ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a menținut măsura arestării persoanei extrădate A., dispusă prin sentința penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, până la predarea către autoritățile din Statele Unite ale Americii.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării, astfel că, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a fost admisă cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statelor Unite ale Americii.

S-a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A., față de care, la data de 19.09.2019, Tribunalul Districtual al Statelor Unite a emis mandatul de arestare pentru Districtul de Est al Statului Kentucky în dosarul nr. 5:19 - CR -157 - REW.

S-a stabilit că extrădarea persoanei solicitate urma a se efectua cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare și a solicitat amânarea predării către autoritățile americane.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată A..

În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea în vederea extrădării față de persoana extrădată A. pe o durată de 30 de zile, de la 30 iunie 2021 la 29 iulie 2021, inclusiv.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reținută în procedura extrădării prin ordonanța nr. x/29.06.2021 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de la data de 29.06.2021, ora 22:35 până la data de 30.06.2021, ora 22:35.

Instanța a reținut că la data de 30.06.2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind predarea persoanei solicitate A. în baza cererii de extrădare formulate de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii și arestarea acestuia în vederea predării, fiind atașată lucrarea nr. x/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, care, conform art. 4 din Legea nr. 302/2004, se completează cu dispozițiile acestui ultim act normativ în situațiile nereglementate prin tratat.

Astfel, instanța a constatat îndeplinite condițiile de formă, reglementate de art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copia mandatului de arestare emis față de persoana solicitată de autoritatea competentă din SUA dar și copia actului de acuzare [alin. (3) lit. a) și b)], documentele purtând certificarea sau sigiliul Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii (nefiind necesară o altă certificare, autentificare sau legalizare potrivit art. 10 din același act normativ) și fiind însoțite de traducerile solicitate (art. 11 din legea menționată).

În continuare, s-a arătat că în cuprinsul rechizitoriului nr. x au fost descrise cu claritate acuzațiile aduse persoanei extrădabile, evidențiindu-se situația de fapt și în baza acestuia a fost emis mandatul de arestare la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite Districtul de Est al Statului Kentucky.

Curtea a mai reținut că au fost atașate informații privind dispozițiile legale aplicabile din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, fiind, de asemenea, îndeplinită și condiția dublei incriminări, dar și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care se solicită extrădarea, condiții prevăzute de art. 2 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, deoarece faptele anterior menționate sunt incriminate și de legea penală română, reprezentând infracțiunile de constituire a unui grup organizat infracțional prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1), (2) din C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani.

Totodată, s-a reținut că infracțiunile pentru care se solicită extrădarea nu sunt infracțiuni politice, fiind așadar respectate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.

De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că pentru aceleași infracțiuni pentru care se solicită extrădarea, persoana extrădabilă nu a fost condamnată sau achitată în statul solicitat (art. 5 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii), după cum reiese din analiza fișei de cazier judiciar, depusă în copie la dosar și că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

În cauză s-a constatat că persoana extrădabilă nu a fost de acord cu predarea, înțelegând să formuleze opoziție la extrădare, chiar dacă nu a procedat în sensul arătat de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004 rep., apărarea înțelegând să indice oral în fața instanței care ar fi motivele care, în aprecierea sa ar justifica această opoziție la extrădare și neavând probe de solicitat în dovedirea motivelor invocate. Totodată, s-a solicitat amânarea predării până la soluționarea dosarelor în care persoana extrădabilă ar fi cercetată în România.

Analizând sesizarea formulată, pe aspectul privind necesitatea menținerii arestării preventive dispuse față de persoana extrădată prin sentința prin care s-a admis solicitarea de extrădare, Curtea a reținut că, în contextul în care este vorba despre măsura arestării preventive care a fost dispusă de instanță odată cu soluționarea cererii de extrădare, toate referirile apărării la dispozițiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 rep. și la o eventuală nerespectare a termenelor stabilite de textul menționat sunt lipsite de relevanță, în contextul în care aceste dispoziții se referă la procedura de predare a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare, nefiind aplicabile în cazul predării unei persoane extrădate din România.

În acest sens s-a amintit și faptul că Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008) nu prevede termene de predare a persoanei extrădate, făcând trimitere la legislația internă a statelor semnatare. Astfel, dispozițiile art. 13 alin. (3), (4) din acel Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autoritățile statului solicitant și cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei și locului predării, iar în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislația acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate. Dispozițiile privind predarea extrădatului și termenele pentru predarea acestuia se regăsesc în art. 56 și 57 din Legea nr. 302/2004 rep.

Instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, data predării va fi comunicată Ministerului Justiției și curții de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătorești. În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centru de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR informează asupra demersurilor luate și motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

Curtea a reținut că potrivit corespondenței purtate de autoritățile din România cu cele din statul solicitat rezultă că autoritățile din SUA nu pot asigura preluarea persoanei extrădate până la data de 29 iulie 2021, dată până la care s-a dispus arestarea preventivă a persoanei extrădate, urmând ca preluarea să se facă în septembrie 2021.

De asemenea, s-a avut în vedere și aspectul că, din relațiile depuse la dosar rezultă că în cauză nu s-a stabilit un termen pentru predarea persoanei extrădate, fiind indicată ca perioadă de predare luna septembrie 2021, aspect punctat și de apărare, împrejurare care însă nu poate fi sancționată la acest moment în contextul unor demersuri ale autorităților pentru fixarea unei date certe de predare.

Nefiind fixată această dată, Curtea a considerat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 rep. care se referă la posibilitatea punerii în libertate a persoanei solicitate în ipoteza în care ar fi fost stabilit un termen de predare care nu a fost respectat de autoritățile statului solicitant, urmând a se aprecia asupra respectării termenelor de către autoritățile statului solicitant și a efectelor unei eventuale nerespectări asupra măsurii arestării preventive.

Curtea a reținut că, în condițiile în care prin hotărârea dată asupra extrădării s-a dispus arestarea preventivă în vederea predării pe o durată de 30 de zile, de la 30 iunie 2021 la 29 iulie 2021, inclusiv, perioadă în care nu s-a putut realiza predarea persoanei extrădate, în cauză se impune menținerea măsurii arestării preventive până la predare, măsura menționată fiind necesară pentru a asigura predarea persoanei extrădate către autoritățile din statul solicitant.

Cu privire la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului cu o măsură mai puțin restrictivă, Curtea a apreciat că nu se poate dispune o măsură mai ușoară, nefiind prevăzută de lege în condițiile predării persoanei extrădate decât măsura arestării, așa încât se impune menținerea arestării persoanei extrădate, aceasta fiind singura aptă să asigure predarea persoanei extrădate.

Față de aceste aspecte, Curtea a menținut măsura arestării persoanei extrădate A., dispusă prin sentința penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. x/06.07.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, până la predarea către autoritățile din Statele Unite ale Americii.

Împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a formulat contestație persoana extrădată A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 28 iulie 2021, în cauză fiind stabilit termen la data de 3 august 2021.

În esență, contestatorul a solicitat admiterea contestației cu consecința punerii sale în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură mai blândă.

A apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 13 pct. 3 și 4 din Legea nr. 111/2008, deoarece autoritățile statului solicitant și cele ale statului solicitat nu au stabilit o dată la care va avea loc extrădarea.

De asemenea, că între cele două autorități nu s-a purtat corespondență cu privire la imposibilitatea predării contestatorului, la dosar fiind înaintată o adresă prin care se arată că statul solicitant nu poate prelua persoana solicitată până la data de 29.07.2021, fără indicarea unor motive temeinice în acest sens.

Totodată, a susținut că instanța a dispus menținerea măsurii arestării până la predare, fără să existe vreun document din care să rezulte demersurile întreprinse în vederea stabilirii unei date pentru preluare și argumentele pentru care nu s-a putut face predarea în intervalul solicitat.

Examinând cauza în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a admite contestația formulată de persoana extrădată A., pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 124/F din data de 30.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală prin s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii și s-a dispus extrădarea și predarea persoanei extrădabile A., precum și arestarea în vederea predării pe o durată de 30 de zile.

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. x/6.07.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Urmare a demersurilor efectuate în vederea predării persoanei extrădabile către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, nu s-a convenit asupra datei certe de predare, însă s-a comunicat că predarea va avea loc în septembrie 2021, statul solicitant formulând o cerere de menținere a persoanei extrădate în stare de arest, cerere ce a făcut obiectul cauzei în fond.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că regimul juridic al detenției legale a contestatorului A. împotriva căruia se află în curs o procedură de extrădare este guvernată, în principal, de Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, dispozițiile instrumentului bilateral completându-se cu cele prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în situațiile nereglementate.

Astfel, dispozițiile art. 13 alin. (3), (4) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autoritățile statului solicitant și cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei și locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislația acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

Așadar, în ce privește măsura arestării luată odată cu admiterea cererii de extrădare sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 302/2004, normă generală în materia extrădării, din analiza coroborată a normelor incidente rezultând că aceasta durează până la predarea persoanei extrădabile, cu excepția situației în care sunt depășite termenele legale prevăzute pentru extrădare, situație în care măsura încetează de drept.

De altfel, art. 43 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004, prevăd imperativ că:

"(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate în vederea predării. (7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române."

Astfel, Înalta Curte constată că arestarea persoanei extrădabile în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus extrădarea acesteia, întrucât legea nu reglementează nicio alternativă. O astfel de posibilitate este prevăzută expres doar în cursul judecării cererii de extrădare, art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, stipulând:

"(5) În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare."

Înalta Curte constată că termenele prevăzute de art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 nici nu au început să curgă, nefiind convenită o dată a predării, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile privind încetarea măsurii arestării în vederea predării care operează exclusiv în condițiile arătate.

Contrar susținerilor apărării, nicio dispoziție legală nu prevede termene limită în care între statul solicitant și statul solicitat să se convină asupra datei de predare.

Referitor la criticile privind menținerea contestatorului în detenție cu încălcarea exigențelor convenționale în materie, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, așa cum s-a reținut în considerentele prezentei decizii, contestatorul este privat de libertate în temeiul hotărâri definitive din data de 30.06.2021, prin care, subsecvent admiterii cererii de extrădare către autoritățile competente din Statele Unite ale Americii, s-a dispus arestarea acestuia în vederea predării, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată, măsură ce a fost menținută prin sentința atacată.

Reținând caracterul definitiv al hotărârii de predare și reevaluând legalitatea detenției contestatorului la acest moment, în raport de stadiul efectiv al procedurii de extrădare, Înalta Curte nu identifică argumente factuale sau juridice care să justifice o concluzie contrară în privința legalității și necesității menținerii detenției contestatorului.

Prevederile legale pertinente sub aspectul perpetuării detenției unei persoane față de care s-a dispus extrădarea, respectiv dispozițiile art. 43 alin. (6), (7) și art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu au fost supuse unor modificări legislative până la acest moment. Din interpretarea gramaticală și coroborată a acestor dispoziții rezultă că, de lege lata, hotărârea definitivă prin care se admite cererea de extrădare și se dispune arestarea unei persoane în vederea extrădării constituie bază legală a menținerii detenției respectivei persoane până la predare.

Este adevărat că autoritățile implicate în procedura de extrădare nu sunt dispensate de obligația de diligență în finalizarea procedurii, ci ele au obligația fixării unei date de predare într-un termen rezonabil.

Faptul că în intervalul de timp cuprins între data rămânerii definitive a hotărârii de predare și până în prezent nu a fost convenită o dată inițială pentru predare, nu determină per se nelegalitatea menținerii arestării persoanei în privința căreia s-a dispus, în mod definitiv, extrădarea în statul solicitant, durata de aproximativ o lună fiind una rezonabilă în contextul în care statul solicitant și-a manifestat intenția de a prelua persoana extrădată în cursul lunii septembrie.

Prin urmare, privarea de libertate a contestatorului are și în prezent o bază legală, întemeindu-se pe o hotărâre definitivă prin care s-a dispus extrădarea și arestarea în vederea predării și fără ca dispozițiile Legii nr. 302/2004 - incidente în situația particulară a speței - să prevadă o durată maximă. Inexistența, în legislația internă, a unei limitări normative a duratei detenției persoanei față de care s-a dispus extrădarea, dar care, în așteptarea predării efective către statul solicitant, este privată de libertate, nu imprimă, prin ea însăși, detenției caracter ilegal sau arbitrar.

În acest context, subliniind că problema legalității detenției se ridică, în speță, într-o procedură de extrădare, iar nu într-un proces penal intern, Înalta Curte constată că normele constituționale pertinente în materia extrădării se regăsesc în cuprinsul art. 19 din Constituție. Alineatul 3 al textului constituțional instituie regula de principiu a extrădării cetățenilor străini numai în baza unei convenții internaționale sau în condiții de reciprocitate, fără a reglementa, însă, și o durată maximă a privării de libertate a persoanelor extrădate, pe durata procedurii orientate spre predarea acestora statului solicitant. Prin urmare, raportându-se la exigențele art. 20 alin. (2) din Constituție și reținând inexistența unor norme interne care să reglementeze problematica duratei detenției în ipoteza speței, Înalta Curte apreciază că legalitatea privării de libertate a contestatorului trebuie subsumată, la acest moment, unei analize efective a compatibilității acesteia cu exigențele art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenția Europeană, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene, și care, în lipsa unor prevederi interne mai favorabile, au aplicabilitate directă.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, în legislația internă nu se regăsesc dispoziții referitoare la limita maximă a detenției în această situație. Incidența prevederilor art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, referitoare la încetarea de drept a arestării în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, are ca premisă necesară intervenirea anterioară, între statele implicate în procedura de extrădare, a unei înțelegeri cu privire la data predării și, respectiv, a preluării persoanei în cauză.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a considerat că absența unor norme interne prin care să se instituie o limită maximă a duratei detenției persoanei arestate în așteptarea extrădării definitiv admise ori o procedură de verificare periodică, din oficiu, a măsurii arestării, nu imprimă detenției sale nici caracter ilegal și nici arbitrar.

Arestarea contestatorului are o bază legală și continuă să fie necesară în raport cu scopul urmărit la momentul dispunerii sale, respectiv predarea acestuia autorităților competente din Statele Unite ale Americii în executarea unei hotărâri definitive de extrădare, în vederea judecării pentru infracțiuni grave. Procedura de extrădare pasivă continuă, așadar, a se afla "în curs", iar în derularea acestei proceduri, autoritățile au manifestat diligență.

Ca atare, în raport cu scopul urmărit prin arestarea contestatorului în vederea predării (respectiv, predarea către statul solicitant în vederea judecării pentru infracțiuni grave) durata detenției sale se relevă ca fiind nu doar justificată, ci și rezonabilă și necesară pentru atingerea scopului urmărit. Măsurile dispuse de autoritățile române în vederea menținerii în detenție a contestatorului au ca unică rațiune executarea hotărârii de extrădare și predarea acestuia, concluzie necontestată de autorul prezentei căi de atac. Așa fiind, arestarea acestuia în prezent este justificată de necesitatea predării și satisface exigențele art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenția Europeană, măsura în care eventuala punere în libertate a contestatorului prezintă riscul de sustragere de la procedură nefiind în mod particular relevantă din perspectiva drepturilor ocrotite de acest articol, care oferă un nivel diferit de protecție față de art. 5 paragraful 1 lit. c) (mutatis mutandis, cauza J.N. împotriva Regatului Unit, 37289/12, hotărârea din 19.05.2016, par. 81 - 82, cauza K.F. împotriva Cipru, 41858/10, hotărârea din 21.10.2015, par. 130). Subzistența caracterului necesar și rezonabil al duratei detenției contestatorului dispuse printr-o hotărâre definitivă de extrădare, într-o procedură în curs, conferă arestării sale caracter legal, lipsind de o relevanță particulară faptul că, în legislația națională, nu este instituită, în mod explicit, o limită maximă a detenției în ipoteza speței ori o procedură de verificare din oficiu a arestării.

În cauza J.N. împotriva Regatului Unit anterior menționată (par. 81 - 83, 87 - 88), Curtea Europeană a statuat, mutatis mutandis, că art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție nu impune o limită maximă a duratei detenției în așteptarea deportării, măsura în care durata procedurilor afectează legalitatea detenției depinzând exclusiv de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze. Totodată, a reținut că articolul menționat nu reclamă existența unei proceduri de cenzură judiciară automată, uniformă, a legalității detenției în vederea deportării, un remediu judiciar putând fi considerat efectiv atunci când el este conform următoarelor exigențe cumulative: pe durata detenției, respectivul remediu permite persoanei arestate să obțină o revizuire a legalității arestării într-un termen scurt, are caracter judiciar, asigură respectivei persoane garanții adecvate în raport de felul privării de libertate la care este supusă, este susceptibil a conduce la eliberarea sa și, în fine, prezintă un grad suficient de certitudine, nu doar în mod teoretic, ci și în practică. Contestația promovată în speță satisface toate aceste exigențe, prin intermediul său asigurându-se contestatorului un control efectiv al legalității detenției într-un termen scurt, din partea unei instanțe de judecată, prin mijloace apte să conducă la punerea sa în libertate în mod efectiv.

În ce privește solicitarea contestatorului de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura preventivă a controlului judiciar, aceasta nu poate fi primită, în contextul în care, regimul juridic al detenției legale a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare este cel reglementat de Legea nr. 302/2004, iar aceste dispoziții nu prevăd posibilitatea înlocuirii măsurii arestării cu o măsură preventivă mai blândă și nici nu se completează sub acest aspect cu dispozițiile din C. proc. pen. în privința cauzelor de revocare sau înlocuire a măsurii privative de libertate, dată fiind natura juridică distinctă și caracterul imperativ și complet al normelor legii speciale.

Astfel, Înalta Curte constată că arestarea persoanei extrădabile în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus extrădarea acesteia, întrucât legea nu reglementează nicio alternativă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădată A. împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021 și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădată A. împotriva încheierii din data de 27 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 august 2021.

GGC - MM