ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 590/2021

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 106/F din data de 03 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.04.2021 de Judecătoria Duisburg pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile din Germania, cu respectarea regulii specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

S-a dispus emiterea corespunzătoare a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, la data de 25.05.2021 a fost înregistrată pe rolul instanței, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 15.04.2021 de autoritățile judiciare germane, față de cetățeanul român A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt deosebit de grav, prevăzute de art. 242 și art. 243 din C. pen. german și art. 1 și 3 din Legea privind instanțele pentru minori.

Totodată, în cuprinsul sesizării formulate, s-a arătat că, împotriva persoanei solicitate nu s-a luat măsura reținerii întrucât, la data săvârșirii faptelor - 07.10.2019, respectiv 28.12.2019 - persoana solicitată avea vârsta de 15 ani și 2 luni, iar autoritățile germane nu au comunicat informații cu privire la discernământul minorului la momentul comiterii faptelor, aceste relații fiind solicitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin adresa din 06.05.2021, adresă atașată lucrării în copie.

În ședința publică din data de 25.05.2021 Curtea a dispus luarea, față de persoana solicitată, a măsurii preventive a controlului judiciar - încheiere definitivă prin necontestare.

Din oficiu, a fost atașată Hotărârea Curții (Marea Cameră, Curtea de Justiție a Uniunii Europene) pronunțată la 23.01.2018 în cauza nr. C-367/16 (B.).

S-a reținut că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, nu a renunțat la regula specialității, însă nu a fost de acord cu predarea; în consecință, a fost audiată, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Opoziția la predare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

A fost respinsă ca inadmisibilă solicitarea apărării de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea discernământului persoanei solicitate.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a reținut că este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 și nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din același act normativ.

Din examinarea mandatului european de arestare s-a reținut că acesta se referă la două fapte comise pe 07.10.2019 și 28.12.2019 în C., astfel:

Și această faptă a fost săvârșită pentru a asigura finanțarea mijloacelor de trai pe teritoriul Republicii Federale Germania.

În drept, s-au reținut două infracțiuni de furt deosebit de grav, prevăzute de art. 242 și art. 243 din C. pen. german și art. 1 și 3 din Legea privind instanțele pentru minori, infracțiuni care se pedepsesc cu închisoarea de până la 15 ani.

Curtea a reținut că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate de autoritățile germane își găsesc corespondentul în legislația penală română (infracțiunile prevăzute de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. e) C. pen. român - două infracțiuni - fiecare cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. român, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român, pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani, în raport cu situația de fapt expusă în mandat), în consecință, fiind îndeplinite în cauză exigențele art. 97 din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 2 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

Curtea a constatat, de asemenea, că, în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Astfel, Curtea a constatat faptul că persoana solicitată avea, la data comiterii presupuselor fapte, vârsta de 15 ani și 2 luni, respectiv 15 ani și 4 luni.

S-a reținut că, potrivit art. 113 C. pen. român:

"(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. (2) Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.".

Prin urmare, în cazul minorilor, conform legislației române aceștia nu răspund penal până la vârsta de 14 ani (prezumție absolută de lipsă a discernământului), de la 14 la 16 ani răspund penal doar dacă se dovedește că au discernământ în concret, în raport cu fapta cercetată (prezumție relativă de lipsă a discernământului), iar de la 16 ani răspund penal dacă nu se dovedește lipsa discernământului (prezumție relativă de existență a discernământului).

Curtea a reținut că, în conformitate cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - dispoziții care preiau cele statuate prin art. 3 pct. 3 din Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI - "Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română."

Prin urmare, s-a apreciat că singura condiție ce se impune a fi verificată, sub acest aspect, în cazul minorilor, de către statul de executare este vârsta de la care, conform legii interne a statului de executare, minorului îi poate fi angajată răspunderea penală, neavând relevanță elementele suplimentare de a căror îndeplinire condiționează legea statului de executare tragerea la răspundere penală a minorului.

Această interpretare a fost dată dispozițiilor art. 3 pct. 3 din Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI și prin Hotărârea Curții (Marea Cameră, Curtea de Justiție a Uniunii Europene) pronunțată la 23.01.2018 în cauza nr. C-367/16 (B.), prin care s-au stabilit următoarele:

"1) Articolul 3 punctul 3 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că autoritatea judiciară a statului membru de executare trebuie numai să refuze predarea persoanelor minore care fac obiectul unui mandat european de arestare care, potrivit dreptului statului membru de executare, nu au vârsta necesară pentru a răspunde penal pentru faptele aflate la originea unui mandat emis împotriva acestora.

2) Articolul 3 punctul 3 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că, pentru a decide cu privire la predarea unei persoane minore care face obiectul unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară din statul membru de executare trebuie numai să verifice dacă persoana vizată a împlinit vârsta minimă pentru a răspunde penal, în statul membru de executare, pentru faptele aflate la originea unui astfel de mandat, fără a trebui să țină seama de eventuale cerințe suplimentare referitoare la o evaluare personalizată de care dreptul acestui stat membru condiționează în mod concret urmărirea penală sau condamnarea unei persoane minore pentru astfel de fapte."

De altfel, Curtea a reținut că în cauza de față autoritatea emitentă a mandatului european de arestare a comunicat faptul că, deși în cauză nu s-a efectuat o expertiză medico - legală pentru verificarea discernământului persoanei solicitate (expertiză care nu este obligatorie, conform legislației penale germane, în toate cazurile), organele judiciare germane nu dețin date din care să reiasă faptul că persoana solicitată nu ar avea discernământ.

În acest sens, au subliniat organele judiciare germane și faptul că persoana solicitată a mai fost condamnată anterior pe teritoriul Germaniei - aspect confirmat de fișa de cazier a persoanei solicitate.

Prin urmare, motivele invocate vizând vârsta persoanei solicitate și absența unei expertize medico - legale psihiatrice privind discernământul, nu justifică, în opinia Curții, refuzul predării.

S-a menționat, sub acest aspect, și faptul că mandatul european de arestare trebuie să se execute pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, aceasta fiind finalitatea înseși a cooperării internaționale.

S-a apreciat că a condiționa predarea unei persoane de aspecte care nu au fost convenite de părțile implicate în acest proces european de cooperare ar fi de natură să aducă atingere înseși acestei finalități, aducând atingere înfăptuirii justiției în statul solicitant.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată A..

Concluziile formulate de apărare și de reprezentantul Ministerului Public, precum și poziția contestatorului-persoană solicitată din ultimul cuvânt, au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se reține că, față de persoana solicitată A., s-a emis de către autoritățile judiciare germane mandatul european de arestare din 15.04.2021, aceasta fiind urmărită pentru săvârșirea infracțiunilor de furt deosebit de grav, prevăzute de art. 242 și art. 243 din C. pen. german și art. 1 și 3 din Legea privind instanțele pentru minori.

De asemenea, se constată, în raport cu situația de fapt expusă în mandat, că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate de autoritățile germane își găsesc corespondentul în legislația penală română, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. e) C. pen. român, fiecare cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. român, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român, pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu sau facultativ al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocată de apărare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 113 C. pen. român, "(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. (2) Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii."

Contrar celor invocate de apărare, în sensul că, în lipsa unei expertize psihiatrice, nu s-a stabilit dacă, la data săvârșirii faptelor de furt de pe teritoriul Germaniei, contestatorul persoană solicitată putea răspunde penal, Înalta Curte reține că acest aspect nu constituie o cauză legală circumscrisă motivelor obligatorii de refuz la predare, de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare, câtă vreme la momentul la care se susține de către autoritățile germane că persoana solicitată ar fi săvârșit faptele pe teritoriul statului german, persoana solicitată avea vârsta care permitea atragerea răspunderii penale, respectiv împlinise 14 ani, aceasta fiind singura condiție prevăzută de dispozițiile legale anterior menționate supusă cenzurii de către autoritatea judiciară română de executare.

Așadar, Înalta Curte apreciază că solicitarea apărării de a se efectua o expertiză psihiatrică care să stabilească dacă, la data săvârșirii faptelor de furt de pe teritoriul Germaniei, contestatorul persoană solicitată putea răspunde penal, nu poate fi primită, având în vedere că la datele faptelor vizate de mandatul european de arestare persoana solicitată avea împlinită vârsta de 14 ani, vârstă care permitea atragerea răspunderii penale, aceasta fiind singura condiție prevăzută de instrumentele internaționale incidente în cauză.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 3 pct. 3 din Decizia - cadru nr. 2002/584/JAI au fost implementate în legislația națională prin art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care au fost interpretate prin Decizia nr. C-367/16 (B.) din data de 23.01.2018, pronunțată de Marea Cameră, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-au stabilit că:

"1) Articolul 3 punctul 3 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că autoritatea judiciară a statului membru de executare trebuie numai să refuze predarea persoanelor minore care fac obiectul unui mandat european de arestare care, potrivit dreptului statului membru de executare, nu au vârsta necesară pentru a răspunde penal pentru faptele aflate la originea unui mandat emis împotriva acestora. 2) Articolul 3 punctul 3 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că, pentru a decide cu privire la predarea unei persoane minore care face obiectul unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară din statul membru de executare trebuie numai să verifice dacă persoana vizată a împlinit vârsta minimă pentru a răspunde penal, în statul membru de executare, pentru faptele aflate la originea unui astfel de mandat, fără a trebui să țină seama de eventuale cerințe suplimentare referitoare la o evaluare personalizată de care dreptul acestui stat membru condiționează în mod concret urmărirea penală sau condamnarea unei persoane minore pentru astfel de fapte."

Prin urmare, se apreciază că aspectele referitoare la efectuarea unei expertize psihiatrice în vederea stabilirii discernământului persoanei solicitate, analizate de către instanța de fond și reiterate în fața instanței de control judiciar sunt neîntemeiate, în mod judicios reținând prima instanță că motivele invocate nu se circumscriu niciunui caz de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

În ceea ce privește existența discernământului, se constată că aceasta este o condiție suplimentară care nu trebuie evaluată în această procedură, cum de altfel a reținut și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin decizia anterior menționată.

Totodată, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că solicitarea subsidiară a apărării privind înlocuirea măsurii arestării în vederea predării cu măsura controlului judiciar nu poate fi primită. Dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, textul de lege neacordând instanței posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri, prevăzute de C. proc. pen.

Altfel spus, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de predare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant. Prin urmare, apare ca inadmisibilă solicitarea privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura controlului judiciar formulată de persoana solicitată.

În continuare, deși nu a fost invocat de către contestatorul A., ca un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, în acord cu reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că instanța de fond a omis ca executarea mandatul european de arestare să fie supus condiției speciale statuate în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care prevede că, în situația punerii în executare a unui mandat european de arestare - emis în vederea urmăririi penale sau a judecății - privind pe un cetățean român, aceasta se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Prin urmare, Înalta Curte reține că se impune admiterea contestației declarate de persoana solicitată A. și desființarea sentinței penale atacate doar sub acest ultim aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 106/F din data de 03 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va desființa, în parte, sentința atacată și, rejudecând:

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, va dispune ca predarea persoanei solicitate A. să se facă și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitant, aceasta să fie transferată în România.

În urma verificărilor efectuate în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Ialomița, rezultă că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului nr. x din 3 iunie 2021, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a, în Dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, va constata că persoana solicitată A. a fost arestată în vederea predării de la data de 03 iunie 2021 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 106/F din data de 03 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Desființează, în parte, sentința atacată și, rejudecând:

Predarea persoanei solicitate se face și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitant, aceasta să fie transferată în România.

Constată că persoana solicitată A. a fost arestată în vederea predării de la data de 03 iunie 2021 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV