Decizia nr. 87/2021 — ÎCCJ, Secția penală — contestație împotriva sentinței nr. 4/2021 a Curții de Apel București

În data de 21 aprilie 2018, în intervalul de timp între ora 12:15 și ora 15:30, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa C., x Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților D., părți vătămate. A încercat mai întâi prin intermediul unei ferestre basculate, să deschidă o altă fereastră. Când acest lucru nu a reușit, numitul s-a deplasat la balcon și a pătruns în locuință prin ușa balconului care era neînchisă, pentru a cerceta locuința Și a constata dacă găsește lucruri pe care să le fure. El a furat un telefon mobil E. și bani în numerar în valoare de circa 320 euro.

În data de 26 ianuarie 2019, în intervalul de timp între ora 10:00 și ora 13:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată ia adresa F., x Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților G., părți vătămate. El a forțat ușa de la balcon și a furat o caseta cu obiecte de podoabă conținând bijuterii din aur în valoare de circa 600,00 euro precum și bani în numerar în valoare de 250,00 euro. Intenția sa a fost de a păstra banii pentru sine și de a vinde bijuteriile cu profit.

În data de 1 martie 2019, în intervalul de timp dintre ora 18:00 și ora 18:30, învinuitul, împreună cu alți complici ramași necunoscuți, s-a deplasat la clădirea unifamilială izolată aparținând numiților H., părți vătămate, situată la adresa Rheurdter Straße 98, 47661 B. Aici, făptuitorii au escaladat peretele lateral situat în zona grădinii și au forțat o fereastra de la bucătărie, cu ajutorul unei răngi. Prin aceasta, ei au intrat în spațiul de locuit și au cercetat acest spațiu pentru a găsi bunuri pe care să le fure. Ei au furat diverse bijuterii, intenția lor a fost să păstreze bunurile pentru sine sau să le vândă cu profit.

În data de 21 martie 2019, în intervalul de timp între ora 19:00 și ora 21:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa Duisburger Straße 59, 47166 Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numitei I., parte vătămată. A introdus mâna printr-o fereastră basculată, a manevrat astfel mânerul ferestrei învecinate și a deschis acea fereastră. Prin acea fereastră a pătruns după aceea în locuință și a cercetat dormitorul pentru a găsi bunuri pe care să ie fure. El a furat un portmoneu cu 15 euro în numerar precum și diverse documente de identitate și carduri bancare, intenția sa a fost să păstreze bunurile pentru sine.

În seara zilei de 23 martie 2019, în intervalul de timp între ora 19:00 și ora 20:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa J., 47169 Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților K., părți vătămate. Învinuitul și-a introdus mâna prin fereastra basculată, a deschis fereastra învecinată și a pătruns în locuință prin escaladare. Apoi a cercetat locuința pentru a găsi bunuri pe care să le fure. El a furat bani în numerar, un telefon mobil, un aparat L., accesorii aferente precum și o îmbrăcăminte de telefon mobil. Intenția sa a fost să păstreze bunurile pentru sine sau să le vândă cu profit. Curtea a reținut că faptele menționate au echivalent în legislația penală română, reprezentând infracțiunile prevăzute de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) din noul C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) din noul C. pen. român, pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani. De asemenea, s-a reținut că faptele menționate sunt pedepsite de C. pen. german cu închisoarea până la 10 ani. Prin urmare, sunt îndeplinite exigențele art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată. Curtea a constatat faptul că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea, invocând în esență faptul că familia sa se află pe teritoriul României. În drept, această obiecțiune nu intră sub incidența dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 302/2004 modificată. Susținerile apărării privind posibilitatea efectuării unor comisii rogatorii de către autoritățile germane sau a unui eventual transfer de proceduri nu pot fi primite, instanța de executare - ca reflex al suveranității naționale al statului emitent - neputând să aprecieze asupra modalității în care se desfășoară cercetarea penală în cadrul statului emitent. De altfel, aceste susțineri nu se circumscriu niciunui motiv de refuz al predării. Curtea a constatat, prin urmare, că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată A., motivele contestației fiind susținute de către apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum se regăsesc în practicaua prezentei hotărâri. Examinând contestația formulată, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed: Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate A. se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de Judecătoria Duisburg pe numele persoanei solicitate, la data de 23 octombrie 2020, aceasta fiind urmărită internațional pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt din locuință prevăzute de art. 242 I, 244 I, no. 3, IV, 53 din C. pen. german, art. 1, 105 ff din Legea privind Tineretul. În fapt, s-a reținut că, la datele de 21 aprilie 2018, 26 ianuarie 2019, 1 martie 2019, 21 martie 2019 și 23 martie 2019, în Duisburg și B.: 1. În data de 21 aprilie 2018, în intervalul de timp între ora 12:15 și ora 15:30, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa C., x Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților D., părți vătămate. A încercat mai întâi prin intermediul unei ferestre basculate, să deschidă o altă fereastră. Când acest lucru nu a reușit, numitul s-a deplasat la balcon și a pătruns în locuință prin ușa balconului care era neînchisă, pentru a cerceta locuința Și a constata dacă găsește lucruri pe care să le fure. El a furat un telefon mobil E. și bani în numerar în valoare de circa 320 euro. 2. În data de 26 ianuarie 2019, în intervalul de timp între ora 10:00 și ora 13:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată ia adresa F., x Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților G., părți vătămate. El a forțat ușa de la balcon și a furat o caseta cu obiecte de podoabă conținând bijuterii din aur în valoare de circa 600,00 euro precum și bani în numerar în valoare de 250,00 euro. Intenția sa a fost de a păstra banii pentru sine și de a vinde bijuteriile cu profit. 3. În data de 1 martie 2019, în intervalul de timp dintre ora 18:00 și ora 18:30, învinuitul, împreună cu alți complici ramași necunoscuți, s-a deplasat la clădirea unifamilială izolată aparținând numiților H., părți vătămate, situată la adresa Rheurdter Straße 98, 47661 B. Aici, făptuitorii au escaladat peretele lateral situat în zona grădinii și au forțat o fereastra de la bucătărie, cu ajutorul unei răngi. Prin aceasta, ei au intrat în spațiul de locuit și au cercetat acest spațiu pentru a găsi bunuri pe care să le fure. Ei au furat diverse bijuterii, intenția lor a fost să păstreze bunurile pentru sine sau să le vândă cu profit. 4. În data de 21 martie 2019, în intervalul de timp între ora 19:00 și ora 21:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa Duisburger Straße 59, 47166 Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numitei I., parte vătămată. A introdus mâna printr-o fereastră basculată, a manevrat astfel mânerul ferestrei învecinate și a deschis acea fereastră. Prin acea fereastră a pătruns după aceea în locuință și a cercetat dormitorul pentru a găsi bunuri pe care să ie fure. El a furat un portmoneu cu 15 euro în numerar precum și diverse documente de identitate și carduri bancare, intenția sa a fost să păstreze bunurile pentru sine. 5. În seara zilei de 23 martie 2019, în intervalul de timp între ora 19:00 și ora 20:00, învinuitul s-a deplasat la clădirea multifamilială situată la adresa J., 47169 Duisburg. Aici, numitul a abordat locuința aflată la parter a numiților K., părți vătămate. Învinuitul și-a introdus mâna prin fereastra basculată, a deschis fereastra învecinată și a pătruns în locuință prin escaladare. Apoi a cercetat locuința pentru a găsi bunuri pe care să le fure. El a furat bani în numerar, un telefon mobil, un aparat L., accesorii aferente precum și o îmbrăcăminte de telefon mobil. Intenția sa a fost să păstreze bunurile pentru sine sau să le vândă cu profit. Se constată, astfel, că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată A. sunt incriminate de legislația penală română, având corespondent în infracțiunile de prevăzute de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani. În plus, se observă că faptele ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă, fac parte dintre cele prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, care dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este cel puțin 3 ani dau dreptul la predare între statele membre fără a mai fi supuse verificării condiției dublei incriminări. Totodată, se constată că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din aceeași lege. Ca atare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, concluzionează că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, necesare pentru a aprecia asupra întrunirii cerințelor imperative impuse de lege, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În consecință, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu nu poate fi primită. Dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, textul de lege neacordând instanței posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri preventive, prevăzute de C. proc. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 4/F din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2020. Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 554 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.