ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2839/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2839/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 194/F din 17

februarie 2011, Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 254 alin.

(1) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.Ș.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Conform art. 65 alin.

(2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. dreptul de a

exercita o profesie de natura aceleia de care inculpatul s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunii, (respectiv aceea de director în cadrul unităților

sanitare și creșelor), pe o durată de 3 ani.

A aplicat art. 71, 64

lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 5 ani ce reprezintă termen de încercare.

Pe durata termenului

de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere

prev. de art. 86

3

alin. (1) C. pen. și anume:

a) să se prezinte la

Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de

pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de această instituție;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 86

3

alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să desfășoare, pe durata termenului

de încercare, o activitate neremunerată, conform profesiei sale, în cadrul unor

case de copii, după un program stabilit de Serviciul de protecție a victimelor

și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și art. 86

4

C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata

suspendării executării pedepsei.

Conform art. 357

alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei

de 900 RON, consemnată la C. cu recipisa din data de 01 octombrie 2010.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare avansate

de stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că în anul 2010, inculpatul F.Ș.S., de profesie

medic, deținea funcția de director al Creșei nr. x din București, una din

atribuțiile sale de serviciu constând în aprobarea cererilor de înscriere a

copiilor în această unitate.

Începând cu luna mai

2010, martora U.C.G. a făcut demersuri pentru a-și înscrie copilul la creșă, în

data de 30 august 2010 purtând o discuție cu asistenta șefă B.E. martora aflând

cu această ocazie că, în afară de taxa pentru înscriere, trebuia să aducă în

ziua de 01 septembrie 2010 o sumă de bani și pentru directorul unității,

inculpatul F.Ș.S., pentru a avea siguranța că acesta îi va aproba cererea.

În urma acestei

discuții, în data de 31 august 2010, martora U.C.G. a formulat un denunț la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind de acord să colaboreze cu

organul de urmărire penală pentru prinderea în flagrant a inculpatului F.Ș.S.

Prin ordonanța din 31

august 2010, procurorul a dispus interceptarea și înregistrarea, cu titlu provizoriu,

audio și video, în mediul ambiental, a convorbirilor purtate de denunțătoare și

de alte persoane în incinta Creșei nr. x pe o durată de 48 de ore, această

măsură fiind confirmată de Tribunalul București.

În ziua de 01

septembrie 2010, în prezența martorului asistent T.G., ofițerii de poliție

judiciară au înmânat denunțătoarei suma de 500 de RON, compusă din bancnote ale

căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, după care împreună s-au

deplasat în zona Creșei nr. x, martora U. intrând în incinta unității și

deplasându-se la biroul inculpatului, conversând cu acesta, timp de aproximativ

50 de minute, despre starea de sănătate și familială a copilului. Denunțătoarea

i-a spus inculpatului despre discuția avută cu asistenta șefă, martora B.E.,

precum și faptul că are suma de bani asupra sa, după care a înmânat plicul

conținând suma de 500 RON, rugându-l să numere banii, însă inculpatul i-a

răspuns că îi va număra după plecarea acesteia, "pentru a o necăji".

U.C. a insistat ca inculpatul să numere banii, însă acesta doar i-a mulțumit,

spunându-i că vor mai discuta pe parcursul anului, denunțătoarea părăsind

biroul, revenind la polițiștii din dispozitivul de supraveghere.

În continuare, în

prezența martorului asistent T.G., organele de urmărire penală au pătruns în

biroul inculpatului F.Ș.S., pe masa de lucru a acestuia fiind descoperit plicul

adus de martora U.C., în interiorul căruia se afla suma de 500 de RON; în

prezența inculpatului F.Ș.S., a martorei B.E. și a martorului asistent s-a constatat

că seriile acestor bancnote corespund cu cele consemnate anterior de polițiști

în proces-verbal.

De asemenea, pe

biroul inculpatului F.Ș.S. și în sertare au fost găsite diferite sume de bani

cuprinse între 150 și 220 RON, precum și mai multe bunuri de consum (whisky,

vin, cafea, etc.), în diferite pungi de cadou sau separat, inculpatul declarând

că îi aparțin.

