ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26/F din data de 09 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a II - a penală, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 02.12.2020 de către Judecătoria Marburg - Germania, privind pe persoana solicitată A..

S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.02.2021 până la data de 10.03.2021 și predarea acesteia, în stare de arest, către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore și arestată provizoriu în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 28.01.2021 la zi.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că la data de 29.01.2021 a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane față de A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat comis de grup organizat prev. de art. 242 (1), 244 (1), 244 a (1), 243 (1) din C. pen. german, în sensul luării măsurii arestării provizorii în vederea predării pentru o perioadă de 15 zile.

În ședința publică din data de 29.01.2021, Curtea a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, aceasta neridicând obiecțiuni cu privire la identitate. Persoana solicitată a fost asistată de apărător ales și a fost audiată cu privire la solicitarea Parchetului, prin intermediul videoconferinței, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar, conform art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 225 alin. (4), (5), (7) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 29.01.2021, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., pentru o durată de 15 de zile, de la 29.01.2021 până la data de 12.02.2021, inclusiv.

Totodată, a fost fixat termen la data de 09.02.2021, ora 09:00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de o traducere în limba română.

Prin adresa nr. x/2021 din data de 02.02.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înaintat Curții de Apel București mandatul european de arestare emis de autoritățile germane, însoțit de o traducere în limba română.

La termenul din data de 09.02.2021, Curtea a procedat la predarea unui exemplar al mandatului european de arestare către persoana solicitată, i-a adus la cunoștință acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată, regula specialității, posibilitatea de a-și da consimțământul la predare și de a solicita ca, în ipoteza în care autoritățile germane vor pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să solicite transferul în România.

În conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate A., care a arătat că nu dorește să fie predat autorităților germane și a precizat că înțelege să nu renunțe la regula specialității.

Din analiza mandatului european de arestare emis la data de 02.12.2020 de Judecătoria Malburg - Germania, Curtea a reținut că acesta a fost emis în baza mandatului național de arestare nr. 58-GS - 4 Js 2724/17 din data de 08.07.2020 al Judecătoriei Marburg.

În cuprinsul mandatului s-a precizat că persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în bandă prevăzută de art. 242 (1), 244 (1), 244 a (1), 243 (1) din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de până la 10 ani.

În fapt, în sarcina persoanei solicitate s-a reținut că la data de 09.11.2015, în timp ce se afla în Ebsdorfergrund - Germania, împreună cu alte două persoane neidentificate, sub pretextul unei tranzacții imobiliare, i-a solicitat persoanei vătămate să îi arate 200.000 EUR în numerar, pentru a-i verifica solvabilitatea. Suspectul a introdus banii într-un plic, l-a închis, l-a marcat și l-a pus în geanta proprie sub pretextul de a demonstra cum urma să fie efectuată viitoarea predare a banilor. Ulterior, a scos din geantă un plic care arăta identic și care, cu toate acestea, conținea doar o bancnotă de 500 EUR și un teanc de hârtii și i l-a predat persoanei vătămate, aceasta neobservând faptul că banii erau încă în geanta suspectului. În cele din urmă, acesta a plecat cu banii. S-a mai arătat că persoana solicitată și cele două persoane neidentificate au format un grup organizat și că aceasta își câștigă existența prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis la data de 02.12.2020 de autoritățile judiciare germane îndeplinește condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor și pedeapsa prevăzută de legislația statului solicitant.

Totodată, infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată dau loc la predare, în acord cu dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinită și condiția dublei incriminări, acestea găsindu-și corespondent în dispozițiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. și art. 367 alin. (1) C. pen.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că nu sunt fondate criticile prezentate de persoana solicitată în legătură cu încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost emis mandatul european de arestare. S-a menționat că instanța de executare nu are posibilitatea de a verifica situația de fapt reținută în cuprinsul mandatului european de arestare și nici corespondența realizată între situația de fapt și normele de drept național ale statului emitent. Nici faptul că infracțiunea de furt organizat reținută de autoritățile germane ar putea fi calificată în dreptul român drept înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat nu poate duce la respingerea solicitării de predare, atât timp cât sunt respectate cerințele art. 97 din Legea nr. 302/2004.

În același timp, s-a apreciat că, în virtutea principiului încrederii reciproce între autoritățile judiciare din state membre ale Uniunii Europene, Curtea nu este abilitată să verifice condițiile în care s-a procedat la emiterea mandatului național de arestare de către Judecătoria Marburg. Totodată, faptul că persoana solicitată nu ar fi fost citată anterior în procedura în care s-a emis acest mandat nu atrage aplicabilitatea motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, acesta vizând situația persoanei condamnate care nu a fost prezentă la judecată și a cărei predare este solicitată în vederea executării pedepsei și nu situația persoanei a cărei predare este solicitată tocmai pentru a putea fi prezentă la urmărirea penală și judecată.

În ceea ce privește argumentul referitor la incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Curtea a subliniat faptul că intervenția prescripției răspunderii penale, în ipoteza în care faptele ar fi fost de competența autorităților române, este doar un motiv opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare.

Or, raportat la gravitatea acuzației aduse persoanei solicitate, la prejudiciul presupus creat, la faptul că aceasta a mai fost condamnată de autoritățile din Marea Britanie și din Spania pentru săvârșirea de infracțiuni de fraudă în intervalul 2017-2018, Curtea a apreciat că se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile germane în vederea lămuririi situației juridice a acesteia.

Nu în ultimul rând, prima instanță a constatat că motivul de refuz al predării invocat de persoana solicitată (nu a săvârșit faptele pentru care este cercetat) nu se încadrează în motivele obligatorii sau opționale de refuz a executării mandatului prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește măsura preventivă, Curtea a constatat faptul că, în raport cu dispozițiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură preventivă. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3157 din 17 decembrie 2014.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În dezbateri, contestatorul - persoana solicitată, beneficiind de asistența juridică a unui avocat ales a solicitat admiterea contestației, susținând că nu există o corespondență între infracțiunile incriminate în mandatul european de arestare și o infracțiune prevăzută de C. pen. român. De asemenea, a invocat motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 lit. g) din Legea nr. 302/2004, apreciind că infracțiunile, inclusiv de furt simplu dar și de înșelăciune sunt prescrise, atât în C. pen. german, cât și în C. pen. român. Un alt motiv pentru care a solicitat a nu se da curs executării mandatului european de arestare a fost acela că statul german nu a comunicat vreo acuzație contestatorului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil de către statul german prin judecarea în lipsă a persoanei solicitate.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

În cauză, se reține că față de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 02.12.2020 de către Judecătoria Marburg - Germania, fiind urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat comis de grup organizat prev. de art. 242 (1), 244 (1), 244 a (1), 243 (1) din C. pen. german.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autoritățile judiciare germane îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracțiunile sancționate de C. pen. german cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și observă că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din același act normativ.

Contrar celor invocate de apărare, referitor la incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că nu s-a împlinit termenul de 5 ani al prescripției răspunderii penale, întrucât în sarcina persoanei solicitate s-a reținut săvârșirea faptelor la data de 09.11.2015, iar la data de 08.07.2020 Judecătoria Marburg a emis mandatul național de arestare nr. 58-GS - 4 Js 2724/17 care a stat la baza emiterii mandatului european. Mai mult, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, intervenția prescripției răspunderii penale, în ipoteza în care faptele ar fi fost de competența autorităților române, este doar un motiv opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare.

De asemenea, Înalta Curte constată că aspectele care vizează temeinicia acuzațiilor formulate în statul emitent împotriva persoanei solicitate excedează analizei în prezenta cauză, sens în care se au în vedere dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, așa încât verificarea acestei apărări revine în competența exclusivă a autorității judiciare a statului emitent. Înalta Curte mai notează că, în procedura reglementată de art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța română nu are competența de a examina temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară din Germania și nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.

Totodată, se constată că în cazul persoanei solicitate A. nu se aplică nici motivul opțional de refuz legat de judecata în lipsă, întrucât mandatul european de arestare nu a fost emis în vederea executării unei pedepse, caz în care s-ar fi putut pune în discuție incidența motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, întemeiat pe faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă personal la judecată, ci mandatul a cărui executare se solicită în prezenta cauză a fost emis în cursul urmăririi penale.

Pe cale de consecință, se constată că instanța de fond a analizat mandatul european de arestare, reținând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la data de 09.02.2021 până la data de 10.03.2021, inclusiv aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește cererea persoanei solicitate de înlocuire a măsurii arestului provizoriu cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, Înalta Curte amintește că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională. Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală și temeinică sentința penală atacată, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 09 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a II - a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 09 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a II - a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.