ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020), în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați A. și B. și de apelantele părți civile C. și D. împotriva Sentinței penale nr. 393/2.11.2020 pronunțate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020. În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din cuantumul pedepselor aplicate apelanților inculpați durata reținerii și a arestului preventiv de la 18.06.2020 la zi.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen. au fost obligați apelantul inculpat și apelantă parte civilă la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorilor din oficiu ai apelanților inculpați, în cuantum de 220 RON fiecare s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 422 rap. la art. 2501 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de apelantele părți civile C. și D. și ia măsura asigurătorie asupra bunurilor imobile aparținând apelantului intimat inculpat A. până la concurența sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) și 10.000 RON.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, secția I penală a reținut următoarele:

Judecata s-a desfășurat în procedura simplificata conform art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pe baza materialului probator administrat la urmărire penala și a declarației de recunoaștere a inculpaților.

În aceste condiții, s-a stabilit ca 27.01.2020, în jurul orelor 18:00, inculpații au pătruns împreună, în locuința persoanelor vătămate C. și D., situată în comuna Mărzănești, str. x, jud. Teleorman unde, prin exercitarea de acte de violență și folosindu-se de un cuțit, i-au deposedat de sumele de 18 500 EURO și 7.000 RON, iar în urma violențelor fizice aplicate, partea civilă D. a necesitat circa 14 - 15 zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă C. a necesitat circa 20 - 25 zile de îngrijiri medicale.

Probele administrate pe parcursul urmăririi penale au demonstrat fără niciun dubiu vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

Răspunzând criticilor inculpaților, Curtea a constatat că instanța de fond a analizat punctual toate elementele de individualizare incidente în cauză, pedepsele fiind corespunzător dozate.

Aplicarea unor sancțiuni orientate spre maximul special se justifică în prezenta cauză prin raportare la împrejurări și modalitatea de comitere, fiind de o gravitate ridicată. Astfel, inculpații au pătruns seara în locuința persoanelor vătămate, persoane în vârstă, asupra cărora au exercitat acte de violență în vederea remiterii sumelor de bani pe care le păstrau la domiciliu.

De asemenea, analizând fișele de cazier ale inculpaților, Curtea a constatat că aceștia nu sunt la primul conflict cu legea penală, ambii inculpați având o laborioasă activitate infracțională în trecut.

Astfel, având în vedere că sancțiunile anterioare aplicate inculpaților nu și-au îndeplinit scopul educativ, se impune sancționarea mai aspră a acestora, în scopul prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni, pentru a restabili ordinea socială și pentru a îi face pe inculpați să dobândească o atitudine corectă față de ordinea de drept și respectarea normelor de conviețuire socială, Curte a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt proporționale cu gravitatea faptelor și apte să îndeplinească scopurile mai sus amintite. Pentru aceste motive, Curtea, a respins, ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 393 din 2.11.2020 pronunțate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce privește apelurile formulate de părțile civile, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile legate de cuantumul daunelor morale, Curtea reținut că principiul care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

În speță, prima instanță în mod judicios s-a raportat la consecințele suferite de părțile civile în urma săvârșirii infracțiunii, acordând daune morale corect individualizate. Curtea are în vedere consecințele negative suportate de părțile civile ca urmare a săvârșirii faptelor, modul de comitere al acestora, respectiv prin exercitarea de violențe și amenințări de către inculpați, provocând acestora, pe lângă suferințele fizice (așa cum reiese din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, precum și din rapoartele de expertiză medico-legală din care rezultă că părțile civile prezentau leziuni din violență care au necesitat 14 - 15, respectiv 20 - 25 de zile îngrijiri medicale) și suferințe psihice pe care aceștia încă le resimt și care le-a cursul normal al vieții. În acest sens au fost și depozițiile martorilor, care au declarat că în părțile civile nu au mai putut să își reia activitățile de zi cu zi ca urmare consecințelor pe care faptele inculpaților le-au avut asupra acestora.

Cu toate acestea, Curtea, fără a nega dreptul părților civile la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin infracțiune, apreciază că acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, respectiv 60.000 de EURO, ar da naștere unui folos material injust și ar le-ar deturna de la scopul acestora de "satisfacție echitabilă", astfel suma de 20.000 de EURO acordată de prima instanță este proporțională pentru a ușura suferințele încercate de părțile civile.

Față de aceste considerente, a respins apelurile formulate de părțile civile C. și D. împotriva Sentinței penale nr. 393 din 2.11.2020 pronunțate de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2020.

Prin cererea depusa la dosar la data de 25.11.2020, susținută oral la termenul din 12.02.021, părțile civile au solicitat luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A..

Având în vedere că pretențiile civile formulate au fost parțial admise, Curtea a apreciat că cererea apelantelor părți civile este întemeiată, măsurile asigurătorii fiind necesare pentru a garanta recuperarea prejudiciului și a cheltuielilor judiciare avansate de parte.

Petenta E., inculpații A. și B. au formulat contestație împotriva dispoziției din Decizia penală nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020), care se referă la admiterea cererii de instituire a măsurii asigurătorie asupra bunurilor ce aparțin inculpatului A. până la concurența sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) și 10.000 RON.

Contestațiile formulate de petenta E. și de inculpatul A. au fost motivate. Astfel, în susținerea contestației, petenta E. a arătat că a divorțat de inculpatul A. și, în urma partajului, a dobândit o casă și un loc de casă, nu este implicată în acest proces, considerând că măsura asigurătorie nu este justă. Inculpatul A. a arătat, de asemenea, că a divorțat de soția sa, petenta E., iar, potrivit actului de partaj voluntar, casa și locul de casă au revenit petentei, el neprimind bani. Prin urmare, a considerat că măsura asigurătorie instituită nu este justă, având în vedere și faptul că petenta nu are nicio implicare în acest proces.

Inculpatul B. nu a motivat demersul judiciar, însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al acestuia a solicitat admiterea contestației și respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurator formulată de părțile civile, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., în sensul că bunurile mobile și imobile ce fac obiectul sechestrului în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune trebuie să existe la momentul dispunerii măsurii în patrimoniul inculpatului, lucru ce nu este conform realității, întrucât actul de partaj voluntar a fost încheiat la data de 11.12.2020, iar instanța de apel a admis cererea părților civile la data de 16.02.2021.

Verificând legalitatea deciziei penale atacate prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatori, Înalta Curte va statua asupra admisibilității prezentelor căi de atac iar, în acest sens, constată că obiectul prezentei cauze îl constituie dispoziția din decizia penală contestată, de luare a măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile aparținând inculpatul A. până la concurența sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) și 10.000 RON.

Potrivit art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".

Conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., "Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare".

De asemenea, potrivit art. 4251 alin. (2) C. proc. pen., "Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".

În contextul dispozițiilor legale precizate, Înalta Curte observă că inculpatul B. a formulat contestație împotriva deciziei penale privind dispoziția de luarea a măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumelor de 35.500 EURO (20.000 + 15.500 EURO) și 10.000 RON. Deși calea de atac a constestației împotriva unei astfel de soluții este prevăzută de lege, se constată că instanța de apel a fost învestită cu soluționarea cererii de instituire a măsurii asigurătorii formulată de părțile civile, doar cu privire la bunurile inculpatului A.. Astfel, instanța de apel, analizând cererea formulată de părțile civile, a dispus instituirea măsurii asigurătorii doar cu privire la bunurile inculpatului A., motiv pentru care inculpatul B. nu poate fi considerat titular al dreptului de a declara calea de atac a contestației.

Având în vedere că este necesar să existe și un interes procesual propriu al inculpatului B. în promovarea căii de atac, precum și faptul că interesele sale nu au fost vătămate prin dispoziția de luare a măsurii asigurătorii, Înalta Curte apreciază contestația formulată de acesta ca fiind inadmisibilă.

Cu privire la contestațiile formulate de inculpatul A. și de petenta E., Înalta Curte constată că acestea sunt admisibile, având în vedere că măsura dispusă prin decizie privește, pe de o parte, bunurile inculpatului A., iar, pe de altă parte, petenta E. a invocat drepturi sau interese legitime cu privire la bunurile supuse măsurii asigurătorii, în raport cu certificatul de divorț nr. x/28.02.2020 și actul de partaj voluntar încheiat cu fostul soț, inculpatul A..

Astfel, în ceea ce privește aspectele de netemeinicie invocate de către inculpatul A. și de petenta E., Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.: "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile".

Având în vedere că pretențiile civile formulate au fost parțial admise prin Sentința penală nr. 393/2.11.2020 a Judecătoriei Alexandria, nemodificate prin decizia penală constestată, Înalta Curte apreciază că în mod just Curtea de Apel București a admis cererea părților civile, de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului A., măsura fiind necesară pentru a garanta recuperarea prejudiciului și a cheltuielilor judiciare avansate de părțile civile.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și faptul că, potrivit Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 4 decembrie 2017, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie, astfel că și din această perspectivă măsura a fost dispusă în mod corect de către Curtea de Apel București.

Cât privește susținerea petentei E., în sensul că în urma partajului voluntar casa și locul de casă i-au revenit petentei, iar inculpatul A. nu a primit bani în schimbul acestora, Înalta Curte reține că determinarea bunurilor ce vor fi puse sub sechestru revine executorului judecătoresc, în faza de executare a măsurii asigurătorii, când se vor discuta și eventualele contestații ale debitorului sau oricărei persoane interesate cu privire la caracterul sesizabil/insesizabil al unor bunuri sechestrate, la compatibilitatea bunurilor puse sub sechestru cu mărimea creanței reclamate de către creditor, fază în care petenta ar avea posibilitatea să probeze că bunurile îi aparțin.

Reținând dispozițiile legale evocate și analizând legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de petenta E. și de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, iar în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de inculpatul B., formulată împotriva aceleiași decizii penale.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petenta și contestatorii inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpați, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile declarate de petenta E. și de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de inculpatul B., împotriva Deciziei penale nr. 130/A din data de 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020 (x/2020).

Obligă petenta și contestatorii inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpați, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2021.

GGC - MM