracțiunii de contrabandă, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că ele provin din contrabandă ori sunt destinate comiterii acesteia. De asemenea, textul art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, incriminează ca infracțiune deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false (fiind vorba despre țigarete, tutun de fumat, țigări de foi, băuturi spirtoase sau produse intermediare de alcool, toate în anumite cantități determinate de lege). Doar o analiză sumară a articolelor de lege precizate relevă deosebiri de substanță între acestea, care pornesc chiar de la obiectul ocrotirii juridice pe care îl vizează normele penale în discuție. Incriminarea de la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, urmărește ocrotirea relațiilor sociale, care se referă la securitatea operațiunilor descrise în text, respectiv colectarea, deținerea, transportul, desfacerea și vânzarea, etc, toate acestea în legătură cu bunuri sau mărfuri ce trebuiesc plasate sub un regim vamal. Pe de altă parte, art. 296 1 din Legea nr. 571/2003, protejează relațiile sociale ce privesc antrepozitul fiscal și comercializarea produselor accizabile pe teritoriul României. De asemenea, obiectul juridic al infracțiunii prevăzut de art. 270 alin. (3) se referă la mărfuri ce provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii acesteia și care ar fi trebuit supuse unui regim vamal, pe când, obiectul juridic al infracțiunii incriminată de art. 296 1 este format din produse accizabile supuse marcării, referindu-se în genere la alcool și tutun, și numai în cantitățile precizate de textul incriminator. Modalitățile normative prin care se realizează infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3), sunt mult mai numeroase în comparație cu infracțiunea prev. de art. 296 alin. (1) lit. l), care poate fi comisă doar în varianta deținerii. De principiu, în cazul unității legale de infracțiune, se pune problema coexistenței în cadrul aceleiași incriminări a mai multor infracțiuni, prin voința legiuitorului și datorită unor rațiuni ce țin de legătura indisolubilă dintre faptele componente, în acest mod ajungându-se la împrejurarea că una dintre infracțiuni, de regulă cea cu efecte mai ample, o absoarbe în conținutul său pe cealaltă, însă această ipoteză nu este în nici un caz posibilă când este vorba de incriminări din acte normative diferite. În fine, cele două infracțiuni reprezintă incriminări în legi speciale diferite, prima în C. vam. iar cealaltă în C. fisc., ceea ce înseamnă de la început că prin aceste acte normative legiuitorul a înțeles să reglementeze în domenii diferite ale vieții sociale. De asemenea, în ce privește schimbarea încadrării juridice solicitată de inculpata P.G.P. din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 323 alin. (1) C. pen., Curtea o apreciază neîntemeiată, considerând că și în această ipoteză sunt în discuție infracțiuni deosebite, prima referindu-se la inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, iar cea de-a doua în inițierea sau constituirea unei asocieri. Noțiunea de grup infracțional organizat este explicitată de Legea nr. 39/2003, și, spre deosebire de asociere, reprezintă o grupare de 3 sau mai multe persoane cu structură ierarhică și atribuțiuni specifice fiecărui nivel, care acționează după un plan bine determinat. Cauza de față tocmai problema unui asemenea grup infracțional pune în discuție, care era coordonat de O.E.D., ce se ocupa și cu aprovizionarea rețelei, P.G. era cel ce transporta țigările ce se depozitau în imobilul din Pitești, str. S., administrat de Ș.A.G. și Ș.S., fiind apoi vândute de P.G.P. și D.F., iar M.J. și M.I. intermediau aprovizionarea grupului cu marfa adusă din Galați. Se observă, așadar, o structură ierarhică cu atribuții pe fiecare palier, coordonată de un lider, acționând după un plan determinat, exact așa cum menționează textul art. 7 din Legea nr. 39/2003, astfel încât nu se pune problema greșitei încadrări juridice, așa cum susține inculpata. 4. În ce privește apelul petenților Ș.E. și V.A., prin care solicită restituirea sumelor de 10.000 euro și 9.300 RON indisponibilizate prin sechestru, Curtea îl apreciază neîntemeiat. În acest sens, Curtea reține că apelanții petenți Ș.E. și V.A. sunt părinții inculpatului P.G., între aceștia existând o relație de concubinaj. Într-adevăr, din actele depuse la dosar, reiese că numitul V.A. a cedat numitei A.L. 302.827 acțiuni la F.P. SA, pentru suma de 28.550 euro. În declarația autentică de la dosar este menționată ca dată a tranzacției 16 august 2010, însă întocmirea declarației a avut loc la 12 octombrie 2010, prin urmare aproape la 2 luni ulterior. Așa cum rezultă din actele dosarului, în ziua de 21 septembrie 2010, organele de urmărire penală, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatei Ș.S., au ridicat sumele de bani în discuție, instituind asupra lor sechestru, observându-se din comparația datelor, că autentificarea declarației prin care se constată că tranzacția cu acțiuni ce stă la baza apărării petenților, a avut loc ulterior. Faptul că petenții au așteptat 2 luni de la încheierea tranzacției pentru a îmbrăca această operațiune în formă autentică, ridică serioase semne de întrebare, având în vedere suma importantă de bani, care a fost tranzacționată. Discutabilă este și împrejurarea că, deloc întâmplător, data autentificării tranzacției este ulterioară ridicării sumelor de bani de către organele de anchetă, iar aceste două aspecte unite cu relația de rudenie între petenți și inculpatul P.G., conduc inevitabil la concluzia că banii confiscați provin dintr-o sursă ilicită, Curtea urmează, în aceste context, să respingă solicitarea petenților. În ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că inculpatul B.C. a achitat suma de 27.293 RON, din contravaloarea prejudiciului, însă, având în vedere caracterul indivizibil al obligației și deci, solidaritatea dintre inculpați la plata întregului prejudiciu nu se poate reține că această sumă de bani reprezintă o cotă parte ce-i revine inculpatului, partea civilă având posibilitatea să urmărească pe oricare dintre aceștia pentru plata integrală a prejudiciului. Se vor reduce despăgubirile la care au fost obligați inculpații către partea civilă, ca urmare a înlăturării din cuantumul acestora a contravalorii accizei reținute greșit pentru anul 2009, la prejudiciul efectiv rezultat adăugându-se accesoriile aferente calculate la data plății efective. Conform dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, în vederea garantării plății prejudiciului produs prin infracțiune. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, inculpații O.E.D., P.G.P., Ș.A.G., Ș.S., M.J., M.I. și B.C., partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și petiționarii Ș.E. și V.A. Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen., criticând decizia pentru următoarele motive: - nelegalitatea pedepselor aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin raportare la disp. art. 320 1 C. proc. pen.; - greșita individualizare a pedepselor, cu referire la modalitatea de executare a acestora privind în special pe inculpații M.J., P.G.P., Ș.A.G., Ș.S. și D.F.; - greșita aplicare a pedepsei complementare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, prin raportare la cuantumul pedepsei principale; - omisiunea deducerii reținerii în privința inculpaților Ș.A.G., Ș.S. și D.F.; - greșita instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 9, 10 și 17 2 C. proc. pen., susținându-se în esență că nu rezultă cum s-a ajuns la suma acordată ca și despăgubiri civile în decizia atacată și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de constituire ca parte civilă. Inculpatul O.E.D. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 și 14 C. proc. pen., susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă (prin raportare la denunțul formulat de inculpat și aflat în lucru la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești) și că nu a ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei, solicitând redozarea acesteia și schimbarea modalității de executare. Inculpata P.G.P., fără a indica vreun caz de casare, a criticat încadrarea juridică a faptelor (susținând că nu a cunoscut decât o parte din membri grupului infracțional) și cuantumul pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia. Inculpații M.J. și M.I. au invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor. Inculpatul B.C. a criticat doar latura civilă a cauzei, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și solicitând înlăturarea obligării sale de la plata despăgubirilor civile și ridicarea sechestrului asigurător, întrucât în sarcina sa a fost reținut un singur act material, pentru care a achitat integral prejudiciul. Inculpații Ș.A.G. și Ș.S. au invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepselor. Petenții Ș.E. și V.A. au criticat greșita aplicare a sechestrului asupra unor sume de bani care le aparțineau, susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la plângerea pe care au formulat-o. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea reține următoarele: A. Referitor la criticile ce vizează latura penală a cauzei: În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de inculpatul O.E.D. și vizând nepronunțarea asupra unei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă (prin raportare la denunțul formulat de inculpat și aflat în lucru la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată Și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești), Curtea constată că instanța de apel a analizat, în considerentele deciziei, această solicitare a inculpatului, reținând că din referatul întocmit în cauză de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism rezultă explicit că la sediul Parchetului nu este înregistrat nici un denunț formulat de acest inculpat. Prin urmare, instanța s-a pronunțat asupra cererii inculpatului, modul de soluționare a acesteia (negativ, în speță) necăzând sub incidența cazului de casare invocat. De altfel, la solicitarea inculpatului, chiar și instanța de recurs a emis o adresă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, răspunsul fiind identic cu cel avut în vedere de instanța de apel. Împrejurarea că în alte cauze se fac referiri la un presupus denunț formulat de inculpat, nu este suficientă pentru ca inculpatul să beneficieze de o reducere suplimentară a limitelor de pedeapsă, cu atât mai mult cu cât din hotărârile judecătorești prezentate nu rezultă date concrete referitoare la un asemenea denunț. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., în care formal s-ar încadra una din criticile formulate de inculpata P.G.P., Curtea constată că prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., aceasta și-a însușit situația de fapt reținută în actul de sesizare. Or, din aceasta rezultă implicarea tuturor inculpaților într-o activitate infracțională organizată, continuitatea legăturilor dintre ei și împrejurarea că aceștia acționau în mod coordonat, în baza unor roluri prestabilite și clar determinate, inculpata P.G.P. ocupându-se cu vânzarea mărfii atât en-gros, cât și cu amănuntul, sens în care asupra sa și a tatălui său au fost găsite două caiete în care erau consemnate operațiunile de vânzare - cumpărare a mărfurilor de contrabandă. Pe de altă parte, existența grupului infracțional organizat nu este condiționată de cunoașterea tuturor memb