Pentru a reține

această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace

de probă:

- declarațiile

martorului denunțător U.C.G.;

- declarațiile

martorului B.E., asistent-șef în cadrul Creșei nr. x, aceasta susținând

constant, pe parcursul procesului penal, că inculpatul F.Ș.S. i-a cerut să

pretindă părinților care doreau să-și înscrie copii la creșă, în afara taxelor

legale și alte sume de bani ce urmau să-i parvină inculpatului, martora

informând-o în acest sens și pe denunțătoarea U.C.;

- înregistrarea

convorbirii purtate, în mediul ambiental, de U.C. cu inculpatul F.Ș.S., la data

de 01 septembrie 2010 și procesul-verbal de redare a acestei convorbiri. S-a

apreciat că deși înregistrarea video nu surprinde momentul când martora lasă

plicul pe biroul inculpatului, discuția dintre cei doi pe această temă este

neechivocă, inculpatul acceptând suma de bani de la denunțătoare;

- procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante, din data de 01 septembrie 2010.

Inculpatul F.Ș.S. nu

a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a avut cunoștință despre

existența plicului cu bani găsit pe biroul său, că răspunsul oferit denunțătoarei

reprezintă un refuz și o descurajare în privința eventualelor intenții ale

acesteia precum și faptul că depozițiile martorei B.E. sunt mincinoase, având

în vedere relațiile de dușmănie dintre aceasta și inculpat.

S-a apreciat că

poziția adoptată de inculpat este nesinceră, declarațiile martorei B.E.

coroborându-se cu cele ale denunțătoarei U.C.G., respectiv cu înregistrările

purtate în mediul ambiental, mijloace de probă din care s-a arătat că rezultă

fără echivoc că F.Ș.S. a pretins, prin intermediul asistentului șef B.E., suma

de bani pe care a primit-o de la denunțătoare, pentru a-și îndeplini în mod

corespunzător atribuțiile de serviciu, faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, inculpatul a declarat apel, solicitând pronunțarea unei hotărâri în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

lipsind intenția în săvârșirea faptei.

A solicitat

reaprecierea probatoriului și constatarea că inculpatul nu a pretins vreodată

banii, declarația martorului B.E. fiind tendențioasă și nesinceră.

În subsidiar, a

solicitat aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 313 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală a fost admis apelul inculpatului, desființată sentința apelată, iar în

rejudecare, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 254 alin. (1) C. pen.; conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.,

s-a restituit inculpatului suma de 900 RON, consemnată la C. cu recipisa din

data de 01 octombrie 2010.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut, în esență,

că pentru a stabili situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, instanța

a dat o greșită interpretare a probatoriului administrat, din care rezultă,

rezultă fără echivoc că inculpatul nu a pretins denunțătoarei vreo sumă de bani

pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, suma de bani fiind solicitată de

martora B.E., colega inculpatului, care obișnuia să pretindă unora dintre

părinți sume de bani în numele inculpatului.

S-a mai argumentat că

nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi pretins vreodată

bani, doar martora B.E. susținând acest lucru, declarația sa rămânând izolată

în ansamblul probator administrat și neavând astfel putere probantă;

declarațiile acesteia sunt lipsite de obiectivitate, în condițiile în care după

descinderea organelor de cercetare penală la Creșa nr. x, aceasta a fost

condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, după care împotriva sa a

fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la luare de mită.

S-a arătat că în

cursul urmăririi penale au fost date numeroase declarații de părinți care și-au

înscris copii la creșă în perioada respectivă și din care nu a rezultat că

inculpatul ar fi solicitat bani sau price alte bunuri pentru înscrierea

copiilor lor la grădiniță.

Astfel, s-a

concluzionat că este neîndoielnic faptul că inculpatul nu a pretins bani sau

alte foloase că nu a acceptat și a respins promisiunea de bani sau alte

foloase, neexistând probe din care să rezulte că inculpatul ar fi primit

asemenea promisiuni personal sau prin alte persoane, declarația martorei B.E.

nefiind concludentă în dovedirea unor asemenea raporturi fie prin

singularitatea ei, fie prin nesusținerea nici de către această martoră a

acestor modalități de săvârșire a infracțiunii de luare de mită de către

inculpat.

În ceea ce privește

modalitatea primirii banilor în plic susținută și prin rechizitoriu și reținută

și de prima instanță, Curtea a apreciat că din probele administrate există un

dubiu foarte serios care profită inculpatului, dubiu bazat pe modalitatea în

care denunțătoarea a plasat plicul pe biroul inculpatului în timp ce discuta cu

acesta, dar și pe discuția care nu a dovedit fără echivoc faptul că inculpatul

a conștientizat existența plicului.

Astfel, prin

încheierea din 25 octombrie 2011, Curtea a procedat la vizionarea înregistrării

de pe D.V.D. din 01 septembrie 2010 (discuțiile dintre denunțătoare și inculpat

în cabinetul acestuia), constatându-se că discuția privea problemele medicale

ale copilului ce urma să fie înscris la creșă, iar la minutul 27 - 28 s-a

observat cum denunțătoarea a aruncat o coală de hârtie albă, împăturită, spre

biroul inculpatului, după care imaginea a purtat pe alte cadre, respectiv

camera biroului inculpatului.

Discuția dintre

denunțătoare și inculpat a fost cea cuprinsă în rechizitoriu la filele 6 - 7.

S-a arătat că este

adevărat că din această discuție rezultă că denunțătoarea, folosind un limbaj

aluziv, a încercat să sugereze în finalul discuției că vrea ca inculpatul să

fie "mulțumit" sau "ca de obicei îmi place să (...) fie bine și

acolo și acolo", însă inculpatul a răspuns ferm: "stați doamnă

liniștită că nu facem aicea tarabageală (...) altfel am fi scris pe ușă

intrarea 300 RON sau 700 RON sau nu știu (...) 100 RON", un asemenea

răspuns practic, reprezentând un refuz și o descurajare în privința intențiilor

martorei denunțătoare.

S-a motivat că dacă

s-ar aprecia că asemenea răspuns reprezintă de fapt o necontestare a

cuantumului sumei depuse în plic de către denunțătoare, ar însemna doar că s-ar

face o simplă presupune de către Curte, presupunere care ar fi fără putere

probantă, în condițiile în care nu există certitudine că inculpatul ar fi văzut

plicul și ar fi conștientizat astfel că există o ofertă de mituire, cu atât mai

mult cu cât sugestiile denunțătoarei au fost aluzive.

Practic, din

vizionare nu s-a putut constata că inculpatul a vizionat plicul, iar din

discuție că ar fi conștientizat că în acel moment se dau bani sau că se promit

bani, răspunsul acestuia fiind ferm.

S-a apreciat că și

dacă s-ar fi dovedit neîndoielnic toate aceste aspecte, fapta ar fi putut

reprezenta infracțiunea de primire de foloase necuvenite, deoarece din

declarațiile martorei B.E. coroborate cu discuția purtată cu denunțătoarea,

reținută și în rechizitoriu, rezultă că minorul ar fi fost acceptat de

principiu pentru înscrierea la creșă, discuția purtându-se numai asupra unor

aspecte medicale legate de copil, însoțite de sfaturi din partea inculpatului.

S-a concluzionat că

neconștientizarea existenței plicului, lipsa unei oferte clare din partea

denunțătoarei, alături de răspunsul ferm al inculpatului, demonstrează că nu

s-a dovedit îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de

mită, respectiv latura subiectivă a acestuia, existând dubii sub acest aspect

care profită inculpatului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și pct. 10 C.

proc. pen. și arătând (după cum rezultă din motivele scrise de recurs și

concluziile orale ale procurorului de ședință expuse în partea introductivă a

prezentei decizii) că soluția de achitare constituie rezultatul unei eronate

interpretări a probelor care contrar concluziei instanței de apel, dovedeau

primirea banilor de către inculpat în scopul îndeplinirii corespunzătoare a

atribuțiilor de serviciu și întrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, în același sens fiind și

declarațiile martorei B.E. și ale denunțătoarei asupra cărora instanța nu s-a

pronunțat; s-a solicitat admiterea recursului și menținerea hotărârii primei

instanțe.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și din oficiu, instanța de recurs constată că

acesta este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează.

Din verificarea și în

baza propriei aprecieri asupra ansamblului probelor administrate și din analiza

hotărârilor pronunțate, instanța de recurs constată că soluția recurată este

legală, temeinică și riguros motivată.

Se reține că în mod

just s-a apreciat, în esență, că prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea

inculpatului nu a fost înlăturată, astfel că orice dubii privind vinovăția

acestuia în comiterea faptei imputate au fost valorificate în sensul producerii

de efecte în favoarea inculpatului.

Probele administrate

și care s-au coroborat nu au fost și nu sunt apte a forma convingerea instanței

că inculpatul ar fi pretins martorei denunțătoare vreo sumă de bani - aspect pe

care, de altfel, acesta l-a acceptat, în acest sens fiind denunțul și

declarațiile sale din cursul urmăririi penale; totodată, pretinsul fapt al

cererii (chiar indirectă) unor sume de bani de la părinții ce doreau să-și

înscrie copii la creșă nu a fost susținut decât de declarațiile martorei B.E. În

ceea ce privește veridicitatea acestora și aptitudinea lor de a constitui probe

care prin eventuala coroborare cu altele să conducă la stabilirea stării de

fapt se reține că după cum rezultă chiar din declarația martorei amintită

aceasta se afla într-o relație încordată cu inculpatul, tensiunile existente

datorându-se reclamației pe care acesta o formulase împotriva martorei pentru

modul de exercitare a atribuțiilor și folosirea în interes propriu a bunurilor

și dotărilor de la locul de muncă - aspecte ce reies din declarația dată de

inculpat în fața instanței de recurs și de fond.

Se constată, de

asemenea, că nici susținerile martorei denunțătoare nu sunt apte să dovedească,

mai presus de orice bănuială comiterea infracțiunii de luare de mită de către

inculpat nici în modalitatea normativă a pretinderii sumei de bani și nici a

primirii; totodată, convorbirea purtată și înregistrată nu susține teza

acuzării, potrivit căreia inculpatul nu a refuzat suma de bani predată de

denunțătoare, discuția purtată cu aceasta relevând refuzul său de a purta

conversația urmărită de martoră și respingerea aluziilor acesteia; nu s-a

dovedit că inculpatul ar fi primit, ori nu ar fi respins promisiuni având ca

obiect bani sau alte foloase, înregistrarea video neoferind date certe privind

conștientizarea existenței unui plic cu bani, ori a formulării unei oferte

ferme din partea denunțătoarei.

În circumstanțele

expuse, în mod evident, soluția de condamnare urma să se fundamenteze în mod

nelegal pe supoziții și incertitudini inapte să susțină coerent și cert o stare

de fapt și să probeze vinovăția inculpatului.

Comportamentului

acestuia nu i se poate conferi relevanță penală, demersurile sale în

exercitarea atribuțiilor specifice funcției deținută neinculpându-l; astfel

suspiciunile ce s-ar fi putut ridica având în vedere aspectele relevate de

martora B.E. - pe fondul relațiilor tensionate avute cu inculpatul - nu sunt

apte a susține o soluție de condamnare, după cum nici declarațiilor

denunțătoarei și înregistrărilor audio - video realizate nu li se poate acorda

o asemenea valoare.

Astfel, se reține că

în mod legal și temeinic instanța de apel a dispus achitarea inculpatului, pe

baza probelor ce s-au coroborat, neacordarea relevanței dorită de parchet unor

probe cu caracter incert sub aspectul informațiilor furnizate neechivalând cu

nepronunțarea asupra lor, cu comiterea unei erori de fapt, după cum susține

parchetul.

Având în vedere

aprecierile anterioare se constată că soluția recurată respectă exigențele

prev. de art. 62, 63 343 și 345 C. proc. pen., precum și prezumția de

nevinovăție și dreptul inculpatului la un proces echitabil, cărora li s-a dat

deplină eficiență.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Deciziei penale nr. 313 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I Penală, privind pe inculpatul F.Ș.S.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN