ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2013

Deliberând asupra

recursului de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 412 din 30

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost respinsă cererea

formulată de petentul B.M. privind reconstituirea (refacerea) de înscrisuri.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluției nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, confirmată prin Rezoluția nr.

247/II/2/2008 din data de 30 iunie 2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe

lângă Tribunalul Giurgiu și au fost menținute rezoluțiile atacate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de

50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Coroborând

probatoriile administrate în cauză, a rezultat că niciuna dintre infracțiunile

sesizate de petentul B.M., respectiv: abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor

publice prev. de art. 248 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uzul

de fals prev. de art. 291 C. pen., luare de mită prev. de art. 254 C. pen. și

primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. nu se confirmă.

În plus, instanța de

fond a avut în vedere că asupra faptelor de corupție invocate de către petent

s-au mai dispus de către alte organe de urmărire penală soluții de netrimitere

în judecată, neexistând probe noi, chiar dacă petentul a mai depus copii de pe

înscrisuri care au mai fost depuse dând un volum impresionant dosarului.

În final s-a

menționat că la 27 ianuarie 2007 petentul B.M., prin avocat M.M. a depus la

dosar o cerere prin care solicită măsuri de identificare și găsire a volumelor

de fond ale Judecătoriei Bolintin Vale nr. 1180/122/2010 și 1181/122/2010 și să

se ia măsuri de reconstituirea a acestora.

Ulterior a precizat

că solicită reconstituirea volumului XXVII al Dosarului nr. 1181/122/2010. La

data de 14 septembrie 2011 a depus la dosar o copie a volumului XXVII al

Dosarului nr. 1181/122/2010.

Tribunalul a arătat

că prin Decizia penală nr. 55T din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Giurgiu a admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale și

intimatul S.D. împotriva Sentinței penale nr. 218 din data de 29 iunie 2010

pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, pe care a casat-o în totalitate și a

trimis cauza înregistrată cu nr. 1181/192/2010, având ca obiect plângere

împotriva Rezoluției nr. 243/P/2006 din 12 mai 2006 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Giurgiu, spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Bolintin Vale,

iar cauza înregistrată cu nr. 1180/192/2010, având ca obiect plângere împotriva

Rezoluției nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Giurgiu, spre competentă soluționare Tribunalului Giurgiu.

Urmare acestei

soluții Dosarul nr. 1181/122/2010 cu volumele aferente a fost înaintat

Judecătoriei Bolintin Vale, iar Dosarul nr. 1180/122/2010 cu volumele aferente

a rămas la Tribunalul Giurgiu și a fost renumerotat primind nr. 4226/122/2010

pentru a putea fi repartizat aleatoriu.

Instanța a constatat

că volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 face parte din cele trimise la

Judecătoria Bolintin Vale.

Prin urmare, dacă

volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 ar fi dispărut într-adevăr

reconstituirea lui ar fi trebuit făcută de Judecătoria Bolintin Vale.

Pentru considerentele

ce preced a fost respinsă cererea formulată de petentul B.M. privind

reconstituirea (refacerea) de înscrisuri.

II. Împotriva

sentinței penale a formulat cale de atac petentul B.M., apreciind, pe de o

parte, că hotărârea tribunalului este atacabilă cu apel și, pe de altă parte,

că propria cale de atac este admisibilă.

Curtea de apel s-a

pronunțat prin încheierea din data de 22 octombrie 2012 asupra calificării căii

de atac formulate de către petent, apreciind că este recurs și nu apel, cum

susține petentul. Așa cum s-a arătat în încheiere, calea de atac este stabilită

în funcție de calificarea cererii ce a format obiectul cenzurii instanței de

fond, în speță plângere în fața judecătorului împotriva soluției procurorului

de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen. Deci regimul juridic al cererii este cel fixat prin dispozițiile

procedurale menționate.

Împrejurarea că

petentul în cadrul soluționării plângerii formulate în conformitate cu

prevederile art. 278

1

C. proc. pen. a adresat instanței de fond și

alte cereri, în speță de reconstituire a unui volum al dosarului, nu schimbă

regimul juridic al cererii inițiale cu care instanța de fond a fost sesizată.

Astfel, cererea petentului adresată instanței de fond nu a făcut obiectul

procedurii speciale din Titlul IV, Capitolul V C. proc. pen., astfel încât să-i

fie aplicabilă dispozițiile procedurale speciale, în cauză nefiind pronunțată o

hotărâre judecătorească de reconstituire, așa cum se precizează în art. 512 C.

proc. pen.

În consecință,

nefiind vorba de o hotărâre judecătorească atacabilă cu apel, atât în ceea ce

privește procedura obișnuită instituită prin dispozițiile art. 361 C. proc.

pen., care stabilesc hotărârile supuse apelului, dar nici o hotărâre atacabilă

cu apel conform procedurii speciale instituite prin prevederile art. 508 - 512

C. proc. pen., curtea de apel a analizat calea de atac a petentului, calificată

ca o cerere de recurs în procedura stabilită de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Având în vedere că

soluția instanței de fond s-a pronunțat în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că potrivit alin. (10) al

aceluiași articol hotărârea judecătorului este definitivă.

Prin Decizia penală

nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012, Curte de Apel București a respins ca

inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Sentinței penale nr.

412 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

III. Împotriva

acestei decizii a formulat recurs petentul B.M.. în ședința publică din data de

12 septembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a reiterat excepția

inadmisibilității, recursul fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând hotărârea

recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C.

proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. ultim lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurent este

inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală este definitivă.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a

respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

30 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de

altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate, iar Decizia

penală nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București prin

care a fost respins ca inadmisibil recursul petentului, promovat împotriva

sentinței instanței de fond, este definitivă, având înscrisă această mențiune.

Printre modificările

aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv

și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv

hotărârile judecătorești nedefinitive determinate de lege.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere

dispozițiile menționate mai sus, care prevăd în mod expres că doar hotărârile

nedefinitive pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată este o

hotărâre definitivă, Înalta Curte potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M.

împotriva Deciziei penale nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de

Apel București și în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul formulat de către petentul B.M. împotriva Deciziei penale

nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curții de Apel București.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL