ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 155/F din data de 24 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 12.05.2021 de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și fraudă informatică, prev. de art. 242, art. 263a, art. 263 alin. (2)-(6), art. 263 din C. pen. german, cu privire la persoana solicitată A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității.
În baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării.
S-a constatat că acesta a fost reținută și arestată provizoriu de la 16.08.2021 la 24.08.2021, când, prin Decizia nr. 717 din 24.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 s-a desființat încheierea prin care s-a dispus arestarea provizorie și s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
S-a respins solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de către autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la data de 17 august 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat instanței ordonanța de reținere și procesul-verbal de identificare și ascultare privind persoana solicitată A., emise în Dosarul nr. x/2021, în data de 17 august 2021 față de care a fost emise mandatele europene de arestare de către autoritățile judiciare germane, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată în vederea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 102 alin. (2) și (7) raportat la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare și ascultare din 16 august 2021, ordonanța de reținere din 16 august 2021 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 de ore începând cu data de 16 august 2021, ora 22:50, fișa DEPABD, copia act de identitate, semnalarea Biroului Sirene.
Astfel, la datele de 29.03.2021 și 12.05.2021, autoritățile judiciare germane au emis împotriva persoanei solicitate mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunii de furt deosebit de grav și prin jefuirea unui domiciliu, fraudă informativă și tentativă de fraudă informatică prev. de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 3+(2), art. 263 a (1)+ (2), art. 263 alin. (2+ (3) teza 2 nr. 1+(4), art. 248 a, art. 244 alin. (1) nr. 3, art. 244 a alin. (1), art. 163 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(%)+(^) din C. pen. german, iar ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.
Curtea a reținut că potrivit art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel sesizează curtea de apel competentă pentru a aprecia asupra măsurii arestării provizorii în vederea predării.
De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, judecătorul sesizat poate dispune prin încheiere motivată, fie arestarea provizorie în vederea predării pe o durată de cel mult 15 zile, fie aplicarea uneia din măsurile preventive prevăzute de C. proc. pen.
Instanța de fond a constatat, deopotrivă, că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și, audiată fiind persoana solicitată în fața sa, aceasta a precizat că este de acord cu predarea și se prevalează de regula specialității .
Curtea, văzând sesizarea formulată de Biroul Sirene cu referire la emiterea mandatului european de arestare privind persoana solicitată A., posesoare a C.I. seria x nr. x eliberată la data de 17.11.2016 de SPC București, pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracțiunilor de furt deosebit de grav și prin jefuirea unui domiciliu, fraudă informativă și tentativă de fraudă informatică a apreciat, prin încheierea de ședință din data de 17.08.2021, că în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile și, având în vedere prevederile articolului 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, cu referire la articolul 230 din C. proc. pen., a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., posesoare a C.I. seria x nr. x eliberată la data de 17.11.2016 de SPC București, pe o durată de 15 zile cu începere de la data de 17 august 2021 la 31 august 2021, inclusiv.
Totodată, pentru a se depune la dosarul cauzei copii ale mandatelor europene de arestare traduse în limba română de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pentru a se comunica persoanei solicitate mandatul european de arestare tradus în limba română, în raport de dispozițiile articolului 102 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei la data de 24.08.2021.
La termenul menționat, Curtea a constatat că a fost depus în copie doar mandatul european de arestare emis la data de 12.05.2021 de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și fraudă informatică, prev. de art. 242, art. 263a, art. 263 alin. (2) - (6), art. 263 din C. pen. german, constând în aceea că, folosind fără drept un card bancar, a sustras în mai multe rânduri bani din conturile unor cetățeni germani.
De asemenea, Curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă cerute de legea internă relativ la procedura de de punere în executare a acestui mandat european de arestare, respectiv Legea 302/2004.
Astfel, s-a constatat întrunirea exigențelor art. 86-87 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autoritățile judiciare competente în procedură, dar și la forma și conținutul mandatului european de arestare.
În egală măsură s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptei și limitele pedepselor în legislația statelor implicate în procedură și nu există nici un motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, împrejurări în raport de care, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Cât privește celălalt mandat european de arestare, emis tot de către autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021, având în vedere, că, așa cum rezultă din adresa nr. x/2021 din 24.08.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București acesta a fost solicitat în mod repetat la datele de 17.08.2021, 18.08.2021, 20.08.2021 și 23.08.2021 și acestor solicitări nu numai că nu li s-a dat curs, dar nu a fost indicat nici un motiv justificativ, Curtea a respins solicitarea de punere în executare a acestui mandat, urmând ca o eventuală solicitare similară, să facă obiectul unei proceduri distincte.
Prin raportare la exigențele art. 102 din Legea nr. 302/2004, Curtea a apreciat că exigențele celerității în special, dar și ale cooperării judiciare în general, incumbă tuturor autorităților implicate în acest proces, care trebuie să dovedească diligență și stăruință în desfășurarea procedurilor.
Curtea, a avut în vedere, deopotrivă și starea de graviditate în care se află persoana solicitată (dovedită prin înscrisurile depuse la dosar), care nu constituie un impediment în luarea măsurii, neexistând pericolul pierderii sarcinii sau punerii în primejdie a vieții acesteia, dar care, în raport de exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului impune ca situația sa să fie lămurită într-un termen cât mai scurt.
****
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26.08.2021, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 30 august 2021, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației de față, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Prin motivele scrise, Ministerul Public a criticat hotărârea instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea contestației, desființarea în parte a sentinței pronunțate și, rejudecând, să se dispună punerea în executare și a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021 cu privire la persoana solicitată A..
Astfel, a arătat că, deși la data pronunțării sentinței contestată, respectiv la data de 24.08.2021, termenul de 15 zile stabilit de legiuitor pentru prezentarea mandatului european de arestare emis la data de 29.03.2021 nu expirase, Curtea de Apel București a dispus nelegal și netemeinic respingerea solicitării privind punerea în executare a acestui mandat, soluția fiind contrară legii și nemotivată de vreun temei prevăzut de reglementările interne și internaționale.
Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a întreprins toate demersurile legale în vederea transmiterii mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021.
Or, la o zi după pronunțarea hotărârii contestate, respectiv la data de 25.08.2021, deci în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de legiuitor, autoritățile judiciare germane au transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București mandatul european de arestare emis la data de 29.03.2021, acesta fiind înaintat de urgență cu adresă oficială la data de 25.08.2021 Curții de Apel București.
Examinând contestațiile formulate, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate A., cetățean român, se întemeiază pe existența a două mandate europene de arestare emise la data de 12.05.2021 de Judecătoria Flensburg și la data de 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea a unui număr de 16 infracțiuni, respectiv 6 infracțiuni de furt comis în comun, tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și patru cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv și profitabil, prev. de art. 242 (1), art. 243 (1) teza 2 nr. 3+(2), art. 263 a (1)+(2), art. 263 (2)+(3) teza 2 nr. 1+(4), art. 248 a din C. pen. german și art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr. 1 și 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.
În fapt, în esență, s-a reținut că, în perioada 25.06.2019-23.01.2020, împreună cu numitul B., în Dresda și Radebeul, au furat de la trei persoane portofelul ce conținea printre altele și carduri bancare pe care le-au folosit, fără drept, pentru a sustrage sume de bani din conturile bancare aferente, respectiv în perioada 03.11.2018-12.02.2019 în Flensburg, Germania.
Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază întemeiată contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și reține că mandatul european de arestare emis la data de 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.
În ceea ce privește natura și încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conținutul mandatului european de arestare aflat la dosar, Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt sancționate și de legislația națională și se regăsesc pe lista celor 32 de infracțiuni reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări. În cauza de față, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată este de 10 ani închisoare, conform informațiilor comunicate de statul emitent .
În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și observă că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din același act normativ, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.
În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităților judiciare germane privind predarea în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate A..
Deopotrivă, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a celui de-al doilea mandat european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la data de 12.05.2021, pe numele persoanei solicitate, față de care autoritățile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectă de săvârșirea a unui număr de 6 infracțiuni de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și 4 cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv și profitabil, prev. de art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr. 1 și 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.
Astfel, Înalta Curte reține că faptele pentru care se solicită persoana urmărită au corespondent în legislația română, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și fac parte dintre cele 32 de infracțiuni reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că infracțiunile sancționate de C. pen. german cu pedepse privative de libertate au o durată maximă mai mare de 3 ani închisoare, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, și, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.
Astfel se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.
În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanță a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte amintește că din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la eventualele motive de refuz a predării. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Având în vedere aceste considerente, în mod corect, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la data de 12.05.2021, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A..
Cu toate acestea, Înalta Curte reține că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, predarea poate fi amânată atunci când, persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă.
Sub acest aspect, se are în vedere că, așa cum rezultă din actele dosarului, persoana solicitată A. este însărcinată în 36 luni, urmând să nască la începutul lunii următoare (potrivit susținerilor contestatoarei), starea de arest putând pune în pericol atât sănătatea persoanei solicitate, cât și a fătului.
În aceste circumstanțe, punând în balanță interesul superior al minorului și cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, constând în aducerea imediată în fața autorităților judiciare din Germania, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, la acest moment, interesul minorului ce urmează să se nască este prioritar.
Ca atare, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că se impune amânarea predării persoanei solicitate, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, și anume până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.
Totodată, față de împrejurarea că în cauză s-a dispus arestarea inițială pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania, în baza mandatului european de arestare emis la data de 12.05.2021, măsura preventivă dispusă de instanța de fond urmează a fi revocată de Înalta Curte, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate, dacă nu este reținută, arestată sau deținută în altă cauză, urmând a se dispune arestarea sa, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
În concluzie, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, în baza dispozițiilor 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 155/F din data de 24 august 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.
Va desființa în parte sentința penală contestată și rejudecând:
În baza art. 104 alin. (5) rap. la art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată, va dispune punerea în executare și a mandatului european de arestare, emis la data de 29.03.2021, de Tribunalul Districtual Dresda -Germania, pe numele persoanei solicitate A. .
În baza art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, va dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.
Va dispune punerea în libertate de îndată a persoanei solicitate A., dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
Va dispune arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.
În baza art. 273 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 155/F din data de 24 august 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.
Desființează în parte sentința penală contestată și rejudecând:
În baza art. 104 alin. (5) rap. la art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune punerea în executare și a mandatului european de arestare, emis la data de 29.03.2021, de Tribunalul Districtual Dresda -Germania, pe numele persoanei solicitate A. .
În baza art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.
Dispune punerea în libertate de îndată a persoanei solicitate A., dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor formulate rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 august 2021.
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică din data de 31 august 2021
S-a luat în examinare, din oficiu, îndreptarea erorii materiale evidente strecurate în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 728 din data de 30 august 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în Dosarul nr. x/2021.
În cauză nu s-a dispus citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul-asistent, după care;
ÎNALTA CURTE,
Deliberând, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin minutei Deciziei penale nr. 728 din data de 30 august 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în Dosarul nr. x/2021, printre altele, s-a decis:
"Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării".
Din analiza conținutului minutei deciziei menționate se observă că s-a strecurat o eroare materială, în sensul că în alineatul 6 nu s-a consemnat durata inițială a arestării provizorii, în vederea predării, dispusă față de persoana solicitată A..
Potrivit dispozițiilor art. 278 din Codul de procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Drept urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei deciziei pronunțate, în sensul că în alineatul 6 în loc de "Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării", se va menționa "Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Îndreaptă eroarea materială din cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 728 din data de 30 august 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în Dosarul nr. x/2021, în sensul că în alineatul 6 în loc de "Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării", se va menționa "Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării".
Prezenta face parte integrantă din minuta Deciziei penale nr. 728 din data de 30 august 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în Dosarul nr. x/2021, despre această eroare materială urmând a se face mențiune pe minuta încheierii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 august 2021.