ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 decembrie 2020 de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, privind pe persoana solicitată A..

Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 23 aprilie 2021 până la data 22 mai 2021, inclusiv, și predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile judiciare franceze cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută de la data de 22 aprilie 2021, până la data de 23 aprilie 2021.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, la data de 23 aprilie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat sesizarea nr. x/2021 privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 decembrie 2020 de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, privind persoana solicitată A..

S-a arătat că, persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 22 aprilie 2021, procurorul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 22 aprilie 2021 până la data de 23 aprilie 2021, persoanei solicitate fiindu-i comunicat mandatul european de arestare.

În conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța de fond a verificat identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege mandatul european de arestare.

De asemenea, potrivit alin. (3) din același articol, instanța de fond a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 din Legea nr. 302/2004, republicată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Ca urmare, la termenul de judecată din 23 aprilie 2021, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare franceze și că nu înțelege să renunțe la efectele regulii specialității.

Examinând cererea cu a cărei soluționare a fost învestită, Curtea a constatat că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 21 decembrie 2020, un mandat european de arestare de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris acesta conținând toate informațiile necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale.

În sarcina persoanei solicitate autoritățile judiciare franceze au reținut săvârșirea a 4 infracțiuni de acces fraudulos la un sistem informatizat de tratare a datelor prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez și pedepsită de art. 323-1 alin. (1) și 323-5 C. pen..francez, menținere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, infracțiune definită de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez și pedepsită de art. 323-1 alin. (1) și 323-5 C. pen..francez, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare a datelor, infracțiune definită de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez și pedepsită de art. 323-3 alin. (1) și 323-5 C. pen..francez și furt în bandă organizată infracțiune definită de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. francez și pedepsită de art. 311-9 alin. (1), art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 C. pen. francez.

Astfel, s-a arătat că, faptele care fac obiectul mandatului european de arestare au constat, în esență, în aceea că persoana solicitată, este autor al faptelor comise la Mulhouse, Savigny - Sur - Orge, Orleans, Saint Remy, Condrieu și Valence în perioada 1 decembrie 2016 - 31 decembrie 2016. Oficiul central de luptă contra criminalității legate de tehnologia informației (OCLTIC) a desfășurat o anchetă în urma unui atac de tip B. comis asupra unui bancomat (DAB- Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse cu un prejudiciu de 51.150 euro. Autorii au accesat conectica DAB perforându-i fațada pentru a-i conecta un calculator pilotat la distanță. Mai multe fapte comise în aceeași perioadă în diferite departamente și cu același mod de operare au putut fi atribuite acestei echipe. La data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii că trei cetățeni români care comiseseră aceleași infracțiuni în Norvegia au fost reținuți la data de 23 februarie 2017. Era Vorba de A., C. și D.. Exploatarea telefoniei a arătat că faptele comise în Franța puteau fi imputate acestor trei indivizi.

Curtea a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare, iar faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, se încadrează într-una din categoriile de infracțiuni enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată (pct. 18) și constituie infracțiuni și potrivit legii române, circumscriindu - se infracțiunilor constituire de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 C. pen., distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., furt calificat prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. e) C. pen.

Raportându-se la infracțiunile pentru săvârșirea cărora persoana solicitată este urmărită, instanța de fond a arătat că nu este incidentă niciuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată, cetățean român, nu a formulat obiecțiuni privind identitatea.

S-a reținut că, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Ca atare, apreciind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 și reținând că nu există impedimente legale la predare, nefiind incident vreunul din motivele de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că cererea de punere în executare a acestuia formulată de autoritățile judiciare din Franța este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație persoana solicitată A., arătând, că, în cauză, există un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare emis pe numele său, întrucât din situația de fapt descrisă în cuprinsul acestuia nu rezultă circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea, momentul și gradul de implicare al persoanei solicitate.

Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv Decizia nr. 206 din 28 februarie 2017, prin care s-a statuat, în esență, că simpla referire transpusă într-o prezumție de vinovăție a persoanei solicitate nu este suficientă pentru a se da curs de către instanțele române cererilor autorităților franceze.

În plus, s-a menționat că infracțiunile prevăzute în mandatul european de arestare nu îi pot fi imputate persoanei solicitate, având în vedere că, în perioada săvârșirii presupuselor fapte acesta se afla pe teritoriul României.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) și facultative (alin. (2) de refuz, reținând (în alin. (2) lit. a) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, respectiv când nu este îndeplinită condiția dublei incriminări.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, la data de 21 decembrie 2020, că față de numitul A. a fost emis, la 27 noiembrie 2020, un mandat național de arestare în vederea cercetării sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de acces fraudulos la un sistem informatizat de tratare a datelor prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, menținere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez și furt în bandă organizată, prevăzută de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. francez, constând, în esență, în aceea că, A. a acționat în calitate de autor al faptelor comise la Mulhouse, Savingny- Sur - Orge, Orleans, Saint Remy, Condrieu și Valence de la 01 decembrie 2016 până la 31 decembrie 2016. Oficiul Central de luptă împotriva criminalității legate de tehnologia informației și comunicării (OCLCTIC) a desfășurat o anchetă în urma unui atac de tip B. comis asupra unui bancomat (DAB - Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse, cu un prejudiciu de 51.150 euro. Autorii au accesat conectica DAB perforându-i fațada pentru a-i conecta un calculator pilotat la distanță. Mai multe alte fapte comise în aceeași perioadă în diferite departamente și cu același mod de operare au fost atribuite acestei echipe. De la data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii că trei cetățeni români comiseseră aceleași infracțiuni în Norvegia au fost reținuți la data de 23 februarie 2017. Era vorba de A., C. și D.. Exploatarea telefoniei a arătat că faptele comise în Franța puteau fi imputate acestor trei indivizi.

Ca atare, astfel cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă că, două dintre faptele reținute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 11 și 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

De altfel, faptele sunt incriminate și de legea penală română, circumscriindu-se infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. e) C. pen.

Deopotrivă, se are în vedere că, fiind audiată, la termenul din 23 aprilie 2021, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea.

În ceea ce privește susținerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea activităților imputate, întrucât nu s-a aflat pe teritoriul Franței în momentul comiterii acestora, Înalta Curte arată că antamarea vinovăției ori examinarea conținutului constitutiv al infracțiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, așa încât verificarea acestor aspecte revine în competența exclusivă a autorităților judiciare ale statului emitent.

Totodată, se constată că jurisprudența invocată de apărare este nerelevantă, aceasta vizând o situație particulară, diferită, respectiv aceea în care în cuprinsul mandatului european de arestare nu au fost făcute referiri concrete la persoana solicitată, ci la alte persoane.

În plus, se observă că, în speță, nu este incident nici vreunul din celelalte motive, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeași acuzație în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.

În ceea ce privește susținerile contestatorului, formulate în concluziile scrise depuse la dosar, instanța supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) C. proc. pen.. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 21 decembrie 2020 întocmit de către Curtea de Apel Paris - Tribunalul Judiciar Paris, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2021.

GGC - CL