ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2021

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 56/F pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și, în consecință, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către Curtea Locală din Merseburg, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a măsurii, și predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile din Germania cu privire la infracțiunile ce fac obiectul mandatului, cu respectarea regulii specialității și condiția executării pedepsei privative de libertate (în caz de condamnare), pe teritoriul României.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută de la data de 25 februarie 2021, până la data de 26 februarie 2021.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, la 26 februarie 2021 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania față de numitul A. și cererea de luarea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate pentru o perioadă de 15 zile, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin Încheierea din 26 februarie 2021, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea de apel a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de arestare provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A. și a dispus punerea de îndată în libertate a acesteia.

A dispus luarea măsurii controlului judiciar față de persoana solicitată, pe o perioadă de 30 de zile de la data de 26 februarie 2021 până la data de 27 martie 2021, inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) din C. proc. pen. i s-a impus persoanei solicitate respectarea, pe durata măsurii a obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen. și a stabilit ca organ desemnat cu supravegherea persoanei solicitate Poliția Orașului x.

În baza art. 215 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a impus persoanei solicitate obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul procurorului sau al instanței.

S-a fixat termen la data de 11 martie 2021 ora 10:00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Fiind ascultată, la termenul de judecată din data de 11 martie 2021, cu privire la cererea Parchetului de punere în executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare germane, precizând, totodată că, în situația condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, dorește să execute pedeapsa pe teritoriul României.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în raport cu actele dosarului, Curtea a constatat că cetățeanul român A. este cercetat de autoritățile judiciare germane pentru comiterea infracțiunii de fraudă în formă continuată în scopul obținerii de foloase, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunității Europene în sensul convenției din 1995 privind protejarea Comunității Europene prevăzută de art. 263 alin. (1) și (3) pct. 1 din C. pen. german, în mandatul european de arestare arătându-se, sub aspectul situației de fapt, că, în perioada 16 martie 2015 - 31 august 2015 în localitatea Merseburg - Germania, cu ajutorul unei cereri de alocații de subzistență, a fraudat Agenția de Recrutare din Merseburg, districtul Saale, afirmând că a intrat în Germania pentru a-și căuta de lucru, fiind șomer. În realitate persoana solicitată conducea o afacere în construcții, care îi aducea venituri mici. Ca urmare, până în luna august 2015 s-au plătit alocații în valoare totală de 9.790,72 euro pentru susnumit, soția și cei doi copii, fără a avea acest drept.

Raportându-se la dispozițiile art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004, judecătorul fondului a reținut că mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane conține toate informațiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, că persoana solicitată a fost prezentă în fața instanței, ocazie cu care i-a fost verificată identitatea și s-a constatat că nu există obiecții privitoare la aceasta.

De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată a declarat în fața instanței, la termenul de judecată din 11 martie 2021, că nu este de acord cu predarea și că nu renunță la beneficiul conferit de regula specialității, poziția sa fiind consemnată în cuprinsul unei declarații, conform art. 105 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fapta pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate și în legislația română în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

În plus, s-a subliniat că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, dar și că, în această procedură, instanța nu are competența de a se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Ca urmare, constatând îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania - Curtea Locală din Merseburg, în Dosarul nr. x/20.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., învederând că infracțiunea pentru care este cercetat în Germania nu are corespondent în legislația penală română și solicitând ca, până la predarea sa către autoritățile judiciare germane, să fie plasat sub control judiciar.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis la data de 29 ianuarie 2021 de către Curtea Locală din Merseburg, Germania, că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate, în vederea judecării în dosarul nr. x/20, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă în formă continuată în scopul obținerii de foloase, inclusiv cu afectarea intereselor financiare ale Comunității Europene în sensul convenției din 1995 privind protejarea Comunității Europene prevăzută de art. 263 alin. (1) și (3) pct. 1 din C. pen. german, sancționată cu pedeapsa închisorii de maxim 10 ani, constând, în esență, în aceea că, în perioada 16 martie 2015 - 31 august 2015 în localitatea Merseburg - Germania, cu ajutorul unei cereri de alocații de subzistență, a fraudat Agenția de Recrutare din Merseburg, districtul Saale, afirmând că a intrat în Germania pentru a-și căuta de lucru, fiind șomer, în realitate, persoana solicitată conducea o afacere în construcții, care îi aducea venituri mici. Ca urmare, până în luna august 2015 s-au plătit alocații în valoare totală de 9.790,72 euro pentru susnumit, soția și cei doi copii, fără a avea acest drept.

Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă, că faptele reținute de autoritățile judiciare solicitante se regăsesc printre cele enumerate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 8) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol. De altfel, această faptă este incriminată și de legea penală română în art. 244 alin. (1) C. pen., referitoare la infracțiunea de înșelăciune, fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Deopotrivă, se are în vedere că, la data de 11 martie 2021, persoana solicitată a precizat, în fața Curții de Apel București, că se opune predării către autoritățile judiciare emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, în cauză, nu a fost invocat și nici nu se identifică vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește susținerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea activității imputate, Înalta Curte arată că antamarea vinovăției ori examinarea conținutului constitutiv al infracțiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, așa încât verificarea acestor aspecte revine în competența exclusivă a autorităților judiciare ale statului emitent.

Deopotrivă, instanța supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării contestatorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) din C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale și judecării, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 56/F din 11 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 56/F din 11 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.

GGC - CP