ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2013

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 412 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost respinsă cererea formulată de petentul B.M. privind reconstituirea (refacerea) de înscrisuri. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluției nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, confirmată prin Rezoluția nr. 247/II/2/2008 din data de 30 iunie 2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și au fost menținute rezoluțiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Coroborând probatoriile administrate în cauză, a rezultat că niciuna dintre infracțiunile sesizate de petentul B.M., respectiv: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uzul de fals prev. de art. 291 C. pen., luare de mită prev. de art. 254 C. pen. și primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. nu se confirmă. În plus, instanța de fond a avut în vedere că asupra faptelor de corupție invocate de către petent s-au mai dispus de către alte organe de urmărire penală soluții de netrimitere în judecată, neexistând probe noi, chiar dacă petentul a mai depus copii de pe înscrisuri care au mai fost depuse dând un volum impresionant dosarului.

În final s-a menționat că la 27 ianuarie 2007 petentul B.M., prin avocat M.M. a depus la dosar o cerere prin care solicită măsuri de identificare și găsire a volumelor de fond ale Judecătoriei Bolintin Vale nr. 1180/122/2010 și 1181/122/2010 și să se ia măsuri de reconstituirea a acestora. Ulterior a precizat că solicită reconstituirea volumului XXVII al Dosarului nr. 1181/122/2010. La data de 14 septembrie 2011 a depus la dosar o copie a volumului XXVII al Dosarului nr. 1181/122/2010. Tribunalul a arătat că prin Decizia penală nr. 55T din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Giurgiu a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale și intimatul S.D.

împotriva Sentinței penale nr. 218 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, pe care a casat-o în totalitate și a trimis cauza înregistrată cu nr. 1181/192/2010, având ca obiect plângere împotriva Rezoluției nr. 243/P/2006 din 12 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Bolintin Vale, iar cauza înregistrată cu nr. 1180/192/2010, având ca obiect plângere împotriva Rezoluției nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, spre competentă soluționare Tribunalului Giurgiu. Urmare acestei soluții Dosarul nr. 1181/122/2010 cu volumele aferente a fost înaintat Judecătoriei Bolintin Vale, iar Dosarul nr. 1180/122/2010 cu volumele aferente a rămas la Tribunalul Giurgiu și a fost renumerotat primind nr. 4226/122/2010 pentru a putea fi repartizat aleatoriu.

Instanța a constatat că volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 face parte din cele trimise la Judecătoria Bolintin Vale. Prin urmare, dacă volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 ar fi dispărut într-adevăr reconstituirea lui ar fi trebuit făcută de Judecătoria Bolintin Vale. Pentru considerentele ce preced a fost respinsă cererea formulată de petentul B.M. privind reconstituirea (refacerea) de înscrisuri. II. Împotriva sentinței penale a formulat cale de atac petentul B.M., apreciind, pe de o parte, că hotărârea tribunalului este atacabilă cu apel și, pe de altă parte, că propria cale de atac este admisibilă. Curtea de apel s-a pronunțat prin încheierea din data de 22 octombrie 2012 asupra calificării căii de atac formulate de către petent, apreciind că este recurs și nu apel, cum susține petentul.

Așa cum s-a arătat în încheiere, calea de atac este stabilită în funcție de calificarea cererii ce a format obiectul cenzurii instanței de fond, în speță plângere în fața judecătorului împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Deci regimul juridic al cererii este cel fixat prin dispozițiile procedurale menționate. Împrejurarea că petentul în cadrul soluționării plângerii formulate în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen. a adresat instanței de fond și alte cereri, în speță de reconstituire a unui volum al dosarului, nu schimbă regimul juridic al cererii inițiale cu care instanța de fond a fost sesizată. Astfel, cererea petentului adresată instanței de fond nu a făcut obiectul procedurii speciale din Titlul IV, Capitolul V C. proc.

pen., astfel încât să-i fie aplicabilă dispozițiile procedurale speciale, în cauză nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească de reconstituire, așa cum se precizează în art. 512 C. proc. pen. În consecință, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească atacabilă cu apel, atât în ceea ce privește procedura obișnuită instituită prin dispozițiile art. 361 C. proc. pen., care stabilesc hotărârile supuse apelului, dar nici o hotărâre atacabilă cu apel conform procedurii speciale instituite prin prevederile art. 508 - 512 C. proc. pen., curtea de apel a analizat calea de atac a petentului, calificată ca o cerere de recurs în procedura stabilită de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Având în vedere că soluția instanței de fond s-a pronunțat în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., curtea de apel a constatat că potrivit alin. (10) al aceluiași articol hotărârea judecătorului este definitivă. Prin Decizia penală nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012, Curte de Apel București a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 412 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul B.M.. în ședința publică din data de 12 septembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a reiterat excepția inadmisibilității, recursul fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive. Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. ultim lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de recurent este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală este definitivă. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă. În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate, iar Decizia penală nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București prin care a fost respins ca inadmisibil recursul petentului, promovat împotriva sentinței instanței de fond, este definitivă, având înscrisă această mențiune.

Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive determinate de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere dispozițiile menționate mai sus, care prevăd în mod expres că doar hotărârile nedefinitive pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată este o hotărâre definitivă, Înalta Curte potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București și în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de către petentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL