ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2020

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 martie 2020 de către Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile franceze, în vederea efectuării urmăririi penale și judecății, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 martie 2020, până la data de 8 aprilie 2020, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 9 martie 2020, pe o durată de 24 de ore.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția I Penală a reținut următoarele:

Prin adresa nr. x/2020 din data de 10 martie 2020, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această din urmă instanță, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., de către autoritatea judiciară din statul emitent - Republica Franceză.

Anterior, față de persoana solicitată, a fost dispusă de către procuror, prin Ordonanța nr. 40/2020, măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 9 martie 2020, ora 21:10, până la data de 10 martie 2020, ora 21:10.

La dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis la data de 9 martie 2020 de către Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A..

La termenul din 10 martie 2020, persoana solicitată, fiind prezentă în fața instanței de fond și beneficiind de asistența juridică a avocaților aleși, nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea și, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoștință posibilitatea de a consimți la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimțământ, precum și conținutul și efectele regulii specialității, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmațiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declarații scrise (atașată la dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, în privința persoanei solicitate A., Tribunalul Judiciar din Paris a emis un mandat european de arestare, întemeiat pe un mandat de arestare preventivă datând din 9 martie 2020, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la infracțiunile de furturi comise în grup organizat, constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii de crime, constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, dispozițiile aplicabile fiind cele prevăzute de art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5, art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 din C. pen. francez, pentru care durata maximă a pedepsei este de 15 ani închisoare, în raport cu următoarea situație de fapt:

Persoana solicitată A. ar face parte dintr-un grup infracțional organizat format din cetățeni români care comit furturi din camioanele care circulă pe autostrăzile din Franța. Modul de operare era următorul: în timp ce camionul circula în trafic, unul din membrii grupării urca, prin efracție, în remorcă, după care dădea marfa complicilor care circulau într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule și a unui grup de aproximativ zece persoane pentru a asigura securitatea operațiunii. În perioada mai 2018 - noiembrie 2019, au fost comise 21 de furturi în această modalitate, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 3,5 milioane euro.

S-a reținut că persoana solicitată ar fi fost implicată în furturile comise în lunile iunie și octombrie 2019, iar autoturismul proprietatea sa a fost utilizat în comiterea de furturi în lunile noiembrie 2018 și ianuarie 2019.

Curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. îndeplinește condițiile de formă și de conținut prevăzute de art. 87 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 97 alin. (1), (2) din aceeași lege, întrucât pedeapsa prevăzută în legislația statului emitent pentru infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale efectuate de către autoritățile judiciare franceze și care au motivat emiterea mandatului european de arestare are o durată maximă care depășește 3 ani închisoare și nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinței dublei încriminări, fiind încadrate juridic, conform mențiunilor din acel mandat, în infracțiuni care dau loc la predare, independent de această cerință.

Totodată, curtea de apel a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeași lege.

Sub cel din urmă aspect, instanța a constatat, pe de o parte, că potrivit fișei de cazier judiciar (datând din 6 martie 2020), persoana solicitată nu are antecedente penale, iar pe de altă parte, că parchetul nu a furnizat informații din care să rezulte că, în prezent, aceasta ar fi cercetată penal de către autoritățile judiciare române în vreo cauză.

S-a reținut, contrar susținerilor persoanei solicitate, prin avocați, că principiul recunoașterii reciproce, care stă la baza structurii Deciziei-cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, pct. 36).

Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la art. 5 din Decizia-cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, Radu, C 396/11, EU:C:2013:39, pct. 36).

Așadar, Curtea de Apel București a constatat că susținerile inculpatului privind neimplicarea în activitatea infracțională sau existența unor relații fără caracter infracțional cu unii membri ai grupării organizate la care se face referire în cuprinsul mandatului, nu reprezintă motive de neexecutare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze.

Împotriva Sentinței penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație persoana solicitată A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 31 martie 2020.

În susținerea căii de atac promovate, contestatorul persoană solicitată a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Ordonanța militară nr. 3, au fost suspendate zborurile către și dinspre Franța, astfel că nu poate avea loc predarea sa către autoritățile judiciare franceze. Prin urmare, a solicitat să se renunțe provizoriu la predarea sa, până la momentul când aceasta va fi posibilă, perioadă de timp în care să se dispună măsura preventivă a arestului la domiciliu, apreciată ca fiind aptă să asigure aceleași garanții pe care le conferă măsura arestului preventiv.

În acest sens au fost invocate circumstanțe personale favorabile contestatorului, făcându-se totodată referire la împrejurarea că acesta nu ar avea legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse de către autoritățile judiciare franceze.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că autoritățile judiciare din Franța (Tribunalul Judiciar din Paris) au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., întemeiat pe un mandat de arestare preventivă datând din 9 martie 2020, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la infracțiunile de furturi comise în grup organizat, constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii de crime, constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, dispozițiile aplicabile fiind cele prevăzute de art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5, art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 din C. pen. francez, pentru care durata maximă a pedepsei este de 15 ani închisoare, în raport cu următoarea situație de fapt:

Persoana solicitată A. ar face parte dintr-un grup infracțional organizat format din cetățeni români care comit furturi din camioanele care circulă pe autostrăzile din Franța. Modul de operare era următorul: în timp ce camionul circula în trafic, unul din membrii grupării urca, prin efracție, în remorcă, după care dădea marfa complicilor care circulau într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule și a unui grup de aproximativ zece persoane pentru a asigura securitatea operațiunii. În perioada mai 2018 - noiembrie 2019, au fost comise 21 de furturi în această modalitate, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 3,5 milioane euro.

S-a reținut că persoana solicitată ar fi fost implicată în furturile comise în lunile iunie și octombrie 2019, iar autoturismul proprietatea sa a fost utilizat în comiterea de furturi în lunile noiembrie 2018 și ianuarie 2019.

În cauză sunt îndeplinite condițiile art. 97 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât pedeapsa prevăzută în legislația statului emitent pentru infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale efectuate de către autoritățile judiciare franceze și care au motivat emiterea mandatului european de arestare are o durată maximă care depășește 3 ani închisoare și nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinței dublei încriminări, fiind încadrate juridic, conform mențiunilor din acel mandat, în infracțiuni care dau loc la predare, independent de această cerință.

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 și nu există niciun motiv, obligatoriu sau opțional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menționează dacă persoana solicitată a renunțat sau nu la drepturile conferite de regula specialității. Conform alin. (6) al aceluiași articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Dispozițiile art. 104 alin. (7) din aceeași lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

Conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazurile prevăzute la alin. (5) și (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

În cauză, la termenul din 10 martie 2020, persoana solicitată, fiind prezentă în fața instanței de fond și beneficiind de asistența juridică a avocaților aleși, nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea și, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoștință posibilitatea de a consimți la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimțământ, precum și conținutul și efectele regulii specialității, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmațiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declarații scrise.

Cât privește invocarea de către apărare a împrejurării că persoana solicitată nu ar avea legătură cu acuzațiile ce îi sunt aduse de către autoritățile judiciare franceze, aceasta nu poate constitui un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul Judiciar din Paris - Franța, la data de 9 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autoritățile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că solicitarea contestatorului referitoare la amânarea predării este întemeiată, având în vedere prevederile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată. Potrivit textelor legale menționate, predarea poate fi amânată atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Astfel, se constată că, având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020, s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, prin art. 8 alin. (1) din Ordonanța militară nr. 3 din 24 martie 2020, s-a dispus suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și din Franța către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile.

În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte apreciază că situația suspendării zborurilor către Franța ca urmare a situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecințe grave pentru contestatorul persoană solicitată, sens în care se impune amânarea predării acestuia până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.

Astfel, se constată că, în cauză, predarea contestatorului persoană solicitată nu poate fi realizată la acest moment din motive obiective, fiind incidente dispozițiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în situația în care, din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea persoanei solicitate nu se poate efectua, aceasta poate avea loc la o nouă dată, ce urmează a fi convenită între cele două autorități.

Totodată, față de împrejurarea că în cauză s-a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța, în baza mandatului european de arestare, măsura preventivă dispusă de instanța de fond urmează a fi revocată de Înalta Curte, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate, dacă nu este reținută, arestată sau deținută în altă cauză, urmând a se dispune arestarea sa, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Cât privește solicitarea apărării în sensul ca, până la predarea efectivă a contestatorului către autoritățile judiciare din Franța, să se dispună înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură preventivă, mai blândă, respectiv cea a arestului la domiciliu, se reține că, prin hotărârea contestată, instanța de fond dispus, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Judiciar din Paris pe numele persoanei solicitate A., or, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, odată cu pronunțarea asupra executării mandatului european de arestare, instanța se pronunță, deopotrivă, asupra predării și arestării în vederea predării, legea neconferind posibilitatea înlocuirii măsurii preventive, într-o astfel de situație.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Va desființa, în parte, sentința penală contestată și, în rejudecare:

În temeiul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, va dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franța ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de 3 luni.

Va dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Va revoca măsura arestării provizorii luată prin sentința penală contestată și va dispune punerea de îndată în libertate persoanei solicitate A., dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării de la 9 martie 2020 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate, care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de persoana solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Desființează, în parte, sentința penală contestată și, în rejudecare:

În temeiul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franța ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de 3 luni.

Dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Revocă măsura arestării provizorii luată prin sentința penală contestată și dispune punerea de îndată în libertate persoanei solicitate A., dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în vederea predării de la 9 martie 2020 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate, care nu contravin prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de persoana solicitată A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2020.

GGC - CL