CASE OF J.N. v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a

Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

J.N. v. Regatul Unit

-

37289/12

Hotărârea din 19.5.2016 [Secția I]

Articolul 5

Articolul 5-1

Arestul sau detenția legale

Detenția prelungită a unui strain în așteptarea expulzării, strain care a refuzat să întreprindă pașii necesari în vederea obținerii documentelor de călătorie utile pentru întoarcerea sa în țara de origine:

încălcare

Articolul 5-1-f

Expulzare

Detenția prelungită a unui strain în așteptarea expulzării, strain care a refuzat să întreprindă pașii necesari în vederea obținerii documentelor de călătorie utile pentru întoarcerea sa în țara de origine:

încălcare

În fapt

– Reclamantul a venit din Iran în Regatul Unit în 2003, depunând o cerere de azil, cerere care i-a fost refuzată. După ce a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală, acesta a fost plasat în detenție pe 31 martie 2005, în așteptarea expulzării. Inițial, Ambasada Iraniană a refuzat să-i elibereze un document de călătorie reclamantului, astfel încât acesta să se poată întoarce în Iran, însă a admis această posibilitate, cu condiția semnării de către reclamant a unei declarații prin care să consimtă la întoarcere. În decembrie 2007, reclamantul a fost eliberat condiționat din detenție, însă a fost plasat din nou în detenție pe 14 ianuarie 2008, după ce a refuzat să semneze declarația care i-ar fi permis să călătorească. În consecință, autoritățile Regatului Unit au încercat de mai multe ori să-l convingă pe reclamant să se întoarcă în Iran în mod voluntar, însă acesta a refuzat orice cooperare. Reclamantul a depus trei cereri de eliberare pe cauțiune, toate fiindu-i refuzate. În cele din urmă, acesta a fost eliberat pe cauțiune în decembrie 2009, după ce Curtea Administrativă a hotărât că ținerea sa în detenție după data de 14 septembrie 2009 este ilegală, dat fiind eșecul autorităților de a acționa cu diligență rezonabilă și promptitudine.

În cadrul procedurilor din fața Curții, reclamantul s-a plâns, în baza articolului 5 § 1 din Convenție, că sistemul detenției imigranților ilegali din Regatul Unit nu corespunde cu condițiile impuse de articolul 5 § 1 (f) (în particular, din cauza lipsei unor limite de timp fixe și a unui control judiciar automat) și că durata detenției sale a depășit durata rezonabilă cerută în acest scop.

În drept

– Articolul 5 § 1: Curtea a respins susținerea reclamantului potrivit căreia jurisprudența recentă a Curții ar trebui interpretată astfel încât să se deducă din articolul 5 § 1 (f) o condiție a fixării detenției în așteptarea expulzării la o limită de timp maxima și/sau o condiție a controlului judiciar automat. De vreme ce era clar că existența sau lipsa unor limite de timp reprezenta unul dintre factorii pe care Curtea ar fi putut să-i ia în considerare în analiza sa generală privind “accesibilitatea, precizia și previzibilitatea suficiente” ale legii interne, acestea nu fuseseră necesare și suficiente în și prin sine, încât să asigure respectarea condițiilor articolului 5 § 1 (f). De asemenea, articolul 5 § 1 (f) nu impune controlul judiciar automat al detenției imigranților, deși Curtea poate avea în vedere efectivitatea oricărui remediu existent în analiza sa generală cu privire la suficiența garanțiilor procedurale ale dreptului național împotriva arbitrariului.

În Regatul Unit, imigranții aflați în detenție pot depune oricând cereri pentru exercitarea controlului judiciar, în vederea contestării “legalității” și verificării conformității detenției lor cu articolul 5 § 1 (f). Analizând asemenea cereri, instanțele naționale trebuie să aplice o serie de principii de drept național* care sunt aproape identice cu cele aplicate de către Curtea europeană în baza articolului 5 § 1 (f) din Convenție, atunci când determină dacă detenția a devenit sau nu una “arbitrară”.

Prin urmare și în principiu, sistemul din Regatul Unit nu ar prezenta niciun risc crescut de arbitrariu, de vreme ce deținuților li se permite să conteste oricând legalitatea și conformitatea cu Convenția a detenției lor în așteptarea expulzării. Așadar, nu se poate spune că, în lipsa unor limite fixe de timp și a unui control automat al detenției imigranților, legea internă nu este suficient de accesibilă, precisă și previzibilă în aplicare sau că nu există garanții procedural adecvate împotriva arbitrariului.

Întorcându-ne la situația de fapt din cazul reclamantului, Curtea a fost gata să accepte că încălcările anterioare comise de către reclamant, riscul producerii altora noi și teama că acesta se va sustrage reprezentau factori care trebuiau puși în balanță pentru a se decide dacă detenția sa continuată era sau nu “necesară în mod rezonabil” în scopul eficientizării expulzării sale. Totuși, în lumina faptului că, cu excepția unei perioade mai mici de o lună, reclamantul s-a aflat în detenție din martie 2005**, ca imigrant, și având în vedere în special constatările clare ale Curții Administrative referitoare la “lipsa de energie și de dinamism lamentabilă” a autorităților începând cu jumătatea anului 2008 și după, Curtea a considerat că nu se poate susține că din acel moment expulzarea a fost efectuată cu o “diligență corespunzătoare”.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 7,500 EUR pentru prejudiciul moral; capătul de cerere referitor la prejudiciul material – respins.

* Principiile stabilite în

R v Governor of Durham Prison, ex parte Hardial Singh

[1984] WLR 70 prevăd detenția pentru punerea în aplicare a expulzării; perioada detenției trebuie să aibă un caracter rezonabil în toate circumstanțele; deținuții trebuie eliberați dacă se întrevede că expulzarea nu poate avea loc într-o perioadă rezonabilă; autoritățile trebuie să acționeze cu diligența corespunzătoare și cu promptitudine, dând efect ridicării acestei măsuri.

** Curtea s-a limitat doar la perioada cuprinsă între 14 ianuarie 2008 și 14 septembrie 2009, de vreme ce capătul de cerere a reclamantului referitor la o perioadă anterioară de detenție, cea dintre 31 martie 2005 și 17 decembrie 2007, a fost declarat inadmisibil din cauza neepuizării căilor de atac pe plan național.