ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 703/2020

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, instanță învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații A., Operativ Logistic S.R.L., Grupul de management al creanțelor Z S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., de părțile civile D. S.A. și E. S.A., precum și de petentul F. împotriva Sentinței penale nr. 1969 din data de 27.12.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului A. din infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen., delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. și art. 309 din C. pen., și art. 35 din C. pen. și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen. și delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 35 din C. pen.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatelor B. S.R.L. și Grupul de Management al Creanțelor Z S.R.L. din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatei C. S.R.L. din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 48 din C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22.10.2021, sub nr. x/2020.

În motivarea cererii, recurentul a învederat că la termenul de judecată din data de 12.06.2020 a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen., iar instanța de apel a dispus acordarea cuvântului asupra acesteia "la momentul dezbaterilor pentru a nu exista riscul unei antepronunțări".

Recurentul a mai arătat că, deși la termenul de judecată din data de 10.07.2020 a depus note de ședință prin care a solicitat instanței de apel să pună în discuția părților excepția de neconstituționalitate invocată anterior, aceasta a amânat la data de 17.07.2020 pronunțarea atât cu privire la schimbarea încadrării juridice, cât și cu privire la cererea de sesizarea a Curții Constituționale.

Or, având în vedere că la data de 17.07.2020 instanța de apel s-a pronunțat doar cu privire la schimbarea încadrării juridice, recurentul, prin apărător ales, a susținut că, în opinia sa, această împrejurare echivalează cu "o respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale având în vedere prevederile Legii nr. 47/1997".

Astfel, arătând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, apărarea a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În drept, a invocat art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

La data de 27.10.2020, apărătorul ales al recurentului a transmis la dosar o cerere de renunțare la judecată, cu argumentarea că recursul pendinte a rămas fără obiect întrucât Curtea de Apel București a dispus, prin Decizia penală nr. 866/A din 18.09.2020, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen.

Analizând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu referire la cererea de renunțare la judecată, Înalta Curte reține că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Se mai reține că art. 415 din C. proc. pen. reprezintă reglementarea generală, în procedura penală, în ceea ce privește retragerea unei căi de atac sau a unei cereri, dacă nu există o altă dispoziție specială, fiind aplicabil și în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 415 alin. (1) din C. proc. pen. "Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (...)" .

Totodată, potrivit aceluiași text de lege, declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că cererea de renunțare la judecarea recursului de față a fost formulată în scris de apărătorul ales al recurentului inculpat A., avocat G., și transmisă prin e-mail la dosar la data de 27.10.2020, fără însă ca acesta să depună și o împuternicire specială conform dispozițiilor legale anterior redate, motiv pentru care nu va lua act de retragerea căii de atac pendinte.

Așa fiind, Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea recursului exercitat de inculpatul A. împotriva unei încheieri intermediare pronunțată în apel prin care s-a dispus exclusiv cu privire la schimbarea de încadrare juridică, calea de atac fiind exercitată împotriva unei încheieri definitive.

Potrivit art. 408 alin. (2) din C. proc. pen., "încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel". Această regulă are în vedere exclusiv încheierile pronunțate în primă instanță, cele pronunțate în apel fiind definitive.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului că instanța de apel a respins în mod tacit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen., cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut în mod expres că o astfel de cerere se respinge printr-o încheiere motivată.

În acest sens, se rețin dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care prevăd următoarele:

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

De altfel, se remarcă faptul că prin încheierea de ședință din data de 10.07.2020, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, curtea de apel a arătat expressis verbis că își menține punctul de vedere privind necesitatea motivării acesteia conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, context în care, contrar susținerilor recurentului, nici nu a pus în discuția părților excepția invocată, iar termenul din data de 17.07.2020 a fost stabilit exclusiv pentru pronunțarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.

În plus, curtea de apel a admis, prin Decizia nr. 866/A/18.09.2020, cererea formulată de recurent și a dispus, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen.

Așadar, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Or, se observă că recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta fiind îndreptată împotriva unei încheieri care nu cuprinde o dispoziție a instanței asupra sesizării Curții Constituționale și, mai mult, în condițiile în care prin Decizia nr. 866/A/18.09.2020, pronunțată în apel, instanța a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional, iar recursul nu ar putea fi exercitat decât împotriva unei dispoziții de respingere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN