ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2021

Ședința publică din data de 02 iunie 2021

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 23.02.2021, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050, față de persoana solicitată-inculpat A..

Totodată, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2021 până la data de 22.05.2021, inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate-inculpat A. către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității.

De asemenea s-a constatat că persoana solicitată-inculpat a fost reținută de la data de 22.04.2021 la data de 23.04.2021, în vederea predării.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția I Penală, în esență, a reținut următoarele:

Prin cererea comunicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul instanței la data de 24.04.2021, sub nr. de dosar x/2021, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de către autoritățile judiciare franceze din data de 23.02.2021 respectiv, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050, față de persoana solicitată-inculpat A., precum și predarea acesteia.

În ședința publică din data de 23.04.2021, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței, în prezența apărătorului din oficiu, aceasta a arătat că nu mai dorește să fie predată autorităților judiciare din Franța și că nu renunță la beneficiul regulii specialității, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar

Din cuprinsul materialului probator, instanța de fond a reținut că pe numele persoanei solicitate, A., a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Franța, acesta fiind urmărit penal pentru comiterea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de furt prin efracție, într-o locuință sau într-un loc destinat antrepozitului de fonduri, valori, mărfuri sau materiale, în asociere, prevăzut de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 din C. pen. francez și de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracțiuni, prevăzută de art. 450-1, art. 450-3 și art. 450-5 din C. pen. francez, comise în perioada 7.09.2012-10.09.2012, în cadrul unui grup infracțional organizat care a acționat, în comuna Champigneulles, departamentul Meurthe-et-Moselle, regiunea Lorena, Franța, în perioada 24.08.2012-16.03.2013.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, instanța de fond a constatat că, în raport de infracțiunile ce fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana solicitată nu a fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european.

Cu privire la motivul opțional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, modificată, privind prescripția răspunderii penale, instanța de fond a reținut că faptele penale reținute în sarcina persoanei solicitată-inculpat se încadrează juridic în infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5, alin. (1) C. pen., pentru care se prevede pedeapsa cuprinsă între 1 an închisoare și 5 ani închisoare, și de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. (1)- art. 229, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) C. pen. și art. 5, alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) C. pen.

În acest sens, a constatat că nu există date suficiente privind comunicarea vreunui act de procedură către inculpat, pentru a fi avută în vedere prescripția specială a răspunderii penale.

Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că s-au împlinit termenele de prescripție generală a răspunderii penale atât pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, care este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1), lit. d) din noul C. pen., și care curge cel mai târziu începând cu luna august a anului 2012, cât și pentru fiecare dintre infracțiunile de furt calificat, care este de 8 ani, conform art. 154, alin. (1) lit. c) din noul C. pen., și care curge din luna septembrie a anului 2012. Cu toate acestea, având în vedere gravitatea activității infracționale reținută în sarcina persoanei solicitată-inculpat, care a acționat în cadrul unui grup de criminalitate organizată, în scopul comiterii de infracțiuni de furt, precum și gravitatea infracțiunii scop, pentru care legea penală franceză prevede limita maximă specială de 10 ani închisoare, Curtea de Apel nu a dat eficiență impedimentului prescripției generale a răspunderii penale, potrivit legislației penale române, care prevede un regim sancționator mult prea blând.

Referitor la cele susținute de inculpat conform cărora acesta a mai fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunilor din mandatul european de arestare, Curtea de Apel București a constatat că, potrivit fișei de cazier judiciar, acesta a fost condamnat definitiv, pe data de 27.05.2014, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier, și pe data de 2.02.2015, pentru comiterea infracțiunii de furt, în formă continuată, dar de către Tribunalul Corecțional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, în timp ce, în acest caz, competența aparține organelor judiciare din Nancy, regiunea Lorena, Republica Franceză.

În acest context, prima instanță a apreciat că autoritățile judiciare franceze au avut deja în vedere antecedența penală a inculpatului, împotriva căruia desfășoară această nouă procedură penală, atâta timp cât au reținut în sarcina acestuia starea de recidivă, așa încât este exclusă posibilitatea ca persoana solicitată-inculpat să fie urmărită penal pentru aceleași infracțiuni, cu atât mai mult cu cât, anterior, nu a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracțiuni, cum este reglementată de C. pen. francez.

În consecință, prima instanță a admis sesizarea parchetului și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia către autoritățile judiciare din Franța cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, precum și arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva sentinței penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație persoana solicitată A..

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul persoană solicitată A. a susținut că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare din Franța, întrucât mandatul european de arestare ce se solicită a fi pus în executare în prezenta cauză, nu ar fi emis în baza unui mandat național de arestare.

În susținerea acestor aspecte, apărarea inculpatului precizează că, deși autoritățile judiciare străine au emis un mandat european de arestare, în realitate, ar fi vorba doar de o citație sau de un mandat de aducere, practică care de altfel contravine legislației, întrucât rațiunea mandatului european de arestare nu este aceea ca persoana să fie transferată în vederea audierii, interogării, ci în vederea arestării pentru derularea unei urmăriri penale.

Într-o astfel de situație, a mai susținut, inculpatul, că statul francez ar fi avut alte modalități la îndemână, respectiv emiterea unui mandat de anchetă sau să apeleze la o comisie rogatorie.

În consecință, apărarea contestatorului A. a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii primei instanțe și respingerea solicitării statului francez, iar pe cale de consecință punerea în libertate a contestatorului.

Cauza a fost înregistrată la data de 23.04.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8 și stabilindu-se termen la data de 05.05.2021.

La acest termen, instanța de judecată a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Corecțional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, pentru a se comunica copie după hotărârea pronunțată în data de 27 mai 2014 fiind acordat termen la data de 19 mai 2021. În data de 19 mai 2021 ca urmare a lipsei relațiilor solicitate de la autoritățile franceze s-a dispus amânarea cauzei, acordându-se termen la data de 02 iunie 2021, când s-a luat act de faptul că Tribunalul Corecțional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză a comunicat hotărârea pronunțată în data de 27 mai 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată pentru infracțiuni la regimul rutier .

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Conform art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate A., cetățean român, se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis la data de 23.02.2021, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050 , în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de furt prin efracție, într-o locuință sau într-un loc destinat antrepozitului de fonduri, valori, mărfuri sau materiale, în asociere, prevăzut de art. 311-9, alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 din C. pen. francez și de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracțiuni, prevăzută de art. 450-1, art. 450-3 și art. 450-5 din C. pen. francez, comise în perioada 7.09.2012-10.09.2012, în cadrul unui grup infracțional organizat care a acționat, în comuna Champigneulles, departamentul Meurthe-et-Moselle, regiunea Lorena, Franța, în perioada 24.08.2012-16.03.2013.

Infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate și de legea penală română, acestea putând fi circumscrise infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. precum și furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen.. fiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

De altfel, infracțiunile de constituire unui grup infracțional și furt calificat pentru care contestatorul este cercetat de autoritățile judiciare franceze și pentru care se solicită predarea lui în vederea efectuării urmăririi penale sunt incluse în lista celor 32 de infracțiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind necesară examinarea condiției dublei incriminări.

În cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Așadar, potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Și în ceea ce privește motivul de refuz reglementat la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației române, Înalta Curte precizează că acesta este un motiv facultativ ce nu poate determina autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european de arestare, avându-se în vedere totodată și dispozițiile art. 109 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: [...] În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

În acest punct de analiză a motivului opțional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte arată că, deși instanța de fond a constatat că s-au împlinit termenele de prescripție generală a răspunderii penale atât pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat cât și pentru infracțiunea de furt calificat, în mod întemeiat, a apreciat să nu dea eficiență acestuia raportat la gravitatea faptelor reținute în sarcina persoanei solicitată-inculpat, care a acționat în cadrul unui grup de criminalitate organizată, în scopul comiterii de infracțiuni de furt pentru care legea penală franceză prevede un regim sancționator mai aspru, respectiv pedeapsa având limita maximă specială de 10 ani închisoare.

Referitor la refuzul persoanei solicitate de a fi predată în vederea executării pedepsei, Înalta Curte arată că potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

Or, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că, în speță, nu pot fi aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare a cărei executare se solicită nefiind emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, ci, așa cum s-a arătat, persoana solicitată este căutată în vederea efectuării de cercetări pentru comiterea infracțiunilor ce fac obiectul mandatului în discuție.

Astfel, contestatorul persoană solicitată, va avea posibilitatea de a participa la efectuarea urmăririi penale și de a formula cereri și apărări în legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse, mai ales că, la termenul de judecată din 02.06.2021, acesta a arătat că deja a angajat un avocat în Franța pentru a lua la cunoștință de faptele ce i se impută.

De asemenea, în acord cu prima instanță și fără a reitera argumentele judicios prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, în cauză, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile apărării contestatorului în sensul că se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european cu referire la faptul că persoana solicitată ar mai fi fost cercetată în alte cauze sau de către un alt parchet cu privire la aceleași infracțiuni pentru care este urmărită penal la acest moment.

În acest context, pentru clarificarea situației învederate Înalta Curte a dispus efectuarea unor verificări prin emiterea unei adrese către Tribunalul Corecțional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, demers în urma căruia a fost comunicată hotărârea pronunțată de aceasta instanță, în data de 27 mai 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată pentru infracțiuni la regimul rutier, fiind exclusă astfel posibilitatea ca aceasta să fie urmărită penal pentru aceleași infracțiuni.

Înalta Curte mai reține că predarea persoanei solicitate a fost dispusă de către curtea de apel cu respectarea regulii specialității, astfel încât, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, sentința atacată este legală și temeinică.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, cu privire la persoana solicitată A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare solicitante, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestație invocate nu sunt întemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 iunie 2021.