ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 705/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală din data de 29.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20.05.2021 de către Parchetul Tribunalului Judiciar din Annecy, Franța, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța, cu respectarea regulii specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 30.07.2021 la 28.08.2021, inclusiv.

Totodată s-a constatat că persoana solicitata a fost reținută și arestată pe parcursul prezentei proceduri în vederea predării, începând cu data de 15.06.2021 pana la 30.07.2021.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că la data de 20.05.2021, Parchetul Tribunalului Judiciar din Annecy, Franța, a emis mandatul european de arestare față de cetățeanul român A., în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicata prin sentința penală 1070/2020 din 04.12.2020 a Tribunalului Corectional din Anecy, definitivă la 02.05.2021, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt prev. de art. 331-1, art. 331-4, art. 311-5, art. 322-l, art. 322-4, art. 322-15, art. 132-73 și art. 132-74 din C. pen. francez.

Curtea de apel a reținut, în esență, că mandatul european de arestare emis la 20.05.2021 de către Parchetul Tribunalului Judiciar din Annecy, Franța, conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar în prezenta procedură numitul A. nu consimte la predarea către autoritățile judiciare franceze, însa dorește sa se prevaleze de regula specialității.

Astfel, mandatul european de arestare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că acesta are la bază o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în cuprinsul său este precizată identitatea persoanei solicitate, care nu a ridicat de altfel obiecțiuni sub acest aspect și, totodată, sunt indicate infracțiunile care au stat la baza luării față de aceasta a măsurii privative de libertate.

Cu privire la faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, s-a constatat că acestea nu se încadrează în categoria infracțiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări, însă au corespondent și în legislația penala romana fiind incriminate prin dispozițiile art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (furt calificat în formă continuată), pedepsite de legiuitor cu închisoarea de la 2 la 7 ani, astfel ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Contrar susținerilor apărării Curtea a reținut că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate este definitivă, așa cum s-a specificat explicit de autoritățile franceze prin relațiile furnizate în cauza, de asemenea nu sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. i) - iv din Legea nr. 302/2004 privind refuzul opțional de punere în executare a mandatului european de arestare având în vedere că, deși persoana solicitată a fost judecată în lipsă și nici nu i s-a comunicat personal hotărârea de condamnare, autoritățile franceze au dat garanții în sensul că acesteia îi va fi remisă hotărârea imediat după predare și i se va aduce la cunoștință dreptul său la o noua procedură de judecată sau la o procedură de apel, la care aceasta are dreptul să participe și care permite reexaminarea dosarului pe fond, ținând cont de noile elemente de probă, și poate să obțină infirmarea deciziei inițiale (pct. 3.4 din MEA).

În plus, Curtea a reținut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Prin urmare, constatând ca în cauza de față nu este incident nici un motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și nu se impun alte informații suplimentare, Curtea, conform dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20.05.2021 de către Parchetul Tribunalului Judiciar din Annecy, Franța, pe numele persoanei solicitate A..

Împotriva sentinței penale din data de 29.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație persoana solicitată A..

Examinând contestația formulată de persoana solicitată B., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20.05.2021 de autoritățile judiciare din Franța, privind pe persoana solicitată A., în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală 1070/2020 din 04.12.2020 a Tribunalului Corectional din Anecy, definitivă la 02.05.2021, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt prev. de art. 331-1, art. 331-4, art. 311-5, art. 322-l, art. 322-4, art. 322-15, art. 132-73 și art. 132-74 din C. pen. francez, așa cum au fost reținute punctual în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a constatat în mod corect că, deși, infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă, nu se încadrează în categoria infracțiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări, au corespondent în legislația penală română fiind incriminate prin dispozițiile art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (furt calificat în formă continuată), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Totodată, Înalta Curte reține că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 precum și că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

În ceea ce privește motivul de critică formulat de persoana solicitată cu privire la incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. i)-iv din Legea nr. 302/2004 privind refuzul opțional de punere în executare a mandatului european de arestare în raport de faptul că aceasta a fost judecata în lipsă, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că acesta este neîntemeiat, din moment ce din conținutul mandatului european de arestare, emis în cauză, reiese că autoritățile franceze au oferit, în mod expres, garanții procesuale în sensul că după predare i se va aduce la cunoștința dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o procedură de apel ce permite reexaminarea dosarului pe fond.

Înalta Curte notează că persoana solicitată A. a criticat sentința penală atacată și sub aspectul măsurii preventive luate în vederea predării, reținând în acest sens că în timpul dezbaterii pe fond a cauzei contestatorul, personal și prin apărător desemnat din oficiu, a învederat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Franța.

Or, astfel cum s-a menționat în cele ce preced, arestarea în vederea predării este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

În atare condiții, instanța de fond a dispus în mod corect emiterea de îndată a mandatului de arestare a persoanei solicitate, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Totodată, se are în vedere că persoana solicitată nu și-a dat acordul în vederea predării către autoritățile austriece, declarând în fața Curții de apel că nu dorește să fie predată și că nu renunță la beneficiul conferit de regula specialității care i-a fost adusă la cunoștință de instanța de judecată națională, întrucât este cetățean român, cu domiciliul în România.

În acest sens, Înalta Curte arată că predarea către autoritățile judiciare franceze în baza mandatului european de arestare emis de acestea nu este condiționată de acordul de voință al persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta, astfel încât motivele invocate în justificarea acestei poziții nu constituie o cauză legală de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale din data de 29.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în dosarul nr. x/2021.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale din data de 29.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 august 2021.

GGC - MM